ICCJ. Decizia nr. 476/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.476/2010
Dosar nr. 937/1/200.
Şedinţa publică din 8 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin încheierea de şedinţă de la 19 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1129/300/2009, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300/2 C. proc. pen. cu referire la art. 160/b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a recurenţilor-inculpaţi G.M. şi S.N., trimişi în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (2/1) lit. a) C. pen. şi art. 240 C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în privinţa inculpatului S.N., constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea iniţială justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea şi urmarea faptelor pentru care recurenţii au fost condamnaţi în primă instanţă şi apel, precum şi datele ce caracterizează persoana acestora.
Încheierea pronunţată în cauză a fost atacată cu recurs de către inculpaţii G.M. şi S.N.
Recursurile nu au fost motivate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 937/1 /2010, cu termen de judecată la 8 februarie 2010.
Din oficiu, în Şedinţa publică din acea dată, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursului declarat în cauză, în raport de felul încheierii atacate şi dispoziţiile art. 141 C. proc. pen.
Cu privire la aspectul invocat se reţine că împotriva inculpaţilor au fost emise mandatele de arestare preventivă nr. 2 din 12 ianuarie 2009 pentru inculpatul S.N. şi nr. 3 din 12 ianuarie 2009 pentru inculpatul G.M., sub acuzaţia că la data de 11 ianuarie 2009, în timp ce se aflau pe strada din Bucureşti, şi-au declinat calitatea de poliţişti, prezentând în acest sens o legitimaţie aparent emisă de Garda Financiară şi, sub pretextul unui control asupra banilor şi documentelor de identitate, au deposedat, prin violenţă, partea vătămată O.H. de suma de 200 RON.
Ulterior, inculpaţii au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, iar prin sentinţa penală nr. 299 din 24 aprilie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti au fost condamnaţi la pedepse rezultante de câte 8 ani închisoare inculpatul S.N. şi 7 ani şi 6 luni închisoare inculpatul G.M., cu executare în regim de detenţie.
Prin Decizia penală nr. 669/A din 4 decembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei primei instanţe.
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, iar prin încheierea de şedinţă din 19 ianuarie 2010, ce formează obiectul recursurilor de fată, a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 300/2 C. proc. pen., dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti fiind luată ca instanţă de recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 385/1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Dispoziţiile cu caracter de excepţie în materia încheierilor pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive sunt cele prevăzute în art. 141 C. proc. pen.
Conform textului de lege enunţat, numai încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune menţinerea arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat, în termen de 24 ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.
Interpretând per a contrario dispoziţiile art. 141 C. proc. pen., rezultă că încheierea prin care se dispune în cursul judecăţii în recurs menţinerea arestării preventive, nu poate fi atacată separat cu recurs, dispoziţia instanţei de recurs privind menţinerea măsurii preventive nefiind supusă niciunei căi de atac, iar recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil, fiind formulat împotriva unei hotărâri (încheieri) definitive.
Ca urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii G.M. şi S.N. şi va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii G.M. şi S.N. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1129/300/2009 (nr. 30/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru aceştia, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2809/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 2852/2010. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
