ICCJ. Decizia nr. 3194/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3194/2010
Dosar nr. 368/59/2010
Şedinţa publică din 16 septembrie 201.
Asupra cauzei penale de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 104/PI din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Timişoara în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea formulată de petentul C.M.P. împotriva rezoluţiei din 05 ianuarie 2010 dată în dosar nr. 5/P/2010 şi a rezoluţiei din 05 februarie 2010 dată în dosarul 67/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care le-a menţinut ca temeinice şi legale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele :
Prin rezoluţia din 5 ianuarie 2010 dată în dosarul nr. 5/P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul P.L.M., judecător în cadrul Judecătoriei Bozovici, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, procurorul a arătat că petentul C.M.P. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului judecător P.L.M. pentru comiterea infracţiunii de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., pentru că numitul P.L.M. a depus o plângere la Poliţia Bozovici prin care a arătat că P.C. şi I.C. ar fi intrat în imobilul cu nr. 16 A, proprietatea sa, unde au săpat o groapă, ceea ce ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, însă Parchetul de pe lângă Judecătoria Bozovici a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de această faptă, reţinându-se că aceştia nu au acţionat cu o formă de vinovăţie specifică, în sensul că nu au avut intenţia violării domiciliului persoanei vătămate, ceea ce în susţinerea petentului dovedeşte existenţa infracţiunii de denunţare calomnioasă.
Procurorul a reţinut faptul că numitul C.M.P. a mai formulat o plângere penală îndreptată împotriva magistratului P.L.M., în conţinutul căreia a semnalat săvârşirea de către acesta a aceleiaşi infracţiuni, raportată la aceeaşi stare de fapt regăsită în prezentul dosar, respectiv rezoluţia din 17 martie 2009 dată în dosarul nr. 10/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în care s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar plângerea formulată împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin rezoluţia din 22 aprilie 2009 dată în dosarul nr. 347/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, după care plângerea formulată de petent împotriva ambelor rezoluţii a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Timişoara.
S-a mai arătat în rezoluţie că o persoană nu poate fi cercetată de mai multe ori pentru aceeaşi faptă, elementele plângerii petentului C.M.P. au fost lămurite atât de către parchet cât şi de către instanţa de judecată, iar între timp nu au mai fost descoperite alte fapte sau împrejurări noi, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. j) C. proc. pen.
Petentul a formulat plângere împotriva acestei rezoluţii, la procurorul general, care a respins-o prin rezoluţia din 05 februarie 2010, dată în dosarul nr. 67/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Nemulţumit de modul de soluţionare al plângerilor sale, petentul C.M.P. s-a adresat în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată care i-a respins plângerea, reţinând că o plângere similară a fost soluţionată atât de organul de urmărire penală, făcând obiectul dosarului nr. 10/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cât şi de instanţa de judecată în dosarul nr. 527/59/2009, neintervenind între timp elemente noi cu privire la fapta reclamată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul C.M.P., fără a învedera motivele de recurs şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată pentru a susţine calea de atac formulată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul petentului îl consideră nefondat pentru următoarele considerente.
Din examinarea actelor premergătoare efectuate a reieşit că aspectele semnalate prin plângerea penală formulată în prezentul dosar au mai făcut obiectul dosarului nr. 10/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dosar în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.L.M. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Mai mult, plângerea formulată împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă, iar de la acel moment nu s-au descoperit fapte sau împrejurări noi care nu au fost cunoscute de către organele de urmărire penală la data soluţionării cauzei, în sensul dispoziţiilor art. 2781 alin. (11) C. proc. pen., motiv pentru care soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul petentului C.M.P.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.M.P. împotriva sentinţei penale nr. 104/PI din 22 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1136/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3212/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
