ICCJ. Decizia nr. 2797/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2797/2010
Dosar nr. 6432/1/2010
Şedinţa publică din 30 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 292/D/P/2009 din 1 aprilie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. s-a dispus:
1. Trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor: F.F., fiul lui M. şi al P., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 26 teza a II-a, pct. 2 C. pen., rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); P.M. zis M. sau M., fiul lui V. şi al D., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuata şi agravantă, în stare de recidivă posteondamnatorie, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen.; G.P. zis P., fiul lui P. şi al L., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, în stare de recidivă postexecutorie, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); C.M. zis O., fiul lui N. şi al G., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); G.F. zis T., fiul lui A. şi al I., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată şi trafic ilicit de droguri de risc prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
2. Trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei B.A.M., fiica lui V. şi a O., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 2 aprilie 2010, sub nr. 2974/2/2010 (840/2010).
Prin încheierea din 26 iulie 2010 (modificată prin încheierea din 27 iulie 2010, privind omisiunea din dispozitiv a inculpatei B.A.M.) a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010) s-au dispus următoarele:
În baza art. 332 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. s-a desesizat instanţa şi s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea refacerii urmăririi penale privind pe inculpaţii F.F., P.M., G.P., P.F. - citat C.M. şi G.F., cu respectarea dispoziţiilor art. 3 şi urm. C. proc. pen., menţinându-se starea de arest a inculpaţilor F.F., P.M., G.P. şi G.F.
Prin aceeaşi încheiere s-a revocat măsura arestării preventive privind pe inculpatul P.F. - citat la instanţă sub numele de C.M. şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.F., dacă nu este arestat în altă cauză.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că la termenul din data de 15 iulie 2010 a apărut un incident procedural determinat de faptul că, la strigarea cauzei, inculpatul C.M. a învederat instanţei că se numeşte P.F. şi, verificându-se datele de stare civilă ale acestuia, a precizat că este fiul lui I. şi al G., fiind fratele lui C.M., motiv pentru care a solicitat revocarea măsurii arestării preventive.
Constatând că nici inculpatul şi nici garda nu pot prezenta un act de identitate al inculpatului prezent în instanţă, care afirma că se numeşte P.F., prin încheierea de şedinţă din aceeaşi dată - 15 iulie 2010 - instanţa a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.M.
Cu aceeaşi ocazie, şeful gărzii care l-a însoţit pe inculpat la instanţă, fiind întrebat cu privire la datele de identificare ale lui C.M., a precizat că acesta este de fapt P.F., cu datele arătate mai sus.
S-a mai reţinut că acest inculpat a fost adus de-a lungul timpului, la termenele anterioare, de o escortă a Secţiei 5 Poliţie care, în nici un moment, nu a atras atenţia instanţei că de fapt îl aduc pe P.F., şi că numitul C.M., pentru care se făcea apelul în şedinţă nu este inculpatul adus, ci o altă persoană. Această sesizare nu a venit nici din partea inculpatului care a răspuns prezent, pe numele de C.M., astfel încât nu a fost posibilă lămurirea acestei confuzii la primul termen de judecată, când s-a făcut apelul întrucât nici inculpatul, dar nici garda nu a sesizat instanţa că este vorba de o altă persoană, respectiv P.F., cu alte date de stare civilă.
Totodată s-a constatat că după şedinţa din 15 iulie 2010, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv procurorul de caz pentru a lua măsuri de identificare a persoanei care pretinde că nu este C.M., ci P.F., şi pentru a se face demersuri la organismele competente.
În acest sens, s-a constatat că toate actele procedurale aflate la filele 81 şi urm. din volumul I de urmărire penală au fost efectuate pe numele inculpatului C.M. zis O., aşa cum de altfel a apărut şi în rechizitoriul prin care toţi cei şase inculpaţi au fost trimişi în judecată.
S-a mai reţinut că din adresele şi cercetările efectuate de Parchet şi care sunt ataşate la Dosarul instanţei de fond nr. 2974/2/2010, a rezultat că a fost identificată persoana care a săvârşit faptele şi care a fost trimisă în judecată, ca fiind P.F. care, frate al numitului C.M., şi-a declinat o identitate falsă, conchizându-se în sensul că autorul faptelor este P.F., dar care, sub identitatea lui C.M. a apărut şi în faţa primei instanţe.
De asemenea, s-a menţionat că prin rezoluţia nr. 344 din 22 iulie 2010 a fost începută urmărirea penală faţă de inculpatul P.F. pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea, prev. de art. 293 C. pen., din înscrisurile depuse la dosar rezultând că numitul C.M. nu a fost găsit la domiciliul indicat.
Faţă de aceste împrejurări, prima instanţă a considerat că în cauză este incidenţă situaţia prevăzută de art. 332 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., privind instituţia restituirii la procuror a cauzei pentru refacerea urmăririi penale, privind întreg lotul de şase inculpaţi, motivată de faptul că, faţă de inculpatul P.F., întreaga urmărire şi toate actele procedurale au fost întocmite pe numele de C.M, zis O. şi că acestuia trebuie să i se prezinte materialul de urmărire penală, asistat de avocat, urmând a fi avute în vedere eventualele confruntări între cei şase inculpaţi şi efectuarea altor acte procedurale care să conducă la identificarea persoanei P.F.
Totodată, prima instanţă a motivat dispoziţia de restituire a cauzei la parchet prin necesitatea de a se preciza în rechizitoriu dacă între cei şase inculpaţi, îndeosebi între F.F. şi ceilalţi inculpaţi au existat legături care să confirme activitatea lor infracţională privind traficul de droguri de mare risc.
În aceste condiţii, s-a apreciat că se impune, pe de altă parte, revocarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul P.F., citat şi prezent în instanţă sub numele de C.M., conform dispoziţiilor art. 139 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 141 alin. (1) teza 1 C. proc. pen., instanţa constatând „o vădită nelegalitate în ce priveşte pe acest inculpat."
Verificând actelor şi lucrărilor din dosarul de urmărire penală volumul I, prima instanţă a constatat că în rezoluţia din 23 martie 2010 (fila 84) se menţionează că din investigaţiile efectuate de lucrători de poliţie judiciară a rezultat, în mod eronat, că numitul O., respectiv C.M., se identifică în persoana lui A.E.O., reţinând că şi acesta este un semnal că o altă persoană îşi declină identitatea, verificările trebuind să fie făcute mai aprofundat.
De asemenea, s-a opinat în sensul că urmează a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 3 şi urm. C. proc. pen., privind desfăşurarea procesului penal, în sensul asigurării aflării adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Concluzionând, prima instanţă a constatat că, fiind în situaţia prevăzută de dispoziţiile art. 332 alin. (3) C. proc. pen. şi, totodată, fiind verificată starea de arest a inculpaţilor conform dispoziţiilor art. 160b, raportat la art. 3002 C. proc. pen., faţă de inculpaţii F.F., P.M., G.P., P.F. şi G.F. se menţin în continuare temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive şi că faţă de aceştia sunt indicii, respectiv probe care fac dovada că ei au săvârşit faptele, aşa cum rezultă din materialul de urmărire penală aflat în volumele de la instanţă.
Fiind prezent la pronunţare, procurorul de şedinţă a declarat oral recurs împotriva acestei încheieri, precizând că acesta vizează dispoziţiile primei instanţe de desesizare şi de revocare a măsurii arestări preventive în legătură cu inculpatul P.F. (C.M.), aşa cum rezultă din procesul penal aflat la fila 261 dosar fond.
De asemenea, apărătorul inculpatului F.F., fiind prezent la pronunţarea încheierii din 26 iulie 2010, a declar recurs împotriva acestei hotărâri.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26 iulie 2007, ora.21.00, acordându-se termen pentru soluţionarea recursurilor la 26 iulie 2010, ora 22.00.
La termenul din 26 iulie 2010 s-a dispus disjungerea soluţionării recursului parchetului cu privire la greşita restituire a cauzei la parchet şi a recursului declarat de inculpatul F.F., iar prin Decizia nr. 2765 din aceeaşi dată s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a casat încheierea din 26 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010) cu privire la dispoziţia instanţei de revocare a măsurii arestării preventive privind pe inculpatul P.F. - citat la instanţă sub numele de C.M., dispoziţie care a fost înlăturată şi s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului P.F. - fiul lui I. şi al G., constatându-se că persoana indicată în mandatul de arestare preventivă nr. 5/UP din data de 23 martie 2010, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub numele de C.M. - fiul lui N. şi al G., - este în realitate inculpatul P.F. - fiul lui I. şi al G.
Ulterior, la 27 iulie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a înaintat pe fax, cererile de recurs formulate de inculpaţii F.F. şi P.F. (filele 15, 17 dosar recurs), precum şi încheierea din 27 iulie 2010, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010) de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă din 26 iulie 2010, privind omisiunea din dispozitiv a inculpatei B.A.M.
Urmare a disjungerii soluţionării recursului parchetului cu privire la greşita restituire a cauzei la parchet şi a recursului declarat de inculpatul F.F., dispusă prin practicarea Deciziei nr. 2765 din 26 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6413/1/2010 şi a înaintării, la data de 27 iulie 2010 a cererii de recurs formulată de inculpatul P.F., pe rolul Înaltei Curţi a fost înregistrat, la data de 27 iulie 2010, Dosarul nr. 6432/1/2010, având ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii F.F. şi P.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2010 (modificată prin încheierea din 27 iulie 2010, privind omisiunea din dispozitiv a inculpatei B.A.M.) a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010).
La solicitarea Înaltei Curţi, la data de 29 iulie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Biroul Executări penale a înaintat pe fax, cererea de recurs formulată de inculpatul P.F. (pag. 52-53 dosar recurs), având în vedere că cererea trimisă iniţial, aflată la fila 19 dosar recurs, era ilizibilă, iar din conţinutul ei nu reieşea numele persoanei care exercita calea de atac.
Totodată, la data de 29 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a depus la dosarul cauzei motive de recurs.
La termenul acordat pentru soluţionarea recursurilor, 30 iulie 2010, reprezentantul parchetului şi recurenţii inculpaţi F.F. şi P.F., prin apărători au susţinut oral motivele de recurs, aşa cum au fost acestea consemnate în practicarea prezentei decizii.
Analizând recursurile declarate potrivit motivelor de casare susţinute de reprezentantul parchetului şi de recurenţii inculpaţi F.F. şi P.F. prin apărători, precum şi a susţinerilor inculpaţilor, a actelor şi lucrărilor de la dosar, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul P.F. sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.
Din examinarea acestor dispoziţii legale rezultă că restituirea cauzei la procuror intervine doar în situaţia în care este incident vreunul din cazurile de nulitate absolută expres şi limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., respectiv: competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.
Din ceasta perspectivă se constată că prima instanţă a apreciat în mod greşit că inculpatul P.F. nu a fost prezent la urmărirea penală, motiv pentru care se impune refacerea acesteia, în sensul de a se efectua noi audieri, confruntări, prezentarea materialului de urmărire penală, precum şi „alte acte procedurale care să se identifice cu persoana lui P.F."
Or, din actele dosarului rezultă că în cauză nu există dubiu cu privire la persoana faţă de care s-au efectuat actele de urmărire penală şi care a fost trimisă în judecată, singura incertitudine purtând vremelnic asupra identităţii inculpatului P.F., care, în faţa organelor judiciare, până la 15 iulie 2010, a declarat că se numeşte C.M., fiul lui N. şi G., ulterior declarând că se numeşte P.F., fiul lui I. şi al G., aspect care însă a fost clarificat cu certitudine prin verificările efectuate la solicitarea primei instanţe de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., care s-au materializat prin înscrisurile aflate la filele 217-229 din dosarul de fond.
Inculpatul P.F., sub identitatea falsă a fratelui său, C.M. a fost prezent în cursul urmăririi penale la toate actele procedurale care îl priveau, beneficiind de asistenţă juridică din oficiu.
De altfel, dovada faptului că actele de urmărire penală au avut în vedere persoana inculpatului P.F. (care şi-a declinat identitatea falsă a fratelui său, C.M.) şi nu o altă persoană, precum şi a faptului că persoana trimisă în judecată este cea faţă de care s-a efectuat urmărirea penală, rezultă chiar din declaraţiile inculpatului P.F., care, în faza de urmărire penală, sub identitatea de C.M., la datele de 23 martie 2010 şi 31 martie 2010 (filele 88-95, 321 şi 352-353 vol. I dosar urmărire penală), a declarat că „recunoaşte săvârşirea infracţiunii de care este învinuit şi că este posibil ca la datele de 18 septembrie 2009 şi 19 octombrie 2009 să fi vândut nişte bile de heroină vreunei persoane" pentru ca în faţa primei instanţe să nu nege săvârşirea faptelor.
În plus, problema identităţii inculpatului P.F. a fost tranşată prin Decizia penală nr. 2765 din 26 iulie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6413/1/2010, prin care s-a constatat că persoana indicată în mandatul de arestare preventivă nr. 5/UP din data de 23 martie 2010, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub numele de C.M. - fiul lui N. şi al G. - este în realitate inculpatul P.F. - fiul lui I. şi al G.
În cauză nu este incident nici cazul de nulitatea absolută prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., relativ la sesizarea instanţei, la care fac referire dispoziţiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu se poate considera că instanţa ar fi sesizată cu un alt rechizitoriu, ori că în cauză au fost efectuate noi acte de urmărire penală, astfel că s-ar impune o nouă prezentare a materialului de urmărire penală inculpatului, de către procuror.
Actele efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. la solicitarea primei instanţe, nu sunt noi acte de urmărire penală, ci acte de identificare a inculpatului P.F., ca urmare a incidentului ivit în şedinţa publică din 15 iulie 2010, iar menţiunile făcute de procuror pe rechizitoriul nr. 292/D/P/2009 din 1 aprilie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., având în vedere procesul-verbal din 22 iulie 2010 de îndreptare a erorii materiale, nu îl convertesc într-un nou rechizitoriu.
În plus, prima instanţă s-a pronunţat cu privire la regularitatea actului de sesizare al instanţei prin încheierea din 25 iunie 2010, prin care a respins cererea de restituire a cauzei la parchet formulată de inculpatul F.F.
Mai mult decât atât, în conformitate cu dispoziţiile art. 332 alin. (4) raportat la art. 361 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet se dispune printr-o sentinţă de dezinvestire care poate fi atacată cu recurs în termen de trei zile de pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
Or, forma juridică pe care prima instanţă a înţeles să o dea soluţiei de dezinvestire, respectiv încheiere, precum şi caracterul neglijent al argumentaţiei sunt argumente în plus cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia încheierii atacate.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul P.F., în lipsa motivării acestuia, înalta Curte constată că din cererea aflată la fila 19 dosar recurs, completată cu înscrisul aflat la fila 53 dosar recurs, rezultă că inculpatul a înţeles să promoveze calea de atac împotriva dispoziţiei instanţei de fond de restituire a cauzei la parchet, astfel încât, pentru motivele mai sus prezentate va fi admis şi acest recurs.
Analizând recursul declarat de inculpatul F.F. împotriva încheierii din 26 iulie 2010 (modificată prin încheierea din 27 iulie 2010, privind omisiunea din dispozitiv a inculpatei B.A.M.) a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010) cu privire la dispoziţia primei instanţe de menţinere a măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată că acesta este nefondat întrucât temeiul juridic care a stat la baza arestării preventive a inculpatului - respectiv dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. - subzistă şi în prezent şi impune privarea de libertate a acestuia.
Astfel, în cauză, se constată că există indicii, obţinute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispoziţiilor legale pentru obţinerea acestora, care conduc la existenţa unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat.
Din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale cuprinse în cele două volume de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată până în prezent, rezultă, în esenţă, că inculpatul F.F. în cursul anului 2009 a ajutat mai multe persoane să se sustragă de la urmărirea penală, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, comunicându-le acestora că urmează să aibă loc percheziţii domiciliare sau efectuarea de flagrante de către organele abilitate.
În concluzie, din actele dosarului rezultă că în perioada supusă autorizării, interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi a altor comunicaţii în mediul ambiental, inculpatul F.F. a realizat numeroase convorbiri cu ceilalţi inculpaţi dar şi cu martorii din rechizitoriu care au evidenţiat, în esenţă, înţelegerea dintre ei, cu privire la pretinderea şi remiterea sumelor de bani, scopul în care au fost pretinse şi primite sumele de bani, activităţile desfăşurate de aceştia.
În cauză, există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpatul a săvârşit faptele ce i se reţin în sarcină.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului - complicitate la infracţiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 26 teza a II-a, pct. 2 C. pen., rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) este sancţionată cu o pedeapsă ce depăşeşte limita arătată.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiţie penală, trebuie particularizată în speţă prin raportare la definiţia dată de art. 145 C. pen. noţiunii „public" în sensul că prin ordine publică se înţelege tot ceea ce vizează, autorităţile publice, instituţiile publice, autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă acelaşi art. 148 lit. f) este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul şi împrejurările în care s-a comis infracţiunea, natura acesteia şi calitatea în care inculpaţii au săvârşit-o.
Prin probe, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înţelege orice elemente de fapt, în sensul arătat de art. 63 din acelaşi Cod.
Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O. în materie, termenul şi caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ţinând seama de natura şi complexitatea cauzei, comportamentul autorităţilor şi al celui arestat, iar menţinerea detenţiei este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din această perspectivă, se recunoaşte de instanţa de contencios european că, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului la săvârşirea unor infracţiuni, ace stea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru un anumit timp. în circumstanţe excepţionale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de vedere al Convenţiei, cu condiţia ca şi dreptul intern să accepte noţiunea de tulburare a ordinii publice. însă, aceste elemente de fapt trebuie sa se bazeze pe fapte de natură să demonstreze ca eliberarea deţinutului ar tulbura ordinea publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare ameninţată efectiv, detenţia neputând fi menţinută în anticiparea unei pedepse privative de libertate (cauza L. vs. Franţa, pricit, din 1991 si T. vs. Franţa din 27 august 1992).
Or, în raport de probatoriul administrat până în acest moment procesual, se constată că inculpatul F.F. este acuzat de săvârşirea unor fapte de o gravitate sporită, întrucât este vorba de complicitate la infracţiuni de trafic de droguri de droguri de mare risc.
În acest sens este de evidenţiat faptul că inculpatul F.F. s-a folosit de prerogativele funcţiei sale de comisar specializat în combaterea reţelelor de criminalitate organizată, în cadrul B.C.C.O. Bucureşti, Serviciul Antidrog - Biroul Sectorului 4 şi pe parcursul anului 2009, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a acordat sprijin unei grupări infracţionale care se ocupa cu traficul ilicit de droguri de mare risc, ajutând cu informaţii anumite persoane care au comis şi continuau să comită infracţiuni de acest gen, fapt ce a permis persoanelor sus-menţionate să se sustragă de la urmărirea penală şi să-şi continue activitatea infracţională de trafic ilicit de droguri de mare risc (heroină), aspect ce imprimă faptelor un grad înalt de pericol social.
Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Înalta Curte reţine că fapta de care este acuzat acesta este deosebit de gravă, pe de o parte prin implicaţiile sociale ale traficului şi consumului de droguri în rândul populaţiei, iar pe de altă parte prin modalitate de comitere a faptei - un mediu organizat, cu un sediu de distribuire a drogurilor. În plus, fapta inculpatului F.F., de complicitate la trafic de droguri de mare risc, afectează grav prestigiul poliţiei ca instituţie a statului responsabilă să vegheze la respectarea şi aplicarea legii, fiind de neconceput ca un comisar de poliţie, specializat în combaterea reţelelor de criminalitate organizată, în cadrul B.C.C.O. Bucureşti, Serviciul Antidrog - Biroul Sectorului 4 să-şi folosească atributele funcţiei pentru a acorda sprijin informaţional unei grupări infracţionale care se ocupa de trafic de droguri, tocmai în vederea sustragerii membrilor acesteia de la tragerea la răspundere penală.
În plus, măsura arestării preventive se impune a fi menţinută cu atât mai mult, faţă de împrejurarea că inculpatul F.F., comisar de poliţie, avea capacitatea şi pregătirea necesară să conştientizeze că adoptarea unei atitudini procesuale contrară normelor legale, care sfidează ordinea şi relaţiile sociale normale, poate avea consecinţe pe plan procesual, respectiv intervenţia reală şi efectivă a unei măsuri procesuale.
În contextul recrudescenţei infracţiunilor de acest gen, lăsarea în libertate a unor inculpaţi care săvârşesc astfel de fapte, prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În consecinţă, pentru toate considerentele prezentate anterior, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul P.F., va casa încheierea din 26 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010), în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de desesizare şi de trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea refacerii urmăririi penale privind pe inculpaţii F.F., P.M., G.P., P.F. - citat C.M., G.F. şi B.A.M. şi, în rejudecare, va dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pentru continuarea judecăţii, menţinând starea de arest a inculpaţilor F.F., P.F., P.M., G.P. şi G.F.
Totodată, Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul F.F., ca nefondat, obligând recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul P.F.
Casează încheierea din 26 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2974/2/2010 (840/2010), în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei de desesizare şi de trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea refacerii urmăririi penale privind pe inculpaţii F.F., P.M., G.P., P.F. - citat C.M., G.F. şi B.A.M. şi, în rejudecare, dispune trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pentru continuarea judecăţii.
Menţine starea de arest a inculpaţilor F.F., P.F., P.M., G.P. şi G.F.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.F. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Obligă recurentul intimat inculpat F.F. la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat P.F. şi intimaţii inculpaţi P.M., G.P., G.F. şi B.A.M., se vor plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2719/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4406/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
