ICCJ. Decizia nr. 3124/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3124/2010
Dosar nr. 7296/1/2010
Şedinţa publică din 10 septembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă:
Analizând înscrisurile existente la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 2 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 27223/3/2007 (789/2010), printre altele, în baza art. 3002 rap. la art. 160 lit. b) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului D.C.
Instanţa a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
S-a apreciat că în cauză este incident art. 148 lit. a) C. proc. pen., întrucât aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, după arestarea inculpaţilor, inculpatul D.C., nu s-a mai prezentat la locuinţa sa, ascunzându-se în scopul sustragerii de la urmărire penală. De altfel, acesta a părăsit ţara, plecând în Germania, unde a comis infracţiuni similare celor de care este învinuit în România, revenind la data la care a fost pus în executare, mandatul de arestare preventivă, împrejurări ce denotă încercarea de evitare a tragerii la răspundere penală.
În egală măsură a constatat că sunt îndeplinite cerinţele reglementate de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpatul este cercetat şi a fost condamnat de instanţa de fond este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Cât priveşte cererea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, Curtea a constatat că temeiurile ce au determinat luarea în lipsă a măsurii arestării preventive în cursul anului 2007 nu s-au schimbat, cu atât mai mult cu cât menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, şi a administrării probatoriului în ceea ce-l priveşte, în condiţiile în care în faza urmăririi penale nu a putut fi audiat şi nici nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.C.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul D.C. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fapte constând în aceea că în cursul lunilor martie - aprilie 2007, folosind echipamente electronice a copiat mai multe carduri ale clienţilor benzinăriei P., în momentul achitării contravalorii combustibilului pe care le-a inscripţionat pe cartele de fidelitate G. pe care, ulterior le-a folosit pentru retrageri frauduloase de la bancomate.
Curtea constată că temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi la acest moment, întrucât, pe de o parte, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă în sensul săvârşirii de către inculpat a faptelor ce i se impută (fiind de altfel condamnat în primă instanţă), iar pe de altă parte, natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina acestuia, împrejurările concrete în care au fost comise, de mai multe persoane împreună, prin cooptarea în activitatea infracţională a angajaţilor de la benzinărie, întrucât aşa nu rezultă din probele administrate, părţile vătămate prejudiciate au efectuat tranzacţii numai în zilele în care coinculpaţii erau de serviciu, atenţia acestora distrasă pentru ca o altă persoană să poată vizualiza codurile PIN ale cardurilor bancare, prin folosirea unor echipamente speciale de copiere a datelor de pe carduri şi retragerea ulterioară a unor sume de bani importate.
Frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracţiuni şi consecinţele asupra siguranţei tranzacţiilor prin folosirea instrumentelor de plată electronice, rezonanţa socială negativă pe care activităţile frauduloase legate de cardurile bancare o generează în rândul membrilor societăţilor civile şi împrejurarea că asemenea fapte se constituie, tot mai frecvent în importante sume de venituri ilicite, pentru autorii lor, sentimentul de insecuritate pe care îl generează în rândul populaţiei lăsarea în libertate a unei persoane acuzată de săvârşirea unor fapte de o asemenea gravitate, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului (condamnat în Germania pentru comiterea unor infracţiuni similare, atitudinea sa procesuală nesinceră) justifică aprecierea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, făcând necesară cercetarea sa în continuare în stare de arest, aşa cum corect a stabilit instanţa de apel.
Cât priveşte cererea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în mod corect Curtea a constatat că temeiurile care au determinat luarea în lipsă a măsurii arestării preventive în cursul anului 2007 nu s-au schimbat, cu atât mai mult cu cât acest mandat a fost pus în executare de foarte puţin timp, iar menţinerea stării sale de arest preventiv este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, şi a administrării probatoriului în ceea ce-l priveşte, în condiţiile în care în faza urmăririi penale nu a putut fi audiat şi nici nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală.
În consecinţă, recursul inculpatului este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii din 2 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 27223/3/2007 (789/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 207/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3203/2010. Penal → |
|---|
