ICCJ. Decizia nr. 3273/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 3273/2010
Dosar nr.3354/2/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 164 din 1 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3354/2/2010, s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petiţionarul C.V. împotriva rezoluţiei din 19 martie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1387/P/2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în data de 23 iulie 2009, petiţionarul C.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei V.F. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., respectiv abuz de încredere prevăzută de art. 213 C. pen.
În susţinerea plângerii, persoana vătămată a arătat că avocatul V.F. nu şi-a îndeplinit obligaţia de acordare a asistenţei juridice şi a refuzat să-i restituie exemplarul legalizat al unei hotărâri judecătoreşti.
Fiind efectuate acte premergătoare s-a reţinut, de către procuror, că faptele sesizate în plângerea persoanei vătămate nu sunt prevăzute de legea penală.
Simpla neexecutare a unei obligaţii contractuale nu constituie infracţiunea de înşelăciune în absenţa exercitării unor manopere dolozive la momentul încheierii sau cu prilejul executării acestuia, cu atât mai mult cu cât persoana vătămată apreciază că inducerea în eroare constă în însăşi neîndeplinirea îndatoririi co-contractantului său.
Existenţa raporturilor contractuale este negată de intimată şi nedovedită prin vreun înscris.
În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz de încredere prevăzut de art. 213 C. pen., constând în refuzul restituirii unei hotărâri judecătoreşti, procurorul a reţinut că aspectele sesizate nu se confirmă.
Prin rezoluţia din data de 19 martie 2010 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a respins plângerea împotriva soluţiei dispusă de procuror.
Împotriva rezoluţiei date de procuror, petiţionarul a formulat plângere la instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că petentul nu a dovedit veridicitatea situaţiei prezentate, nu a putut propune martori şi nici nu a depus vreun înscris relevant, concludent şi util, în sprijinul celor afirmate.
Chiar în ipoteza în care situaţia de fapt indicată de petent ar fi reală, între acesta şi intimată s-a încheiat o convenţie care presupune executarea unor obligaţii.
Simpla neexecutare a unei obligaţii contractuale nu constituie, prin ea însăşi, infracţiunea de înşelăciune.
Astfel, chiar în cuprinsul plângerii adresate instanţei de către petiţionar, rezultă că intimata a întocmit contestaţia însă petentul nu a fost mulţumit de conţinutul ei, motiv pentru care a solicitat restituirea sumei de 200 lei şi a hotărârii.
Nefiind dovedită intenţia intimatei de inducere în eroare, nici cu ocazia încheierii convenţiei şi nici cu prilejul executării acesteia, instanţa de fond a apreciat că plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei procurorului este nefondată.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs petiţionarul C.V. solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,examinând recursul în temeiul dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
Din plângerile formulate de persoana vătămată C.V. dar şi din declaraţia dată de acesta la 3 septembrie 2009 (fila 22 dosar urmărire penală) rezultă că în 27 mai 2009 aflându-se la Curtea de Apel Bucureşti, i-a înmânat intimatei V.F. o hotărâre legalizată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti cu privire la care era nemulţumit, cât şi suma de 150 lei cu titlu de onorariu pentru a formula o acţiune civilă.
După cinci zile s-a reîntâlnit cu intimata care i-a prezentat conţinutul acţiunii (fila 29 dosar urmărire penală) însă petiţionarul nu a fost de acord cu cele consemnate. Faţă de atitudinea petiţionarului intimata i-a comunicat că nu îl poate reprezenta la Judecătoria Slobozia.
Din însăşi declaraţia petiţionarului rezultă că nu a încheiat cu intimata un contract de asistenţă juridică.
În aceste condiţii, cum petiţionarul nu a putut indica sau depune înscrisuri care să contureze intenţia intimatei de inducere în eroare nu se poate dispune desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi începerea urmăririi penale împotriva pretinsei făptuitoare.
Chiar dacă afirmaţiile din plângere ar fi reale, simpla neexecutare a obligaţiilor contractuale - astfel cum se reţine şi în hotărârea dată - sau executarea necorespunzătoare a acestora nu constituie infracţiunea de înşelăciune în lipsa unor mijloace dolosive.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 164 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 164 din 01 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală .
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3248/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3318/2010. Penal → |
|---|
