ICCJ. Decizia nr. 3441/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3441/2010
Dosar nr.7948/1/2010
Şedinţa publică din 2 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 4459/3/2008 (825/2009) în conformitate cu art. 139 alin. (1) cu referire la art. 1451 C. proc. pen. a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaţilor C.T. şi V.M., cu obligarea de a nu părăsi România fără încuviinţarea instanţei, începând cu data punerii în libertate a inculpaţilor şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Instanţa a dispus punerea în libertate de îndată a inculpaţilor, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.
În temeiul art. 145 alin. (1)1 şi art. 145 alin. (2) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, instanţa a stabilit pentru inculpaţi următoarele obligaţii:
- să se prezinte la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi;
- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuiesc, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori sunt chemaţi;
- să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
- inculpaţii nu vor comunica între ei sau cu inculpata C.L. şi nici cu părţile vătămate V.L.E. şi P.C.Ş., direct sau indirect.
De asemenea, potrivit art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen., instanţa a atras atenţia inculpaţilor că în cazul încălcării cu rea-credinţă a acestor obligaţii, se va lua măsura arestării preventive.
Pentru a adopta această măsură, instanţa de apel a reţinut că:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti nr. 624/P/D/2007 emis la 1 februarie 2008, inculpaţii C.T. şi V.M. au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi aplicarea art. 33 lit. a) din acelaşi cod.
Prin actul de inculpare s-a reţinut că în luna noiembrie 2007, inculpatul C.T. a racolat-o prin înşelăciune pe partea vătămată P.C.Ş., în vârstă de 16 ani, care locuia într-un centru de plasament, cu promisiunea că va locui la el şi o va îngriji şi după ce a convins-o să meargă la domiciliul său, la câteva zile, a obligat-o să se prostitueze, fiind ajutat de inculpatele V.M. şi C.L., în sensul că cea dintâi a pus la dispoziţie apartamentul său, iar cea din urmă o transporta pe partea vătămată la acest apartament zilnic, o supraveghea, încasa banii de la clienţi sau o ducea la domiciliul clienţilor.
În aceeaşi perioadă, martora S.E., aflată în dificultate în privinţa supravegherii fiicei sale de 11 ani - partea vătămată V.L.E., l-a rugat pe inculpatul C.T. să o îngrijească, pe timpul absenţei acesteia din Bucureşti; acesta a acceptat şi după ce minora a ajuns în domiciliul său, a profitat de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa şi a determinat-o să practice prostituţia, activitate infracţională la care a fost ajutat de inculpatele C.L. şi V.M., în aceeaşi modalitate folosită faţă de partea vătămată P.C.Ş.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 156 din 12 februarie 2009 a condamnat pe inculpaţii C.T. şi V.M. la o pedeapsă rezultantă de câte 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, art. 329 alin. (1), (3) C. pen., ambele în formă continuată prevăzute de art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
Instanţa a dedus, potrivit art. 88 C. proc. pen. reţinerea şi arestarea preventivă a ambilor inculpaţi de la 13 decembrie 2007 la zi şi în temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest.
Faţă de inculpata C.L., instanţa de fond a dispus achitarea pentru infracţiunile de trafic de minori şi proxenetism prevăzute de aceleaşi texte de lege arătate mai sus, achitare dispusă în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi a luat faţă de inculpată măsura internării medicale prevăzută de art. 114 C. pen.
Pentru a adopta această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în luna noiembrie 2007, inculpatul C.T., împreună cu inculpatele V.M. şi C.L., prin înşelăciune sau profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei pe părţile vătămate minore P.C.Ş. şi V.L.
Cu privire la inculpata C.L., aceeaşi instanţă a constatat că, potrivit expertizei medico-legale psihiatrice efectuată de I.N.M.L. M.M. sub nr. A1/5065 din 20 august 2008 are discernământul abolit în raport cu faptele pentru care este cercetată (filele 267-269 vol. I Dosar nr. 4459/3/2008).
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii C.T., V.M. şi C.L., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală la 8 aprilie 2009.
Pe parcursul judecării apelului, starea de arest a inculpaţilor C.T. şi V.M. a fost menţinută de instanţa de control judiciar.
Prin încheierea din 29 septembrie 2010, instanţa de apel, aşa cum am arătat, a înlocuit măsura arestării preventive a apelanţilor inculpaţi C.T. şi V.M. cu obligarea de a nu părăsi România fără încuviinţarea instanţei, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat, în sensul că nu mai există un pericol social concret pentru ordinea publică, deoarece inculpaţii au fost arestaţi în data de 13 decembrie 2007, adică pe o perioadă de 2 ani şi 9 luni, cuantum care depăşeşte o durată rezonabilă raportată la gravitatea faptei, complexitatea cauzei, stadiul procesual şi datele ce-i caracterizează pe inculpaţi. Instanţa a reţinut că împotriva inculpaţilor s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii de 8 ani, iar infracţiunile pentru care sunt cercetaţi sunt deosebit de grave, dar ei au o vârstă înaintată, o stare precară de sănătate, nu au antecedente penale, au domiciliu stabil, de la arestarea lor şi până în prezent ecoul faptelor s-a estompat şi menţinerea stării de arest nu se mai justifică.
De asemenea instanţa de apel a mai ţinut seama că inculpaţii şi una din părţile vătămate au fost audiaţi, cauza a fost repusă pe rol pentru a se efectua o expertiză medico-legală asupra unei alte inculpate iar măsurile restrictive de libertate luate, vor asigura o bună desfăşurare a procesului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care a apreciat că hotărârea este nelegală şi netemeinică şi a solicitat menţinerea arestării preventive faţă de inculpaţi.
În motivele scrise şi orale, procurorul a susţinut că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism în stare de arest preventiv, pe parcursul procesului penal au avut o atitudine nesinceră, şi-au exercitat cu rea-credinţă drepturile procesuale, în cauză s-a pronunţat o hotărâre de condamnare a acestora iar durata de arestare nu poate fi apreciată excesivă şi nu tinde la o executare anticipată a pedepsei şi transformarea într-o detenţie definitivă.
Procurorul a mai apreciat că punerea în libertate a inculpaţilor ar avea un impact negativ asupra opiniei publice, chiar dacă a trecut un interval mare de la săvârşirea faptei iar instanţa, pentru a respecta temeiul rezonabil de prevenţie al inculpaţilor are posibilitatea disjungerii cauzei privind pe inculpata C.L., faţă de care se efectuează o expertiză medico-legală psihiatrică întârziată din cauza volumului mare de activitate a I.N.M.L. M.M.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că împotriva inculpaţilor C.T., V.M. şi C.L. s-au declanşat cercetări la 13 noiembrie 2007 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi prostituţie de către procuror, în Dosarul penal nr. 624/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, cercetări pe parcursul cărora a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva acestora şi Tribunalul Bucureşti, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 13 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 45196/3/2007 a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpaţi.
Prin rechizitoriul cu numărul de mai sus din 1 februarie 2008 s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor arătate deja, iar cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală sub nr. 4459/3/2008 din 1 februarie 2008.
După efectuarea cercetării judecătoreşti, îngreunată obiectiv de dificultatea aducerii în faţa instanţei a celor două părţi vătămate minore şi a martorilor, instanţa, prin sentinţa penală nr. 156 din 12 februarie 2009 a condamnat pe inculpaţii C.T. şi V.M. la pedepse rezultante de câte 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi prostituţie, ambele în formă agravată şi în mod continuat şi a menţinut arestarea preventivă a acestora.
Cu privire la inculpata C.L., instanţa a dispus achitarea, deoarece are discernământul abolit.
Pentru a adopta această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii C.T., V.M. şi C.L., în luna noiembrie 2007, prin înşelăciune sau profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei pe părţile vătămate P.C.Ş. de 16 ani şi V.L. de 11 ani.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel cei trei inculpaţi şi procurorul, iar cauza se află pe rolul instanţei de apel, aşa cum am arătat mai sus, de la 8 aprilie 2009.
La termenul din 5 mai 2010, la instanţa de apel a avut loc judecarea apelului, iar prin încheierea din 19 mai 2010, instanţa a repus cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului, în sensul audierii celor trei inculpaţi apelanţi, audierea intimatei părţi vătămate P.C.Ş., neaudiată la instanţa de fond şi efectuarea unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpata C.L. Necesitatea administrării probei cu expertiza medico-legală psihiatrică este dată de faptul că pentru expertiza iniţială nu s-a trimis la I.N.M.L. dosarul cauzei şi nici actele medicale din dosar, iar instanţa de apel a luat şi măsura internării inculpatei C.L. în vederea expertizării (fil. 1-3, 18 Dosar nr. 4459/3/2008 vol. III al Curţii de Apel Bucureşti).
Deşi instanţa de apel a fixat termene succesive pentru efectuarea expertizei dispuse la 30 iunie şi 22 septembrie 2010, I.N.M.L. M.M. a solicitat, la rândul său, fixarea unui termen realist, deoarece Comisia de Nouă Expertiză Medico-Legală Psihiatrică este cel mai înalt for expert din ţară, ultimul la care se efectuează o examinare nemijlocită iar din cauza condiţiilor socio-economice reale, posibilităţile de procesare sunt deficitare (filele 35, 72, 96 din dosarul menţionat).
La cele de mai sus, se adaugă şi împrejurarea că în intervalul iunie - septembrie 2010, dosarul cauzei a fost trimis la I.N.M.L. şi cerut înapoi de instanţă, la intervale scurte de timp, pentru ca instanţa de apel să verifice legalitatea stării de arest a inculpaţilor C.T. şi V.M. pe de-o parte, iar pe de altă parte, pentru a-l pune la dispoziţia instanţei de control judiciar, pentru judecarea recursurilor declarate împotriva încheierilor din 21 iunie 2010, 3 august 2010 şi 29 septembrie 2010 (filele 26, 35, 65, 72, 84, 96, 103, 106 din dosarul menţionat).
Aşadar, timp de patru luni, instanţa de apel a fost în imposibilitate obiectivă de a administra probele dispuse, necesare şi utile stabilirii adevărului întrucât i-a lipsit dosarul cauzei.
Susţinerile procurorului din motivele de recurs sunt reale în privinţa existenţei unei presupuneri rezonabile că inculpaţii C.T. şi V.M. au săvârşit infracţiunile ce li se impută, pentru care legea prevede pedepse foarte severe, dar nu au aceeaşi calitate, atunci când analizează exercitarea drepturilor procesuale de inculpaţi, pretinse, cu rea-credinţă, impactul negativ asupra opiniei publice şi posibilitatea disjungerii cauzei faţă de inculpata C.L.
Prin hotărârea recurată, instanţa de apel a apreciat în mod corect că cei doi inculpaţi s-au aflat în stare de arest preventiv o durată de 2 ani şi 9 luni, că inculpaţii, partea vătămată V.L.E. şi martorii din rechizitoriu au fost audiaţi şi în mod temeinic a înlocuit măsura preventivă cea mai severă cu o altă măsură preventivă - obligarea de a nu părăsi ţara - însoţită de instituirea unor obligaţii pentru inculpaţi prev. de art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 C. proc. pen., care asigură în continuare, realizarea scopului acestora, prev. de art. 136 alin. (1) din acelaşi cod.
Schimbarea unei măsuri preventive severe cu o măsură preventivă mai puţin severă nu este de natură să aibă un impact negativ asupra opiniei publice, întrucât înfăptuirea justiţiei se realizează în cadrul legal intern şi internaţional.
La înlocuirea măsurii, instanţa de apel a ţinut seama şi de stadiul procesului, de vârsta, antecedentele şi sănătatea inculpaţilor. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpaţii nu au antecedente penale, inculpatul C.T. are 56 ani, iar inculpata V.M. are o stare de sănătate precară, care se poate agrava în detenţie, dovedită cu expertiza medico-legală din 28 noiembrie 2008 (fila 98 Dosar nr. 4459/3/2008 vol. II al Tribunalului Bucureşti), împrejurare care explică şi interesul acesteia de a rămâne în detenţie, pentru a se trata în sistemul penitenciar, cu ignorarea influenţei asupra sănătăţii sale a condiţiilor de prevenţie.
Celor de mai sus, adăugăm faptul că reluarea probatoriului de instanţa de apel nu este imputabilă inculpaţilor arestaţi, deoarece expertiza medico-legală psihiatrică din 20 august 2008, dispusă de instanţa de fond, s-a efectuat de I.N.M.L. M.M. doar pe baza adresei din 8 mai 2008 a Tribunalului Bucureşti, fără a avea la dispoziţie dosarul şi actele acesteia, iar pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, chiar după doi ani, punerea la dispoziţia experţilor a dosarului este mult îngreunată de cursul legal al procesului, cu o tendinţă previzibilă de a depăşi termenul rezonabil de soluţionare (filele 267-269 Dosar nr. 4459/3/2008 vol.I al Tribunalului Bucureşti).
La temeiurile de mai sus, care impun cu necesitate respingerea criticilor din motivele de recurs, adăugăm şi faptul că această cauză se află în cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen., în sensul că la săvârşirea infracţiunilor cercetate au participat mai multe persoane astfel că judecata se efectuează de aceeaşi instanţă iar instanţa de apel, în mod legal nu a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpata C.L., soluţie invocată de procuror în motivele de recurs.
În consecinţă, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 4459/3/2008 (825/2009) este nefondat şi va fi respins potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Urmează ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C.T. şi V.M., în sumă de câte 200 lei să se plătească din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 4459/3/2008 (825/2009), privind pe inculpaţii C.T. şi V.M.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C.T. şi V.M., în sumă de câte 200 lei, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3353/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 345/2010. Penal → |
|---|
