ICCJ. Decizia nr. 2940/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2940/2010
Dosar nr. 6778/1/2010
Şedinţa publică din 25 august 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 august 2010 Curtea de Apel Bucureşti, investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul D.A.L. împotriva sentinţei penale nr. 536 din 29 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, a constatat ca fiind legală şi temeinică arestarea preventivă a sus-numitului inculpat, dispunând menţinerea acestei măsuri preventive privative de libertate.
Instanţa a constatat că inculpatul D.A.L. a fost arestat preventiv la data de 17 decembrie 2009 în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul este bănuit că în perioada mai-decembrie 2008 a expediat printr-o firmă de curierat din Spania în România mai multe colete în care erau disimulate diferite cantităţi de haşiş pe care, în parte, le-a vândut iar o altă parte a remis-o unor persoane pentru a fi comercializată.
Probatoriul administrat în cauză până la acest moment procurorul - arată instanţa - nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele, acesta fiind şi condamnat de prima instanţă.
Asemenea, s-a apreciat că subzistă şi temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită fiind mai mare de 4 ani şi existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din natura şi gravitatea faptelor presupus a fi comise, amploarea acestui gen de fapte şi urmarea lor asupra sănătăţii publice, alături de datele privind persoana inculpatului, recidivist postcondamnatoriu.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul D.A.L. a declarat recurs, solicitând revocarea arestării preventive întrucât lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că recursul inculpatului D.A.L. nu este fondat.
Aşa cum s-a arătat, faţă de inculpatul din cauză a fost exercitată acţiunea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de introducere în ţară de droguri şi, respectiv, de comercializare a unor astfel de substanţe, prevăzute de art. 3 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În esenţă, actul de inculpare reţine că în a doua jumătate a anului 2008 inculpatul D.A.L., aflat în Spania, a expediat în mod repetat colete prin transportatorul A. în care a ascuns, în total peste 1,5 kg haşiş, unor persoane din România, în vederea comercializării, pe baza unor înţelegeri probate prin înregistrările autorizate ale unor convorbiri telefonice şi rapoartele investigatorului şi colaboratorului sub acoperire.
Instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 536 din 29 iunie 2010 l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare.
Faţă de inculpat a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă la data de 10 aprilie 2009, care a fost pus în executare la data de 17 decembrie 2009.
Măsura arestării preventive a fost, succesiv, menţinută de instanţe în condiţiile legii.
Înalta Curte constată că şi încheierea din 5 august 2010 atacată prin recursul de faţă şi prin care a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului de către Curtea de Apel Bucureşti, este legală şi temeinică.
Temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpatului impune în continuare privarea acestuia de libertate.
Alături de condiţia relativă la cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, se menţine şi condiţia, cumulativă, cerută de dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a existenţei probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Faptele de săvârşirea cărora este bănuit inculpatul, prin natura lor, repetabilitate, cantitatea mare de droguri şi urmările asupra sănătăţii celor dependenţi de consumul unor astfel de substanţe, prezintă neîndoielnic un ridicat grad de pericol social concret, pericol care, deşi nu se confundă cu pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta din lăsarea în libertate a inculpatului, nici nu este exclus de acesta din urmă.
Combaterea fenomenului infracţional de gen este o condiţie a apărării şi protejării sănătăţii publice şi aceasta impune măsuri ferme faţă de cei care, ca şi inculpatul din cauză, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, decurgând din faptele de săvârşirea cărora este bănuit, pe care le-ar putea repeta dacă s-ar afla în libertate.
Faţă de cele ce preced, recursul inculpatului D.A.L. urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.L. împotriva încheierii din 5 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 7236/3/2010 (1940/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 28/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2367/2010. Penal → |
|---|
