ICCJ. Decizia nr. 2705/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2705/2010
Dosar nr. 957/2/2009
Şedinţa publică din 14 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin adresa, M.J. - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, cererea formulată de M.J. din Regatul Spaniei, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.C.M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor aplicate acestuia de către instanţele de judecată din statul de condamnare.
La data de 3 februarie 2009 a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru recunoaşterea efectelor sentinţei penale nr. 75/2007 a Judecătoriei Centrale de Instrucţie nr. 4 Madrid şi a punerii sale în executare în România a persoanei condamnate D.C.M. (fiul lui C. şi F.), în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat, cerere formulată de autorităţile judiciare spaniole.
Prin sentinţa penală nr. 71 din 19 martie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, în baza dispoziţiilor art. 145 şi art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată, a recunoscut efectele sentinţei nr. 75/2007 a Judecătoriei Centrale de Instrucţie nr. 4 Madrid dispunând transferarea persoanei condamnate D.C.M. - (cetăţean român, fiul lui C. şi F., iar la data de 26 februarie Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Buzău i-a eliberat paşaportul a cărui valabilitate a expirat) - într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de bani şi a pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de arme interzise.
Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv şi perioada executată de la 23 februarie 2006, la zi, dispunând totodată, ca suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, să se suporte din fondurile M.J.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, examinând înscrisurile comunicate de statul de condamnare, în aplicarea dispoziţiilor art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată, art. 3, precum şi art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a constatat că prin sentinţa nr. 75/2007 a Judecătoriei Centrale de Instrucţie nr. 4 Madrid, rămasă definitivă la 25 august 2008 numitul D.C.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de cârduri bancare si deţinerea de carduri false în vederea vânzării, precum şi la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de arme interzise, prevăzute de art. 387, art. 386 alin. (1) şi art. 563 C. pen. spaniol.
S-a mai reţinut că, în speţă, au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 şi de art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată, întrucât sentinţa penală de condamnare a rămas definitivă la 25 august 2008, constatându-se, totodată, că din înscrisurile comunicate de autorităţile judiciare spaniole privind stadiul executării pedepsei a rezultat că numitul D.C.M. a fost arestat, fără întrerupere, din data de 23 februarie 2006, iar executarea pedepsei aplicată acestuia încetează la data de 21 februarie 2011. S-a mai reţinut că, în cauză, a fost îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi de art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004 modificată.
Prima instanţă, în considerente, a mai menţionat că, în fapt, s-a reţinut că numitul D.M.C. împreună cu alte persoane, a falsificat carduri bancare utilizând o maşină de stantare, o maşină de plastifiere termică, un calculator şi un lector recorder şi, de asemenea, a deţinut arme fără drept.
Prin urmare, s-a apreciat de către prima instanţă că în cauza dedusă judecăţii a fost îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului D.M.C. având corespondent în legislaţia penală română, întrucât faptele reţinute în sarcina acestuia de către autorităţile judiciare spaniole realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 24 alin. (1) şi art. 25 din Legea nr. 365/2002, privind comerţul electronic şi art. 279 alin. (1) C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a mai reţinut că persoana condamnată D.C.M. şi-a exprimat consimţământul în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România la data de 4 noiembrie 2008, conform declaraţiei dată de acesta în fata Consulatului României din Barcelona.
S-a conchis de către prima instanţă că au fost îndeplinite condiţiile transferării prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 224/2006) şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 145 şi art. 146 din aceeaşi lege a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în sensul recunoaşterii efectelor hotărârii de condamnare şi transferării condamnatului în România în vederea continuării executării pedepselor aplicate de autorităţile judiciare spaniole.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele detaliate în partea introductivă a prezentei decizii.
În esenţă, reprezentantul parchetului a susţinut că, în speţă, se impune, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât Curtea de Apel Bucureşti nu a lămurit situaţia pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de arme interzise şi nici nu a dispus transferul persoanei condamnate în vederea executării pedepselor accesorii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza supusă analizei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a fost investită cu cererea autorităţilor judiciare spaniole de recunoaştere a sentinţei nr. 75 din 20 noiembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Centrală de Instrucţie nr. 4 Madrid - Spania, rămasă definitivă la 25 august 2008, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.C.M. (fiul lui C. şi F.) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor aplicate acestuia de către instanţele de judecată din statul de condamnare, cerere ce a fost formulată în baza Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 957/2/2009, fixându-se prim termen la 14 iulie 2010, când s-au comunicat la dosar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu persoana condamnată transferabilă, deţinută într-un penitenciar din Daroca - Zaragoza - Spania.
De asemenea, în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la fila 54 se menţionează că „este condamnat D.M.C., în calitate de autor al unei infracţiuni de falsificare de bani la pedeapsa de 5 ani închisoare, plus inabilitatea specială a dreptului la sufragiu pasiv şi ca autor al unei infracţiuni de deţinere de arme interzise la pedeapsa de 1 an închisoare, ce se poate substitui prin amendă timp de doi ani cu o cotă de 3 euro/zi".
Se mai constată, analizând actele si lucrările cauzei, că autorităţile judiciare spaniole au comunicat situaţia executării pedepselor, la filele 62-63 dosar Parchet fiind ataşat un înscris intitulat „lichidare de pedeapsă", din care rezultă că persoana condamnată D.C.M. avea de executat pedeapsa de 5 ani închisoare şi, urmare deducerii perioadei arestării preventive de 652 zile (de la 23 februarie 2006 la 6 decembrie 2007), s-a stabilit că pedeapsa aplicată se va considera executată la 21 februarie 2011.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului constată că, într-adevăr condamnatul persoană transferabilă D.M.C. a fost cercetat şi condamnat de autorităţile judiciare spaniole la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi inabilitatea specială a dreptului la sufragiu pasiv, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de carduri bancare şi deţinere de cârduri false în vederea vânzării, precum şi la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de arme interzise, fapte prevăzute de art. 387, art. 386 alin. (1) şi art. 563 C. pen. spaniol.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că prima instanţă a procedat în mod corect atunci când a reţinut că în cauză sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în dispoziţiile art. 129 lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 alin. (1) lit. a) - c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la 21 martie 1983 la Strasbourg, în sensul că numitul D.C.M. este cetăţean român şi are domiciliul în România, conform procesului verbal din data de 22 ianuarie 2009, întocmit de Parchetul de pe lângă Curte de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 5446/II/5/2008 în baza adresei emisă de M.I.R.A. - Direcţia Generală de Paşapoarte (fila 4 dosar Parchet), hotărârea de condamnare nr. 75/2007 a susnumitului era definitivă, iar la data primirii cererii de transferare persona condamnată transferabilă avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, conform înscrisului privind stadiul executării pedepsei.
De asemenea, întrucât cererea M.J. din Regatul Spaniei privind transferul persoanei condamnate D.M.C. a fost formulată în baza Convenţiei europene mai sus menţionată, procedura aplicabilă la soluţionarea acestei solicitări este cea prevăzută de dispoziţiile din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, respectiv continuarea executării pedepsei.
Aşadar, nu poate fi primită susţinerea reprezentantului parchetului potrivit căreia dosarul ar urma să fie trimis spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu motivaţia că hotărârea penală străină nu a fost recunoscută în integralitate şi că din actele şi lucrările cauzei nu a rezultat situaţia executării pedepsei de 1 an închisoare sau a substituirii acesteia cu amendă ori că nu s-ar fi lămurit toate aspectele privind pedeapsa accesorie la care a fost condamnată persoana transferabilă.
Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti raportat şi la împrejurarea că din menţiunile existente la filele 62-63 dosar parchet a rezultat cu claritate perioada în care persoana condamnată a fost arestată preventiv, precum şi data la care aceasta a început executarea pedepsei aplicată de autorităţile judiciare spaniole, dar şi data când se încheie termenul pentru executarea integrală a pedepsei, câtă vreme condamnatul va continua executarea pedepsei în România potrivit legii române, reţinând că persoana transferabilă s-a aflat neîntrerupt, în arest de la data încarcerării sale.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, în prezent cererea de transfer în vederea continuării executării pedepsei formulată de către autorităţile judiciare spaniole cu privire la persoana condamnată transferabilă D.M.C. îşi produce efectele, urmare recunoaşterii sentinţei penale de condamnare nr. 75/2007, pronunţată de Judecătoria Centrală de Instrucţie nr. 4 Madrid - Spania rămasă definitivă la 25 august 2008, prin menţinerea ca fiind legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia penală, va constata neîntemeiat recursul formulat de parchet şi, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 71 din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind persoana transferabilă D.C.M., stabilind, totodată ca, suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană transferabilă, să se plătească din fondul M.J., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 71 din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe intimata persoană transferabilă D.C.M.
Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană transferabilă, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2570/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4269/2010. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
