ICCJ. Decizia nr. 3344/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3344/2010
Dosar nr. 1228/114/2008
Şedinţa publică din 27 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 18 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Buzău, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 215 alin. (1), (3), (4), şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 şi art. 76 lit. a) C. pen. inculpatul B.R., administrator la SC B. SRL Pitulicea, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) si art. 74 şi art. 76 lit. d) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare şi în baza art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 actualizată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 şi art. 76 lit. d) C. pen. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
Conform art. 33, art. 34 C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
Potrivit art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata de 2 ani calculată începând cu data executării pedepsei principale [pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4) şi (5) C. pen.].
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Conform art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata de 6 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
Pe durata termenului de încercare, s-a stabilit că inculpatul trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 lit. a)-d) C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.
Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
În latură civilă, inculpatul a fost obligat în solidar cu SC B. SRL reprezentată prin lichidator judiciar Z.G., la despăgubiri civile către părţile vătămate constituite părţi civile astfel :
- 484.663,69 lei către SC V.G. SRL Buzău ;
- 28.981,15 lei către SC L.I. SRL Buzău;
- 26.740,33 lei către SC C.S.;
- 18.056 lei cu dobânda legală aferentă calculată până la achitarea debitului de către D.G.F.P. Buzău.
Inculpatul a fost obligat să aducă în patrimoniul societăţii SC B.C. SRL suma de 785.253,75 lei pe care şi-a însuşit-o şi a folosit-o în interes personal.
S-a menţinut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului , acesta fiind obligat în solidar cu SC B. SRL prin lichidator judiciar la 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 lei în faza de urmărire penală.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 642/P/2008 din 20 martie 2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.R. pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 30 noiembrie 2007 între SC V.G. SRL şi B. SRL s-a încheiat contractul nr. 92 pentru achiziţionarea de produse alimentare şi nealimentare iar modalitatea de plată pentru produsele achiziţionate de inculpat era: „numerar, ordin de plată vizat de bancă şi fila CEC,, în termen de 30 zile de la primirea facturii fiscale emise de vânzător.
Inculpatul s-a aprovizionat în special cu zahăr, la început în cantităţi mici, iar ulterior în cantităţi mari şi la preluarea mărfii acesta emitea câte o filă CEC corespondentă valorii facturii fiscale.
Tribunalul Buzău a mai reţinut că, fapta inculpatului de a induce în eroare reprezentanţii celor 3 societăţi furnizoare de marfă, respectiv SC V.G. S.R.L. Buzău, SC L.I. SRL Buzău, şi SC C.S.T., cărora iniţial le-a achitat marfa contractată pentru a crea impresia că este un beneficiar bun platnic, pentru ca apoi să se aprovizioneze cu cantităţi mari de marfă, pentru care a emis file CEC, ştiind că nu are disponibilul necesar, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, faptă incriminată de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prejudiciul total produs celor 3 societăţi comerciale fiind de 553.769,65 lei.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 18 martie 2010, a declarat apel inculpatul B.R., fără a indica motivele ce l-au determinat să promoveze această cale de atac.
Din oficiu, încă de la termenul din 19 mai 2010, Curtea de Apel Ploieşti a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii declarării apelului de către inculpat şi prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2010 a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul B.R. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 18 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Buzău.
Pentru a se pronunţa astfel a reţinut că din conţinutul încheierii de şedinţă din data de 04 februarie 2010 rezultă că la dezbaterile din faţa Tribunalului Buzău, ce au avut loc la acea dată, a participat inculpatul B.R., asistat de avocatul său ales, T.D.C., care a pus concluzii pentru acesta, iar inculpatul personal, a avut ultimul cuvânt.
Instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 11 februarie şi 18 februarie 2010, la această ultimă dată pronunţând sentinţa penală nr. 22 atacată cu apel de către inculpat, inculpatul B.R. fiind prezent la dezbaterea cauzei din data de 04 februarie 2010, astfel încât termenul de 10 zile de declarare a apelului, calculat în conformitate cu art. 186 alin. (2) C. proc. pen., curgea de la data pronunţării sentinţei, respectiv 18 februarie 2010 şi se împlinea la data de 01 martie 2010, aceasta fiind ultima zi în care inculpatul era îndreptăţit să declare apel.
Însă, aşa cum s-a precizat mai sus, cererea de apel a fost înaintată şi înregistrată la Tribunalul Buzău la data de 18 martie 2010, la mult timp de la împlinirea termenului de apel.
Împotriva deciziei penale nr. 52 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs inculpatul B.R., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1228/114/2008.
Înalta Curte, constată că recursul declarat de inculpatul B.R. este tardiv.
În conformitate cu prevederile art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul de recurs se socoteşte pe zile libere şi curge potrivit dispoziţiilor legale privind curgerea termenului de apel.
La data de 09 iunie 2010, Decizia nr. 52 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, a fost comunicată inculpatului, semnând pentru primirea acesteia fiica inculpatului, B.D., conform dovezii de comunicare a deciziei de la fila 36 dosar apel, iar recursul a fost declarat de către inculpatul B.R. la data de 23 iunie 2001, potrivit filei 2 dosar recurs, fiind depăşit termenul procedural legal de declarare a recursului.
Instituţia termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activităţi judiciare, şi anume operativitatea şi are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, şi pe de altă parte împiedică tergiversarea desfăşurării procesului penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzelor penale.
Dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecinţele nerespectării termenului înăuntrul căruia inculpatul putea şi trebuia să-şi exercite dreptul procesual, sancţiune care constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremtoriu prevăzut de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul B.R., împotriva deciziei penale nr. 52 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515alin. (1) lit. a) teza I C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva deciziei penale nr. 52 din 04 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3318/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3369/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
