ICCJ. Decizia nr. 4063/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4063/2010
Dosar nr. 377/39/2010
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 50 din 28 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petiţionarul B.V., împotriva rezoluţiilor nr. 50/P/2010 din 23 martie 2010şi nr. 133/II/2/2010 din 21 aprilie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca nefondată, menţinându-se rezoluţiile atacate.
Petiţionarul a fost obligat să plătească statului suma de 30 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 10 martie 2010 sub nr. 50/P/2010 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petiţionarul B.V. a solicitat a se efectua cercetări penale faţă de V.O., judecător la Judecătoria Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că a pronunţat în mod abuziv sentinţa civilă nr. 4180 din 23 noiembrie 2006 (dosar nr. 1352/314/2006), în sensul că a judecat o hotărâre care era definitivă, respectiv sentinţa civilă nr. 5074 din 26 octombrie 2000 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia nr. 1254 din 24 iunie 2003 a Tribunalului Suceava, vătămându-i interesele sale legale.
După efectuarea actelor premergătoare, prin rezoluţia nr. 50/P/2010 din 23 martie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus, în baza art. 228 şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de V.O., judecător la Judecătoria Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a constatat că judecătorul de caz nu şi-a îndeplinit abuziv atribuţiile de serviciu, hotărârea pronunţată întemeindu-se pe probele existente la dosar.
În acest sens, s-a reţinut că petiţionarul B.V. este într-o gravă eroare atunci când afirmă că judecătoarea V.O. „a judecat o hotărâre care era definitivă", întrucât acţiunea ce o avea de judecat, deşi avea acelaşi obiect ca şi cea care avea obiectul dosarului nr. 705/2000, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 5074 din 26 octombrie 2000, privea un alt titlu de proprietate, respectiv cel emis pe numele susnumitului.
În plus, s-a apreciat că legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi pusă în discuţie prin cercetarea penală a judecătorului care a pronunţat-o, ci numai în cadrul exercitării căilor de atac, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul a formulat plângere, în baza art. 278 C. proc. pen., susţinând că în mod greşit nu s-a reţinut săvârşirea infracţiunii pentru care s-au efectuat cercetări.
Prin rezoluţia nr. 133/II/2/2010 din 21 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen. respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petentul B.V.
Pentru a dispune această soluţie s-a reţinut că, raportând conţinutul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) la activităţile desfăşurate de către magistrat în dosarul anterior menţionat, rezultă că acesta a efectuat acte procedurale şi a luat măsuri procesuale în rezolvarea cauzei, în virtutea drepturilor cu care a fost investit în funcţia pe care o îndeplineşte, cu respectarea principiilor inamovibilităţii şi independenţei în interpretarea probelor şi aplicarea legii, neexistând indicii din care să rezulte comiterea vreunei infracţiuni, deci nici a aceleia sub aspectul căreia s-au efectuat verificări.
Totodată, a fost avută în vedere împrejurarea că în susţinerea neangajării răspunderii penale a magistraţilor pentru soluţiile date în cauzele rezolvate, un argument îl constituie şi dispoziţiile prev. de art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligaţiilor profesionale ale judecătorilor, în raport cu justiţiabilii, exclude punerea în discuţie a soluţiilor pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor de atac.
Împotriva acestei rezoluţii, în baza art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul B.V. a formulat plângere la instanţa competentă, respectiv Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Instanţa de fond, examinând plângerea formulată prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, a constatat că aceasta este nefondată, reţinând că din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimata V.O. în calitatea sa de judecător ar fi exercitat cu ocazia soluţionării dosarului civil nr. 1352/314/2006 al Judecătoriei Suceava, acţiuni sau inacţiuni care să îndeplinească condiţiile de existenţă a vreunei infracţiuni, activitatea desfăşurată de aceasta derulându-se în condiţiile legii şi a atribuţiilor de serviciu, hotărârea pronunţată putând fi cenzurată doar prin intermediul căilor de atac.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul B.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, în raport cu criticile invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.V., fiind evaluate în mod corect actele premergătoare efectuate şi menţinute în cauză, analizându-se criticile formulate de petiţionar în raport cu soluţia dispusă de procuror.
Aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, criticile formulate de petiţionar au fost examinate în mod temeinic, soluţia dispusă fiind motivată atât în fapt, cât şi în drept.
Înalta Curte, în baza propriului examen, analizând actele şi lucrările existente la dosarul cauzei, constată că în cauză au fost efectuate în mod complet actele premergătoare, fiind corect menţinute, pe baza acestora stabilindu-se legal şi temeinic că aspectele invocate de petiţionar nu sunt fondate.
În cauză, în mod corect s-a stabilit că activitatea de administrare şi apreciere a probelor este atributul exclusiv al instanţei de judecată investite cu soluţionarea unei cauze, soluţia dispusă de instanţa de judecată printr-o hotărâre putând fi supusă controlului de legalitate şi temeinicie doar în cadrul căilor de atac promovate de părţi în condiţiile legii.
Astfel cum în mod corect s-a reţinut în cauză, pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este necesar ca fapta reclamată să îndeplinească condiţiile de existenţă sub aspectul laturii obiective şi subiective.
Ori, în prezenta cauză, corect s-a constatat că sunt aplicabile disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu privire la intimata V.O., sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de intimată este corectă, având în vedere că din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii în sensul comiterii vreunei infracţiuni, deci nici a celei sub aspectul căreia s-au efectuat verificări.
Se reţine că prin formularea unei plângeri penale împotriva magistratului care a instrumentat un dosar în care petiţionarul era parte, acesta încearcă să obţină reformarea hotărârilor judecătoreşti care nu i-au fost favorabile.
Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţii ce au nemulţumit părţile, se pot face plângeri penale, s-ar ajunge la instituirea de noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimata si-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acesteia, Înalta Curte constată că, pe de o parte, în mod corect s-a dispus de către procuror, în baza art. 228 rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimată pentru infracţiunea pretins a fi comisă, iar pe de altă parte, în mod legal şi motivat, prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiilor nr. 50/P/2010 din 23 martie 2010şi nr. 133/II/2/2010 din 21 aprilie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată în cauză este corectă, instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petiţionar, ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.V. împotriva sentinţei penale nr. 50 din 28 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3369/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 214/2010. Penal → |
|---|
