ICCJ. Decizia nr. 2719/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2719/2010

Dosar nr. 5277/2/2010

Şedinţa publică din 14 iulie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.N. (fiul lui l. şi M., în prezent arestat preventiv în Arestul D.G.P.M.B.), prin încheierea din 28 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5277/2/2010 (nr. 1542/2010), a respins-o, ca nefondată, şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă, printre altele, a constatat că prin încheierea de şedinţă din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, între altele, în temeiul art. 1491 alin. (10) şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului C.N., pe o durată de 29 zile, de la 23 aprilie 2010, până la 21 mai 2010, inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 7/UP din 23 aprilie 2010 (vol. 7, f. 256-257 d.u.p.), măsura arestării preventive fiind prelungită succesiv până în prezent.

S-a constatat, din actele şi lucrările dosarului, că prin rezoluţia din 20 aprilie 2010 dată în Dosarul nr. 63/P/2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Secţia de Combaterea a Corupţiei, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de inculpatul C.N. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, art. 7 din Legea 39/2003 şi art. 264 C. pen. cu aplic, art. 33 lit. a) din C. pen. (f. 1 şi urm. vol. 1 d.u.p.), reţinându-se, în fapt că:

1. În perioada octombrie - decembrie 2009, inculpatul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea a pretins, prin intermediul numitei G.I.C., avocat în Baroul Bucureşti, suma de 4.000 euro de la investigatorul sub acoperire T.E.E., cercetat în Dosarul nr. 5021/P/2009 al unităţii de parchet anterior menţionate, în scopul facilitării dispunerii faţă de investigator a unei soluţii de netrimitere în judecată. în cadrul aceleiaşi activităţi infracţionale, procurorul C.N. a pretins, prin intermediul aceleiaşi complice, suma de 4.000 euro şi de la investigatorul sub acoperire A.F., în scopul precizat mai sus, legat de facilitarea emiterii soluţiei favorabile fată de investigatorul sub acoperire T.E.E.

2. În perioada octombrie - decembrie 2009, acelaşi inculpat, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, l-a ajutat, cu complicitatea numitei G.I.C., pe investigatorul sub acoperire T.E.E. (faţă de care se efectuau cercetări penale în Dosarul nr. 5021/P/2009 al unităţii de parchet anterior menţionate), prin transmiterea de îndrumări cu privire la atitudinea pe care trebuia să o adopte în cadrul unor proceduri judiciare, infirmarea actului de trimitere în judecată emis în respectiva cauză şi administrarea frauduloasă a unor probe, aceste împrejurări fiind de natură să îngreuneze urmărirea penală şi să creeze premisele pentru adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată.

3. În cursul lunii iulie 2009, procurorul C.N., împreună cu numiţii V.M. şi C.G. (foşti lucrători de poliţie) au constituit un grup infracţional organizat, a cărui activitate s-a desfăşurat în perioada iulie 2009 - martie 2010, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie, prin acţiuni derulate, în mod coordonat, de racolare a unor persoane cercetate penal interesate să dobândească beneficiul unor măsuri judiciare favorabile, în schimbul remiterii unor sume de bani şi altor bunuri pentru influenţarea sau coruperea magistraţilor, de asigurare a transmiterii foloaselor pretinse în cadrul grupării infracţionale, precum şi de facilitare a dispunerii unor soluţii de netrimitere în judecată în diferite cauze penale aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi a altor unităţi de parchet.

4. În perioada octombrie 2009 - martie 2010, inculpatul C.N., în calitatea sus menţionată, cu complicitatea numiţilor V.M. şi C.G., acţionând împreună cu aceştia în cadrul grupului infracţional organizat din care făceau parte, l-a ajutat pe C.M. (faţă de care se efectuau cercetări penale într-un dosar al unităţii de parchet anterior menţionate), obţină o soluţie de netrimitere în judecată în respectiva cauză, prin administrarea frauduloasă a unor probe cu ocazia efectuării de către acelaşi magistrat procuror a urmăririi penale.

5. În perioada octombrie 2009 - martie 2010, C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu complicitatea numiţilor V.M. şi C.G., acţionând împreună cu aceştia în cadrul grupului infracţional organizat din care făceau parte, l-a ajutat pe C.M. (faţă de care se efectuau cercetări penale într-un dosar al unităţii de parchet anterior menţionate), prin facilitarea administrării frauduloase a unor probe, să obţină o soluţie de netrimitere în judecată.

S-a mai reţinut de către prima instanţă că, în cursul urmăririi penale, prin ordonanţa din 10 mai 2010, (f. 16 şi urm. vol. 1 d.u.p.), dată în Dosarul nr. 63/P/2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Secţia de Combaterea a Corupţiei, s-a dispus extinderea cercetării penale şi începerea urmăririi penale faţă de C.N., pentru cinci infracţiuni de favorizare a infractorului, infracţiuni de trafic de influenţă şi primire de foloase necuvenite, precum şi pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 264 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 256 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 288 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se, că:

1. În cursul lunii martie 2010, inculpatul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, l-a ajutat pe D.G.C. (cercetat în Dosarul nr. 1575/P/2010 al unităţii de parchet anterior menţionate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002), prin determinarea şi îndrumarea acestuia de a susţine în cuprinsul declaraţiilor, pe care urma să le dea în respectiva cauză, a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanţele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului şi a-i asigura persoanei cercetate obţinerea unei soluţii favorabile;

2. În cursul lunii decembrie 2009, acelaşi inculpat, l-a ajutat pe C.T.T.O. (cercetat în Dosarul nr. 7052/P/2009 al unităţii de parchet anterior menţionate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 85 alin. (1) din OUG 195/2002), prin determinarea şi îndrumarea acestuia de a susţine în cuprinsul declaraţiilor, pe care urma sa le dea în respectiva cauză, a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanţele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului şi a-i asigura persoanei cercetate obţinerea unei soluţii favorabile;

3. În cursul anului 2009, inculpatul, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, l-a ajutat pe B.P. (cercetat în Dosarul nr. 5470/P/2008 al unităţii de parchet anterior menţionate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din OUG 195/2002), prin determinarea şi îndrumarea acestuia de a susţine în cuprinsul declaraţiilor, pe care urma să le dea în respectiva cauză, a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanţele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului şi a-i asigura persoanei cercetate obţinerea unei soluţii favorabile;

4. În cursul anului 2009, inculpatul C.N., în aceeaşi calitate, împreună cu S.A., judecător la Judecătoria Buftea, l-au ajutat pe R.A.C. (cercetat în Dosarul nr. 3016/P/2009 al unităţii de parchet anterior menţionate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din OUG 195/2002), prin determinarea şi îndrumarea acestuia de a susţine în cuprinsul declaraţiilor, pe care urma să le dea în respectiva cauză, a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanţele comiterii faptei, de natură a îngreuna aflarea adevărului şi a-i asigura persoanei cercetate obţinerea unei soluţii favorabile;

5. În cursul lunii martie 2010, inculpatul C.N., l-a ajutat pe S.C. (cercetat în Dosarul nr. 6074P/2009 al unităţii de parchet anterior menţionate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din OUG 195/2002), prin administrarea frauduloasă a unor probe de natură a îngreuna aflarea adevărului şi a-i asigura persoanei cercetate obţinerea unei soluţii favorabile;

6. În cursul anului 2009, s-a mai reţinut că acelaşi inculpat, a primit foloase în sumă de aproximativ 290 lei de la denunţătorul S.A., pentru a interveni pe lângă procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în vederea facilitării obţinerii de către denunţător a unei soluţii favorabile în Dosarul nr. 2323/P/2009 al unităţii de parchet ultim menţionate, în care se efectuau cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 85 alin. (2) din OUG 195/ 2002;

7. În cursul anului 2009, inculpatul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi după ce a îndeplinit, în virtutea acestei funcţii, formalităţile referitoare la repartizarea în lucru a Dosarului nr. 212/P/2009 al respectivei unităţi de parchet, privind pe I.A., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG 195/2002, în vederea facilitării soluţionării cu celeritate a respectivei cauze, a primit, în mai multe rânduri, de la denunţătorul I.Ş. produse alimentare în valoare de aproximativ 250 lei (doi peşti, un iepure, doi fazani şi o pulpă de căprioară);

8. În cursul lunii mai 2009, acelaşi inculpat a falsificat menţiunile referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare din cuprinsul ordonanţei emise la data de 25 februarie 2009, în Dosarul nr. 3321/P/2008 al unităţii de parchet pe care o conducea, prin modificarea respectivei sume de la 150 lei, la 50 lei.

De asemenea, prima instanţă a mai constatat că prin ordonanţa din 12 mai 2010, dată în acelaşi dosar de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Secţia de Combaterea a Corupţiei (f. 23 şi urm. vol. 1 d.u.p.), s-a dispus, între altele, extinderea cercetării penale şi începerea urmăririi penale faţă de inculpatul C.N., sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se, în fapt că:

1. În perioada septembrie - decembrie 2009, magistratul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte împreună cu învinuiţii V.M. şi C.G., precum şi cu complicitatea acestora din urmă, a primit de la învinuiţii C.M. şi C.A. foloase în valoare totală de 1.500 euro şi 200 lei, reprezentând suma de 1.000 euro, care i-a fost remisă în două tranşe de câte 500 euro, 10 baxuri de vin vechi, de colecţie, în valoare de 500 euro şi produse alimentare în valoare de 200 lei (constând în doi fazani şi un iepure) în scopul de a dispune faţă de C.M. o soluţie de netrimitere în judecată, în Dosarul nr. 5649/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea;

2. În toamna anului 2009, magistratul C.N., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care făcea parte împreună cu învinuiţii V.M. şi C.G., precum şi cu complicitatea acestora din urmă, a primit de la învinuitul C.M. foloase în valoare totală de 400 lei, reprezentând produse alimentare (trei fazani şi carne de porc), în scopul de a dispune faţă de învinuitul C.M. o soluţie de netrimitere în judecată, în Dosarul nr. 6474/P/2007 al aceleiaşi unităţi de parchet.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar a reţinut că, potrivit art 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte şi a constatat, în urma unei detaliate examinări a actelor şi lucrărilor dosarului, existenţa probelor care demonstrează, atât faptul că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului şi cât pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării sale în libertate, considerând relevante şi enumerând: înregistrările autorizate în mediul ambiental, interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi învinuiţi şi declaraţiile de recunoaştere ale învinuiţilor V.M. (f. 382 şi urm. vol. I d.u.p.), C.M., C.G. (f. 211 şi urm. d.u.p.), G.I.C. (f. 304 şi urm. d.u.p.).

Totodată, prima instanţă a mai constatat că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel menţinerea măsurii arestării preventive, cel puţin pentru o anumită durată de timp, Curtea de la Strasbourg, în jurisprudenţa sa, cu prilejul analizării incidenţei dispoziţiilor art. 5 din Convenţie reţinând patru motive care justifică măsura preventivă privativă de libertate: pericolul de sustragere din partea acuzatului (S. c. Austria, din 10 noiembrie 1969); riscul ca acuzatul, odată pus în libertate să împiedice buna administrare a justiţiei (W. c. Germania, 27 iunie 1968); ori să comită noi infracţiuni (M. c. Austria, 10 noiembrie 1969); existenţa unui pericol pentru ordinea publică (L. c. Franţa, 26 iunie 1991).

Prima instanţă a reţinut că pericolul pentru ordinea publică a rezultat, în speţă, din natura infracţiunilor comise, pluralitatea acestora şi pluralitatea de participanţi, sumele de bani solicitate, numărul persoanelor prin intermediul cărora se trafica influenţa şi funcţiile acestora, poziţia procesuală de nerecunoaştere a faptelor, rezonanţa socială negativă şi constantă în timp a infracţiunilor de corupţie şi a constatat că măsura liberării provizorii sub control judiciar nu este suficientă în acest moment procesual, privarea de libertate a inculpatului fiind în continuare necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.

Totodată, prima instanţă, atunci când a ajuns la această concluzie a mai avut în vedere şi pericolul ca, odată pus în libertate, inculpatul să încerce zădărnicirea aflării adevărului, acţionând în propriul interes şi în detrimentul interesului general, al prezentului proces penal, raportat la maniera în care a acţionat şi anterior, (însă pentru susţinerea intereselor altor persoane), la perseverenţa infracţională, (dedusă din numărul actelor de executare şi durata activităţii infracţionale), precum şi la atitudinea de desconsiderare a rolului organelor judiciare, la multitudinea operaţiunilor ce le efectua pentru obţinerea soluţiilor urmărite, dar şi lipsa oricărei reţineri în atingerea scopului infracţional, deduse din probatoriul analizat.

S-a mai relevat în considerente că atitudinea constantă a inculpatului C.N. a evidenţiat lipsa cooperării cu organele judiciare şi încercarea de a minimiza, nega ori denatura conţinutul activităţii ilicit penale reţinute în sarcina sa, întrucât s-a reţinut că acesta, a susţinut, în esenţă, că nu a pretins sau primit nici o sumă de bani ori alte foloase, direct sau indirect, de la vreo persoană, precum şi că nu s-a implicat în nici un fel în administrarea frauduloasă a unor mijloace de probă în vreo cauză penală sau în facilitarea adoptării unor soluţii favorabile şi nici nu a favorizat vreo persoană cercetată. Potrivit aceloraşi declaraţii, inculpatul şi-a justificat atitudinea avută faţă de învinuita G.I.C. (căreia i-a dat sfaturi, în mai multe rânduri, cu privire la modul de administrare a unor diferite probe în diverse dosare aflate în curs de instrumentare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea sau pe rolul instanţei) prin existenţa unei relaţii de prietenie,confirmând că a procedat în aceeaşi manieră şi în ceea ce priveşte dosarul în care era cercetat investigatorul sub acoperire T.E.E., însă a contestat că acţiunile sale ar fi fost de natură să îngreuneze urmărirea penală prin săvârşirea faptei de favorizare a infractorului.

Prima instanţă a mai constatat că aceeaşi atitudine a fost adoptată de inculpat şi în legătură cu dosarele în care erau cercetaţi învinuiţii C.M. şi, respectiv, C.M., în legătură cu care a susţinut că au fost făcute anumite demersuri de către învinuitul V.M., însă, fără ca implicarea acestuia din urmă să presupună, în vreun fel, favorizarea persoanelor cercetate. Mai mult, inculpatul C.N. a invocat că învinuita G.I., pe fondul discuţiilor purtate între aceştia cu privire la dosarul investigatorului sub acoperire T.E.E., şi-a exprimat, în două rânduri, intenţia de a-i oferi o „atenţie" celui prim-menţionat, fără a fi particularizată natura acesteia, însă, inculpatul a precizat că, de fiecare dată, a respins acea oferire de foloase, iar în final a încercat să acrediteze ideea că declaraţiile învinuiţilor C.G., V.M. şi G.I. îi sunt nefavorabile, dar şi oscilante, deoarece s-a urmărit atenuarea răspunderii penale a acestora, în contextul strângerii probelor în acuzarea sa.

De asemenea prima instanţă a mai reţinut în considerente că, inculpatul a mai solicitat şi obţinut, în repetate rânduri, reevaluarea măsurii preventive privative de libertate şi examinarea alternativelor la aceasta pe calea cererilor de revocare şi înlocuire a măsurii sau liberare provizorie sub control judiciar, enumerând încheierile de şedinţă din 23 aprilie, 5 mai, 14 mai, 4 iunie, 8 iunie 2010 şi a constatat că de la data arestării preventive (23 aprilie 2010), în mod constant, s-a apreciat ca necesară această măsură, instanţele, arătând motivat că, până la acel moment se impunea protejarea prioritară a ordinii publice (cauza S. c. Rusia,), fără a se nega, prin aceasta, posibilitatea ca, în cursul procedurii, să se dispună liberarea inculpatului.

Totodată prima instanţă, analizând şi motivele de ordin familial şi profesional, a constatat că deşi magistratul arestat era singurul care furniza mijloacele de subzistenţă în cadrul familiei, fiind în prezent suspendat din funcţia deţinută, urmare hotărârii C.S.M., a apreciat că totuşi acestea nu sunt argumente suficiente pentru a răsturna concluzia anterioară şi pentru a considera că, la acest moment procesual, când dosarul de află în cursul urmăririi penale, poate fi eficientă, pentru buna desfăşurare a procesului penal, cercetarea sa în stare de libertate.

S-a mai relevat, că în cursul judecăţii inculpatul nu a făcut dovada afirmaţiilor sale, pentru stabilirea situaţiei reale şi actuale a familiei şi pentru determinarea existenţei unei eventuale stări de nevoie acute în care aceasta s-ar afla.

Prima instanţă a conchis apreciind că şi în actualul stadiu al urmăririi penale se justifică, în continuare, un pericol real pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate, dar şi un risc ca, inculpatul, pus în libertate, să încerce să zădărnicească aflarea adevărului, astfel încât a considerat că nu se impun măsuri preventive alternative deţinerii şi, în baza în baza art. 160 2 alin. (2) şi art. 1608a C. proc. pen., a respins ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.N. obligându-l totodată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva încheierii din 28 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.N., solicitând, prin intermediul apărătorului său, casarea încheierii atacate şi, pe fond, în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru motivele reţinute în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a înregistrat Dosarul nr. 5277/2/2010, fixându-se prim termen pentru soluţionarea recursului declarat de inculpat la 14 iulie 2010, prilej cu care acesta a evocat argumentele expuse anterior, în faţa instanţei de fond, pentru a susţine solicitarea de înlăturarea a măsurii arestării preventive şi de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

La data de 23 aprilie 2010, prin încheierea pronunţată în cameră de consiliu din aceeaşi dată, la propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Secţia de Combatere a Corupţiei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.N. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 23 aprilie 2010 până la 21 mai 2010, inclusiv, emiţând, totodată, mandatul de arestare preventivă nr. 7/U din 23 aprilie 2010, întrucât a constatat că inculpatul, pe de o parte, a fost cercetat pentru infracţiunile de: luare de mită (prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000), constituire a unui grup infracţional organizat (prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003) şi favorizare a infractorului (prevăzută de art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 33 Iit. a) C. pen.) toate în concurs real, iar pe de altă parte, că acesta se afla în situaţia prevăzută de art. 136, art. 143 şi art. 148 Iit. f) C. proc. pen.

Ulterior, prin ordonanţele D.N.A. din 10 mai 2010 şi respectiv 12 mai 2010, s-a dispus, printre altele, extinderea cercetărilor penale şi începerea urmăririi penale faţă de inculpat şi sub aspectul altor fapte, astfel că inculpatul C.N. - fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea - este în prezent cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită (3 fapte), constituire a unui grup infracţional organizat, favorizare a infractorului (8 fapte), trafic de influenţă, primire de foloase necuvenite şi fals material în înscrisuri oficiale, fapte prevăzute de de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 Iit. a) C. pen., art. 7 din Legea 39/2003 şi art. 264 C. pen. cu aplic. art. 33 Iit. a) C. pen., art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, art. 256 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 288 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 Iit. a) C. pen.

S-a reţinut, în esenţă că, în cursul anului 2009 şi până în luna martie 2010, inculpatul, folosindu-se de calitatea sa de magistrat procuror cu funcţie de conducere în cadrul unităţii de parchet anterior menţionată, a pretins atât direct cât şi prin intermediul altor persoane şi a primit sume de bani şi foloase necuvenite de la mai multe persoane inclusiv de la un investigator sub acoperire, în scopul facilitării dispunerii unori soluţii de ntrimitere în judecată; a constituit împreună cu numiţii V.M. şi C.G. - foşti lucrători de poliţie - un grup infracţional organizat în scopul comiterii în mod coordonat a mai multor infracţiuni de corupţie, racolând persoane cercetate penal interesate să dobândească beneficiul unor măsuri judiciare favorabile în schimbul remiterii unor sume de bani şi altor foloase pentru influenţarea sau coruperea magistraţilor, de asigurare a transmiterii foloaselor pretinse în cadrul respectivei grupări, precum şi de facilitare a dispunerii unor soluţii de netrimitere în judecată în diferite cauze penale aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi a altor unităţi de parchet; a determinat şi îndrumat la administrare frauduloasă a unor probe, prin menţionarea în cuprinsul unor declaraţii a unor împrejurări nereale cu privire la circumstanţele comiterii unor fapte penale, de natură a îngreuna aflarea adevărului şi a-i asigura persoanei cercetate obţinerea unor soluţii favorabile; a falsificat menţiunile referitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare din cuprinsul ordonanţei emise la data de 25 februarie 2009 într-un dosar penal aflat în instrumentare la aceeaşi unitate de parchet, modificând suma de la 150 lei la 50 lei.

Înalta Curte constată că, raportat la perioada infracţională relativ scurtă de aproximativ 1 an şi 3 luni, precum şi la caracterul repetat al activităţii ilegale desfăşurată de inculpatul C.N., (angrenând şi coordonând în activitatea infracţională şi alte persoane, foşti lucrători de poliţie), modalităţile variate în care acesta a acţionat atât direct cât şi prin interpuşi, pentru a extinde relaţiile de corupere în actul de justiţie, deşi era şi făcea făcea parte din organele judiciare ale statului chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, fiind magistrat prim procuror al unei unităţi de parchet, prima instanţă a apreciat, în mod justificat, că lăsarea în libertate, chiar şi sub control judiciar, a acestui inculpat, ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică, şi ar induce o stare de temere şi de neîncredere a cetăţenilor, în general, şi a celor implicaţi în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de justiţie.

Totodată, dacă s-ar trece cu uşurinţă peste faptul deloc de neglijat că acest inculpat provenea din rândurile celor chemaţi să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege şi special formaţi să aplice legea - magistrat procuror cu funcţie de conducere a unei întregi unităţi de parchet - şi s-ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesinguranţă în rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalităţii actului de justiţie, creându-se ideea nocivă că cei puşi să apere valorile sociale ocrotite de statul de drept pot oricând încălca legea şi săvârşind fapte similare, pot chiar benefica de clementa acesteia.

Justeţea aprecierilor primei instanţe rezidă în aceea că deşi a luat în considerare elemente de circumstanţiere, relevante pentru inculpat, a acordat însă, în mod corect, o pondere mai semnificativă naturii activităţii infracţionale desfăşurată de acesta, condiţiilor concrete în care acesta a acţionat, caracterului repetat a faptelor ilegale comise, astfel cum au fost ele expuse în încheierea recurată, precum şi prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

De asemenea, corect s-a analizat de către prima instanţă incidenţa dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (2) şi prin raportare la dispoziţiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.N., respingând-o ca nefondată, constatându-se că, raportat la acuzaţiile formulate împotriva inculpatului în cuprinsul mandatului de arestare preventivă nr. 7/UP din 23 aprilie 2010, precum şi la ansamblul probator deja administrat în speţă, deşi inculpatul are vocaţia liberării provizorii sub control judiciar, a fost corect menţinută starea de arest preventiv, întrucât, justificat, s-a apreciat că această măsură nu ar fi oportună în această fază procesuală.

Totodată, Înalta Curte mai reţine că deşi în speţă sunt îndeplinite condiţiile liberării provizorii sub control judiciar prev. de art. 1602 pct. 1 C. proc. pen., în sensul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului nu depăşsc 18 ani închisoare, totuşi liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură facultativă, aceasta putând fi respinsă atunci când este apreciată de organul judiciar ca neîntemeiată, or,în speţă, în acord şi cu jurisprudenţa C.E.D.O., lăsarea în libertatea a inculpatului la acest moment procesual apare ca inoportună, deşi formal nu există interdicţii la acordarea liberării provizorii sub control judiciar, prin admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

De altfel, se mai constată că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al condamnatului, ci doar o vocaţie a acestuia, instanţa sau organul judiciar urmând a aprecia temeinicia cererii formulate, în raport atât de oportunitatea acesteia în stadiul procesual existent la acel moment, cât şi în raport de gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpatului.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în speţă, prima instanţă apreciat justificat, că infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul prezintă grad ridicat de pericol social, relevat îndeosebi şi de calitatea de prim procuror, de care s-a folosit în săvârşirea acestora.

În concret, prima instanţă corect a considerat că privarea de libertate este în continuare necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. pen., respectiv pentru buna desfăşurare a procesului penal.

De altfel, Înalta Curte constată că prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar s-ar crea un sentiment de neîncredere în actul de justiţie, în sensul că s-ar induce falsa impresie că persoane făcând parte din anumite categorii socio-profesionale (în speţă, calitatea de magistrat procuror cu funcţie de conducere) ar putea săvârşi diferite fapte cu conotaţie penală, iar legea sau instanţa de judecată ar da dovadă de mai multă clemenţă faţă de acestea, în raport de alte persoane provenind din categorii profesionale diferite, care ar săvârşi fapte similare şi pentru care s-ar menţine stare de arest.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de 2 luni şi 20 de zile nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., având în vedere şi stadiul procesual al cauzei, aflată în faza urmăririi penale.

Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că prima instanţă a reţinut în mod corect incidenţa, dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza de urmărire penală, nefiind încă emis rechizitoriul.

De asemenea, şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracţiunile pentru care acesta a fost cercetat şi, probabil, urmează a fi dedus judecăţii, sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege.

În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de fond a procedat corect atunci când a respins, justificat, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului C.N., constatând motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârşit faptele pentru care este cercetat, fapte care, prin modalităţile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.

Aşadar, faţă de acest moment procesual (dosarul fiind în faza de urmărire penală, iar ancheta nefiind încă finalizată) corect s-a apreciat că nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, atât din perspectiva posibilităţii ca inculpatul, odată lăsat în libertate, să încerce denaturarea adevărului, cât şi din prisma, necesităţii protejării prioritare a ordinii publice.

Prin urmare, în mod justificat, a fost menţinută starea de arest preventiv luată faţă de inculpat, cercetat sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni foarte grave, sancţionate atât de C. pen., cât şi prin reglementări speciale ale Legii nr. 78/2000, dar şi ale Legii nr. 39/2003, astfel încât se constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 143 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte, constatând, în urma examinării încheierii recurate în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., că niciuna din dispoziţiile legale menţionate nu-şi găseşte incidenţa în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul C.N. împotriva încheierii din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 5277/2/2010 (nr. 1542/2010).

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva încheierii din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 5277/2/2010 (nr. 1542/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 4405/2010. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 2797/2010. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2719/2010. Penal