ICCJ. Decizia nr. 3261/2010. Penal. Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3261/2010
Dosar nr.9422/62/2007
Şedinţa publică din 22 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 63/S/2009 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 9422/62/AP/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului A.D.C. (fiul lui D. şi M.), la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.
În baza art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea - a închisorii de 1 an şi 6 luni.
În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. şi în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen., a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
A reţinut dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) cu privire la neaplicarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998, art. 999 C. civ., a admis acţiunile civile formulate în procesul penal de părţile civile G.V. şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
În baza art. 48 şi art. 54 din Legea nr. 136/1995, a constatat că pentru autovehiculul D.M., implicat în accidentul rutier, s-a încheiat contract de asigurare obligatorie RCA din 28 iulie 2004 cu asigurătorul SC A.R.O. SA Sucursala Sfântu-Gheorghe, valabil la data producerii accidentului - 27 decembrie 2004 şi a constatat că SC A.A. - Sucursala Sfântu-Gheorghe nu are calitate de asigurător în cauză.
În baza art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995 şi art. 10 din Ordinul nr. 3113/2003 emis de Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a obligat asigurătorul SC A.R.O. SA - Sucursala Sfântu Gheorghe să plătească cu titlu de despăgubiri civile următoarele sume:
- către partea civilă G.V. suma de 5000 lei reprezentând daune morale şi
- către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov suma de 1401,27 lei (14.012.643 lei vechi), reprezentând costul prestaţiilor acordate părţii civile G.V.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 5800 lei cheltuieli de judecată la urmărirea penală (1000 lei) şi instanţa de judecată (4800 lei).
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt că, în seara zilei de 27 decembrie 2005 în jurul orelor 1830, inculpatul A.D.C. a contactat-o telefonic pe partea vătămată G.V. (subcomisar în cadrul I.P.J. Covasna), rugând-o să îl însoţească pentru a servi masa la restaurantul C. din municipiul Sf. Gheorghe.
Cei doi au consumat băuturi alcoolice după care, inculpatul A.D.C. s-a urcat la volanul autoturismului marca M., deplasându-se pe DN 11, iar în dreptul km 16+1950, din motive necunoscute, pe fondul unei viteze 90-95 km/h şi al stării de ebrietate în care se afla, a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind partea carosabilă intrând în coliziune cu capătul podului de beton. Ca urmare a forţei mari de şoc, autoturismul şi-a schimbat brusc direcţia de deplasare spre dreapta, reţinându-se cu un unghi de 135 în sens orar, fiind proiectat în zona aflată la o adâncime de 1,75 m sub nivelul carosabilului. După parcurgerea prin aer a unei distanţe de circa 5,5 m, autoturismul s-a oprit pe partea frontală în gardul de protecţie aflat la o distanţă de 4,5 m în raport cu marginea acostamentului, orientat cu faţa în direcţia Braşov.
Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală a inculpatului cât şi a părţii vătămate G.V., ambii suferind leziuni corporale vindecabile în 40-45 zile îngrijiri medicale.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică din 6 ianuarie 2005 s-a stabilit, pentru inculpatul A.D.C. o alcoolemie de 1,35 gr.%.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul A.D.C.
Prin Decizia penală nr. 28/ AP din 7 aprilie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus admiterea apelului declarat de parchet fiind desfiinţată sentinţa sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei.
Rejudecând, în aceste limite, au fost înlăturate dispoziţiile art. 81, art. 83 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen., dispunând executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 8 luni închisoare sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 5 ani.
Au fost aplicate dispoziţiile art. 863 alin. (1) C. pen. şi art. 864 C. pen.
Prin aceeaşi decizie s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul A.D.C.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut în fapt că declaraţia părţii civile G.V. se coroborează cu restul probelor şi este confirmată de acestea, astfel că reţine faptul că inculpatul este cel care a condus în data de 27 decembrie 2004 autoturismul proprietate personală pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,55 gr. ‰, cauzând un accident sfârşit cu vătămarea corporală a părţii civile G.V.
Astfel, rapoartele de constatare medico-legală întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov, din 28 decembrie 2004 şi din 28 decembrie 2004, confirmă faptul că partea civilă şi inculpatul au suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale, realizând o descriere a vătămărilor suferite de fiecare parte.
Prin raportul de constatare medico-legală din 10 mai 2005, analizându-se leziunile suferite de inculpat şi partea civilă, precum şi dispunerea acestora, s-a apreciat că locul şoferului, în momentul impactului din cadrul accidentului de trafic rutier, a fost ocupat cel mai probabil de inculpatul A.D.C., iar locul din dreapta de către partea civilă G.V. Se arată, astfel, că, în funcţie de locul ocupat în autoturism, pasagerii prezintă leziuni specifice, acestea fiind diferite în funcţie de obiectele cu care se are loc impactul: impact primar - cu componentele din interiorul maşinii, secundar – cu parbrizul şi terţiar - cu solul, după proiectarea din maşină. În cazul leziunilor primare, conducătorul auto prezentă, de regulă, leziuni toracale prin impact cu volanul şi la membrele inferioare, blocate pe pedalele de comandă (leziuni de gambă, genunchi, plante etc.), pe când pasagerul din dreapta prezintă leziuni mai grave, predominând cele craniene şi vertebro-medulare. În ce îl priveşte pe inculpat, multitudinea semnelor de violenţă se constată la nivelul membrelor inferioare, acestea fiind leziunile primare specifice conducătorului auto, pe când, în cazul părţii civile, acestea leziuni nu se regăsesc deloc la nivelul membrelor inferioare, ci la nivelul coloanei vertebrale cervicale, astfel de leziuni primare fiind specifice ocupantului locului din dreapta, restul fiind leziuni secundare şi terţiare.
Concluziile raportului de constatare se coroborează cu declaraţiile părţii civile care a arătat constant că, în momentele imediat premergătoare accidentului, realizând că se vor ciocni cu podul, şi-a ridicat genunchii la piept (spunând totodată inculpatului „să se ţină bine de volan" - fila 65 verso dosar de urmărire penală). O astfel de manevră era imposibilă în cazul inculpatului, care nu şi-ar fi putut ridica instantaneu genunchii la piept din cauza volanului, însă vine să confirme poziţia părţii civile, pe locul din dreapta al maşinii, unde era posibilă o asemenea mişcare rapidă.
Rapoartele de expertiză întocmite de I.N.M.L. M.M. Bucureşti, aprobate şi de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală M.M. Bucureşti, având în vedere morfologia şi topografia leziunilor traumatice, concluzionează în acelaşi sens, respectiv partea civilă a ocupat cu probabilitate locul din dreapta în autoturism, iar inculpatul locul conducătorului auto (filele 109-118 dosar de urmărire penală).
Trebuie precizat că, sub raportul conţinutului, concluziile unui raport de expertiză pot răspunde integral problemei în discuţie – atunci când se stabileşte cu certitudine asupra împrejurării ce a făcut obiectul expertizei – sau parţial. Spre deosebire de concluziile categorice, care constau într-un răspuns pozitiv sau negativ neechivoc şi de cele de imposibilitate de rezolvare a chestiunii pusă în discuţie, când stabilirea sau infirmarea faptului supus expertizării nu este posibilă (nici măcar cu probabilitate), cele de probabilitate sunt consecinţa unor factori limitanţi, rezultând din natura şi volumul obiectelor de expertizat sau din stadiul cunoştinţelor tehnice, iar nu o manifestare a nesiguranţei expertului. Ele sunt mai mult decât o ipoteză sau o simplă supoziţie, afirmă o posibilitate generală pe care o situează în apropierea certitudinii. În cazul de faţă, experţii legişti au precizat că cercetarea criminalistică şi recoltarea de probe biologice pentru grup sanguin şi amprenta genetică ar fi putut aduce elemente certe cu privire la obiectul expertizei. De remarcat însă faptul că, chiar şi în lipsa acestora, experţii nu au formulat concluzii de imposibilitate a rezolvării problemei, ci au avut suficiente elemente care să justifice formularea unei concluzii de probabilitate pozitivă.
Raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză vine să confirme aspectele expuse anterior. Astfel, expertul a apreciat că, având în vedere leziunile de violenţă primară şi datele prezentate în literatura de specialitate, în momentul impactului autoturismului, scaunul şoferului era ocupat de inculpat, iar locul din dreapta faţă era ocupat de partea civilă (fila 104 dosar de urmărire penală).
Martorii A.B., B.C.I., G.P., I.A., ajunşi la faţa locului imediat după accident, au arătat că, atât inculpatul, cât şi partea civilă se aflu în afara maşinii, pe pământ, martorul A. precizând că a ajuns primul acolo, împreună cu un alt prieten, D.A. şi a găsit maşina răsturnată, crede că pe partea stângă. El arată că cel care avea rana deschisă la picior (inculpatul) era desculţ, gheata sa fiind găsită, potrivit martorei I.A., în maşină, între un scaun din faţă şi bordul maşinii (filele 157, 172 dosar de urmărire penală). Acelaşi martor A.B. a precizat că cel care era conştient (partea civilă) îi întreba cine a condus maşina şi că a dorit să vorbească la telefon. În timpul convorbirii i s-a făcut rău, astfel că martorul a continuat discuţia (cu martorul I.A.M.). În faţa instanţei, A.B. a precizat că inculpatul era mai aproape de maşină, fiind chiar un pic cu picioarele în maşină şi avea o rană vizibilă la un picior, era încălţat doar cu o gheată, iar partea civilă se afla la circa 1 metru de vehicul şi avea răni vizibile în zona feţei, nas, gură (fila 134 dosar instanţa de fond). Martorul I.A.M. a arătat şi el în faţa instanţei că a vorbit la faţa locului cu un băiat care a ajuns printre primii la faţa locului şi care i-a spus că cei doi erau în afara autoturismului, cel care era în dreptul portierei şoferului avea verighetă şi era desculţ (inculpatul), iar celălalt era la o distanţă mai mare de autoturism (fila 105 verso dosar instanţa de fond). Martorul C.V., şeful direct al inculpatului, l-a văzut pe inculpat la spital şi reţine că acesta „îşi imputa situaţia în care se afla, afirmând ceva în genul uite ce-am păţit sau uite ce-am făcut" parcă implorând prin privire milă şi înţelegere (fila 143 verso dosar de urmărire penală).
Chiar şi declaraţia martorului propus în apărare de inculpat, B.L.C., vine să confirme cele arătate mai sus. Astfel, şi el a confirmat că unul dintre cei implicaţi în accident era chiar pe jos, pe pământ şi avea un picior în stâlpul de la maşină, unde este parbrizul (fila 183 dosar instanţa de fond). Martorul a fost audiat direct de către instanţa de judecată la fond, după aproape 4 ani de la accident, astfel că unele din relatările sale sunt incerte: martorul îşi aduce aminte de două persoane implicate în accident, una în geacă neagră şi una în geacă maro, arătând că e sigur în proporţie de 90% că cel cu geaca maro era partea vătămată; această afirmaţie este însă contrazisă atât de inculpat (care arată că era îmbrăcat cu geaca maro), de partea civilă (care a declarat că avea o geacă albastră), cât şi de propria declaraţie (martorul arată că cel cu geaca neagră era conştient şi se chinuia să îşi scoată telefonul de la piept, ori din declaraţiile tuturor celorlalţi martori aflaţi la faţa locului, rezultă că inculpatul era inconştient, că cel care a vorbit la telefon este partea civilă) – filele 183-186 dosar instanţa de fond – prin urmare relatările sale vor fi coroborate cu ale celorlalţi martori din cauză, având în vedere şi durata mare de timp care s-a scurs de la faptul perceput de martor până la prima declaraţie dată în dosar, calitatea acestor percepţii scăzând în timp.
Martorul B.V.C. a fost prezent doar începând cu momentul preluării victimelor de către ambulanţă şi a participat, ca şi martorul Ţ.T., la cercetările efectuate la faţa locului. Martorii colegii de serviciu ai părţilor nu au văzut accidentul, însă au aflat despre acesta chiar din relatările părţilor şi au auzit relatările diverselor persoane aflate la faţa locului, fără însă a putea identifica persoana, astfel că acele afirmaţii nu pot fi verificate şi nu ajută la clarificarea împrejurărilor în care s-a comis accidentul, urmând a fi avute în vedere doar în măsura în care se pot corobora cu alte declaraţii certe: martorul N.S.G. a fost cel care l-a însoţit pe martorul Ivanov la faţa locului şi ulterior a vorbit cu partea civilă la spital, aceasta povestindu-i cum s-a produs accidentul şi că inculpatul a condus autoturismul, precizând că aceasta avea permis de conducere de puţin timp şi nu avea experienţă la condusul unei maşini; martorii A.F. şi S.C. au stat de vorbă cu inculpatul şi arată că acesta le-a spus că nu el a condus autoturismul; martora R.E. arată că a fost într-o călătorie de serviciu cu partea civilă, iar aceasta nu a manifestat nicio intenţie de a conduce autoturismul, precizând că ştie că maşina accidentată aparţine inculpatului; martorii B.C. şi B.S. au cunoştinţă de existenţa imputărilor şi discuţiilor contradictorii dintre inculpat şi partea civilă, iar martorul R.T. este cel care a efectuat cercetarea administrativă prealabilă în urma căreia inculpatul a fost sancţionat disciplinar cu amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de 1 an, iar partea civilă cu diminuarea drepturilor salariale pe o perioadă de 3 luni de zile, ambii pentru comportarea necorespunzătoare în societate ce aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului unităţii (martorul arată că a fost supărat pe atitudinea celor doi care se învinovăţeau reciproc şi a propus sancţionarea ambilor cu aceeaşi sancţiune mai gravă, a amânării promovării – filele 151, 187 dosar de urmărire penală). Trebuie remarcat faptul că, potrivit procesului verbal întocmit la data de 30 martie 2005 şi 6 aprilie 2005, Consiliul de disciplină a aplicat părţii civile o sancţiune mai puţin gravă decât cea propusă şi a reţinut ca stare de fapt, în urma cercetării prealabile, împrejurarea că partea civilă a fost implicată în calitate de pasager în evenimentul rutier (fila 180 dosar de urmărire penală), fapt necontestat însă de inculpat care nu a făcut nicio obiecţie în cauză. Totodată, s-a consemnat şi faptul că pe timpul desfăşurării evenimentelor partea civilă nu se afla în timpul serviciului, ea fiind sancţionată cu o sancţiune mai puţin gravă (art. 58 lit. c) din Legea nr. 360/2002, art. 17 lit. b) Ordin M.A.I. nr. 400/2004) decât cea aplicată inculpatului (art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, art. 17 lit. c) Ordin M.A.I. nr. 400/2004) – filele 179-183 dosar de urmărire penală. De asemenea, se constată că, fiind prezent la şedinţa consiliului, inculpatul a arătat că a luat cunoştinţă de conţinutul dosarului de cercetare prealabilă, nu a solicitat alte probe şi nu a avut obiecţiuni cu privire la modul de întocmire a dosarului, considerându-se vinovat şi regretând faptele petrecute.
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că materialul probatoriu dovedeşte cu certitudine şi fără urmă de îndoială vinovăţia inculpatului, el fiind cel care a condus, în data de 27 decembrie 2004, autoturismul proprietate personală pe drumurile publice şi a produs din culpa proprie un accident de trafic rutier, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală părţii civile G.V.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, inculpatul se afla sub influenţa băuturilor în momentul producerii accidentului, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie consemnând o alcoolemie de 1,55 gr. ‰ la 50 minute după accident şi 1,35 gr.‰ la o oră după prima recoltare, iar buletinul de examinare clinică menţionând constatarea medicului în sensul că inculpatul părea a fi sub influenţa băuturilor alcoolice. Acest fapt est confirmat atât de partea civilă, cât şi de inculpat, ambii arătând că au consumat băuturi alcoolice, în local, anterior producerii accidentului, pe parcursul drumului pe care l-au efectuat împreună.
Apărările inculpatului au fost în mod corect înlăturate instanţa de fond, materialul probatoriu administrat infirmându-le.
Astfel, prima instanţă a constatat corect faptul că urmărirea penală s-a desfăşurat în conformitate cu toate normele procedurale în vigoare, competenţa după calitatea persoanei fiind respectată. Inculpatul avea la data accidentului calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, astfel că urmărirea penală trebuia efectuată în mod obligatoriu de către procuror, ceea ce s-a şi realizat în cauză. Procurorul este cel care a început urmărirea penală împotriva inculpatului, iar potrivit art. 224 C. proc. pen., a întocmit procesul-verbal prin care a constatat efectuarea actelor premergătoare, act ce poate constitui mijloc de probă conform textului de lege susmenţionat. Totodată, conform art. 217 alin. (4) C. proc. pen., a delegat organele de cercetare penală (altele decât cele unde lucrau părţile implicate) pentru efectuarea unor acte (cercetarea criminalistică a interiorului maşinii, expertiza tehnică auto). Audierea părţii civile, a martorilor şi a inculpatului, precum şi celelalte probe au fost efectuate de procuror conform normelor procedurale, acesta adunând probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului. Acesta a fost asistat de apărător ales şi a propus probe în apărare, o parte din ele fiind administrate de procuror, iar celelalte respinse cu o motivare temeinică (filele 221-223 dosar de urmărire penală). În privinţa procesului verbal de cercetare la faţa locului, sunt incidente dispoziţiile art. 213 C. proc. pen. referitoare la cazurile urgente - organul de cercetare penală este obligat să efectueze actele de cercetare ce nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lui, caracterul urgent al unei cercetări la faţa locului în cazul unui accident de circulaţie fiind evident. Raportul de expertiză tehnică a fost întocmit cu respectarea tuturor normelor de procedură, aducându-se la cunoştinţa părţii civile şi a inculpatului obiectivele, aceştia fiind de acord cu ele şi având posibilitatea de a-şi propune un expert (filele 93-94 dosar de urmărire penală). Atât inculpatul, cât şi partea civilă au primit un exemplar al raportului (fila 105 dosar de urmărire penală), au avut posibilitatea de a formula obiecţiuni (fila 55 dosar de urmărire penală), însă nu l-au contestat. De asemenea, niciunul nu a contestat expertizele medico-legale, deşi au luat cunoştinţă de ele (fila 203 dosar de urmărire penală). Inculpatul a refuzat, în prezenţa apărătorului ales, efectuarea unei expertize în vederea stabilirii alcoolemiei pe care o avea în sânge la momentul producerii accidentului (fila 176 dosar de urmărire penală) şi şi-a retras, în prezenţa apărătorului ales, plângerea formulată împotriva părţii civile (filele 20, 64 dosar de urmărire penală).
Totodată, în hotărârea atacată, s-a reţinut în mod corect că niciuna din probele administrate în cauză nu dovedeşte susţinerea inculpatului în sensul că rezultatul analizării probelor de sânge şi al alcoolemiei ar fi viciate deoarece în cadrului ajutorului de primă urgenţă i s-ar fi administrat medicamente prin perfuzie. Martorii oculari nu au văzut o astfel de procedură, iar potrivit foilor de observaţie clinică, nu rezultă o atare procedură. De altfel, corect a menţionat tribunalul faptul că, în cazul accidentelor rutiere, tratamentele standard care se utilizează, potrivit reglementărilor în vigoare, implică doar administrarea de substanţe neutre, de altfel nici nu pot fi administrate medicamente înainte de a se cunoaşte toate leziunile pe care le-a suferit victima, pentru a nu îi face rău, cu atât mai mult cu cât inculpatului nu îi era primejduită viaţa.
Prima instanţă a efectuat cercetarea judecătorească cu respectarea normelor procedurale, administrând probatoriul în condiţii de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate. Inculpatul a avut posibilitatea de a-şi propune probe în apărare, instanţa admiţând proba cu înscrisuri, cu martori şi alte cereri, respingerea celorlalte solicitări fiind făcută motivat de către instanţă.
Şi în faţa instanţei de apel, inculpatul a avut posibilitatea de a propune probe, prin apărătorul ales, fiind admise atât proba cu înscrisuri, cât şi unele probe solicitate, altele fiind efectuate chiar din oficiu de către curte, iar respingerea celorlalte cereri s-a efectuat motivat, potrivit normelor procedurale.
În faţa instanţei de apel, inculpatul a susţinut că analizele privind alcoolemia nu pot fi luate în considerare de instanţă şi nu pot constitui un temei al condamnării sale deoarece au fost efectuate de un laborator medical ce nu avea autorizaţie de funcţionare conform normelor în vigoare, iar aparatele nu erau verificate metrologic, invocând prevederile Ordinului nr. 119/2004.
Analizând dispoziţiile actului normativ invocat, s-a constatat că acesta nu se aplică laboratoarelor de medicină-legală. Normele în discuţie au fost emise, aşa cum rezultă chiar din preambul, în temeiul Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, al OUG nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări de sănătate şi al HG nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea M.S., legi care nu se referă la instituţiile medico-legale, a căror organizare şi funcţionare este reglementată de OG nr. 1/2000 şi HG nr. 774/2000, Ordinul nr. 1134/C/2000 şi nr. 255/2000. Ordinul nr. 119/2004 este emis de M.S. şi vizează exclusiv unităţile medicale aflate în relaţii contractuale cu C.N.A.S. şi furnizează servicii medicale de tratament clinic sau ambulatoriu, potrivit art. 1 şi 2 din acest act normativ. Prin urmare, toate susţinerile inculpatului privind lipsa controlului metrologic asupra aparatelor şi a lipsei autorizaţiilor de funcţionare pentru serviciul de medicină-legală care a efectuat analizele sunt nereale şi urmează a fi respinse ca nefondate. Aşa cum rezultă şi din precizările efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală M.M. Bucureşti, activitatea în cadrul serviciilor de medicină-legală se desfăşoară sub controlul Institutul de Medicină Legală Teritorial şi al Institutului Naţional de Medicină Legală M.M. Bucureşti, iar Serviciul de Medicină Legală Judeţean Covasna îndeplinea la data faptei toate condiţiile legale de funcţionare (fila 115, 112 dosar curtea de apel).
De asemenea, susţinerea că, fiind internat în spital, inculpatului i-au fost suturate plăgile şi procedura clasică impune folosirea de sedative şi anestezice, existând dubiu cu privire la rezultatele analizelor, nu este reală. Aşa cum s-a arătat anterior, a fost corect înlăturată şi de instanţa de fond, iar materialul probatoriu o infirmă, vădind o interpretare tendenţioasă a actelor din dosar. Astfel, din procesul de recoltare a probelor biologice (fila 31 dosar de urmărire penală), rezultă că acestea au fost recoltate în data de 28 aprilie 2004, ora 0,20, iar potrivit fişei de observaţie clinică, inculpatul a fost internat în spital la 28 decembrie 2004, în secţia de terapie intensivă la ora 2,00 (fila 39 dosar de urmărire penală). Prin urmare, inculpatului i-au fost recoltate probele biologice la 50 minute după accident iar operaţiile s-au efectuat după circa 2 ore şi jumătate de la accident, fiind evident că nu era posibilă o alterare a rezultatului alcoolemiei.
În ce priveşte contestarea modului de depozitare şi transport al probelor de sânge, instanţa de apel a constatat că, la data faptei, recoltarea probelor biologice se efectua la Spitalul Judeţean Braşov de către medicul şi asistenta de gardă, la solicitarea organelor de poliţie care, după întocmirea actelor de către medici, preluau flaconul cu sânge, sigilat şi îl transportau la sediul poliţiei. După depozitarea probei de sânge la rece pentru conservare, ea era transportată la Serviciul de Medicină Legală Covasna în vederea prelucrării, probele fiind duse săptămânal la unitatea medico-legală (fila 164 dosar curtea de apel). Ordinul nr. 376/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice şi a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule şi tramvaie, invocat în apărare, a intrat în vigoare numai în aprilie 2006 şi nu exista la data faptei. Totuşi, modul în care se realiza depozitarea şi transportul probelor biologice la data accidentului corespunde acestor norme metodologice şi asigura toate condiţiile pentru păstrarea recipientului în condiţii sigure, certe, care să garanteze celui cercetat rezultate corecte. Faptul că recipientul cu probele biologice a fost păstrat circa 8 zile la sediul poliţiei, în condiţii de securitate, nu încalcă astfel nicio normă legală în vigoare, iar potrivit experţilor ce au realizat expertizele medico-legale în cauză, faptul că analiza a fost efectuată la mai mult de trei zile de la prelevare, nu a fost de natură să influenţeze valorile alcoolemiei obţinute la analiză (fila 172 dosar curtea de apel). De altfel, chiar actul normativ invocat în apărare nu sancţionează în niciun fel neefectuarea păstrarea probelor biologice mai mult de 3 zile. Mai mult, el validează efectuarea unor analize după mai mult de 3 zile de la data recoltării sângelui prin chiar faptul că prevede ca flaconul cu urme de sânge neprelucrat să fie păstrat 15 zile, iar numai după aceea distrus, dându-se astfel posibilitatea efectuării de contraprobe. De altfel, aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a refuzat efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la recalcularea alcoolemiei.
Totodată, deşi solicitarea privind efectuarea unei expertize medico-legale în cauză a fost respinsă motivat de către instanţa de apel la unul din termenele de judecată, cererea a fost reiterată prin motivele de apel, însă motivele invocate de curte cu prilejul respingerii cererii rămân valabile. În plus, trebuie precizat că, până în prezent, inculpatul nu a contestat, personal sau prin apărătorul ales, expertizele medicale efectuate încă din cursul urmăririi penale. Acestea au fost deja întocmite de Institutul Naţional de Medicină Legală M.M. Bucureşti, care este organul medico-legal cel mai înalt în grad, cu respectarea dispoziţiilor art. 49 din Ordinul nr. 1134/C/2000 al M.J. Mai mult, rapoartele au fost şi avizate pozitiv de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală M.M. Bucureşti, iar în cauză nu există nici un fel de date care să ducă la îndoieli cu privire la concluziile rapoartelor, potrivit art. 125 C. proc. pen.
Toate considerentele expuse anterior conduc la concluzia inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, vinovăţia sa fiind dovedită cu certitudine, în urma administrării nemijlocite a probelor, cu respectarea drepturilor sale procesuale, astfel că se impunea condamnarea sa pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen.
Pedepsele aplicate inculpatului pentru faptele comise au fost just individualizate de instanţa de fond, fiind avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice, deşi avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,55 gr. ‰ alcool pur in sânge, a pierdut controlul maşinii care a intrat în coliziune cu un pod, atât el cât şi partea civilă suferind leziuni corporale vindecabile în 40-45 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul a recunoscut că, înainte de a circula cu autoturismul, a consumat băuturi alcoolice, buletinul de examinare clinică confirmând faptul că inculpatul părea sub influenţa băuturilor alcoolice.
Instanţa de fond a avut în vedere atât circumstanţele reale existente, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului, astfel cum rezultă din referatul de evaluare şi a aplicat pedepse orientate spre limita minimă a textului de lege incriminator.
În ce priveşte modalitatea de executare, prima instanţă a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea executării pedepsei rezultante deoarece în cauză sunt incidente dispoziţiile privitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Curtea a avut în vedere modul şi împrejurările în care s-a comis infracţiunea, consecinţele produse, precum şi persoana inculpatului (aşa cum rezultă din referatul de evaluare şi celelalte acte depuse în circumstanţiere, faptul că inculpatul nu are antecedente penale şi atitudinea sa procesuală). Se constată astfel că fapta comisă de inculpat a pus în pericol deosebit de ridicat siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi participanţii la traficul rutier, consecinţele putând fi şi mai grave datorită stării de intoxicaţie etilică în care afla inculpatul care îi diminuează reflexele, implicând şi terţe persoane, nu numai pe acesta. Analiza coroborată a circumstanţelor reale şi personale existente în cauză confirmă această concluzie, aplicarea art. 81 C. pen. nefiind oportună în speţă. În speţă, se impune astfel realizarea unui control din partea organelor judiciare asupra comportamentului inculpatului pe durata termenului de încercare, astfel că dispoziţiile art. 861 C. pen. răspund mai bine acestor cerinţe deoarece asigură un control strict al organelor judiciare, fiind îndeplinite şi condiţiile cerute de lege pentru dispunerea ei.
Prin urmare, raportat la considerentele expuse, Curtea de Apel Braşov, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 63/S/2009 a Tribunalului Braşov pe care o a desfiinţat-o sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei. În cadrul rejudecări, au fost înlăturate dispoziţiile art. 81, 83 C. pen., art. 359 C. proc. pen. dispunându-se executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A.D.C. sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a trebuit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Covasna, conform programului stabilit de acest organ, cel puţin trimestrial;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiile art. 864 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Faţă de considerentele expuse, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.D.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul A.D.C. invocând cazurile de casare prevăzute în dispoziţiile art. 3859 pct. 6, 17 şi 171 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât i-a fost încălcat dreptul la apărare în condiţiile în care asistenţa juridică i-a fost asigurată de un apărător care nu este membru al baroului de avocaţi tradiţional.
Pe fondul cauzei a solicitat casarea ambelor hotărâri şi achitarea sa în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., a constat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la participarea procurorului prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii.
În alin. (2) al aceluiaşi articol s-a arătat că aceste nulităţi nu pot fi înlăturate în niciun mod, putând fi invocate în orice stadiu al procesului, luându-se în considerare chiar din oficiu.
Textele de lege evocate anterior s-au impus a fi corelate cu prevederile art. 6 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu care „dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal şi art. 6 alin. (5) C. proc. pen., în care se arată că organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.
Asistenţa juridică - apărător din oficiu sau ales - nu poate fi asigurată decât de persoanele care exercită profesia de avocat în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 251/1995 „profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al U.N.B.R.", iar în alin. (3) al aceluiaşi articol s-au interzis, în mod expres, constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a acestor acte.
În cauza dedusă judecăţii Înalta Curte a constatat că, în cursul judecării cauzei, în faţa instanţei de apel, inculpatul A.D.C., iniţial şi-a angajat apărător ales- asistenţa juridică fiind obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. (3) C. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru una dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este de 5 ani (fil. 16 dosar) - dar, ulterior, a fost reziliat contractul de asistenţă juridică astfel cum rezultă din încheierea pronunţată de Curtea de Apel Braşov la data de 27 mai 2009 (fil. 38 dosar).
La termenele următoare, inclusiv la dezbateri, asistenţa juridică a fost asigurată de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, împrejurare care echivalează cu o lipsă de apărare a acestuia (fila 143 şi următoarele dosar apel respectiv fil. 61, 65, 66 dosar recurs).
Instanţa de apel avea obligaţia de a depune diligenţele necesare pentru asigurarea asistenţei juridice, în condiţiile legii şi să constate că domnul S.C. nu figurează în lista avocaţilor din cadrul Baroului Bucureşti, calitatea de avocat fiind dobândită în alte condiţii decât cele prevăzute în Legea nr. 51/1995.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul disp. art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul A.D.C. şi va casa Decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
În cadrul rejudecării i se va asigura inculpatului asistenţa juridică, urmând a fi examinate şi celelalte critici invocate în faţa instanţei de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, recursul declarat de inculpatul A.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 28/ AP din 07 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Braşov.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales în cuantum de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3119/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3331/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
