ICCJ. Decizia nr. 1310/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1310/2010
Dosar nr. 311/46/2010
Şedinţa publică din 6 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 39/ F din 29 martie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 94 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus predarea persoanei solicitate STAN C.R., fiul lui C. şi M., către autorităţile judiciare italiene în vederea executării mandatului european nr. 15669/09/RGNR, emis de Tribunalul Penal din Bologna Italia la 28 ianuarie 2010.
Conform art. 90 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a dispus arestarea sus-numitului în vederea predării pe o durată de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului.
Conform art. 90 alin. (1)3 din Legea nr. 302/2004 s-a emis de îndată mandat de arestare.
S-a luat act că persoana solicitată S.C.R. a fost reţinută 24 de ore de la 22 februarie 2010, iar cu prilejul audierii nu a renunţat la regula specialităţii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, că, la data de 23 februarie 2010 a fost înaintat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în conformitate cu prevederile art. 89 alin. (1) şi art. 90 din Legea nr. 302/2004 cu modificările şi completările ulterioare, mandatul european de arestare nr. 15669/09/RGNR din 28 ianuarie 2010, emis de autorităţile judiciare ale Tribunalului Penal din Bologna – Italia pe numele persoanei solicitate S.C.R., în vederea predării sus-numitului pentru a fi cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de favorizare şi exploatare continuă a activităţii de proxenetism în dauna mai multor persoane, incriminate de C. pen. italian în art. 81, art. 110 alin. (3) – (8) şi (4), şi art. 7 din Legea nr. 78/1958, pedepsite cu închisoarea de la 4 la 12 ani şi amendă de la 516 la 20.658 de euro.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că nu există nici unul din motivele de refuz al executării prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată S.C.R. pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., arătând că există două persoane cu acelaşi nume, dar cu date diferite de stare civilă, că toate persoanele implicate în infracţiune sunt din Târgovişte şi că seamănă chiar şi fizic cu persoana care este în realitate autorul infracţiunii, însă acela are un frate, în timp ce el are o soră.
A mai susţinut că nu trebuia admisă cererea autorităţilor italiene.
La solicitarea instanţei şi-a precizat datele de stare civilă, arătând că este fiul lui C. şi M.
A mai arătat că a fost în Italia cu ocazia arestării sale ca urmare a acuzaţiei de viol, dar după ce autorităţile italiene s-au lămurit că nu este el persoana căutată a fost lăsat în libertate şi s-a întors acasă.
Recursul este nefondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că nici unul dintre acestea nu este de natură a duce la altă soluţie, decât cea pronunţată de instanţă, hotărârea fiind legală şi temeinică.
Contrar susţinerilor apărării persoanei solicitate, instanţa de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie.
Curtea constată că în raport de prevederile Legii nr. 302/2004, instanţa română, investită cu cererea privind executarea mandatului european de arestare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al U.E. şi nu poate constata decât că arestarea persoanei solicitate este dispusă de către autorităţile competente din statul membru al U.E.
Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internaţională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun că Decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată fără alte formalităţi în celelalte state membre.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul U.E., el reprezentând instrumentul de aducere în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Aşa după cum rezultă din mandatul de arestare, conţinutul faptelor imputate persoanei solicitate se referă la aceea că în concurs moral şi material cu alte persoane, supuse în acelaşi timp cercetărilor, prin nenumărate acţiuni având acelaşi scop criminal, a favorizat şi exploatat activitatea de proxenetism în dauna numitelor Ş.E.C., B.A.Ş., M.E.V., P.R.P., D.E.C., S.M.E. şi M.A., furnizându-le protecţie şi pretinzând în schimb suma de 50 de euro zilnic, reprezentând plata locului ocupat pe stradă.
Din examinarea conţinutului faptelor descrise în mandat, în raport de motivele de refuz ale executării mandatului de arestare european, enumerate de art. 88 din Legea nr. 302/2004, se constată că în cauză nu este incident nici unul din aceste motive, care să facă inadmisibilă executarea mandatului.
Nu în ultimul rând, analizându-se susţinerea persoanei solicitate vizând neconcordanţa datelor de stare civilă şi existenţa unei alte persoane care ar fi în realitate autorul infracţiunii, Curtea verificând în şedinţă publică, prin chestionarea persoanei solicitate asupra datelor sale de stare civilă, a constatat că acestea sunt aceleaşi cu cele indicate de către autorităţile italiene în mandatul european de arestare.
Ca atare, sus-numitul S.C.R., fiul lui C. şi M., este persoana pentru care s-a emis mandatul, şi fiind cel pe care îl solicită autorităţile italiene.
Aşa fiind, constatându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege şi după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.C.R. împotriva sentinţei penale nr. 39/ F din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 420 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 259/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2597/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
