ICCJ. Decizia nr. 3296/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3296/2010
Dosar nr.36/45/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 31 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca tardivă plângerea petiţionarilor M.G. şi S.A., împotriva ordonanţei procurorului din 13 octombrie 2009, dată în Dosarul nr. 135/P/2009 şi a ordonanţei procurorului general din 28 decembrie 2009 dată în Dosarul nr. 917/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Au fost obligaţi petiţionarii la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că prin ordonanţa procurorului nr. 135/P/2009 din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prev. de art. 246, 289 şi 291 C. pen. faţă de intimaţii din cauză.
Împotriva acestei rezoluţii petenţii au formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care prin rezoluţia nr. 917/II/2/2009 din 28 decembrie 2009 a respins ca nefondate plângerile petenţilor împotriva soluţiei de neurmărire penală din Dosarul nr. 135/P/2009.
Înainte de a trece la soluţionarea pe fond a plângerii Curtea de Apel a făcut verificarea obligatorie a termenelor prevăzute de art. 2781, necesară conform legii.
A constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale le-a fost comunicată petenţilor la 16 octombrie 2009, care au formulat plângere la procurorul general la 3 noiembrie 2009.
Procurorul general a respins plângerea prin rezoluţia din 28 decembrie 2009, iar petenţii au formulat plângere împotriva ordonanţei nr. 135/P/2009 din 13 octombrie 2009 la instanţa competentă abia la 15 octombrie 2010, nerespectând termenele prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, Curtea de Apel Iaşi a respins ca tardivă plângerea petiţionarilor.
Împotriva sentinţei au declarat recurs petiţionarii M.G. şi S.A.
Recursul nu este fondat.
În mod legal şi temeinic instanţa Curţii de Apel Iaşi a constatat că petenţii au adresat plângere împotriva soluţiei de neurmărire penală cu nerespectarea prevederilor prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., pe care le-au depăşit cu luni de zile.
Or, potrivit art. 185 C. proc. pen., consecinţa nerespectării termenelor pentru exercitarea unui drept procesual este decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, în cauză decăderea petenţilor din exerciţiul de a face plângere împotriva soluţiei de neurmărire penală în baza art. 2781, respectiv nulitatea plângerii făcute peste termen.
Aşa fiind, Curtea va respinge recursurile ca nefondate şi-i va obliga pe recurenţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii petiţionari M.G. şi S.A. împotriva sentinţei penale nr. 31 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 3067/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3300/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|