ICCJ. Decizia nr. 2690/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2690/2010

Dosar nr. 5899/1/2010

Şedinţa publică din 8 iulie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, în baza disp. art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului R.D.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel, a reţinut că această măsură este necesară pentru a-şi atinge scopul aşa cum prevăd disp. art. 136 C. proc. pen., pentru a nu periclita buna desfăşurare a procesului penal.

Mai mult, se constată că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive până la acest moment.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, inculpatul R.D. care critică soluţia instanţei de apel ca fiind nelegală şi netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea recurentului de a nu părăsi ţara, pe motiv că au fost administrate în proporţie de 90% probele şi că s-au schimbat temeiurile, deoarece inculpata P.V.J. a renunţat să beneficieze de disp. art. 19 din Legea nr. 682/2003, prevalându-se de dreptul la tăcere.

S-a mai învederat în susţinerea recursului şi modalitatea în care s-a dat de către inculpata P.V.J. declaraţia la urmărirea penală, trebuind să se dea eficienţă disp. art. 68 C. proc. pen., referitoare la interzicerea mijloacelor de constrângere.

Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de apel, atât din punct de vedere al motivelor de recurs, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată criticile formulate ca fiind nefondate, urmând să respingă recursul formulat ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Se apreciază că există probe din care rezultă că lăsarea în libertate a recurentului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Pericolul pentru ordinea publică trebuie raportat nu numai la persoana recurentului ci şi la natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina sa, modul de acţiune cât şi calitatea pe care o avea la momentul săvârşirii infracţiunii (calitatea de judecător este un element care agravează o infracţiune de corupţie). Astfel, se poate crea în rândul societăţii un sentiment de neîncredere în actul de justiţie.

În altă ordine de idei, în cadrul unui proces penal, schimbarea declaraţiilor unui martor sau inculpat nu pot fi discutate atunci când se pune în discuţie starea de arest a inculpatului, această activitate urmând să fie realizată la sfârşitul cercetării judecătoreşti, cu ocazia deliberării.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva încheierii din data de 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Conform dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen. va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva încheierii din 29 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 11294/2/2009 (2766/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iulie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2690/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs