ICCJ. Decizia nr. 2717/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2717/2010
Dosar nr. 6007/1/2010
Şedinţa publică din 14 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, având pe rol soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, de inculpaţii H.A.M., I.M.l., P.A., P.G., I.D.l. şi T.R.V. şi de părţile vătămate B.G. şi B.M. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 26 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea, în Dosarul nr. 3047/91/2009, la data de 23 iunie 2010, a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luată faţă de apelanţii inculpaţi anterior menţionaţi, inclusiv faţă de apelanţii-inculpaţi: I.D.l. şi T.R.V. (ambii deţinuţi în prezent în Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti), toţi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 C. pen., art. 211 C. pen.
Totodată, instanţa de prim control judiciar a constatat că la data de 20 septembrie 2010 a fost fixat termenul pentru soluţionarea apelurilor în cauză.
Prin încheierea din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în baza art. 3002 C. proc. pen. în referire la art. 160b C. proc. pen., constatând că în cauză nu au încetat să subziste temeiurile care au condus la luarea şi menţinerea succesivă a arestării preventive faţă de cei 6 inculpaţi, a menţinut măsura arestării preventive a tuturor inculpaţilor, inclusiv a apelanţilor inculpaţi I.D.I. (fiul lui V. şi M.) şi Ţ.R.V. (fiul lui R. şi M.), şi a fixat, totodată, termen intermediar pentru verificarea măsurii arestării preventive la data de 16 august 2010.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, în mod justificat, atât prima instanţă, cât şi instanţa de control judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior faţă de fiecare dintre apelanţii inculpaţi a fost legală şi temeinică, fiind luată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă şi în prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluţii.
S-a mai relevat în considerente de către instanţa de apel că, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, la valoarea extrem de mare a prejudiciului reclamat a se fi produs şi la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile de săvârşirea cărora au fost acuzaţi inculpaţii, lăsarea acestora în libertate ar prezenta şi la acest moment un pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a constatat că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea celor 6 inculpaţi şi că acestea impun în continuare privarea lor de libertate, astfel că a considerat că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă de libertate, apreciind că starea de detenţie preventivă este în continuare necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Împotriva încheierii mai sus - menţionate, în termen legal, au formulat recurs numai inculpaţii Ţ.R.V. şi I.D.l., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, fără însă a le motiva în scris, dar prin intermediul apărătorilor desemnaţi din oficiu, la termenul din 14 iulie 2010, au solicitat, în esenţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) coroborat cu art. 160b alin. (2) C. proc. pen., admiterea recursurilor, astfel cum au fost formulate, casarea în parte, a încheierii recurate şi, pe fond, revocarea măsurii arestării dispusă faţă de aceştia, întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, considerând că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat şi la circumstanţele personale ale acestora.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În speţa dedusă judecăţii, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că inculpaţii Ţ.R.V. şi I.D.l. au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv alături de alţi inculpaţi, prin rechizitoriul nr. 1655/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen. şi art. 211 alin. (3) C. pen.
În esenţă, s-a reţinut că, în noaptea de 26/27 iulie 2009, în jurul orelor 2,00 inculpatul Ţ.R.V. împreună cu ceilalţi inculpaţi H.A.M., I.M.l., P.A. şi I.D.l. s-au deplasat în municipiul Adjud, jud. Vrancea în locul unde era amenajat parcul de distracţii şi unde se afla familia B. din municipiul Huşi, jud. Vaslui cu utilajele de divertisment. Aici l-au agresat pe paznicul parcului, după care, conform indicaţiilor precise ale inculpatului P.G., primite telefonic, au mers la locuinţa tip rulotă în care dormeau părţile vătămate B.M. şi B.G., au forţa uşa de acces a acesteia, le-au agresat fizic pe cele două părţi vătămate şi folosind obiecte contondente au sustras dintr-o ladă metalică ce se afla sub pat suma de1.115.300 lei.
Prin sentinţa penală nr. 105 din 26 mai 2010 Tribunalul Vrancea, secţia penală, printre altele, i-a condamnat pe inculpaţii Ţ.R.V. şi I.D.l., prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcină prin actul de inculpare în infracţiunile prevăzute de art. 192 alin (1) şi (2) C. pen. şi art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) şi alin. (3) C. pen., la câte o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare sporită cu câte 3 luni închisoare, având astfel de executat o pedeapsă de 5 ani şi 3 luni închisoare fiecare.
Împotriva sentinţei mai sus menţionate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, toţi inculpaţii, dar şi părţile vătămate B.M. şi B.G. au formulat apel, iar la termenul din 23 iunie 2010, instanţa de prim control judiciar, verificând din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de toţi apelanţii inculpaţi, a menţinut măsura arestării preventive a acestora, inclusiv a inculpaţilor Ţ.R.V. şi I.D.l., constatând, în mod justificat, că se impune în continuare privarea lor de libertate, încheiere atacată de numai de cei doi inculpaţi anterior menţionaţi cu prezentul recurs.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, apreciază că prima instanţă, corect şi justificat a constatat că faptele pentru care inculpaţii Ţ.R.V. şi I.D.l. au fost cercetaţi şi deduşi judecăţii sunt violente şi grave, întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracţiunile reţinute în dispozitivul hotărârii de condamnare sunt mai mari de 4 ani închisoare.
Aşadar, se constată că, în speţă, există motive verosimile de a bănui că inculpaţii Ţ.R.V. şi I.D.l. se fac vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi şi condamnaţi în primă instanţă, de un tribunal competent, în speţă de Tribunalul Vrancea, secţia penală, fiind, totodată, îndeplinite cumulativ dispoziţiile art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar, corect, a apreciat că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpaţilor în libertate, s-a relevat urmare modalităţii violente în care aceştia au acţionat, pe timp de noapte şi alături de alţi 3 inculpaţi, pătrunzând prin forţarea uşii de acces în rulota unde dormeau cele două părţi vătămate (femei) lipsite de apărare şi sustrăgând prin violenţă o importantă sumă de bani despre existenţa căreia au aflat de la un alt inculpat, care i-a şi îndrumat, prin telefon, în activitatea infracţională.
Prin urmare, în speţă, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite, atât cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Ţ.R.V. şi I.D.l.
Înalta Curte mai constată că, deşi pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, nu se poate face abstracţie de natura şi gravitatea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, de împrejurările şi modalitatea violentă în care au acţionat aceştia, ajutaţi de alţi patru coinculpaţi (pătrunzând cu forţa, pe timp de noapte, în rulota părţilor vătămate şi agresându-le pentru a le deposeda de o sumă importantă de bani, dar şi de natura obiectului vulnerant folosit (o bâtă).
În acelaşi sens, se mai reţine că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpaţilor şi au avut ca rezultat o stare de temere şi nesiguranţă în rândul comunităţii locale din care provin, aşa încât, corect s-a apreciat de către instanţa de prim control judiciar că lăsarea acestora în libertate ar avea un impact negativ la nivelul societăţii civile şi ar genera neîncrederea cetăţenilor oneşti în riposta fermă a autorităţilor statului dată celor ce acţionează în dispreţul legii, fiind astfel şi un avertisment pentru cei tentaţi să comită astfel de fapte reprobabile.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi de gravitatea acesteia, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestora în libertate, constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluţionării apelurilor în faţa Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
De asemenea, şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât infracţiunea pentru care au fost cercetaţi şi deduşi judecăţii sunt, prin ele însele, fapte grave ce aduc atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: libertatea şi bunurile patrimoniale ale persoanei.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat corect atunci când a menţinut, justificat, măsura arestării preventive a inculpaţilor, constatând motivat, că există indicii temeinice că aceştia au săvârşit faptele deduse judecăţii, fapte care, prin violenţa cu care s-au comis, conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
De asemenea, Înalta Curte, în raport şi de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă, că s-a menţionat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale .
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc
Totodată, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de aproximativ 1 an (ambii inculpaţi fiind arestaţi preventiv din 28 iulie 2009) nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., având în vedere cele mai sus menţionate.
De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinută susţinerea apărătorului desemnat din oficiu al recurenţilor inculpaţi că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată.
Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpaţilor exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie.
Pentru considerentele mai sus-enunţate şi constatând că judecarea cauzei cu inculpaţii Ţ.R.V. şi I.D.l. în stare de arest, cel puţin până la acest moment, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ţ.R.V. şi I.D.l. împotriva încheierii din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3047/91/2009.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ţ.R.V. şi I.D.l. împotriva încheierii din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3047/91/2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3444/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2865/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
