ICCJ. Decizia nr. 3113/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3113/2010
Dosar nr. 1365/59/2009
Şedinţa publică din 10 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92/PI din 29 martie 2010, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul F.N.I. împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 197/II/2/2009 şi 580/P/2009 şi a obligat petentul la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea formulată petentul a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 1197/II/2/2010 şi nr. 580/P/2009 şi trimiterea cauzei la parchet pentru reluarea cercetărilor penale.
Reţine instanţa de fond că petentul F.N.I. care se află în executarea unei pedepse cu închisoare în penitenciarul Timişoara a formulat o plângere împotriva intimatului C.I., judecătorul delegat cu executarea pedepselor la Penitenciarul Timişoara, pe motiv că în cursul lunii iunie 2009 deşi se afla în refuz de hrană, intimatul a refuzat să stea de vorbă cu el şi să-l audieze.
În faza actelor premergătoare a fost audiat judecătorul delegat care a arătat că susţinerile petentului nu sunt reale şi că acesta fiind în refuz de hrană trebuia să se adreseze conducerii penitenciarului şi numai în situaţia în care problemele ridicate nu sunt rezolvate, conducerea penitenciarului încunoştiinţează în scris judecătorul delegat pentru a-l audia pe petent.
De asemenea, se reţine că tot în faza actelor premergătoare s-a solicitat petentului să menţioneze în ce constă activitatea infracţională a judecătorului delegat ca şi mijloacele de probă însă până la data de 20 septembrie 2010 nu s-au primit relaţiile solicitate.
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 580/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât nu s-a constatat nici un fel de activitate infracţională în sarcina magistratului.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin rezoluţia nr. 1197/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale petentul a formulat plângere la Curtea de Apel Timişoara în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., arătând că rezoluţiile au fost pronunţate cu încălcarea dreptului la o anchetă efectivă şi la un proces echitabil.
Prin sentinţa penală recurată a fost respinsă plângerea formulată de petent, reţinând instanţa fondului că nu poate fi reţinută nici o infracţiune în sarcina intimatului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs petiţionarul F.N.I., solicitând casarea sentinţei şi desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat pe care îl consideră vinovat de săvârşirea infracţiunilor reclamate.
Critica adusă nu este fondată
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de petiţionar nu este fondat urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte apreciază că soluţia dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică, în mod corect fiind menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul C.I.
Actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidenţiat indicii care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a intimatului sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Nici petiţionarul nu a fost în măsură să indice procurorului în ce constă presupusa activitate infracţională a intimatului şi nici nu a indicat mijloace de probă în acest sens.
De altfel, din actele existente la dosar rezultă că petiţionarul abuzează de dreptul său la petiţie, această situaţie fiind dovedită cu cele nouă încheieri pronunţate de judecătorul delegat prin care s-au respins cererile formulate de petiţionar în raport de anumite drepturi pretins încălcate de conducerea penitenciarului.
Cu ocazia soluţionării fiecărei cereri petiţionarul a fost audiat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 275/2006 de către judecătorul delegat C.I. fapt pentru care Înalta Curte apreciază că aspectele invocate de petent în sensul că nu a fost audiat nu corespund realităţii şi în nici un caz nu pot atrage răspunderea penală a magistratului.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul petiţionarului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul F.N.I. împotriva sentinţei penale nr. 92/PI din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3088/2010. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 3117/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
