ICCJ. Decizia nr. 2852/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
CAMERA DE CONSILIU
Decizia nr. 2852/2010
Dosar nr. 3152/2/2010
Şedinţa din 11 august 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 174 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a recunoscut Sentinţa penală nr. 411-05 din 1 iulie 2005 pronunţată de Instanţa Provincială Secţia a Doua Alicante şi s-a dispus transferarea condamnatului P.M. din Regatul Spaniei într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 24 de ani închisoare, deducându-se perioada executată de la 29 ianuarie 2004 la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 411-05 din data de 01 iulie 2005 pronunţată de Instanţa Provincială Secţia a Doua Alicante, menţinută prin respingerea recursului în anulare la data de 03 octombrie 2006 şi rămasă definitivă conform ordinului executoriu din 21 februarie 2007 emis de Instanţa Provincială Secţia a Doua Alicante s-a dispus condamnarea inculpatului P.M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea unui delict împotriva cetăţenilor străini prev. de art. 318 bis alin. (1), (2) şi (3) C. pen. spaniol, la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru comiterea unui delict de agresiune sexuală prev. de art. 178 şi 179 C. pen. spaniol şi la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârşirea unui delict de agresiune sexuală în formă continuată prev. de art. 178, 179 şi art. 74 C. pen. spaniol, cu o penalizare de 1 lună, cu o cotă zilnică de 2,10 euro pentru comiterea unei vătămări corporale prev. de art. 617 alin. (1) C. pen. spaniol, în final prin aplicarea sistemului cumulului aritmetic al pedepselor prev. de art. 75 C. pen. spaniol, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 24 de ani închisoare.
În fapt, s-a reţinut că în perioada decembrie 2003 - ianuarie 2004, împreună cu o altă persoană, inculpatul P.M. a lipsit de libertate două persoane de sex feminin pe care le-a obligat să practice prostituţia şi a întreţinut prin constrângere cu una dintre victime un raport sexual, iar cu cealaltă victimă a întreţinut în mod repetat relaţii sexuale, aceasta din urmă suferind în urma loviturilor aplicate de inculpat leziuni corporale ce nu au necesitat însă zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului, s-a scăzut perioada cât acesta a fost privat de libertate, prin arestarea sa preventivă începând cu data de 29 ianuarie 2004.
În raport de situaţia de fapt reţinută în hotărârea definitivă de condamnare, se constată îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, precum şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, faptele care au atras condamnarea numitului P.M. având corespondent în legislaţia penală română.
Astfel, faptele reţinute în sarcina inculpatului P.M. se regăsesc incriminate şi în legislaţia penală română, acestea realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de viol (două fapte) prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. şi respectiv art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani), lipsire de libertate în mod ilegal (două fapte) prev. de art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la 7 la 15 ani), loviri sau alte violenţe (o faptă) prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. (pedepsită cu închisoare de la 1 lună la 3 luni sau cu amendă) şi trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (articol reprodus astfel cum era în vigoare la momentul săvârşirii faptei) toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În prezent, condamnatul P.M. este deţinut în Centrul Penitenciar C. din Spania, iar la data de 12 februarie 2008 şi ulterior la 14 august 2009 (printr-o declaraţie dată la Consulatul României din Castellon de la Plana - Spania), aceasta şi-a exprimat consimţământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei în ţara de origine.
Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru transferarea în România a condamnatului P.M., astfel cum sunt prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008 şi de art. 3 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, întrucât aceasta este cetăţean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa închisorii cu durata de 24 de ani este definitivă şi executorie, la data primirii cererii de transferare - înaintată de către autorităţile spaniole la data de 05 mai 2008 - mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, a consimţit în mod liber la transfer, iar faptele care au atras condamnarea sa constituie infracţiuni şi potrivit legii penale a statului român.
Apărarea condamnatului a solicitat ca o dată cu hotărârea de transferare să se dea eficienţă disp. art. 146 din Legea nr. 302/2004 în sensul de a se stabili pedeapsa pe care o are de executat condamnatul prin cumul juridic, potrivit legii române.
Această solicitare nu a fost primită de prima instanţă, care a apreciat că pedeapsa rezultantă aplicată condamnatului de autorităţile spaniole este compatibilă cu legea română din perspectiva ambelor criterii instituite prin art. 146 din Legea nr. 302/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă P.M., care a solicitat ca o dată cu recunoaşterea hotărârii de condamnare să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 care reglementează conversiunea pedepselor, în sensul de a se stabili pedeapsa rezultantă prin cumul juridic, aşa cum prevede legea română, cumulul aritmetic aplicat de autorităţile spaniole fiind incompatibil cu legislaţia statului român.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând sentinţa primei instanţe din perspectiva criticilor formulate de recurent, dar şi conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
În mod corect prima instanţă a respins cererea de conversiune a pedepselor formulate de persoana transferabilă, aplicând judicios disp. art. 146 din Legea nr. 302/2004, în acord cu Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
Conform deciziei sus-evocate şi prevederilor art. 146 alin. (1) şi (3), schimbarea condamnării prin conversiune poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în statul de condamnare sau durata acestuia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a se putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român.
Din această perspectivă, în mod corect a observat prima instanţă că pedeapsa stabilită spre executare în cazul de faţă de către autorităţile spaniole nu este incompatibilă cu legislaţia română aşa cum susţine recurentul persoană transferabilă.
În acest sens cu privire la ";felul"; pedepsei, Curtea observă că în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., legea penală română prevede o pedeapsă de acelaşi fel cu cea aplicată persoanei transferabile de către instanţele din Spania, respectiv pedeapsa închisorii.
Totodată, pedeapsa rezultantă de 24 de ani închisoare stabilită prin hotărârea de condamnare pronunţată în Spania pentru un concurs de infracţiuni nu depăşeşte limita maximă a pedepsei rezultante admisă în legea penală română.
Astfel, potrivit art. 34 alin. (2) C. pen. pedeapsa rezultantă în cazul unui concurs de infracţiuni nu poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente şi nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen.
Raportându-se la aceste exigenţe pe care legea penală română le instituie în privinţa duratei maxime pe care o poate atinge o pedeapsă rezultantă stabilită pentru un concurs de infracţiuni, se constată că pedeapsa rezultantă de 24 de ani închisoare aplicată în cazul de faţă de către autorităţile judiciare spaniole prin cumularea aritmetică a pedepselor de 7, 8 şi respectiv 9 ani închisoare nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente şi nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 de ani, prevăzută în art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., fiind deci conformă exigenţelor instituite de art. 34 alin. (2) C. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă P.M. împotriva Sentinţei penale nr. 174 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 476/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 485/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
