ICCJ. Decizia nr. 33/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.33/2010
Dosar nr. 341/45/200.
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată;
Prin sentinţa penală nr. 100 din 13 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 341/45/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.N. împotriva rezoluţiei nr. 510/P/2008 din 23 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, confirmată prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi din 04 mai 2009, emisă în lucrarea nr. 367/ll/2/2009, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii C.C., E.S. şi E.M., cercetaţi sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 266 alin. (2) C. pen.
S-a reţinut de către instanţă că cercetările în cauză au avut la bază plângerea petentului referitoare la violenţele fizice exercitate împotriva sa de lucrătorii de poliţie C.C., E.S. şi E.M., cu ocazia reţinerii sale sub acuzaţia de viol comisă asupra persoanei vătămate C.I., agresiune ce s-ar fi săvârşit în scopul recunoaşterii faptei de care era învinuit.
Soluţia de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatându-se că lucrătorii de poliţie nu exercitaseră violenţe asupra petentului cu prilejul cercetării şi reţinerii sale.
Cu privire la leziunile constatate pe corpul petentului, s-a reţinut că acestea fuseseră produse în contextul unei agresiuni sexuale, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză.
Rezoluţia din 23 martie 2009 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi care a confirmat soluţia adoptată în cauză, prin rezoluţia din 04 mai 2009, emisă în lucrarea nr. 367 /II/2/ 2009.
Nemulţumit de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petentul s-a adresat cu plângere la instanţă, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neurmărire penală şi reluarea cercetărilor în cauză, cu motivarea că ancheta efectuată în caz era superficială şi nu identificase persoanele care aveau cunoştinţă despre incident şi care puteau furniza informaţii referitoare la starea în care se afla atunci a fost reţinut si mai apoi introdus în arest de către intimaţi.
De asemenea, s-a arătat că era necesară verificarea fişei medicale de la penitenciar pentru a se vedea dacă la data când petentul susţinea că a fost agresat solicitase ajutor medical şi pentru ce afecţiuni.
Pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că rezoluţia de neurmărire penală este legală şi temeinică, neexistând elemente care să susţină acuzele de cercetare abuzivă aduse de petent intimaţilor.
S-a reţinut în acest sens că intimaţii negaseră actele de violenţă reclamate, iar martorii audiaţi în cauză - victima infracţiunii de viol şi persoana care asistase la interogarea petentului imediat după reţinere, confirmaseră în totalitate declaraţiile date de făptuitori.
De asemenea, s-a reţinut că prin expertiza medico-legală efectuată în cauză fusese eliminată varianta lovirii petentului de către intimaţi, concluziile expertului fiind în sensul că leziunile constatate pe corpul acestuia puteau fi produse în contextul unei agresiuni sexuale.
În raport de aceste elemente s-a concluzionat că nu existau probe sau alte indicii care să demonstreze pretinsul comportament violent al intimaţilor în cadrul intervenţiei privind reţinerea şi cercetarea petentului în cauza referitoare la acuzaţia de viol formulată în dosarul penal deschis pe numele său.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul D.N., reiterând critica referitoare la insuficienţa actelor de cercetare efectuate în cursul investigaţiei la procuror, susţinând că era necesară audierea victimei infracţiunii de viol şi a celorlalte persoane propuse ca martori în respectiva lucrare pentru a se stabili dacă leziunile reclamate fuseseră produse în contextul agresiunii sexuale ori în timpul cât se afla reţinut de organele de poliţie.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
La data de 4 noiembrie 2008, petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui cu o plângere penală împotriva a trei poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui pe care îi învinuia de faptul că la data de 19 octombrie 2008, cu prilejul reţinerii sale şi efectuarea primelor acte de cercetare penală în cauza în care era acuzat de săvârşirea unei infracţiuni de viol, l-au supus la rele tratamente în scopul de a obţine recunoaşterea faptei din partea sa.
Cercetările efectuate în cursul anchetei preliminare la procuror au avut în vedere stabilirea identităţii lucrătorilor de poliţie desemnaţi cu efectuarea primelor cercetări în cauza penală privind infracţiunea de viol, audierea acestora şi a petentului cu privire la incidentul reclamat, audierea victimei infracţiunii de viol şi a persoanei care participase ca martor asistent la interogarea petentului în sediul secţiei de poliţie, imediat după reţinerea sa ca prezumtiv autor al faptei.
Conform declaraţiei intimatului E.M. - agent şef de poliţie, activitatea sa în cadrul cercetărilor privind acuzaţia de viol adusă petentului, s-a rezumat doar la audierea persoanei vătămate C.M.I., în sediul poliţiei; audierea ar fi avut loc într-o altă încăpere decât cea în care se afla acuzatul, fără a avea niciun contact direct cu acestea, în ziua în care se menţiona producerea incidentului şi nici ulterior acestui moment.
Ceilalţi doi intimaţi, C.C. şi E.S. - inspector principal şi, respectiv, subinspector în cadrul Poliţiei Municipiului Vaslui, au declarat că participaseră la depistarea şi reţinerea petentului şi că efectuaseră cercetarea la faţa locului în prezenţa unor martori asistenţi, procedând şi la audierea petentului. Declaraţia a fost scrisă personal de petent, în prezenţa martorului F.I.
De asemenea, au arătat că după punerea sub acuzare, petentul a fost audiat în prezenţa unui avocat.
Intimaţii au negat săvârşirea actelor de violenţă reclamate de petent, precum şi orice alte influenţe, ameninţări ori presiuni cu ocazia audierii ori în timpul reţinerii la poliţie.
În plus, intimatul E.S. a subliniat că petentul era cunoscut ca recidivist şi că, din acest motiv, pentru a preîntâmpina îngreunarea anchetei, prin invocarea de către petent a unor pretinse neregularităţi ori abuzuri, a decis ca ascultarea acestuia, în cadrul verificărilor preliminare, până la formularea unei acuzaţii oficiale, să se facă în prezenţa unui martor asistent.
Actele efectuate în dosarul penal deschis pe numele petentului confirmă că acesta a fost ascultat în prezenţa martorului asistent F.I.
Actele aceluiaşi dosar arată că, în ziua imediat următoare reţinerii petentului şi punerii sale sub acuzare, Poliţia Municipiului Vasului a solicitat Serviciului de Medicină Legală - Vaslui, cu adresa nr. 6700 din 20 octombrie 2008, examinarea medicală a petentului pentru constatarea leziunilor corporale şi stabilirea mecanismului de producere a acestora.
În plângerea penală iniţială, cât şi în cele ulterioare, petentul a susţinut că examinarea medicală ar fi avut loc la cererea sa şi în scopul de a demonstra că fusese agresat de organele de poliţie.
Din conţinutul raportului de expertiză medico-legală nr. 345 din 22 octombrie 2008 întocmit de SML Vaslui rezultă însă că examinarea medicală a petentului se realizase la iniţiativa organelor de anchetă, înainte de orice sesizare din partea petentului privind relele tratamente ale poliţiei, şi avea ca scop verificarea afirmaţiilor formulate de victima infracţiunii de viol care susţinea că fusese constrânsă fizic la întreţinerea raportului sexual şi că, în apărare, exercitase acte de violenţă împotriva petentului.
Prin raportul medico-legal efectuat în cauză s-a stabilit că petentul prezenta mai multe urme de violenţă, superficiale, de tipul tumefacţiei, echimoze şi excoriaţii, prima situată în zona capului, iar celelalte în zona superioară a toracelui, faţă, spate, pe braţe şi gamba dreaptă.
Raportul menţiona că leziunile constatate pe corpul petentului puteau fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure, fără a fi specifice unor lovituri active, ca lovituri produse de victima unui agresiuni sexuale, dar se puteau produce într-un asemenea context, dacă se exista concordanţă cu datele de anchetă.
Întrucât concluziile raportului medical nu au fost redactate într-o manieră care să excludă ipoteza producerii leziunilor în afara agresiunii de viol, examinarea susţinerilor petentului a fost analizată şi în corelaţie cu declaraţiile părţii vătămate, spre a se verifica dacă versiunea victimei cu privire la desfăşurarea incidentului dintre ea şi agresor, prezentată anterior înregistrării plângerii petentului şi declanşării cercetărilor în cauză, furniza o explicaţie referitoare la originea leziunilor suferite de petent.
Se reţine în acest sens că, imediat după presupusa agresiune de viol, organele de cercetare penală au procedat la audierea persoanei vătămate cu privire la împrejurările de săvârşire a faptei.
Din declaraţia acestei persoane rezultă că în timpul agresiunii a exercitat şi ea acte de violenţă împotriva petentului în încercarea de a împiedica întreţinerea actului sexual şi că, în acest context, ar fi împins şi lovit cu mâinile şi picioarele agresorul situat deasupra sa; la un moment dat, agresorul s-a dezechilibrat şi a căzut, întâi în maşina în care se aflau, mai apoi, în afară, pe sol, după ce portiera autoturismului s-a deschis, agresorul sprijinindu-se de ea, atunci când s-a dezechilibrat.
Martora a declarat că pe tot parcursul acestei agresiuni, care înregistrase două momente în desfăşurare, exercitase acte de violenţă împotriva petentului.
Având în vedere momentul la care au fost formulate relatările, nu poate fi pusă la îndoială sinceritatea martorei, aceasta nepunând anticipa în niciun fel demersul ulterior al petentului de a se plânge împotriva lucrătorilor de poliţie pentru rele tratamente aplicate în timpul anchetei.
Prin urmare, se constată că relatările victimei se coroborează perfect cu conţinutul raportului medico-legal în ceea ce priveşte leziunile constatate pe corpul petentului.
În aceste condiţii, având în vedere şi declaraţia martorului F.I., precum şi concluziile raportului de expertiză medicală care nu a exclus posibilitatea producerii leziunilor în contextul unei agresiuni sexuale, se constată că nu există elemente de fapt care să susţinută acuzele de comportament violent din partea poliţiei.
Toate aceste elemente au fost corect reţinute şi evaluate de prima instanţă care prin hotărârea pronunţată în cauză a confirmat soluţia de neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public faţă de intimaţii C.C., E.S. şi E.M.
În consecinţă, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză şi va dispune obligarea recurentului petent D.N. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.N. împotriva sentinţei penale nr. 100 din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3299/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2422/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
