ICCJ. Decizia nr. 2711/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2711/2010
Dosar nr. 5946/1/2010
Şedinţa publică din 14 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - şi de inculpatul A.V. (fiul lui Ş. şi al F.) împotriva sentinţei penale nr. 138 din data de 5 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1366/98/2009 de Tribunalul Ialomiţa, la termenul din 28 iunie 2010, din oficiu, a luat în examinare, legalitatea şi temeinicia menţinerii măsurii arestării preventive a apelantului inculpat şi a fixat termen intermediar la 19 august 2010 pentru verificarea temeiniciei stării de arest a aceluiaşi inculpat şi la data de 20 septembrie 2010, următorul termen de judecată pentru soluţionarea apelurilor declarate în cauză.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului A.V., apreciind că faţă de gravitatea deosebită a faptelor ce i se impută inculpatului, s-au menţinut temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea faţă de acesta a măsurii arestării preventive.
Prin aceeaşi încheiere, instanţa de prim control judiciar a mai reţinut că lăsarea în libertatea a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol concret ce s-a apreciat şi prin prisma faptului că probatoriul administrat până la acest moment procesual nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât a intervenit a hotărâre de condamnare pronunţată în primă instanţă.
Pentru a dispune astfel, verificând legalitatea şi temeinicia măsuri arestării preventive, la termenul din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat, ele subzistând şi în continuare impunând menţinerea acestei măsuri preventive restrictivă de libertate, având în vedere, în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, natura şi gravitatea faptelor, circumstanţele producerii acestora (inculpatul luând-o pe partea vătămată B.I.M. din maternitate, la scurt timp după ce aceasta născuse, obligând-o să întreţină cu el relaţii sexuale), perseverenţa infracţională a acestuia (activitatea infracţională desfăşurându-se pe o perioadă relativ lungă de timp), dar dar şi faptul că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor vătămate.
De altfel, instanţa de prim control judiciar a apreciat că prezintă relevanţă sub acest aspect şi faptul că a intervenit o hotărâre de condamnare a inculpatului în primă instanţă, pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, reţinând că prin sentinţa penală nr. 138/ F din 05 mai 2010 pronunţată de către Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, în Dosarul nr. 1366/98/2009, în baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul A.V. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă, prima instanţă l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2000 cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
De asemenea, l-a mai condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., iar pentru infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., acesta ami fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare.
Prima instanţă, în baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Totodată, prima instanţă a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 30 martie 2009 la zi şi a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
S-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului că în perioada 2007 - 2009 a recrutat şi găzduit mai multe părţi vătămate (unele fiind minore) în scopul exploatării lor sexuale, acestea fiind obligate să întreţină relaţii sexuale, atât cu el cât şi cu diferiţi bărbaţi, contra unor sume de bani pe care Ie-a folosit personal.
Pe cale de consecinţă, instanţa de prim control judiciar, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen., privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunţării unei hotărâri de condamnare împotriva inculpatului, a menţinut starea de arest preventiv a acestuia.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A.V., cu precizarea că a fost vizată numai dispoziţia privind menţinerea măsurii arestării preventive, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că inculpatul A.V. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Ialomiţa, emis sub nr. 12/D/P/2009 din 25 mai 2009, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de minori, prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 şi respectiv, art. 13 alin. (1) din aceeaşi lege, o infracţiune de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi două infracţiuni de proxenetism, prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen., reţinându-se în sarcina sa, că a recrutat şi găzduit în perioada 2008 - 2009 (pe diferite intervale de timp) minorele D.E.S. şi L.P.G., în scopul exploatării lor sexuale, (abuzând de situaţia lor de vulnerabilitate din punct de vedere, economic, social şi, mai ales intelectual), dar şi partea vătămată majoră B.I.M. (în acelaşi scop al exploatării sale sexuale), precum şi părţile vătămate majore l.N.M. şi C.A.G., pe care Ie-a găzduit şi Ie-a înlesnit practicarea prostituţiei găsindu-le clienţi.
De asemenea, Înalta Curte mai retine că Tribunalul Ialomiţa, constatând că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii sunt grave, întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, apreciind că din analiza probelor administrate a rezultat cu certitudine că inculpatul a săvârşit faptele prevăzute de legea penală specială, în baza textelor de lege anterior menţionate, a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar corect a apreciat că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate, s-a relevat îndeosebi din modul de operare al acestuia care prin înşelăciune a racolat, găzduit şi Ie-a obligat pe părţile vătămate minore şi majore la practicarea prostituţiei în folosul său, unora dintre acestea găsindu-le clienţi şi înlesnindu-le, astfel practicarea acestei meserii.
Prin urmare, în speţă, justificat şi în urma unei analize efective s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului A.V.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea deosebită a acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică este relevat, în speţă, de perioada relativ lungă de timp (de peste 1 an de zile) în care inculpatul a perseverat în activitatea ilicită şi de modalitatea în care a acţionat acesta, care, Ie-a racolat prin înşelăciune, Ie-a găzduit şi Ie-a exploatat pe părţile vătămate (două dintre ele minore) obligându-le să practice prostituţia în folosul său, iar altor două părţi vătămate majore înlesnindu-le practicarea aceleiaşi meserii, profitând de starea de vulnerabilitate din punct de vedere material, şcolar, dar şi social, fiind evident că minorele se aflau în imposibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică mai este îndeplinită atât prin aceea că infracţiunile pentru care a fost cercetat şi dedus judecăţii inculpatul sunt, prin ele însele, fapte deosebit de grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege, libertatea de mişcare şi dreptul la viaţă sexuală, cât şi prin perseverenţa infracţională a acestuia, cu atât mai mult cu cât a profitat de starea de vulnerabilitate a părţilor vătămate, unele dintre ele minore şi Ie-a forţat să se prostitueze în folosul său.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a menţinut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatului, constatând motivat că există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele grave deduse judecăţii, fapte care, prin modalităţile prin care s-au comis, şi raportat la vârsta fragedă a două dintre părţile vătămate exploatate, care erau minore, conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie.
De asemenea, Înalta Curte, în raport şi de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală internă, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Aşadar, rezultă că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul, este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, iar consecinţa zădărnicirii aflării adevărului subzistă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., perioada de 1 an 3 luni şi 14 zile, executată de inculpat în arest preventiv (acesta fiind arestat preventiv la 31 martie 2009) neputându-se aprecia că a depăşit limita unui termen rezonabil, raportat atât la complexitatea cauzei, la gravitatea infracţiunilor deduse judecăţii, cât şi la modalităţile concrete de comitere a acestora.
De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinută susţinerea apărătorului al recurentului inculpat că această măsură se impune a fi revocată.
Pentru considerentele mai sus-enunţate şi constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puţin până la acest moment, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva încheierii din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1366/98/2009 (nr. 1447/2010).
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a o obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva încheierii din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1366/98/2009 (nr. 1447/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4269/2010. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 2721/2010. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
