ICCJ. Decizia nr. 221/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.221/2010
Dosar nr. 682/59/2009
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 386/P/2008 din data de 17 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) şi al (6)1 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.D., H.Z. şi C.E. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 şi 291 C. pen., întrucât faptele sunt de natură civilă.
Pentru a dispune în acest sens, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul a reţinut următoarele:
Prin plângerea penală formulată la data de 24 septembrie 2008 şi înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanţii T.V. şi T.R., prin mandatar - fiul acestora D.T., au formulat plângere penală împotriva magistraţilor judecători D.D., C.E., H.Z., B.C., A.A. şi C.C.
La data de 24 decembrie 2008, mandatarul T.D. revine cu o precizare la plângerea penală susţinând că aceasta nu mai priveşte pe C.C. - judecător la Curtea de Apel Timişoara, întrucât din eroare a fost menţionat.
Prin declaraţia din 11 martie 2009, mandatarul T.D. înţelege să-şi precizeze din nou această plângere penală arătând că, înţelege să o formuleze doar împotriva magistraţilor D.D., Z.H. şi E.C., care au pronunţat Decizia civilă nr. 672/ R din 16 mai 2008 a Tribunalului Timiş.
În cauză, au fost administrate probe cu înscrisuri şi a fost audiat mandatarul reclamanţilor T.V. şi T.R.
Din examinarea întregului material probator administrat în cauză rezultă următoarea stare de fapt:
Se constată că, la data de 21 august 2008 T.V., este mandatat de părinţii săi T.R. şi T.D., printr-o procură judiciară autentificată la notarul public, pentru a le reprezenta interesele în faţa instanţelor judecătoreşti de orice grad. Având în vedere că, în această procură judiciară nu se prevede expres că mandatarul îi va reprezenta şi în formularea prezentei plângeri penale, s-a dispus citarea lui T.V. şi T.R., pentru termenul din 22 decembrie 2008 şi 11 martie 2009, constatându-se că cei doi nu au răspuns citaţiei. La termenul indicat a fost prezent doar mandatarul T.D., care şi-a clarificat punctul de vedere în formularea plângerii penale, şi a precizării la plângerea penală. În declaraţia dată, mandatarul T.D. precizează că îşi susţine plângerea penală numai cu privire la magistraţii D.D., Z.H. şi E.C., nemaidorind cercetarea penală a magistraţilor care au pronunţat Decizia civilă nr. 1614/R din 14 noiembrie 2007.
De asemenea, T.D. arată că, în plângerea penală introductivă a menţionat generic şi alte fapte comise de magistraţii de mai sus pe care însă le va preciza cu invocarea probelor pertinente, sens în care îşi rezervă dreptul ca martorii - revoluţionari, cât şi asociaţiile de revoluţionari să fie nominalizaţi în acele plângeri.
Din examinarea Dosarului civil nr. 46311/325/2007 al Tribunalului Timiş rezultă că, prin Decizia civilă nr. 672/ R din 16 mai 2008, completul format din preşedinte D.D. şi judecători Z.H. şi E.C., au admis recursul declarat de pârâta S.M., împotriva sentinţei civile nr. 1070 din 30 ianuarie 2008, pronunţată de Judecătoria Timişoara în contradictoriu cu reclamanţii intimaţi T.V. şi T.R. şi pârâtele intimate Comisia Judeţeană Timiş pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a terenurilor, Comisia Locală a comunei Giroc. Se modifică, în tot, sentinţa civilă nr. 1070 din 30 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 46311/325/2007, în sensul că respinge, în totalitate, acţiunea precizată şi completată a reclamanţilor.
S-a avut în vedere că, prin Decizia civilă nr. 1614/ R din 14 noiembrie 2007 a Tribunalului Timiş, în completul format din preşedinte C.B. şi judecători A.A. şi I.I. (faţă de care mandatarul nu a mai susţinut plângerea penală) s-a admis recursul declarat de recurenţii T.V. şi T.R., s-a casat sentinţa civilă nr. 8248 din 07 septembrie 2007 a Judecătoriei Timişoara şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timişoara. După casare şi rejudecare s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1070 din 30 ianuarie 2008 a Judecătoriei Timişoara, prin care a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii T.V. şi T.R., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană de aplicare a legii fondului funciar, Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar a comunei Giroc şi S.M. S-a dispus anularea titlului de proprietate din 28 noiembrie 2000 emis de Comisia Judeţeană Timiş şi au fost obligate pârâtele să reconstituie dreptul de proprietate după autorii M.I. şi M.M. În recurs însă, această sentinţă civilă nr. 1070 a fost modificată în tot, respingându-se acţiunea precizată şi completată a reclamanţilor.
Fiind nemulţumiţi de hotărârea pronunţată (Decizia civilă nr. 672/R din 6 mai 2008) reclamanţii T., prin avocat dr. A.T., formulează o contestaţie în anulare, cât şi o cerere de revizuire, care sunt înregistrate la Tribunalul Timiş sub nr. Dosar nr. 4067/30/2008 şi nr. 4066/30/2008. În ambele dosare s-a solicitat strămutarea celor două căi extraordinare de atac, cererile fiind înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ca atare, rezultă că, cele două căi extraordinare de atac sunt în curs de judecată pe rolul Tribunalului Timiş.
Din declaraţia mandatarului T.D. rezultă că toate criticile formulate împotriva Deciziei civile nr. 672/R din 16 mai 2008, au fost invocate atât în primă instanţă, cât şi în recurs, unele fiind reluate drept motive pentru promovarea contestaţiei în anulare şi revizuire. Mandatarul T.D. apreciază că, pârâţii s-au folosit de acte ce conţin date neadevărate legate de întreţinerea defunctei M.M. şi, în plus, este nemulţumit că, în prima instanţă la Judecătoria Timişoara, părinţilor săi li s-a dat câştig de cauză conform sentinţei civile nr. 1070 din 30 ianuarie 2008, pentru ca apoi, în recurs, să fie desfiinţată această sentinţă şi să li se respingă acţiunea având ca obiect fond funciar. Din cuprinsul Deciziei civile nr. 672/R/2008 rezultă că, reclamanţii T.V. şi T.R. nu şi-au valorificat calitatea de moştenitori testamentari, în termenul legal de 6 luni, pentru acceptarea tacită sau expresă a succesiunii, nedepunând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după defuncta testatoare. In schimb, se reţine că, terenul în litigiu a fost proprietatea defunctului M.I., soţul predecedat al defunctei M.M. şi că, titlul de proprietate asupra terenurilor a fost emis pe seama lui Z.Ş., în calitate de moştenitor al defunctului M.I., tatăl pârâtei N.M., care şi-a schimbat numele în S.M. (aceasta şi-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu, prin moştenire legală).
În referire la soluţia dispusă de magistraţii judecători prin Decizia civilă nr. 672/R din 16 mai 2008 „în jurisprudenţă s-a reţinut că, hotărârile judecătoreşti, atât în privinţa dispozitivului, cât şi a considerentelor nu pot fi criticate decât prin căile legale de atac, astfel încât o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune. Mai mult, prin instituirea răspunderii penale în sarcina persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, devenite irevocabilă, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea credinţă, precum şi o insecuritate juridică, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac. S-a concluzionat că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor de abuz în serviciu şi de neglijenţă în serviciu în legătură cu soluţiile pe care le pronunţă?" (Revista Dreptul nr. 6/2005, pag. 146).
Ca atare, se reţine că, activitatea magistraţilor judecători este independentă şi aceştia se supun numai legii (art. 124 alin. (2) din Constituţia României şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 304/2004), reclamanţii având la îndemână exerciţiul căilor de atac, cum de altfel au şi procedat întrucât, în prezent, se află în derulare cele două dosare civile ce au ca obiect contestaţia în anulare şi revizuirea Deciziei civile nr. 672/2008 a Tribunalului Timiş.
Raportat la situaţia de fapt expusă, şi la normele de drept care reglementează desfăşurarea procesului penal, constat că activitatea de judecată a magistraţilor nu se circumscrie ilicitului penal, faptele invocate fiind de natură civilă.
Plângerea petentului T.D. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 397/II/2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 4 mai 2009.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 386/P/2008 din 17 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de D.D., H.Z. şi C.E., judecători la Tribunalul Timiş pentru infr. prev. de art 246 C. pen art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen.
În fapt, prin plângerea penală formulată la 24 septembrie 2008 de T.V. şi T.R. prin fiul lor T.D., mandatar cu procură autentică, s-a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor care au pronunţat Decizia civilă nr. 672/R din 16 mai 2008 a Tribunalului Timiş pentru că, susţine reclamantul, la pronunţarea acesteia s-au folosit acte care conţin date nereale privind întreţinerea defunctei M.M. Printr-o acţiune introdusă la Judecătoria Timişoara, T.V. şi T.R. au solicitat anularea unui titlu de proprietate asupra unei suprafeţe de 6,3 ha. şi emiterea unui nou titlu de proprietate în favoarea reclamanţilor, întrucât sunt moştenitorii testamentari ai defunctei M.M. Acţiunea a fost admisă în parte prin sentinţa civilă nr. 1070 din 30 ianuarie 2008 a Judecătoriei Timişoara. Prin Decizia civilă nr. 672/R din 16 mai 2008 a Tribunalului Timiş pronunţată de judecătorii D.D., H.Z. şi C.E., s-a admis recursul pârâtei recurente S.M. împotriva sentinţei civile nr. 1070 din 30 ianuarie 2008 a Judecătoriei Timişoara şi se respinge în totalitate acţiunea reclamanţilor.
Decizia este motivată în fapt şi în drept, reţinându-se că reclamanţii T.V. şi T.R. nu şi-au valorificat calitatea de moştenitori testamentari în termenul legal de 6 luni, nedepunând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după defuncta testatoare M.M. Instanţa a reţinut că testamentul din anul 1983 în baza căruia a devenit proprietară S.M., a produs efecte juridice, actele încheiate în baza lui au intrat în circuitul civil, iar testamentul din data de 17 mai 1984 în favoarea soţilor T., nu are aceste atuuri.
În urma verificărilor efectuate, s-a ajuns la concluzia că activitatea de judecată a magistraţilor reclamaţi nu se circumscrie ilicitului penal, iar nemulţumirile persoanelor vătămate în legătură cu Decizia civilă menţionată, au fost valorificate în căi de atac prevăzute de lege (contestaţie în anulare şi revizuire).
Împotriva soluţiei a depus plângere T.D. în calitate de mandatar al părinţilor săi. El reiterează aceleaşi acuze, susţinând că cei trei magistraţi nu respectă legile, fiind necesară, în opinia sa, avertizarea lor de către parchet şi C.S.M.
Consider plângerea nefondată.
Aşa cum s-a arătat mai sus, soluţia pronunţată de cei trei judecători este motivată în fapt şi în drept şi reflectă convingerea acestora pe baza probelor administrate. Decizia menţionată poate fi, şi a fost atacată conform legii în căile de atac prevăzute de C. proc. civ. Ea nu poate fi modificată pe calea plângerii penale. în literatura de specialitate invocată în motivarea rezoluţiei se arată, pe bună dreptate, că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie, nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor de abuz în serviciu în legătură cu soluţiile pe care le pronunţă.
În temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. petenţii T.V. şi T.R., prin mandatar T.D. s-au adresat instanţei competente.
Prin sentinţa penală nr. 205/ PI din data de 5 august 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată, raţionând - în sinteză - următoarele:
La data de 24 septembrie 2008, petenţii T.V. şi T.R., prin mandatar - fiul lor, T.D., au formulat plângere penală, înregistrată sub nr. 386/P/2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, precizată la datele de 24 decembrie 2008 şi 11 martie 2009, împotriva magistraţilor judecători D.D., C.E. şi H.Z.
Prin rezoluţia din 17 martie 2009 dată în Dosarul nr. 386/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii D.D., C.E. şi H.Z. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.
In motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că:
- prin Decizia civilă nr. 1614/ R din 14 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş în completul de judecată alcătuit din judecătorii C.B., A.A. şi I.I., a fost admis recursul declarat de T.V. şi T.R., s-a casat sentinţa civilă nr. 8248 din 07 septembrie 2007 a Judecătoriei Timişoara şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timişoara;
- după rejudecare s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1070 din 30 ianuarie 2008 a Judecătoriei Timişoara, prin care a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor T.V. şi T.R. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar a Comunei Giroc şi S.M., s-a dispus anularea titlului de proprietate din 28 noiembrie 2000 emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Timiş şi pârâtele au fost obligate să reconstituie dreptul de proprietate după autorii M.I. şi M.M.;
- prin Decizia civilă nr. 672/R din 16 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 4631.1/325/2007, completul de judecată alcătuit din judecătorii D.D., C.E. şi H.Z. au admis recursul pârâtei S.M. împotriva sentinţei civile nr. 1070 din 30 ianuarie 2008 pronunţată de Judecătoria Timişoara în cauza privind pe reclamanţii T.V. şi T.R. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Timiş, Comisia Locală a Comunei Giroc, sentinţa fiind modificată în tot în sensul că a fost respinsă acţiunea precizată şi completată a reclamanţilor;
- fiind nemulţumiţi de Decizia civilă nr. 672/ R din 16 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş, reclamanţii T.V. şi T.R., prin avocat A.T., formulează o contestaţie în anulare şi o cerere de revizuire, înregistrate la Tribunalul Timiş sub nr. 4067/30/2008 şi nr. 4066/30/2008, în ambele dosare solicitându-se strămutarea;
- din declaraţia mandatarului T.D. rezultă că toate criticile formulate împotriva Deciziei civile nr. 672/R din 16 mai 2008 a Tribunalului Timiş au fost invocate atât în primă instanţă cât şi în recurs, unele fiind reluate drept motive pentru promovarea contestaţiei în anulare şi a revizuirii;
- mandatarul T.D. apreciază că pârâţii s-au folosit de acte ce conţin date neadevărate legate de întreţinerea defunctei M.M. şi, în plus, este nemulţumit că în prima instanţă la Judecătoria Timişoara părinţilor săi li s-a dat câştig de cauză, pentru ca apoi, în recurs, să fie desfiinţată sentinţa nr. 1070/2008 şi să li se respingă acţiunea;
- din cuprinsul Deciziei civile nr. 672/ R din 16 mai 2008 a Tribunalului Timiş rezultă că reclamanţii T.V. şi T.R. nu şi-au valorificat calitatea de moştenitori testamentari în termenul legal de 6 luni pentru acceptarea expresă sau tacită a succesiunii, nedepunând cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după defuncta testatoare. În schimb, se reţine că terenul în litigiu a fost proprietatea defunctului M.I., soţul predecedat al defunctei M.M., şi că titlul de proprietate asupra terenurilor a fost emis pe seama lui Z.Ş. în calitate de moştenitor al defunctului M.I., tatăl pârâtei N.M., care şi-a schimbat numele în S.M., aceasta înscriindu-şi dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin moştenire legală;
- în jurisprudenţă s-a reţinut că hotărârile judecătoreşti, atât în privinţa dispozitivului cât şi a considerentelor, nu pot fi criticate decât prin căile legale de atac, astfel încât o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune. Mai mult, prin instituirea răspunderii penale în sarcina persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, devenite irevocabile, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea-credinţă precum şi o insecuritate juridică prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac. S-a concluzionat că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie nu pot fi subiecţi ai infracţiunilor de abuz în serviciu şi de neglijenţă în serviciu în legătură cu soluţiile pe care le pronunţă (Revista Dreptul, nr. 6/2005, p. 146);
- activitatea magistraţilor judecători este independentă şi aceştia se supun numai legii (art. 124 alin. (2) din Constituţie şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 304/2004), reclamanţii având la îndemână exerciţiul căilor de atac, cum de altfel au şi procedat;
- raportat la situaţia de fapt expusă şi la normele de drept care reglementează desfăşurarea procesului penal, procurorul de caz a constatat că activitatea de judecată a magistraţilor nu se circumscrie ilicitului penal, faptele invocate fiind de natură civilă.
Împotriva acestei rezoluţii, petenţii T.V. şi T.R., prin mandatar fiul lor, T.D., au formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, respinsă prin rezoluţia nr. 397/II/2/2009 din 04 mai 2009.
Pentru a da această soluţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a arătat că:
- soluţia pronunţată de cei trei judecători este motivată în fapt şi în drept şi reflectă convingerea acestora pe baza probelor administrate;
- Decizia menţionată poate fi şi a fost atacată conform legii prin căile prevăzute de C. proc. civ. şi nu poate fi modificată pe calea plângerii penale;
- persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie nu pot fi subiecţi ai infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu soluţiile pe care le pronunţă.
Petenţii au formulat apoi, prin acelaşi mandatar, plângere la instanţă, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală sub nr. 682/59/2009 din 05 iunie 2009.
Împotriva sentinţei penale au declarat recurs petiţionarii T.V. şi T.R. prin mandatar T.D., care depun la dosar (filele 20-23) motivele de recurs.
Motivele de recurs înaintate de această dată de recurenţi, nu se referă la soluţia instanţei de apel care privea anumite părţi, ci la cu totul o altă situaţie nouă prezentată în acest motive.
Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de apel, atât din punct de vedere al motivelor de recurs invocate de petenţii-recurenţi în scris, cât şi din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Nemulţumirile legate de soluţiile organelor judiciare îşi pot găsi rezolvarea prin promovarea căilor legale de atac, astfel soluţiile criticate fiind supuse controlului judiciar.
Activitatea magistratului este una de apreciere a probelor şi de interpretare a faptelor şi dispoziţiilor legale aplicabile, iar adoptarea unei soluţii implică un raţionament în favoarea sau în detrimentul uneia din părţi, ceea ce nu înseamnă angajarea de plano a răspunderii penale a magistraţilor ca urmare a plângerii părţii nemulţumite.
În cauză, nemulţumirile petenţilor legate de soluţia pronunţată de cei trei judecători intimaţi au fost materializate prin promovarea căilor extraordinare de atac - contestaţia în anulare şi revizuirea.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva soluţiilor de neurmărire penală reprezintă un drept constituţional şi procesual, însă prin intermediul acestora nu se poate exercita un control asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor dispuse în cursul procesului civil. Dacă s-ar permite, astfel, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte să respingă ca nefondat recursul formulat de petenţi şi reţinând culpă procesuală recurenţilor, în baza art. 192 C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii T.V. şi T.R., ambii prin mandatar T.D., împotriva sentinţei penale nr. 205/PI din 5 august 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1650/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3444/2010. Penal → |
|---|
