ICCJ. Decizia nr. 2865/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2865/2010
Dosar nr. 6651/1/2010
Şedinţa publică din 11 august 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol spre soluţionare apelurile declarate de inculpaţii D.C.I. (fiica lui I. şi a V.), Z.C. (fiul lui V. şi al A.), T.A.V. şi A.C. împotriva sentinţei penale nr. 988 din 27 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 10931.01/3/2009, la termenul din 26 iulie 2010, din oficiu, a luat în examinare, potrivit dispoziţiilor art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (1) C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii D.C.I. şi Z.C.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii D.C.I. şi Z.C., măsură pe care a menţinut-o în continuare, reţinând că la dosarul cauzei se află suficiente probe de natura celor la care se referă art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost cercetaţi, deduşi judecăţii şi condamnaţi în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat, că prin rechizitoriul întocmit la data de 17 martie 2009 de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti în Dosarul nr. 771/D/P/2008, au fost trimişi în judecată, printre alţii, în stare de arest preventiv: inculpata D.C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), raportat la 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 raportată la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, participaţie improprie sub forma complicităţii la infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), toate prin raportare la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi inculpatul Z.C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (4 fapte), toate prin raportare la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prin aceeaşi încheiere, instanţa de prim control judiciar a mai constatat că prin sentinţa penală nr. 988/ F din 27 noiembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 10931.01/3/2009, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe inculpaţi astfel:
- inculpata D.C.I. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64. lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), complicitate la trafic de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 raportată la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, participaţie improprie sub forma complicităţii la infracţiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- inculpatul Z.C. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64. lit. a) şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (4 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), menţinându-li-se măsura arestării preventive şi deducându-le din pedepsele aplicate perioada arestării preventive la zi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în considerentele încheierii din 26 iulie 2010, a reţinut că nici la acel moment procesual temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestor inculpaţi (dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.) nu s-au modificat, apreciind că, în speţă, au fost îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de textul legal anterior menţionat şi a constatat că lăsarea în libertate a acestora nu se impune, având în vedere natura infracţiunilor comise, circumstanţele şi modalitatea concretă de comitere a faptelor, gravitatea deosebită a acestora, amploarea pe care a luat-o săvârşirea acestui gen de infracţiuni, rezonanţa săvârşii unor astfel de fapte în rândul opiniei publice şi, nu în ultimul rând, circumstanţele personale ale inculpaţilor, care sunt cunoscuţi cu antecedente penale, săvârşind infracţiunile pentru care sunt cercetaţi în prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, ambii inculpaţii nefiind angajaţi şi neavând surse licite de venituri.
Instanţa de prim control judiciar a conchis că, raportat la dispoziţiile art. 160b cu referire la art. 300 C. proc. pen., temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor impun în continuare privarea lor de libertate şi, în consecinţă, a menţinut starea de arest a fiecăruia dintre inculpaţi, constatând că, în cauză, a fost fixat termen pentru soluţionarea apelurilor declarate în cauză, la 31 august 2010.
Împotriva încheierii mai sus - menţionate, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii D.C.I. şi Z.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele relevate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 6651/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 11 august 2010.
La termenul fixat pentru soluţionarea cauzei, recurenţii inculpaţi, prin apărători, în esenţă, au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea lor de îndată în libertate, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri fată de fiecare dintre ei.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 160a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În speţa dedusă judecăţii, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că, alături de alţii, inculpaţii D.C.I. şi Z.C. au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T întocmit la data de 17 martie 2009 şi emis sub nr. 771/D/P/2008, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă agravantă (3 fapte), complicitate la trafic de droguri de mare risc raportată la forma agravantă şi participaţie improprie sub forma complicităţii la infracţiunea de trafic de droguri (3 fapte) în concurs real şi cu reţinerea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) (prima inculpată) şi respectiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de droguri de mare risc raportate la forma agravantă (4 fapte), în concurs real şi cu reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. (cel de-al doilea inculpat).
În esenţă, s-a reţinut că, în fapt, în perioada septembrie - noiembrie, inculpaţii D.C.I. şi Z.C., conform unei înţelegeri anterioare, au determinat anumite persoane să introducă droguri de mare risc în Penitenciarul Jilava şi în acest scop, inculpata a remis mai multor persoane diferite cantităţi de heroină spre a fi disimulate în produse alimentare ce urmau a fi incluse în pachetele cu alimente şi introduse în Penitenciarul Jilava, avându-l ca destinatar pe inculpatul Z.C.
Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, prin sentinţa penală nr. 988/ F din 27 noiembrie 2009, a dispus condamnarea inculpatei D.C.I. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64. lit. a) şi b) C. pen. şi a inculpatului Z.C. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64. lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor, astfel cum au fost reţinute şi descrise în actul de inculpare.
De asemenea, se mai reţine că prima instanţă, corect şi justificat a constatat că faptele pentru care inculpaţii au fost cercetaţi şi deduşi judecăţii sunt grave şi întrunesc elementele constitutive ale traficului ilicit de droguri de mare risc în formă agravantă, complicitate la trafic de droguri de mare risc raportată la forma agravantă şi participaţie improprie sub forma complicităţii la infracţiunea de trafic de droguri, reţinute în sarcina acestora, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracţiunile deduse judecăţii sunt mai mari de 4 ani închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat în mod corect când a apreciat că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpaţilor în libertate, s-a relevat urmare modalităţii în care aceştia au acţionat, reţinându-li-se în sarcină formele agravante ale infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi, care, fie direct, fie prin intermediari, au traficat diferite cantităţi de heroină în chiar incinta unui loc de detenţie - Penitenciarul Jilava).
Prin urmare, în speţă, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se, întemeiat, menţinerea măsurii arestării preventive a fiecăruia dintre inculpaţi.
Înalta Curte mai constată că, deşi pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul ca trăsătură esenţială a infracţiunii, nu se poate face abstracţie de natura şi gravitatea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, de împrejurările şi modalităţile în care aceştia au acţionat (determinând şi alte persoane să ajute la disimularea diferitelor cantităţi de heroină în diverse produse alimentare ce urmau a fi incluse în pachetele alimentare aduse la penitenciar, de valoarea socială lezată prin activitatea infracţională desfăşurată (viaţa şi sănătatea persoanei), dar şi de urmările produse ori ce s-ar fi putut produce, dacă nu s-ar fi depistat la timp activităţile ilicite ale acestora.
Se mai reţine că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpaţilor şi au avut ca rezultat o stare de temere şi nesiguranţă în rândul societăţii, aşa încât, lăsarea acestora în libertate, justificat, s-a apreciat că ar crea un impact negativ în comunitatea de unde aceasta provin, dar şi un sentiment de insecuritate socială, cu atât mai mult cu cât aceştia nu se aflau la primul conflict cu legea penală şi, totuşi, n-au pregetat să acţioneze în dispreţul legii din chiar locul de deţinere în care se aflau pentru executarea altei pedepse privative de libertate (cazul inculpatului Z.C.).
De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de aproximativ 1 an şi 9 luni, (inculpaţii fiind arestaţi preventiv din 13 noiembrie 2008), nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., raportat la numărul mare de inculpaţi deduşi judecăţii, dar şi la complexitatea cauzei.
Totodată, Înalta Curte, în raport şi de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că,,se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă, că s-a statuat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestora în libertate, constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect incidenţa, dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluţionării apelurilor în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat corect atunci când a menţinut, justificat, măsura arestării preventive a inculpaţilor D.C.I. şi Z.C., constatând aşadar, motivat, că există indicii temeinice că aceştia au săvârşit faptele deduse judecăţii şi că lăsarea în libertate a acestora exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în riposta fermă pe care trebuie să o dea organele judiciare celor care deşi au beneficiat de clemenţa legii, nu au înţeles nimic şi au perseverat pe tărâm infracţional.
În speţa supusă analizei, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpaţii D.C.I. şi Z.C. este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinute susţinerile apărătorului recurenţilor inculpaţi că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că persistenţa şi suficienţa acestor motive urmează a fi evaluate în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei, dar şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind astfel că, pentru buna desfăşurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluţii.
Fată de cele mai sus menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.C.I. şi Z.C. împotriva încheierii din 26 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 10931.01/3/2009 (nr. 16/2010).
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.C.I. şi Z.C. împotriva încheierii din 26 iulie 2010 a Curtii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 10931.01/3/2009 (16/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2717/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 29/2010. Penal → |
|---|
