ICCJ. Decizia nr. 847/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.847/2010
Dosar nr. 3058/2/200.
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 299 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenţii C.F., C.G., C.G.C. şi C.N. împotriva rezoluţiei nr. 113/11-2/2009 din 16 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a menţinut rezoluţia atacată.
Au fost obligaţi petenţii la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la 30 martie 2009 petenţii C.F., C.G., C.G.C. şi C.N. au formulat plângere împotriva rezoluţiei din 05 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.V.R. - avocat în cadrul Baroului Bucureşti sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. şi împotriva rezoluţiei din 16 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva soluţiei emise la 05 decembrie 2008.
S-a arătat în esenţă în motivarea plângerii că au fost ignorate probe esenţiale în aflarea adevărului şi nu s-au administrat alte probe noi cum sunt declaraţiile martorilor ce au fost prezenţi la faţa locului.
Verificând plângerea de investire a instanţei în conformitate cu prevederile art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că aceasta nu este fondată pentru următoarele considerente:
Prin rezoluţia nr. 952/P/2006 din data de 14 mai 2007, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., art. 209 alin. (3), (4) C. proc. pen., art. 34 şi art. 35 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale fată de R.I.O., insp. M.I.M., agent şef. pr. A.F., agent şef adj. N.I., agent C.G., agent I.P., agent M.M.V. şi agent pr. B.M.N., întrucât din actele premergătoare efectuate a rezultat că faptele reclamate, sub aspectul infracţiunilor de furt calificat şi purtare abuzivă, prev. de art. 208 - 209 C. pen. respectiv art. 250 C. pen., nu există, iar faptele comise de lucrătorii de poliţie cu ocazia activităţilor de evacuare, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 266 C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 208 - 209 C. pen., art. 180 C. pen., art. 189 C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu privire la numiţii N.N., D.V.R., B.I., C.E. şi S.B., întrucât faptele comise de aceştia nu întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni art. 189 C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)), iar celelalte fapte reclamate nu există [art. 208 - 209 C. pen., art. 180 alin. (1) C. pen.].
Împotriva soluţiei au formulat plângere petenţii CS.F., C.G., C.G.C. şi C.N., plângere ce a fost respinsă prin rezoluţia nr. 1429/11-2/2007, din data de 19 septembrie 2007, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
La data de 25 ianuarie 2008, C.F. s-a adresat cu o plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, plângere ce a fost înregistrată cu nr. 1429/11-2/2007 şi trimisă, la data de 06 februarie 2008, la Curtea de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Prin încheierea din 22 februarie 2000 (dosar nr. 811/2/2008, 296/2008) s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei penale şi trimiterea plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precizându-se că petenta a învederat că cererea sa nu vizează vreo ordonanţă sau rezoluţie emisă de procuror, în sensul disp. art. 278 C. proc. pen.
Fiind audiată în vederea precizării plângerii, petenta a precizat că cererea pe care a formulat-o reprezintă o cerere de redeschidere a urmăririi penale în dosarul nr. 592/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, elementele noi care au apărut în dosar constând în aceea că "învinuiţii" i-au înstrăinat toate bunurile ce au fost date în custodia numitului D.V.R.
Analizând actele existente la dosarul nr. 592/P/2006 s-a constatat că numiţii C.F., C.G., C.G.C. şi C.N. au depus o plângere prin care solicitau să se efectueze cercetări împotriva mai multor lucrători de poliţie din cadrul Secţiei 14 Poliţie, care au participat, la data de 01.2006, la evacuarea lor din imobilul situat în sector 4.
De asemenea, susnumiţii au mai reclamat faptul că, după evacuare au constatat că le-au dispărut acte, sume de bani şi bunuri în valoare totală de peste 20.000 Euro.
Din procesul-verbal întocmit cu ocazia efectuării executării silite, rezultă că imobilul a fost predat către creditoarea N.N., iar bunurile identificate care aparţineau familiei C., s-au predat în custodia numitului D.V.R., cu precizarea că cele aflate în dulapuri, vitrine, lăzi etc, s-au sigilat de către executor, fără inventarierea lor.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 208 - 209 C. pen., procurorul care a soluţionat cauza s-a pronunţat în dispozitivul rezoluţiei.
Petenta a precizat că "elementul nou" care nu a fost cunoscut la data soluţionării cauzei şi care ar fi fost în măsură să schimbe soluţia este faptul că "învinuiţii" au înstrăinat toate bunurile ce au fost date în custodia numitului D.V.R.
Întrucât petenta precizează, în plus fată de plângerea iniţială, că bunurile au fost sustrase în timp ce se aflau în custodia numitului D.V.R., s-a format un nou dosar privind cercetarea acestuia sub aspectul infracţiunii prev. de art. 213 C. pen. (având calitatea acestuia de avocat conform tabelului avocaţilor, poziţia 1860 - avocaţi definitivi).
Fiind audiată, la data de 29 septembrie 2008, numita C.F., a declarat că la 16 ianuarie 2006 cu ocazia evacuării, executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal în care a menţionat bunurile identificate în imobil, pe mai multe pagini, bunuri care îi aparţineau.
La sfârşitul procesului-verbal se menţionează că acestea au rămas în custodia avocatului D.V.R.
Petenta a precizat că procesul-verbal a fost întocmit în lipsa ei şi nu l-a semnat.
De asemenea, aceasta a arătat că din 16 ianuarie 2006 şi până în prezent nu i-a restituit nici un bun.
Numita C.F. a declarat că s-a întâlnit întâmplător o singură dată cu avocatul D.V., l-a rugat să îi restituie bunurile, iar acesta nu a vrut să stea la discuţie.
Fiind citat telefonic în vederea audierii, numitul D.V.R. a refuzat să dea o declaraţie scrisă, dar a precizat că petenta nu a avut o adresă la care să poată fi găsită, sau un număr de telefon, iar când i-a spus să-şi ridice bunurile aceasta nu a fost de acord, motiv pentru care Ie-a depus la sediul unei societăţi comerciale şi nu mai ştie nimic despre ele.
Sus-numitul a fost de acord să fie contactat telefonic de petenta în vederea clarificării situaţiei bunurilor rămase în custodia sa.
La data de 04 decembrie 2008, s-a prezentat la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti numita C.F. , care refuzând să fie reaudiată a declarat verbal că nu doreşte să ia legătura cu numitul D.V.R., în vederea restituirii bunurilor, întrucât nu are unde să le depoziteze.
La data de 05 decembrie 2008 numitul D.V.R. a fost contactat telefonic pentru a preciza adresa la care îi pot fi comunicate actele procedurale, ocazie cu care acesta a comunicat că bunurile aflate în custodia sa sunt într-un depozit din oraşul Sibiu şi aşteaptă să fie contactat de persoana vătămată pentru a i le restitui, întrucât aceasta nu are telefon şi nici o adresă la care să poată fi găsită.
Din examinarea tuturor probatoriilor efectuate în cadrul actelor premergătoare, rezultă că persoana vătămată refuză să-şi ridice bunurile aflate în custodie la intimat, deşi a fost notificată de executorul judecătoresc inclusiv prin publicitate, o asemenea situaţie fiind reafirmată şi de intimat prin cererea precizatoare depusă în fata Curţii.
În raport de situaţia rezultată din ansamblul probatoriilor administrate, de împrejurarea că bunurile se află şi în prezent depozitate la Sibiu prin buna-credinţă a proprietarului primului depozit, de poziţia custodelui intimat, nu se înţelege care este interesul petenţilor prin promovarea şi menţinerea acuzaţiilor de faţă, ştiut fiind că un custode nu poate avea grijă într-o măsură mai mare decât proprietarul acestora.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petenţii C.F., C.G., C.G.C. şi C.N., formulând critici cu privire la modul în care au fost evacuaţi din imobilul în care au locuit şi arătând că, cu acel prilej, le-au fost sustrase bunuri în valoare de 20.000 de Euro.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen. dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b/1).
În speţă, deşi petenţii reclamă mai multe aspecte referitoare la condiţiile în care a avut loc evacuarea lor din imobilul situat în sector 4, Curtea constată că o parte din faptele sesizate au fost cercetate într-o altă cauză, dispunându-se prin rezoluţia nr. 952/P/2006 din 14 mai 2007 neînceperea urmăririi penale faţă de mai multe persoane, între care ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Secţiei 14 Poliţie şi avocatul D.V.R.
Ulterior, petenţii s-au adresat din nou Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu o cerere care a fost calificată drept o nouă sesizare, de această dată numai împotriva numitului D.V.R., privitoare la dispariţia unor bunuri ce le-au aparţinut şi care ar fi rămas în custodia acestuia din urmă, susţinând că până în prezent nu Ie-a fost restituit nici un bun.
Actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat acuzaţiile formulate la adresa numitului D.V.R., astfel încât în mod legal şi temeinic s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 213 C. pen., constatându-se incidenţa cazului de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Rezultă astfel că în urma executării silite din 16 ianuarie 2006 efectuate în baza sentinţei civile nr. 7914/2002, petenţii au fost evacuaţi din imobilul situat în sector 4, ocazie cu care toate bunurile identificate în imobilul respectiv au fost inventariate şi predate în custodie numitului D.V.R.
Pe parcursul cercetări lor, acesta din urmă a arătat că a solicitat în mai multe rânduri petenţilor să vină şi să ridice bunurile pe care le avea în custodie, iar faţă de refuzul acestora Ie-a depozitat la sediul unei societăţi comerciale.
Mai mult, acesta şi-a manifestat disponibilitatea de a fi contactat de petenţi în vederea clarificării situaţiei bunurilor respective, însă aşa cum rezultă din actele aflate la dosar petenţii au arătat că nu sunt interesaţi să ia legătura cu persoana reclamată pentru a li se restitui bunurile, întrucât nu au unde să le depoziteze.
Cu toate acestea, au arătat că susnumitul "va trebui să răspundă pentru ceea ce a făcut".
În consecinţă, Curtea constată că, deşi petenţii reclamă refuzul de a li se restitui bunurile ridicate cu ocazia evacuării lor, în realitate pun în discuţie însăşi legalitatea acestui din urmă demers, ceea ce excede cadrului procesual fixat prin plângerea penală ce face obiectul prezentei cauze şi care are în vedere exclusiv comiterea sau nu de către intimat a infracţiunii de abuz de încredere având ca obiect acele bunuri.
În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a respins plângerea formulată de către petenţi, sens în care recursul de faţă este nefondat şi va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b), cu obligarea petenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii petiţionari C.F., C.G., C.C.G. şi C.N. împotriva sentinţei penale nr. 299 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3232/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3236/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
