ICCJ. Decizia nr. 3236/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3236/2010
Dosar nr. 2881/2/2010
Şedinţa publică din 20 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 177/F din 8 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins plângerea formulată de petentul P.R.P. împotriva rezoluţiei din data de 02 octombrie 2009 din Dosarul nr. 1547/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Rezoluţia nr. 1547/P/2009 din 2 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii D.A.D., comisar de penitenciare, directorul Penitenciarul Rahova, G.Ş., subinspector de penitenciare, şef serviciu evidenţă deţinuţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen.
S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei din 25 aprilie 2003, numitul P.R.P. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani.
Executarea pedepsei a început la data de 20 septembrie 2005, dată la care sus-numitul a fost încarcerat în Penitenciarul B.R. Din pedeapsa aplicată s-a dispus deducerea perioadei de arest preventiv, respectiv de la data de 8 februarie 1994 la 9 martie 1994 şi de la 12 decembrie 1995 la 16 octombrie 1996.
Împotriva Sentinţei nr. 330/1998 a Tribunalului Bucureşti, numitul P.R.P. a formulat contestaţie la executare cu privire la deducerea perioadei de arest preventiv, contestaţie care a fost admisă prin Sentinţa penală nr. 850 din 24 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus deducerea perioadei de arest preventiv de 347 zile de la 8 februarie 1994 la 16 martie 1994 şi de la 12 decembrie 1995 la 16 octombrie 1996 precum şi anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/2003 şi emiterea unui nou mandat.
Prin Decizia penală nr. 722 din 23 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul P.R.P. împotriva Sentinţei penale nr. 850/2005 a Tribunalului Bucureşti.
Împotriva Deciziei penale nr. 722 din 23 septembrie 2005 a formulat recurs numitul P.R.P., recurs care a fost respins prin Decizia nr. 6749 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Decizia a fost comunicată la Tribunalul Bucureşti la data de 7 decembrie 2005, fiind înregistrată la data de 14 decembrie 2005. Această decizia a fost comunicată la Penitenciarul R. la data de 16 decembrie 2005. La data de 16 decembrie 2005 a fost emis de către Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, mandatul de executare a pedepsei închisorii din 16 decembrie 2005.
La data de 19 decembrie 2005 numitul P.R.P. a fost pus în libertate conform încheierii de şedinţă din data de 12 decembrie 2005 prin suspendarea executării pedepsei conform art. 404 pct. l C. proc. pen.
În speţă s-a constat că faptelor imputate intimaţilor G.Ş. şi D.A.D. le lipseşte unul din elementele constitutive - elementul material întrucât privarea de libertate a petentului s-a efectuat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din 25 aprilie 2003 şi nr. 1329 emis de Tribunalul Bucureşti la data de 16 decembrie 2005 şi comunicat la Penitenciarul R., astfel că privarea de libertate a avut un caracter legal.
Prin rezoluţia din 10 martie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 319/II/2/2010 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva soluţiei din Dosarul nr. 1547/P/2009.
S-a reţinut că în raport de actele şi lucrările dosarului, plângerea petentului împotriva celor două soluţii este neîntemeiată întrucât cele 16 zile pretinse de petent ca fiind arestat nelegal sunt justificate de existenţa noului mandat de executare a pedepsei, care acoperă toată perioada de detenţia a petentului.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie întrucât parchetul nu a dat dovadă de rol activ în aflarea adevărului, iar actele şi lucrările dosarului au fost analizate cu rea-credinţă, fiind încălcate cu bună ştiinţă normele de drept material sau procesual, urmărind sau acceptând prejudicierea petentului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., ";judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate";.
Deci, plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. învesteşte instanţa cu controlul temeiniciei şi legalităţii rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată în raport cu actele premergătoare sau după caz, actele de urmărire penală efectuate, aflate în dosarul de urmărire penală, iar în cazul în care constată necesitatea completării actelor premergătoare efectuate de organul de urmărire penală, faţă de dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. dispune admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerea urmăririi penale.
Pe fond, Curtea constată că instanţa, în mod corect a respins plângerea formulată de petiţionar ca nefondată, în cauză nefiind indicii din care să rezulte că intimaţii au săvârşit infracţiunea reclamată.
S-a constatat că plângerea formulată de petent vizează critici îndreptate împotriva propunerii de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii G.Ş. şi D.A.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. întrucât în perioada 30 noiembrie 2005 - 16 decembrie 2005, din cauza modului necorespunzător în care şi-au desfăşurat atribuţiile de serviciu, petentul a fost lipsit de libertate în mod nelegal, fiind încarcerat la Penitenciarul R. fără mandat de executare a pedepsei.
Plângerea a fost analizată în raport de motivele invocate şi de întregul material probator de la dosar, constatându-se că petentul a fost încarcerat pe baza mandatului de executare a pedepsei, neexistând elemente din care să rezulte că a fost lipsit de libertate în mod nelegal, atât parchetul cât şi instanţa de judecată au dat dovadă de rol activ în aflarea adevărului şi nu s-au constatat încălcări ale normelor de drept.
Întrucât activitatea desfăşurată de intimaţi nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală, iar din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea necorespunzătoare sau abuzivă a atribuţiilor lor de serviciu, cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale petentului, hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Ca atare, recursul declarat pe petent apare ca nefondat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul P.R.P. împotriva Sentinţei penale nr. 177/F din 8 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 847/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 855/2010. Penal → |
|---|
