ICCJ. Decizia nr. 2631/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2631/2010
Dosar nr. 1338/1/2010
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 646 din 12 iunie 2009 a Tribunalului Bucureşti a fost condamnat între alţii inculpatul F.M. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat la 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.
Conform art. 33-34 C. pen. s-a dispus să execute 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 2 februarie 2008 la zi.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat de la inculpatul F.M. sumele de 200 lei şi respectiv 30.992 lei provenite din infracţiune.
Pentru a hotărî astfel instanţa fondului a reţinut că inculpatul F.M. a vândut în perioada octombrie 2007 februarie 2008 în mod repetat, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, droguri de mare risc (heroină). Operaţiile cu droguri erau săvârşite de inculpat într-o rulotă ce-i aparţinea, parcată în faţa locuinţei sale. Acţiunile inculpatului au fost supravegheate de organele de organele de urmărire penală iar drogurile vândute au fost supuse unor analize tehnico-ştiinţifice care au confirmat prin rapoarte tehnico-ştiinţifice că substanţa vândută de acesta este heroină.
S-a mai reţinut că activitatea infracţională a inculpatului a fost întreruptă în ziua de 1 februarie 2008 când acesta a fost oprit în trafic în Bucureşti în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Peugeot 407 cu număr de înmatriculare pe care-l conducea fără a avea permis de conducere.
Cu această ocazie în autoturismul condus de inculpat s-au găsit pungi conţinând heroină în greutate de 8,20 grame şi respectiv 5,52 grame pe care a încercat să le distrugă.
Prin Decizia penală nr. 17/A din 4 august 2009 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul inculpatului F.M. care a criticat hotărârea fondului pentru pedeapsa pe care a considerat-o prea severă în raport de atitudinea lui sinceră de recunoaştere a faptelor şi de cantitatea relativ mică de droguri pe care a traficat-o.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care a cerut casarea hotărârilor pentru motivul prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. referitor la individualizarea pedepsei.
A solicitat reducerea pedepsei aplicate prin aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.
S-a reţinut că recursul nu este fondat.
Instanţele au reţinut o corectă stare de fapt în acord cu probele administrate. Încadrarea juridică este legală iar pedeapsa este just individualizată. Potrivit art. 16 din Legea nr. 143/2000 persoana care a comis una din infracţiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. În sensul reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate pentru aceleaşi motive sunt şi prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 invocate de recurent.
Din examinarea adreselor nr. 2497/D/P/2009 şi nr. 2720/D/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., aflate la filele 24 şi 32 (dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) rezultă că inculpatul a formulat denunţuri penale care însă nu s-au finalizat cu tragerea la răspundere penală a unei persoane denunţate iar în alt caz urmărirea penală fusese începută faţă de persoana denunţată.
Aşa fiind denunţurile inculpatului nu întrunesc condiţiile de facilitare a identificării şi tragerii la răspundere ale altor persoane care ar fi săvârşit infracţiuni, condiţii prevăzute de lege. Prin urmare nu există temeiurile pentru reducerea limitelor de pedeapsă aşa cum solicită re curentul inculpat.
Văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea a respins recursul inculpatului.
În continuare condamnatul a înţeles a exercita şi calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare.
S-au invocat prevederile art. 385 lit. e) în sensul că nu a fost audiat la nivelul instanţelor de apel şi recurs.
I.C.C.J., instanţă competentă în a se pronunţa pe această cale de atac extraordinară, va examina motivul de contestaţie invocat numai în măsura în care se va constata că cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege, totul fiind circumscris procedurii admiterii în principiu prev. de art. 391 C. proc. pen.
Ori este de observat că dezbaterea pe fond a pricinii sale s-a concretizat în cele trei grade de jurisdicţie cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv în speţă, este astfel incident termenul de 10 zile de introducere de către persoana în cauză a contestaţiei, calculat de la începerea executării – art. 388 C. proc. pen., care coincide cu data rămânerii definitive a hotărârii, iar din acest punct de vedere calea extraordinară de atac este de constatat ca fiind tardiv introdusă.
Concret, pronunţarea deciziei pe care o atacă s-a realizat la 29 ianuarie 2010 iar exercitarea contestaţiei, luând în calcul data ştampilei de pe scrisoarea de înaintare, este 10 februarie 2010, aşadar cu depăşirea termenului de 10 zile.
În aceste condiţii sunt de prisos orice alte detalieri, accesul într-o astfel de cale extraordinară de atac este permis dar cu respectarea unor minime condiţionări procesuale, cum este şi cea a termenului de introducere, care nefiind respectat este de respins contestaţia ca inadmisibilă, pe procedura admisibilităţii în principiu, conform art. 391 C. proc. pen.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.M. împotriva deciziei penale nr. 320 din 29 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 26/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2666/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
