ICCJ. Decizia nr. 3469/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3469/2010
Dosar nr. 7968/1/2010
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei constată următoarele:
1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea de şedinţă de la 22 septembrie 2010 pronunţată în dosar nr. 11231/1/2009 a amânat judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.D.C. din motive de ordin procedural la data de 27 octombrie 2010, interval de timp în care a menţinut arestarea preventivă în cauză a inculpatului-apelant amintit în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Dispunând astfel instanţa de prim control judiciar a constatat că inculpatul S.D.C. recidivist a fost arestat preventiv în cauză cu începere de la data de 23 ianuarie 2009, în temeiul art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen. – cu respectarea procedurii legale în acest sens instituită prin dispoziţiile art. 1491 C. proc. pen. aflată în deplină concordanţă cu prevederile art. 5 paragraf 1 lit. c) din CEDO – existând motive de bănuială legitimă privind săvârşirea unor infracţiuni grave, pedepsite peste 4 ani închisoare/lăsarea în libertate a făptuitorului prezentând un pericol concret pentru ordinea publică şi anume acelea de trafic şi deţinere în vederea consumului propriu, fără drept de droguri de risc şi mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a), c) art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., a căror existenţă a fost confirmată ulterior prin condamnarea în primă instanţă potrivit sentinţei penale nr. 1053 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu executare într-un loc de deţinere potrivit art. 57 C. pen.
2. Recursul în termen, declarat împotriva încheierii amintite de către inculpatul S.D.C. cu solicitarea de a i se revoca arestarea preventivă/dispune punerea în libertate de îndată prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 160b C. proc. pen. [având titlul marginal „verificări privind arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecăţii"] „(1) În cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive; (2) Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului; (3) Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În speţă, dată fiind soluţia de condamnare în primă instanţă la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare temeiurile iniţiale ce au impus arestarea preventivă a inculpatului se menţin nemodificate justificându-se astfel menţinerea acestei măsuri şi pe parcursul judecăţii în apel prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
În plus, condamnarea nedefinitivă în primă instanţă de către un tribunal competent cu respectarea principiilor prevăzute de art. 288-291 C. proc. pen./şi a garanţiilor dreptului la apărare instituite prin art. 6, art. 70 alin. (2) şi art. 171 C. proc. pen., justifică menţinerea arestării preventive a inculpatului în baza art. 160b alin. (3) C. proc. pen. şi pentru motivul nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO [„dacă este reţinut legal în baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent", în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene în materie, în cauzele Wemhoff c Germania, B c. Austria, Labita c Italia].
Ca atare solicitarea inculpatului-recurent pentru aplicarea în cauză a dispoziţiilor contrare ale art. 160b alin. (2) C. proc. pen./cu consecinţa revocării arestării sale preventive la momentul procesual actual al judecăţii în apel este nejustificată, încheierea atacată fiind legală şi temeinică.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D.C. împotriva încheierii din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 11231/3/200.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3467/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2452/2010. Penal. Vătămarea corporală... → |
|---|
