ICCJ. Decizia nr. 2656/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2656/2010
Dosar nr. 3797/99/2009
Şedinţa publică din 6 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 32 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, inculpatul P.G. a fost condamnat la următoarele pedepse: 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen.; 9 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 22 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 174, 175 lit. a) şi 176 lit. d) C. pen.; 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., sporită cu 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 23 de ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. şi art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului P.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 20 aprilie 2009 la zi.
În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către partea vătămată a securii folosite la săvârşirea faptei.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă M.L. şi, în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., art. 988-999 C. civ., inculpatul P.G. a fost obligat să achite părţii civile acesteia, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 15.010 lei, despăgubiri pentru daune materiale şi 100.000 lei reprezentând despăgubiri pentru despăgubiri pentru daune morale.
A fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţe S.I. Iaşi şi partea civilă Serviciul de Ambulanţă Iaşi. în baza disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată şi completată prin OUG nr. 72/2006 coroborate cu art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., inculpatul P.G. a fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă S.I. Iaşi, prin reprezentanţi legali, suma de 9627,83 lei plus taxa oficială de scont practicată de B.N.R. până la achitarea debitului, reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate victimei B.M., iar părţii civile Serviciul de Ambulanţă al judeţului Iaşi prin reprezentanţi legali suma de 293 lei reprezentând cheltuieli transport ocazionate de transportul victimei B.M.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi cu nr. 647/P/2009 la data de 10 iunie 2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.G., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), tentativă de viol, prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., de omor deosebit de grav, prev. de art. 174-175 lit. a), cu referire la art. 176 lit. d) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Conform rechizitoriului, s-a reţinut în sarcina inculpatului că în noaptea de 19/20 aprilie 2009, în jurul orelor 21.30, a pătruns fără drept în curtea şi apoi în locuinţa victimei B.M., de două ori, a tăiat cablul de la aparatul telefonic, apoi şi firele din afara locuinţei, a spart becul ce ilumina în faţa casei, a sustras din locuinţă, prin violenţă, suma de 120.000 lei vechi, după care a căutat alte sume de bani, a intenţional să întreţină raporturi sexuale cu victima, exercitând acte de violenţă asupra sa, şi i-a aplicat victimei o lovitură cu cuţitul în zona abdominală, care - în final - a determinat decesul acesteia, după care a lipsit victima de libertate, încuind-o în camera în care a exercitat acte de violenţă şi aruncând cheia.
În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului faptei şi planşele foto, raportul de constatare medico-legală, raportul medico-legal de necropsie, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului, plângerea părţii civile M.L., declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului.
Certificatul medico-legal de necropsie precizează că „moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragie şi toxicoseptic consecutiv unei plăgi penetrante abdominale cu intersectare gastrică şi cap pancreas cu hemoperitoneu consecutiv şi peritonită purulentă; topografia şi morfologia leziunilor pledează pentru producerea lor prin lovire activă cu un obiect înţepător tăios cu o lăţime maximă de 2 cm şi o lungime minimă de 10 cm; între leziuni şi deces există o legătură de cauzalitate directă; decesul a avut loc la data de 20 aprilie 2009".
În cursul cercetării judecătoreşti, în conformitate cu disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a adus la cunoştinţa inculpatului fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, iar inculpatul P.G. s-a prevalat de dreptul la tăcere, precizând că nu doreşte să dea o declaraţia în această fază procesuală, dar că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale, şi şi-a manifestat disponibilitatea de a despăgubi partea civilă M.L. cu sumele pretinse ca fiind despăgubiri civile, materiale şi morale.
În cursul cercetării judecătoreşti, a fost audiată partea civilă M.L. şi au fost ascultaţi martorii I.L., P.F., l.I., B.I., I.F.C.C., G.M., I.N., D.A.D., D.I.G. şi C.F.V., depoziţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar; de asemenea, s-a întocmit un referat de evaluare psiho-socială a inculpatului.
Întrebat fiind de către prima instanţă cu privire la probele noi propuse în apărare, inculpatul, prin apărător, a declarat că nu înţelege să-şi formuleze probe în apărare, solicitând doar audierea martorilor care au fost ascultaţi în cursul urmăririi penale.
După finalizarea cercetării judecătoreşti, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul P.G., cunoscut sub numele de C. este neşcolarizat, locuieşte în satul Pietrosu, comuna Tătăruşi, judeţul Iaşi şi, în mai multe rânduri, a ajutat-o pe victima B.M. la treburi gospodăreşti, în schimbul cărora primea diferite sume de bani. De asemenea, fiica victimei, numita M.L., în mai multe rânduri, i-a adus inculpatului diferite obiecte de îmbrăcăminte.
În ziua de 18 aprilie 2009, inculpatul P.G. a efectuat mai multe lucrări gospodăreşti la domiciliul victimei, iar a doua zi, pe data de 19 aprilie 2009, fiind prima zi de Paşti, a fost invitat la masa de prânz, la locuinţa victimei.
În jurul orelor 20,30, numita M.L., fiica victimei, a plecat împreună cu familia sa în municipiul Iaşi, unde-şi are domiciliul.
Ajunsă la laşi, M.L. a sunat-o pe mama sa, spunându-i că a ajuns cu bine, timp în care mama acesteia i-a spus că este strigată de cineva la poartă. Fiica i-a spus să meargă să vadă cine este şi să revină din nou la telefon. Victima a revenit după puţin timp la telefon şi i-a spus fiicei sale că la poartă i-a găsit pe copiii vecinului D., care i-au spus că l-au văzut pe C. că a sărit gardul prin grădină.
Fiica victimei, auzind aceasta, i-a cerut mamei sale să se uite pe lângă casă şi să revină la telefon. Când a revenit la telefon, victima i-a spus că nu a văzut pe nimeni, iar fiica sa a sfătuit-o să închidă uşa şi să se culce.
După aproximativ jumătate de oră, fiica victimei M.L. a sunat din nou, însă mama acesteia nu i-a mai răspuns.
Revenind la modul cum s-au desfăşurat faptele, s-a reţinut că în jurul orelor 21,30, inculpatul - ştiind că M.L. a plecat la Iaşi - s-a hotărât să meargă la domiciliul victimei şi, fără drept, a pătruns în curtea locuinţei acesteia sărind gardul, apoi a intrat în camera în care se afla se afla victima şi i-a solicitat bani pentru munca prestată.
Victima a susţinut faptul că nu are bani, ceea ce l-a enervat pe inculpat, care a început să o ameninţe, după care a început să caute prin locuinţa acesteia şi, dintr-un şifonier, a sustras suma de 120.000 lei vechi formată dintr-o bancnotă de 100.000 lei şi două bancnote de 10.000 lei fiecare.
Cu aceşti bani, inculpatul a mers la barul SC T. SRL, situat în satul Pietrosu, comuna Tătăruşi, judeţul Iaşi pentru a cumpăra ţigări şi o bere, însă barmanul de serviciu, martorul I.F.C.C., i-a spus că bancnotele respective sunt scoase din circulaţie.
Auzind aceasta, inculpatul s-a enervat, a plecat de la bar spre locuinţa victimei, a rupt banii sustraşi şi i-a aruncat într-un şanţ.
Ajuns la locuinţa victimei, din nou a pătruns fără drept în curtea locuinţei, după care a mers în bucătăria în care victima locuia de obicei şi, negăsind-o, a luat un cuţit de bucătărie, a tăiat cablul de la telefon, după care, având cuţitul asupra lui, a tăiat firele telefonice din faţa casei şi a spart becul ce ilumina în faţa casei.
Apoi, inculpatul a intrat în camera unde se afla victima, i-a reproşat faptul că banii luaţi anterior nu mai erau în uz, după care a încercat să o violeze, dezbrăcând-o şi cauzându-i leziuni în zona coapselor şi a vaginului.
Victima s-a apărat cu mâinile, fiind lovită de inculpat, atât cu cuţitul ce îl avea în mână, cât şi cu pumnii şi palmele.
Inculpatul i-a mai aplicat victimei o lovitură puternică cu cuţitul în zona abdomenului, cauzându-i o leziune care a început să sângereze. După aceea, victima a rămas în camera unde a fost înjunghiată, în stare gravă, iar inculpatul a pus în geamurile celor două camere pături, după care a început să caute bani prin dulapuri, răscolind toate lucrurile.
În final, inculpatul a încuiat victima în casă, a pus lacătul pe dinafară, iar cheia a aruncat-o în faţa casei, după care a plecat la domiciliul său, fiind văzut de fratele său P.F.
Victima şi-a revenit din starea de şoc şi a reuşit să iasă din casă pe un geam al camerei în care a fost lipsită de libertate.
Victima a mers apoi în bucătăria unde locuia de obicei, a încercat să-şi oprească hemoragia, după care a ieşit în stradă în faţa casei pentru a cere ajutor. A fost văzută de martorii I.I. şi I.L., care tocmai treceau cu autoturismul prin acel loc, care au oprit, după care au anunţat serviciul de urgenţă 112.
Martora I.L. a încercat să discute cu victima, care i-a spus că a fost agresată de către C. şi i-a arătat cuţitul cu care a fost înjunghiată. Martorul I.I. a mers la domiciliul numitei B.l., soră cu victima, căreia i-a spus starea în care a găsit-o pe aceasta din urmă. Martora B.I. a mers la sora sa B.M. şi a găsit-o în momentul în care echipajul de ambulanţă îi acorda primul ajutor, întrebând-o ce i s-a întâmplat, victima i-a răspuns că „a tăiat băiatul lui cumătrul G.
Între timp a fost anunţată şi fiica victimei, numita M.L.
La faţa locului au sosit organele de poliţie şi ambulanţa, victima fiind luată şi transportată în stare gravă la Spitalul de Urgenţă S.I. din municipiul Iaşi. La spital victima a fost văzută de fiica sa M.L. căreia i-a spus că inculpatul a încercat să o violeze, însă nu a reuşit întrucât s-a luptat cu el, precizând că l-a găsit pe inculpat în casă răscolind prin lucruri şi căutând bani.
Din concluziile provizorii întocmite de medicul legist, pe baza documentaţiei medicale la 21 aprilie 2009, cu raportul 7138/OF/2009 rezultă că „Numita B.M. prezintă plagă înjunghiată abdominală cu interesarea pancreatică şi gastrică, hemoperitoneu, şoc hemoragie pentru care s-a intervenit chirurgical practicându-se laparotomie exploratorie, gastroragie, sutura pancreasului, lavaj, drenaj şi ruptură comisură labială posterioară. Leziunile abdominale prezentate de către susnumita au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor-înţepător, iar ruptura comisurii labiale posterioare a putut fi produsă în cadrul unui raport sexual cu violenţă. Leziunile prezentate de către susnumita pot data din 19/20 aprilie 2009. Leziunile prezentate de către susnumita necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii. Leziunile abdominale prezentate de către susnumita au fost de natură a-i pune în primejdie viaţa. Concluziile definitive vor fi eliberate după externarea susnumitei din spital".
Ulterior, victima a fost operată, şi fiica acesteia nu a mai putut discuta cu mama ei, întrucât nu şi-a mai revenit, iar la data de 23 aprilie2009 a decedat.
La data de 24 aprilie 2009 s-a efectuat de către I.M.L. Iaşi necropsia cadavrului numitei B.M., iar medicul legist a concluzionat în raportul medico - legal de necropsie din 02 iunie 2009 următoarele:
„Moartea numitei B.M. a fost violentă. Aceasta s-a datorat şocului hemoragie şi toxicoseptic consecutiv unei plăgi penetrante abdominale cu intere sare gastrică şi cap de pancreas cu hemiperitoneu consecutiv şi peritonită purulentă. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect înţepător tăios cu o lăţime maximă de 2 cm şi o lungime minimă de 10 cm. Cadavrul mai prezintă plăgi tăiate ale mâinii consecutiv prinderii cuţitului, în tentativa de apărare, pot data din 20 aprilie 2009, nu au avut rol tanatogenerator şi ar fi necesitat în caz de supravieţuire 8-10 zile de îngrijiri medicale. Mai prezintă leziuni ale gâtului cu fracturarea cornului hioidian drept consecutiv comprimării gâtului, cel mai probabil cu mâna, poate data din 20 aprilie 2009, nu au avut rol tanatogenerator şi ar fi necesitat în caz de supravieţuire 14-16 zile de îngrijiri medicale. Cadavrul prezintă echimoze şi excoriaţii ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri contondente (mână, unghii, etc.) şi pot data din 20 aprilie 2009, nu au avut un rol tanatogenerator şi nu ar fi necesitat zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în caz de supravieţuire. Sângele aparţine grupei sangvine A II. Nu s-au pus în evidenţă spermatozoizi, iar moartea datează din 20 aprilie 2009".
Având în vedere prevederile art. 117 alin. (2) C. proc. pen., prin ordonanţele din 06 mai 2009 s-a dispus internarea şi efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice a inculpatului.
Prin raportul de expertiză medico legală psihiatrică nr. 7270/PSH din 18 mai 2009 Comisia de examinare a elaborat următoarele concluzii: „Numitul P.G. prezintă diagnosticul „ deficienţă mintală uşoară cu grave tulburări de comportament, agravate anirofil". Faptele pentru care este învinuit au fost săvârşite cu discernământ".
Reţine prima instanţă că, în cursul urmăririi penale, fiind audiat, inculpatul şi-a recunoscut faptele comise, mai puţin fapta de tentativă la viol, însă din raportul de constatare medico legală nr. 7138/OF din 21 aprilie 2009 de la punctele 2, precum şi cele de la punctele 5 şi 6 din raportul medico legal de necropsie nr. 7189 din 02 iunie 2009 precum şi din declaraţiile părţii civile M.L., rezultă indubitabil că inculpatul a intenţionat să întreţină raporturi sexuale cu victima, exercitând violenţe asupra victimei, însă nu a reuşit datorită opunerii acesteia.
Se mai reţine că potrivit referatului întocmit în urma evaluării psiho-socială efectuate inculpatului, se relevă „o persoană cu capacitate limitată de analiză şi înţelegere a consecinţelor propriului comportament, de cele mai multe ori acţionând impulsiv, sub influenţa consumului de băuturi alcoolice, care i-a permis derularea frustrărilor şi a furiei acumulate. Inculpatul a dezvoltat resentimente faţă de victimă, pretins de la neplata unor activităţi prestate în gospodăria acesteia, pe fondul cărora a luat hotărârea de a-şi recupera banii, iar manifestările deosebit de agresive s-au datorat refuzului victimei de a-i da banii şi umilinţei îndurate la bar, unde a încercat să facă cumpărături cu banii scoşi din circulaţie. Lipsa oricărei susţineri familiale, abuzurile emoţionale şi fizice din copilărie, care au generat tulburările emoţionale şi comportamentale, lipsa şcolarizării şi a perspectivelor profesionale, deficienţa mintală şi consumul de alcool sunt factori care au influenţat conduita generală a inculpatului".
Fiica victimei, M.L., în calitate de moştenitor rezervatar, a formulat la data de 05 mai 2009 (fila 83 verso, dosar urmărire penală), plângere penală împotriva inculpatului P.G. pentru infracţiunea de distrugere, constând în tăierea cablului telefonic, constituindu-se parte civilă cu suma de 10 lei pentru această infracţiune.
La fila 46 dosar instanţă a fost depusă anexa 24 cu moştenitorii defunctei B.M., aceştia fiind: C.E., B.I. şi M.L., persoane care au fost citate în cauză, însă doar M.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 15 000 lei daune materiale, reprezentând cheltuielile efectuate pentru spitalizarea victimei şi cele ocazionate de înmormântare şi datinile creştineşti ulterioare şi 100 000 lei reprezentând daune morale.
În opinia instanţei de fond, situaţia de fapt astfel cum a fost expusă a fost dovedită cu probatoriul administrat în cauză, relevante fiind depoziţiile martorilor I.L. şi I.I., persoanele care au găsit-o pe victimă în stradă, imediat după comiterea agresiunii şi care au aflat de la aceasta că inculpatul a pătruns în casă şi i-a cerut bani, după care a lovit-o cu un cuţit în zona abdomenului, precum şi depoziţiile martorilor minori D.I.G. şi C.F.V., audiaţi în prezenţa reprezentaţilor legali, care l-au văzut pe inculpat înainte de comiterea faptelor, au sesizat faptul că era sub influenţa băuturilor alcoolice, era neliniştit şi avea asupra sa un cuţit, după care au văzut că a sărit gardul în curtea locuinţei victimei B.M. şi au anunţat-o pe aceasta că inculpatul a pătruns în curtea sa.
Instanţa de fond a apreciat că modul în care a acţionat inculpatul, aplicând victimei mai multe lovituri cu cuţitul în diferite părţi ale corpului, după care o lovitură cu intensitate sporită în zona abdominală, caracterizează intenţia acestuia care a acţionat cu intenţia directă de a ucide victima, respectiv că a prevăzut şi urmărit expres să-i cauzeze decesul, în scopul de a ascunde săvârşirea tâlhăriei comise anterior. Activitatea inculpatului şi violenţele exercitate au fost de aşa natură şi într-o asemenea succesiune încât exprimă legătura lor clin punct de vedere material şi subiectiv, cu scopul care se cere realizat, respectiv de ascundere a unei tâlhării.
Instanţa de fond, în urma administrării probelor, a confirmat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu motivat prin aceea că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat întruneşte condiţiile necesare pentru existenţa premeditării, respectiv: trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până în momentul săvârşirii infracţiunii şi efectuarea unor acte de pregătire materială în vederea săvârşirii faptei, respectiv înarmarea cu acel cuţit de bucătărie. După lovirea victimei în modalitatea expusă, inculpatul a lipsit-o pe aceasta de libertatea fizică de mişcare, în mod ilegal, încuind-o în casă şi aruncând cheia de la lacăt în afara locuinţei. Evident că forma de vinovăţie care se reţine faţă de această infracţiune este intenţia directă, inculpatul având reprezentarea caracterului ilegal al acţiunii sale, în directă legătură cu ansamblul activităţii infracţionale desfăşurată. Faptul că victima a reuşit ulterior să iasă din casa pe un geam, nu are relevanţă asupra încadrării juridice a faptei, esenţial pentru existenţa infracţiunii fiind trecerea unui interval de timp în care victima să fie împiedicată în mod efectiv de a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu voinţa sa, pentru ieşirea din casa aceasta fiind nevoită să depună un efort deosebit, dată fiind starea gravă în care se afla.
În ce priveşte tentativa la infracţiunea de viol, prev. de art. 20 rap. la ort. 197 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a apreciat că se impune a fi reţinută o cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, respectiv lipsa plângerii prealabile formulată de partea vătămată, astfel cum impun disp. art. 197 alin. (4) C. pen., decesul acesteia survenind la scurt timp de la comiterea faptelor.
În motivarea soluţiei preconizate, instanţa de fond a menţionat că potrivit disp. art. 131 alin. (1) C. pen., în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală. Faptul că fiica victimei, ulterior decesului acesteia a precizat că doreşte ca inculpatul să fie cercetat şi pentru tentativa la infracţiunea de viol, nu echivalează cu o plângere prealabilă valabil formulată, pentru a avea consecinţe juridice, o asemenea declaraţie trebuind a fi susţinută de o împuternicire specială dată de partea vătămată.
La individualizarea judiciară a pedepselor şi a modului de executare, instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 52 şi 72 C. pen., relative la scopul pedepsei şi la criteriile generale de individualizare, cu referire la: dispoziţiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială, de împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele, de amploarea activităţii infracţionale, de împrejurările care au generat conflictul, de urmările grave şi ireversibile produse, precum şi de gradul de pericol social concret al faptelor.
S-a apreciat că individualizarea sancţiunii penale trebuie să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunilor.
În speţă, menţionează instanţa de fond, pentru asigurarea securităţii sociale a valorilor ocrotite de legea penală, în special a valorii supreme a vieţii, se impune aplicarea pentru inculpatul P.G. - o persoană cu un temperament impulsiv, care nu are capacitatea de autocontrol şi de reprezentare a consecinţelor faptelor sale, chiar aflat la prima confruntare cu legea penală - unor pedepse cu închisoare, al căror cuantum să fie stabilit spre limita maximă prevăzută de legea penală.
De asemenea, s-a arătat că pluralitatea de infracţiuni sub forma concursului de infracţiuni va fi rezolvată în condiţiile prev. de art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea care, raportat la amploarea activităţii infracţionale desfăşurate, se impune a fi sporită în condiţiile legii.
Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a reţinut că s-a constituit parte civilă numita M.L., în nume propriu, cu suma reprezentând contravaloarea distrugerii cablului telefonic, precum şi pentru daunele materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare a victimei şi a pomenirilor ulterioare, şi pentru daune morale.
Inculpatul a achiesat la pretenţiile civile invocate, precizând că este de acord să despăgubească partea civilă cu sumele solicitate de aceasta, împrejurare care o exonerează pe partea civilă de dovada realităţii si întinderii acestor daune.
S-a mai reţinut că s-au constituit părţi civile Spitalul Clinic de Urgenţe S.I. Iaşi şi Serviciul de Ambulanţă al jud. Iaşi. Conform dispoziţiilor art. 313 alin. (1) din „Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii", astfel cum au fost modificate şi completate prin OUG nr. 72/2006, „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată".
Date fiind aceste dispoziţii legale, sumele reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată victimei şi a transportului acesteia la spital sunt justificate, a fost admisă acţiunea civilă exercitate de părţile civile şi inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, partea civilă M.L. şi inculpatul P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 63 din 22 aprilie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a dispus următoarele:
1) a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de partea civilă M.L., a desfiinţat sentinţa atacată, în parte, în latură penală şi rejudecând:
A descontopit pedeapsa rezultantă de 23 ani închisoare aplicată inculpatului P.G., în pedepsele componente şi în sporul de 1 an închisoare, după care:
- pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la „viol" prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.G. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 (doi) ani.
- a contopit pedepsele stabilite prin sentinţă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicând pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare şi a menţinut sporul de pedeapsă de 1 an închisoare, în final inculpatul urmând să execute 23 ani închisoare şi pedeapsa complementară pe o durată de 5 (cinci) ani.
A înlăturat din sentinţă dispoziţia de încetare a procesului penal conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. la art. 10 lit. f) pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.
- a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
2) a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus la zi durata arestului preventiv.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor procurorului şi părţii civile au rămas în sarcina statului.
A fost obligat inculpatul la plata de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei către Baroul Iaşi reprezentând onorariu apărător din oficiu, sumă ce va fi avansată din fondurile speciale ale M.J.
A obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei către partea civilă M.L. cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
În apelul M.P. a fost criticată sentinţa în ce priveşte dispoziţia de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. cu motivarea că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate pentru această infracţiune conform art. 197 alin. (4) C. pen. dar, întrucât a decedat, persoana vătămată nu a mai avut posibilitatea de a-şi exprima voinţa în termen legal, aşa încât acţiunea penală se exercită din oficiu. în cauză, dreptul incontestabil al părţii vătămate de a introduce plângere prealabilă a fost imposibil de exercitat din cauza intervenim evenimentului de neînlăturat - suprimarea imediată a vieţii victimei, ca urmare a faptelor inculpatului.
În consecinţă, s-a solicitat condamnarea inculpatului şi pentru această infracţiune.
Şi în apelul părţii civile M.L. a fost criticată sentinţa pentru greşita încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. pentru lipsa plângerii prealabile cu motivarea că imediat după agresiune, victima a fost găsită în stradă şi transportată de urgenţă la spital, în stare gravă, unde a stat de vorbă pentru scurt timp cu fiica sa căreia i-a spus că inculpatul a încercat să o violeze, însă nu a reuşit pentru că s-a luptat cu el, afirmaţii susţinute şi de concluziile actelor medicale. După intrarea în operaţie victima nu şi-a mai revenit şi a decedat la 23 aprilie 2009, fiind astfel în imposibilitate de a mai formula plângere. A menţionat că a sesizat ea organele judiciare pentru cercetarea inculpatului şi cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni.
În apelul său, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei, cuantumul acesteia fiind considerat prea sever.
În motivarea soluţiei de condamnare şi pentru săvârşirea tentativei de viol asupra victimei, curtea de apel a arătat că dispoziţia legală se referă la exercitarea în condiţii normale a acţiunii penale în cauze condiţionate de preexistenta plângerii prealabile, textul neluând in vedere ipoteza în care persoana vătămată a decedat.
Or, constată curtea de apel, în cauză persoana vătămată a decedat fiind victimă a activităţii infracţionale comise de inculpat, respectiv fiind victima infracţiunii de omor deosebit de grav comisă de inculpat în acelaşi împrejurări ca şi tentativa de viol. Imposibilitatea părţii vătămate de a formula plângere prealabilă s-a datorat acţiunii infracţionale comisă de acelaşi inculpat, cu aceeaşi ocazie, de a o ucide pe victimă. Săvârşirea unei infracţiuni mai grave, infracţiunea de omor, nu-i poate crea inculpatului un motiv de impunitate penală referitor la. o altă infracţiune gravă comisă de el în acelaşi context. Aşa fiind, acţiunea penală se exercită din oficiu iar inculpatul a fost legal trimis în judecată prin rechizitoriu şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.
Se reţine că după ce a pătruns în curtea şi apoi în locuinţa victimei, unde a tăiat cablul telefonic, firele telefonice din afara locuinţei, a spart becul ce ilumina faţa casei, a sustras prin violenţă suma de 120.000 lei vechi şi a căutat sume de bani în locuinţa victimei, inculpatul a intenţionat să întreţină raporturi sexuale cu aceasta exercitând violenţe asupra sa, fapta întrunind elementele constitutive ale tentativei de viol prev. de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. Fapta şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea acestei infracţiuni sunt dovedite de declaraţiile părţii civile M.L. şi din constatările raportului medico-legal nr. 7138/OF/2009 din care rezultă la pct. 2 că leziunile abdominale prezentate de numita B.M. au putut fi produse pin lovire cu corp tăietor-înţepător, iar ruptura comisurii labiale posterioare a putut fi produsă în cadrul unui raport sexual cu violenţă, precum şi din concluziile de la pct. 5 şi 6 din raportul de necropsie nr. 7189 din 21 iunie 2009 conform cărora victima prezintă şi leziuni ale gâtului cu fractura cornului hioidian drept consecutiv comprimării gâtului, cel mai posibil cu mâna, ce pot data din 20 aprilie 2009 şi nu au avut rol tanatogenerator, iar cadavrul prezintă echimoze şi excoriaţii ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri contondente (mână, unghii, etc.) şi pot data din 20 aprilie 2009, nu au avut rol tanatogenerator, primele leziuni necesitând pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale, cele din urmă nu ar fi necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare în caz de supravieţuire.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că inculpatul nu a recunoscut comiterea acestei infracţiuni, iar în apel acesta a ales să invoce dreptul la tăcere.
La individualizarea pedepsei pentru această infracţiune au fost reţinute criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social concret al infracţiunii, modalitatea de săvârşire, consecinţe produse, limite legale de pedeapsă.
Curtea de apel a apreciat că apelul inculpatului P.C. este nefondat. Inculpatul, în aceleaşi împrejurări, la aceeaşi dată, a comis un număr mare de infracţiuni, toate cu violenţă, încălcând relaţiile sociale specifice protejate prin incriminarea fiecăruia dintre cele şase infracţiuni reţinute în sarcina sa şi comise în circumstanţe de agravare care califică conţinutul de bază al infracţiunilor şi, unele dintre acestea în formă continuată,careagravează răspundereapenală.Infracţiunile au fost comise în condiţiile concursului de infracţiuni, astfel că sporul de pedeapsă aplicat se impune în contextul infracţional, concursul de infracţiuni fiind o cauză de agravare a răspunderii penale. Pedepsele pentru infracţiunile aflate în concurs sunt just individualizate şi sunt proporţionale cu faptele şi persoana inculpatului.
Împotriva hotărârilor menţionate, inculpatul P.G. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în parte introductivă a deciziei.
Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele din actele şi lucrările dosarului:
- în raport cu gravitatea faptelor pentru care a fost cercetat, în cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză psihiatrică a inculpatului, medicii legişti de specialitate concluzionând că acesta a avut discernământul păstrat cu privire la faptele săvârşite (fii. 135-137 d.u.p.);
- în cursul urmăririi penale, în declaraţiile date, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, cu excepţia tentativei de viol (fii. 105-106, 110-112, 117-120, 130 d.u.p.);
- în cursul judecării cauzei la fond şi în apel, inculpatul a înţeles să invoce „dreptul la tăcere" (fii. 21, respectiv, fii. 18) şi, fără a nega cele declarate în cursul urmăririi penale, a contestat doar săvârşirea tentativei de viol;
- nici la prima instanţă, şi nici în apel, inculpatul nu a propus probe noi în apărare (fii. 25 verso d.p.i., fii. 18 d.a.);
- în recurs, cu acordul său, inculpatul a fost ascultat (fii. 28) şi, în esenţă, a recunoscut săvârşirea faptelor, cu excepţia tentativei de viol. Nici în recurs nu au fost propuse probe noi şi nici nu au fost formulate alte cereri în apărare.
Examinând pe fond recursul inculpatului, motivele invocate fiind încadrabile în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 (referitor la contestarea tentativei de viol) şi pct. 14 C. proc. pen. (referitor la cuantumul pedepsei), Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele argumente:
a) conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.
Cu referire la tentativa de viol, apărarea inculpatului - şi nici acesta personal - nu a arătat în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
În înţelesul legii „are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.
Pe de o parte, în măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut. Pe de altă parte, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Instanţa de apel, prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal, a motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului pentru fapta inculpatului constând în încercarea de a întreţine relaţii sexuale cu victima (pag. 11-12 din Decizia atacată).
În declaraţia sa, M.L. a menţionat că victima, aflată în spital, i-a spus că inculpatul a încercat să o violeze, însă nu a reuşit deoarece s-a luptat cu el. Este rezonabilă concluzia că acest aspect, fiind de natură intimă, a fost relatat de către victimă numai fiicei sale, nu şi altor persoane. încercările disperate ale victimei de a se apăra în faţa agresiunii inculpatului sunt sugerate de leziunile constatate de medicii legişti (plăgi tăiate ale mâinii, consecutiv prinderii cuţitului; leziuni ale gâtului cu fracturarea cornului hioidian drept, consecutiv comprimării gâtului, cel mai probabil cu mâna; echimoze şi excoriaţii ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri contondente (mână, unghii) - raport de constatare medico-legală, fii. 42-43, raport medico-legal de necropsie, fii. 164-168 d.u.p); ruptura comisurii labiale posterioare a putut fi produsă in cadrul unui raport sexual cu violenţă - raport de constatare medico-legală, fii. 42-43 d.u.p).
În lipsa unor dovezi contrare - obţinute fie din oficiu de către organele judiciare, fie la solicitarea inculpatului (care însă, aşa cum s-a menţionat anterior, nu a înţeles să propună probe în apărare) - reţinerea infracţiunii de tentativă de viol şi condamnarea inculpatului pentru această infracţiune de către instanţa de apel - pe baza probelor arătate, care dovedesc fapta dincolo de orice îndoială rezonabilă - este temeinică şi legală, nefiind consecinţa unei erori grave de fapt.
Apărarea inculpatului, şi el personal, s-au limitat doar la negarea încercării de a întreţine relaţii sexuale, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare şi fără a arăta, chiar la minimă suficienţă, care probă este în contradicţie cu situaţia de fapt expusă în Decizia instanţei de apel.
Înalta Curte mai constată că instanţa de apel a pronunţat şi sub aspect procedural o soluţie legală, evoluţia jurisprudenţială fiind, de mai mult timp, în sensul că dispoziţiei legală privind punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul infracţiunii de viol, se referă la ipoteza exercitării în condiţii normale a acţiunii penale în cauzele condiţionate de preexistenta plângerii prealabile, dispoziţia legală neavând în vedere ipoteza în care persoana vătămată a decedat, cu atât mai mult atunci când decesul acesteia se află în legătură cauzală cu faptele inculpatului.
În consecinţă, este corectă observaţia instanţei de apel că, pe de o parte, imposibilitatea părţii vătămate de a formula plângere prealabilă s-a datorat acţiunii infracţionale comisă de acelaşi inculpat, cu aceeaşi ocazie, care s-a finalizat prin ucidea victimei, iar pe de altă parte, că săvârşirea unei infracţiuni mai grave, infracţiunea de omor, nu-i poate crea inculpatului un motiv de impunitate penală referitor la o altă infracţiune gravă comisă de el în acelaşi context şi că, în consecinţă, în această situaţie acţiunea penală se exercită din oficiu, inculpatul fiind legal trimis în judecată prin rechizitoriu şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) C. pen. (tentativă de viol).
b) potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înalta Curte constată că ambele instanţe, prin corecta aplicare a acestor criterii de individualizare judiciară a pedepsei, au stabilit - pentru fiecare infracţiune săvârşită - pedepse într-un cuantum care reflectă inclusiv gradul de pericol social concret, apreciat ca extrem de ridicat, precum şi datele personale ale inculpatului.
În condiţiile săvârşirii unei pluralităţi de infracţiuni, concursul de infracţiuni fiind - potrivit art. 34 C. pen. - o cauză de agravare a regimului sancţionator, aplicarea sporului de 1 an închisoare este legală şi temeinică.
Nu în ultimul rând, jurisprudenţa este unanimă în a considera ca necesar criteriul proporţionalităţii, pe de o parte, între sancţiune şi, pe de altă parte, gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului.
În cauză, gravitatea extremă a faptelor inculpatului - astfel cum au fost menţionate - este în afara oricăror contestaţii, iar cu privire la datele personale ale acestuia este suficientă trimiterea la conţinutul şi concluziile referatului de evaluare psiho-socială (fii. 59-60 d.p.i.).
Recunoaşterea faptelor de către inculpat - însă în condiţiile existenţei unui probatoriu care dovedeşte dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa faptelor şi vinovăţia acestuia - precum şi lipsa antecedentelor penale, au fost corect avute în vedere de ambele instanţe, ca şi criterii în sensul celor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea pedepselor pentru fiecare infracţiune săvârşită.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge nefondat recursul declarat de inculpat.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 63 din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 aprilie 2009 la 6 iulie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2648/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4403/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
