ICCJ. Decizia nr. 2721/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2721/2010
Dosar nr. 5458/2/2010
Şedinţa publică din 14 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată la data de 18 iunie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 5458/2/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat, în baza art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene la data de 14 iunie 2010 pe numele lui S.L.I. (fiul lui l. şi al C.), pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art 416 alin. (2), art. 416 alin. (5) şi art. 81 C. pen. italian, art. 3 nr. 8 e 4 n.n.e din Legea nr. 75/58/600 bis C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 202/ F din 30 iunie 2010, în baza art. 6 din Legea nr. 302/2004, modificată, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene privind pe cetăţeanul român S.L.I.
Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a dispus predarea persoanei solicitate S.L.I. (fiul lui l. şi al C.) către autorităţile judiciare italiene, cu respectarea regulii specialităţii precum şi cu condiţia ca în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
De asemenea, prima instanţă a mai constatat că faţă de persoana solicitată s-a luat măsura reţinerii şi arestării de la 18 iunie 2010 până la 17 iulie 2010, inclusiv şi, totodată, a dispus ca suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta să se suporte din fondul M.J.L.C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 14 iunie 2010 autorităţile judiciare italiene au emis pe numele persoanei solicitate S.L.I. un mandat de european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 416 alin. (2), art. 416 alin. (5) şi art. 110 par. 81 C. pen. italian, art. 3 nr. 8 e 4 n.n.e din Legea nr. 75/58/600 bis C. pen. şi s-a solicitat a se dispune cu privire la luarea măsurii arestării persoanei solicitate şi predarea sa către autorităţile italiene.
De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că la dosarul cauzei s-au ataşat, printre alte înscrisuri, şi adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene tradus şi în limba română, din cuprinsul acestuia din urmă rezultând că persoana solicitată este urmărită împreună cu alţi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi de trafic de persoane, fapte comise pe teritoriul statului italian în cursul anului 2008, în grup organizat.
S-a mai menţionat de către prima instanţă în considerente că persoana solicitată, fiind audiată la 18 iunie 2010, cu ocazia reţinerii sale, a declarat că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare italiene, susţinând că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor ce i s-au reţinut în sarcină, că provine dintr-o familie organizată, că are o situaţie materială precară şi că mai are şi alte afaceri judiciare în România.
Totodată, persoana solicitată a învederat primei instanţe ca în cazul în care va fi reţinută şi apoi predată autorităţilor italiene, să se dispună respectarea regulii specialităţii, aşa cum a fost prevăzută de dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 320/2004 modificată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a mai constat că din certificatul de grefă emis de Tribunalul Giurgiu la data de 29 iunie 2010 a rezultat că pe rolul acelei instanţe se află în curs de soluţionare apelul declarat de inculpatul S.L.I. împotriva sentinţei penale nr. 725 din 22 mai 2009 pronunţată de judecătoria Giurgiu, cauza având termen de judecată la 13 septembrie 2010.
În motivarea hotărârii pronunţată, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 302/2004, modificată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară, prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către alt stat membru, a unei persoane în scopul efectuării urmăririi penale, iar acest mandat se execută în baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Faţă de urgenţa cu care trebuie să se realizeze procedura în cazul punerii în executare a unui mandat european de arestare, prima instanţă, având în vedere şi toate împrejurările cauzei, inclusiv necesitatea asigurării executării mandatului european emis într-o cauză penală ce viza alţi 25 inculpaţi, dar şi împrejurarea că persoana solicitată S.L.I. este cercetată şi dedusă judecăţii, în stare de libertate, într-o altă cauză, aflată pe rolul unei instanţe româneşti (Tribunalul Giurgiu), a constatat întemeiată sesizarea parchetului şi a admis-o ca atare, reţinând că faptele pentru care este urmărită în Italia persoana solicitată (cetăţean român) au corespondent şi în legislaţia română, respectiv în prevederile art. 323 C. pen. şi art. 189 C. pen.
Prima instanţă a mai reţinut că, în speţă, nu exista nici un motiv care să determine refuzul executării mandatului european de arestare, nefiind incident nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 88 din legea specială mai sus - menţionată, dispunând, totodată, punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate S.L.I.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a conchis constatând că, în speţă, au fost întrunite condiţiile prevăzute de art. 89, art. 90 şi urm. din Legea nr. 302/2004 modificată şi, în baza art. 6 din legea anterior menţionată, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele lui S.L.I. de către autorităţile judiciare italiene, stabilind ca predarea să se facă cu respectarea principiului specialităţii prevăzut de art. 100 din aceeaşi lege şi cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă a constatat că faţă de persoana solicitată s-a dispus reţinerea, conform ordonanţei de reţinere nr. 37 din 18 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, respectiv arestarea începând cu 18 iunie 2010 şi până la 17 iulie 2010, în baza mandatului de arestare din aceeaşi dată, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi persoana solicitată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele detaliate în partea introductivă a prezentei decizii.
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 5458/2/2010, fixându-se prim termen la 14 iulie 2010, când, în esenţă, atât reprezentantul parchetului, cât şi recurentul persoană solicitată, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, şi-au susţinut motivele de recurs arătând că, în speţă, se impune, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate, casarea hotărârii penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, întrucât Curtea de Apel Bucureşti trebuia să aibă în vedere, fie amânarea predării până la soluţionarea cauzei aflată pe rolul instanţei naţionale (Tribunalul Giurgiu) fie eventualitatea unei predări temporare, în sensul prevederilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, pentru a nu împiedica autorităţile judiciare italiene să soluţioneze propria cauză.
Suplimentar, recurentul persoană solicitată, în ultimul cuvânt, a susţinut că faptele pentru care este cercetat şi dedus judecăţii în cauza ce se află pe rolul Tribunalului Giurgiu sunt aceleaşi cu cele pentru care autorităţile judiciare italiene au formulat cererea de predare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În cauza supusă analizei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, a fost investită, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu cererea autorităţilor judiciare italiene în vederea punerii în executare a unui mandat european de arestare cu privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat apoi la verificarea conţinutului său şi, astfel, prima instanţă a constatat că acesta cuprinde toate informaţiile necesare potrivit dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare.
Astfel s-a reţinut că mandatul european de arestare a fost emis pe numele cetăţeanului român S.L.I. la data de 14 iunie 2010, de către Judecătorul pentru Investigaţii Preliminare de pe lângă Tribunalul din Milano, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, pe teritoriul Italiei în cursul anului 2008, în grup organizat, fapte prevăzute de art. 416 alin. (2), art. 416 alin. (5) şi art. 110 parag. 81 C. pen. italian, art. 3 nr. 8 e 4 n.n.e din Legea nr. 75/58/600 bis C. pen.
Persoana solicitată a fost reţinută 24 ore prin ordonanţa nr. 37 din 18 iunie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1180/11-5/2010 şi apoi prezentată în faţa instanţei, care a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, în aceeaşi zi, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, emiţând mandatul de arestare pe numele persoanei solicitate S.L.I.
Se mai constată că la 18 iunie 2010, cu ocazia audierii, în condiţiile art. 90 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a declarat că nu consimte la predarea sa către autorităţile italiene, că nu renunţă la regula specialităţii şi că este condamnat deja în primă instanţă de către Judecătoria Giurgiu la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru furt calificat, hotărâre pe care a atacat-o cu apel (fila 2 dosar primă instanţă).
În speţă, Înalta Curte constată că, într-adevăr persoana solicitată este cercetată atât de autorităţile judiciare italiene, care au emis pe numele său mandat european de arestare la 14 iunie 2010, dar şi de autorităţile judiciare române, într-o cauză penală aflat în apel pe rolul Tribunalului Giurgiu.
Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă, iar atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.
De asemenea, Înalta Curte mai reţine că potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, dacă persoana urmărită este urmărită penal sau judecată de autorităţile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare română, chiar dacă a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea judecăţii sau până la executarea pedepsei or, din analiza textului legal anterior menţionat, se deduce logic că autoritatea judiciară de executare română va aprecia dacă este sau nu cazul să dispună amânarea predării persoanei solicitate fie până la finalizarea judecăţii în cauza aflată pe rolul instanţelor naţionale sau până la executarea pedepsei, nefiind deci o dispoziţie legală imperativă, ci lăsând la latitudinea instanţei aprecierea oportunităţii amânării predării.
În speţa suspusă analizei Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat corect că, raportat la complexitatea cauzei şi la gravitatea faptelor ce se aflau în instrumentarea autorităţilor judiciare italiene (în cuprinsul mandatului european de arestare făcându-se referire la un grup infracţional organizat constituit din cel puţin 25 de persoane, parte dintre acestea cetăţeni români), nu erau incidente dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, modificată şi nu se impunea amânarea predării persoanei solicitate cetăţean român sau predarea temporară a persoanei urmărite, cu atât mai mult cu cât solicitarea de predare s-a realizat la 14 iunie 2010, (fiind formulată de către Judecătorul pentru Investigaţii Preliminare de pe lângă Tribunalul din Milano), iar cauza penală naţională care avea drept obiect apelul declarat de inculpatul S.L.I. împotriva sentinţei penale nr. 725 pronunţată la 22 mai 2009 de Judecătoria Giurgiu, avea următorul termen la 13 septembrie 2010, neexistând, aşadar, certitudinea că s-ar fi finalizat cercetarea judecătorească la acel termen şi s-a fi soluţionat dosarul.
De altfel, în respectiva cauză, inculpatul S.L.I. putea şi avea dreptul să exercite şi calea de atac a recursului, astfel încât data soluţionării definitive si irevocabile a cauzei era incertă.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond, a procedat corect, atunci când a considerat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie se impune predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Italia, asigurându-se astfel, condiţii mai bune pentru exercitarea urmăririi penale şi pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât s-a menţionat că predarea se face cu respectarea principiului specialităţii, precum şi cu condiţia ca în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persona solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că mandatul european de arestare se execută astfel cum prevăd dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. Legea nr. 190/1 din 18 iulie 2002.
Cât priveşte respectarea dispoziţiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O., Înalta Curte reţine că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă, dacă a fost arestată sau deţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Prin dispoziţiile anterior invocate, se recunoaşte dreptul de a reţine o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracţiune recunoscută ca atare de legea internă.
Nu există însă, o definiţie a noţiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naţionale în raport de circumstanţele fiecărui caz în parte.
În aceste condiţii, existând un mandat european de arestare instanţa de fond a procedat corect conformându-se dispoziţiilor art. 89 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, procedând în consecinţă şi luând măsuri privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată .
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de persoana solicitată S.L.I. împotriva sentinţei penale nr. 202/ F din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, stabilind, totodată ca, suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta persoană solicitată, să se plătească din fondul M.J., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de persoana solicitată S.L.I. împotriva sentinţei penale nr. 202/ F din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta persoană solicitată, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2711/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4309/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
