ICCJ. Decizia nr. 855/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.855/2010
Dosar nr. 1788/88/200.
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 300 din data de 27 octombrie 2009 a Tribunalului Tulcea a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de condamnata B.I., de revizuire a sentinţei penale nr. 21 din 6 martie 1997, rămasă definitivă prin respingerea apelului (Decizia penală nr. 127 din 03 iunie 1998 a Curţii de apel Constanţa), a Tribunalului Tulcea, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 18 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 174-art. 175 lit. a), c) C. pen.
S-a reţinut că în susţinerea cererii, revizuientă a invocat art. 394 lit. a) C. proc. pen. deoarece nu a fost expertizată medico-legal psihiatric de către INML "Mina Minovici" Bucureşti şi a comis fapta din cauza tulburării provocată de naştere.
Pentru pronunţarea hotărârii, instanţa de fond a constatat că prin cererea de revizuire nu se poate obţine o prelungire a probatoriului, în sensul efectuării unei examinării psihiatrice, aşa încât cererea nu poate fi admisă în principiu, deoarece nu se regăsesc motivele de la art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva hotărârii, în termenul legal, revizuientă a declarat apel pentru efectuarea expertizei psihiatrice, deoarece moartea copilului nou născut nu a intervenit prin asfixiere, ci ca urmare a unei pneumonii intrauterine şi nu a fost prezentă la Curtea de Apel Constanţa.
Prin Decizia penală nr. 118/P din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul condamnatei.
A fost obligată apelanta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat următoarele:
Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când există unul dintre următoarele cazuri:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiune a de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Or, revizuienta a fost supusă, pe baza actelor medicale efectuate în cauză, examinării medic o legale psihiatrice de către Laboratorul medico-legal judeţean Tulcea (cu ocazia soluţionării cauzei în fond) conform raportului medico-legal nr. 867 din 14 mai 1996, iar, în apel, invocând apărarea referitoare la o presupusă "stare de puternică tulburare" determinată de naştere, nu s-a supus dispoziţiei Curţii de a participa la o nouă expertiză psihiatrică la INML "Mina Minovici" Bucureşti, deşi se afla în stare de libertate.
Deci, motivul susţinut de revizuientă - uciderea nou născutului din cauza unei puternice tulburări generată de actul naşterii a fost invocat în apărare cu ocazia judecării cauzei în fond, precum şi la instanţa de control judiciar, aşa încât, nu există cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnata B.I., care fără a indica vreun caz de casare, a susţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile pentru admiterea cererii de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate şi a cazului de casare în care aceasta se încadrează, respectiv art. 385/9 pct. 17/1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că petenta B.I. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 21 din 6 martie 1997 a Tribunalului Tulcea, prin care a fost condamnată la o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În motivarea cererii de revizuire, condamnata a criticat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost iniţial trimisă în judecată, din infracţiunea de pruncucidere în infracţiunea de omor calificat, susţinând că se impune a fi efectuată o nouă expertiză medico-legală, dispusă de altfel de instanţa de apel, dar care nu s-a putut efectua întrucât petenta nu era în ţară.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a şi (2) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fapte sau împrejurări pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Pentru a fi incident acest caz de revizuire, cu referire la existenţa unei hotărâri de condamnare, este necesar ca după rămânerea definitivă a acesteia să se fi descoperit elemente noi, de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului, în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluţie diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturându-se pe această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.
În speţă, Curtea constată că, deşi inculpata B.I. nu şi-a motivat apelul declarat împotriva sentinţei prin care a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (urmare a schimbării de încadrare juridică din infracţiunea de pruncucidere), instanţa de control judiciare a analizat din oficiu în cuprinsul deciziei pronunţate soluţia instanţei de fond, în special sub aspectul încadrării juridice, constatând motivat că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.
Mai mult, instanţa de apel a dispus o nouă expertiză medico-legale, dar care nu a putut fi efectuată din cauza inculpatei, plecată din ţară.
Aşa fiind Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, nu se invocă o faptă sau o împrejurare nouă, ci se solicită o prelungire a probatoriului (prin efectuarea unei noi expertize medico-legale) cu privire la o împrejurare cunoscută de instanţele de fond şi apel, în ciclul procesual finalizat cu condamnarea revizuientei şi care nu pune în discuţie însăşi vinovăţia acesteia, ci doar încadrarea juridică a faptei şi, eventual, pedeapsa ce i-a fost aplicată.
Or, acest lucru nu poate face obiectul revizuirii, ca şi cale extraordinară de atac, astfel încât în mod legal şi temeinic cererea condamnatei a fost respinsă.
În consecinţă, recursul este nefondat şi va fi respins conform art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuientă condamnată B.I. împotriva deciziei penale nr. 118/P din 10 decembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3236/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 857/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
