ICCJ. Decizia nr. 2709/2010. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2709/2010
Dosar nr. 5901/1/2010
Şedinţa publică din 14 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, având pe rol spre soluţionare apelurile declarate de inculpaţii Ş.T. şi I.E.N. împotriva sentinţei penale nr. 628/F din 05 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 17531/3/2008, la termenul din 1 iunie 2010, a pus în discuţie cererea olografă formulată de apelantul inculpat Ş.T. la termenul din 11 mai 2010, prin care inculpatul, prin intermediul apărătorului ales, a solicitat admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. j), k) şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 şi trimiterea dosarului la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei invocată, considerând că prin aceste dispoziţii îi sunt încălcate drepturile prevăzute de art. 21, art. 22 şi art. 23 din Constituţie.
Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa de prim control judiciar, în aceeaşi compunere, a amânat succesiv, pronunţarea asupra excepţiei invocată de apelantul inculpat Ş.T., la termenele din 8 iunie, 10 iunie şi respectiv, la 15 iunie 2010.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea din 15 iunie 2010, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a acordat termen de judecată la data de 22 iunie 2010.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat, în esenţă, că prin sentinţa penală nr. 628/ F din 05 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, printre altele, a hotărât: în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, l-a condamnat inculpatul Ş.T. la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., prima instanţă i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
De asemenea, în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, prima instanţă l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 25 ani închisoare, pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
Totodată, în baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 l-a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 25 ani.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003,Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, l-a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat şi în baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.
Totodată, prima instanţă, în baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi în baza art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 8 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art. 66 C. pen.
A dedus, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) detenţia preventivă de la 17 martie 2008 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului Ş.T.
S-a reţinut în sarcina inculpatului Ş.T. că, în perioada 2003 - 2005 a iniţiat, constituit, coordonat şi finanţat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, o reţea infracţională al cărei scop era de a transporta din Turcia în Spania, tranzitând România, aproximativ 344 kg de heroină, în valoare de circa 22.000.000 euro (la preţul de vânzare al acestora de pe teritoriul spaniol) drogurile fiind ascunse în compartimentul special amenajat în pereţii unor genţi de voiaj, marca S.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii Ş.T. şi I.E.N., apelantul inculpat Ş.T. solicitând administrarea unor probe şi, pe fond, achitarea, iar apelantul inculpat I.E.N. a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, în raport de poziţia procesuală şi de circumstanţele personale.
S-a mai relevat, în considerentele încheierii atacate, că instanţa de apel a acordat un număr de 17 termene de judecată, pentru pregătirea apărărilor şi pentru administrarea probei cu acte, prin comisie rogatorie, adresată autorităţilor judiciare din Spania, iar după primirea comisiei rogatorii, apelantul inculpat Ş.T. a invocat, la termenul de judecată din 01 iunie 2010 excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. j) şi k) din Legea nr. 143/2000 şi a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 C. pen.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul inculpat Ş.T., Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a constatat că aceasta este inadmisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât din actele şi lucrările dosarului a rezultat fără nici un dubiu că apelantul inculpat a fost condamnat de prima instanţă pentru infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000; art. 10 din Legea nr. 143/2000; art. 7 din Legea nr. 39/2003.
S-a considerat că normele juridice a căror neconstituţionalitate a invocat-o apelantul inculpat Ş.T., respectiv: art. 1 lit. j) şi k) din Legea nr. 143/2000 şi art. 3 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 C. pen., nu au legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.
Curtea a mai reţinut că normele juridice prevăzute la art. 1 lit. j) şi k) din Legea nr. 143/2000 conţineau definiţiile unor expresii ca: livrarea supravegheată şi respectiv investigatorii acoperiţi, în sensul acestei legi, iar apelantul inculpat a fost condamnat, în primă instanţă, în baza textelor care incriminează traficul de droguri de mare risc şi nu pe baza acestor definiţii.
În ceea ce priveşte cea de-a treia normă judiciară, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţionat că apelantul inculpat a fost condamnat pentru fapta încriminată de art. 3 din Legea nr. 143/2000, iar apelantul inculpat a invocat neconstituţionalitatea „art. 3 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 3 C. pen.", reţinând că această corelare de norme juridice nu are legătură directă cu soluţionarea cauzei.
Instanţa de apel a mai apreciat că, excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul inculpat Ş.T. este inadmisibilă şi în raport de momentul în care a fost invocată, respectiv după 17 termene acordate în faza apelului şi după epuizarea tuturor cererilor de probe noi (în apel), această excepţie de neconstituţionalitate apreciind-o ca fiind exercitată abuziv şi cu un scop care excede prevederilor Legii nr. 47/2002 republicată şi anume, tergiversarea soluţionării cauzei şi depăşirea termenului rezonabil.
Pentru aceste considerente, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, instanţa de prim control judiciar a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul inculpat Ş.T.
Împotriva încheierii pronunţată de către instanţa de prim control judiciar la data de 15 iunie 2010, inculpatul Ş.T. a formulat recurs la data de 22 iunie 2010, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele menţionate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 5901/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 14 iulie 2010.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, încheierea atacată, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen.,dar şi prin raportare la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. şi cu referire la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale constată că recursul formulat de inculpatul Ş.T. este tardiv introdus, pentru considerentele ce vor urma.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea acestei instanţe este posibilă cu o excepţie de neconstituţionalitate, sub rezervat îndeplinirii a trei condiţii, supuse verificării de către instanţa în faţa căreia se ridică o atare excepţie şi care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curţii, iar pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
Astfel, în primul rând, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual şi, în fine, a treia condiţie reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se referă la prevederi legale care odată constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională, nu mai pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea curţii cu o excepţie de neconstituţionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta şi-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Or, în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar s-a pronunţat cu privire la excepţia de neconstituţionalitate la termenul din 15 iunie 2010, iar inculpatul Ş.T. a formulat recurs împotriva acesteia abia la data de 22 iunie 2010 (astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din 22 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală - fila 315 dosar apel), deci cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Pentru considerentele mai sus-enuntate Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. cu referire la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, va respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 17531/3/2008 (nr. 1725/2009).
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul Ş.T. împotriva încheierii din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 17531/3/2008 (nr. 1725/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2697/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3636/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
