ICCJ. Decizia nr. 608/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.608/2010

Dosar nr.766/100/2008

Şedinţa publică din 17 februarie 2010

Asupra recursului penal de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Maramureş prin sentinţa penală nr. 471 din 15 septembrie 2009, în temeiul art. 335 alin. (2) C. proc. pen., a desfiinţat sentinţa penală nr. 176 din 13 iunie 2008 a Judecătoriei Carei, pronunţată în Dosarul nr. 2525/218/2007 şi, procedând la judecarea cauzei, l-a condamnat pe inculpatul S.M. (fiul lui G. şi M.), pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 904 din 14 iunie 2007 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 215 din 7 august 2007 a Tribunalului Maramureş, în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare şi respectiv 3 ani închisoare, ultimele două pedepse contopite ca urmare a anulării suspendării condiţionate a executării acestora, pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 1912 din 18 octombrie 2006 şi, respectiv, prin sentinţa penală nr. 684 din 11 aprilie 2005, ambele ale Judecătoriei Baia Mare.

A fost descontopită şi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1522 din 26 septembrie 2007 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 478 din 4 august 2009, în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare şi respectiv 3 ani închisoare, ultimele două pedepse contopite ca urmare a anulării suspendării condiţionate a acestora, pedepse aplicate prin sentinţa penală nr. 1912 din 18 octombrie 2006 şi respectiv sentinţa penală nr. 684 din 11 aprilie 2005, ambele ale Judecătoriei Baia Mare.

În temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele mai sus menţionate, în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, dispunându-se ca inculpatul S.M. să execute această pedeapsă, de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă, arestul preventiv începând cu data de 30 mai 2008 la zi.

A fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile, cu titlu de despăgubiri, următoarele sume de bani. Astfel, către:

- SC B. SRL - Baia Mare - suma de 11.300 lei;

- SC F. SRL - Dej - suma de 1.555,70 lei;

- SC Z&G.C. - Baia Mare - suma de 7.839,13 lei;

- SC C. SRL - Baia Mare - suma de 60.208,69 lei;

- SC B.I. SRL - Baia Mare - suma de 21.227,93 lei;

- SC R.P.C. SRL - Năsăud - suma de 13.372,30 lei;

- SC F. SA - Bucureşti - suma de 54.273,14 lei;

- SC C. SA - Zalău - suma de 28.468,43 lei, cu dobânda legală de la data scadenţei şi până la plata efectivă;

- SC E. SA - Oradea, prin lichidator G.N. - Oradea, jud. Bihor - suma de 358.305,57 lei;

- SC F. SA - Aleşd, - suma de 112.918,15 lei;

- SC R. SRL – Pietroasa - suma de 9.000 lei;

- SC C. SRL - Tăşnad, în solidar cu SC H. SRL, prin lichidator S.Z. - Baia Mare - suma de 10.067,40 lei, cu dobânda legală până la plata efectivă a acesteia.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate V.l. a fost recuperat.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 2.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondul M.J.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

SC. C. SRL Baia Mare a avut ca asociat unic şi administrator pe martorul D.P.G., singurul care a avut specimen de semnătură în bancă. Potrivit actului adiţional din 11 martie 2005, martorul D.P.G. a cesionat societatea către numitul C.V., ocazie cu care a fost schimbat şi sediul social în judeţul Sălaj, comuna Rus.

Începând cu data de 25 aprilie 2005 SC C. SRL Baia Mare a fost radiată din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului Maramureş.

Potrivit declaraţiei martorului D.P.G., în anul 2004 acestuia i-au fost sustrase mai multe documente ale SC C. SRL Baia Mare (carnet cu file CEC, chitanţe, avize de însoţire a mărfii) şi ştampila, iar după cesionare, numitul C.V. i-ar fi adus la cunoştinţă că, în vara anului 2005, o persoană cu care a consumat băuturi alcoolice, i-ar fi sustras toate documentele societăţii.

Cercetările efectuate în cauză nu au putut stabili, cu certitudine, împrejurările în care filele CEC şi alte documente contabile ale SC C. SRL au ajuns în posesia inculpatului S.M.

Acesta, fără a avea vreo calitate la SC C. SRL Baia Mare, a achiziţionat marfă în numele societăţii şi a emis instrumente de plată, pe care le-a semnat şi ştampilat, care nu au putut fi decontate de către furnizorii mărfii, pentru lipsa de mandat a semnatarului, în condiţiile în care inculpatul a valorificat marfa mai departe, fără a plăti preţul furnizorului.

1. Astfel, în luna august 2005, inculpatul S.M. s-a deplasat la SC B. SRL Baia Mare, manifestându-şi intenţia de a achiziţiona material lemnos, în numele SC C. SRL Baia Mare.

Martorul B.C., administrator al SC B. SRL a fost de acord să livreze marfă către societatea pe care inculpatul a susţinut că îi aparţine, stabilind ca plata să se facă cu file CEC.

Ulterior, la 2 septembrie 2005, inculpatul a revenit, însoţit de martorul C.M.V., acesta din urmă procedând doar la recepţionarea şi încărcarea mărfii. Cu facturi fiscale, inculpatul a achiziţionat pentru SC C. SRL, cherestea şi grinzi răşinoase în valoare de 11.300 lei.

La prima livrare inculpatul S.M. a emis două file CEC, pe care le-a semnat, ştampilat şi completat la rubrica privind numărul contului şi codul fiscal. La ultima livrare din 5 septembrie 2005, martorul B.C. împreună cu inculpatul au stabilit sumele pe care să le treacă pe cele două file CEC şi data emiterii acestora, după care martorul a completat filele CEC în prezenţa inculpatului. Ulterior, la datele de 7 septembrie 2005 şi respectiv 29 septembrie 2005 martorul B.C. a introdus spre decontare filele CEC, plata fiind refuzată, cu menţiunea lipsă de mandat a semnatarului. Martorul a încercat să-l contacteze pe inculpat la numărul de telefon primit de la acesta, însă inculpatul nu a răspuns.

Marfa achiziţionată de către inculpatul S.M. a fost valorificată de acesta către alte persoane, care i-au achitat contravaloarea, fără însă ca inculpatul să plătească furnizorului sumele datorate.

Întrucât prejudiciul nu a fost recuperat, partea vătămată SC B. SRL Baia Mare s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11300 lei.

2. În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 29 septembrie 2005, inculpatul S.M. s-a prezentat la SC F. SRL Dej, unde a luat legătura cu administratorul societăţii, respectiv cu martora S.L., căreia i-a făcut cunoscut că este administratorul SC C. SRL şi doreşte să achiziţioneze faianţă, pe care să o achite cu filă CEC scadentă la 7 zile, precizându-i totodată că efectuează lucrări în judeţul Sălaj şi că este mai avantajos să achiziţioneze faianţă din Dej. Astfel, inculpatul a achiziţionat marfă în valoare de 1.555,70 lei, emiţând o filă CEC, pe care a semnat-o şi ştampilat-o în faţa martorei, comunicându-i acesteia să completeze restul rubricilor la depunerea filei la bancă.

La termenul scadent, inculpatul a sunat-o pe martoră, solicitându-i să amâne depunerea filei spre decontare, întrucât la acel moment nu are bani, dar are de încasat contravaloarea unei lucrări şi că va plăti în numerar, lucru care însă nu s-a întâmplat. Astfel, la data de 10 octombrie 2005 fila CEC a fost depusă la bancă, iar decontarea a fost refuzată cu menţiunea lipsă de mandat a semnatarului.

Deşi la ridicarea mărfii inculpatul S.M. a fost însoţit de martorul C.M.V., acesta din urmă a condus doar autovehiculul în care a fost încărcată marfa, fără a desfăşura alte activităţi.

Ulterior, faianţa a fost valorificată de inculpat către persoane neidentificate din Baia Mare, acesta încasând în numerar contravaloarea mărfii vândute.

SC F. SRL Dej a formulat pretenţii civile în cauză în sumă de 1.555,70 lei, întrucât nu a recuperat prejudiciul.

3. La data de 13 septembrie2005, inculpatul S.M. s-a prezentat la SC Z&G C. SRL Baia Mare, unde şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona piese auto pentru SC C. SRL, susţinând că este administratorul acestei societăţi, iar plata mărfurilor să se facă cu filă CEC, scadentă la 30 de zile.

Martorul G.G.I. - administratorul SC Z&G C. SRL a fost de acord cu cererea şi a livrat către SC C. SRL Baia Mare marfă în valoare de 7839,13 lei, pentru plata căreia inculpatul a emis o filă CEC completată integral. Inculpatul a valorificat mai departe marfa ridicată, fără a achita contravaloarea acesteia martorului. Ulterior, martorul G.G.I. a girat fila CEC, în favoarea SC R. SRL, care a depus-o la bancă la data de 11 octombrie 2005, însă şi de această dată plata a fost refuzată cu aceeaşi motivare - lipsă de mandat a semnatarului. În această situaţie martorul a încercat sa ia legătura cu inculpatul, dar nu l-a mai găsit.

SC Z&G C. SRL a formulat pretenţii civile în cauză în sumă de 7.839,13 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

4. Inculpatul S.M. şi martorul B.R. au fost asociaţi şi administratori la SC A. SRL Baia Mare, societate ce avea ca obiect de activitate comerţul cu material lemnos şi materiale de construcţii, având cont deschis la B.C. SA Sucursala Baia Mare. Atât inculpatul cât şi martorul au avut specimen de semnătură în bancă. Deschiderea contului SC A. SRL s-a efectuat la data de 4 octombrie 2005, inculpatul ridicând trei file CEC. În perioada 4 noiembrie 2005 - 4 noiembrie 2006, conform somaţiei emise de bancă, societatea s-a aflat în incidenţă bancară de a emite cecuri, iar pentru perioada 4 noiembrie 2005 - 6 decembrie 2006, conform adresei B.N.R. a figurat cu 7 incidente de plată: - 3 file CEC şi 4 bilete la ordin - datorită refuzului la plată a acestor instrumente bancare, pentru lipsă totală de disponibil.

La data de 17 octombrie 2005 inculpatul s-a prezentat la SC C. SRL Baia Mare, unde a luat legătura cu administratorul acesteia, martorul P.A., căruia i-a făcut cunoscut că intenţionează să achiziţioneze plasă sudată şi oţel beton, cei doi înţelegându-se ca plata să se facă cu bilet la ordin, scadent la 15 zile de la data livrării. Inculpatul a emis o filă cec pe care a semnat-o, ştampilat-o şi înmânat-o martorului, aducându-i la cunoştinţă că în situaţia neplăţii mărfii prin bilet la ordin, să folosească acest instrument de plată.

Potrivit facturilor fiscale emise, SC A. SRL s-a aprovizionat cu materiale în valoare de 61.481,51 lei, marfa fiind ridicată personal de către inculpat. La fiecare livrare inculpatul a emis câte un bilet la ordin, completat integral, semnat şi ştampilat de către acesta, cu menţiunea că toate livrările de marfă au avut loc înainte de scadenţa primului bilet la ordin.

La data de 31 octombrie 2005 martorul P.A. a introdus biletul la ordin cu valoarea de 22.681,70 lei spre decontare, însă B.C. a plătit parţial acest bilet, respectiv suma de 1.272,82 lei, restul de 21.408,88 lei nefiind achitat, cu motivaţia că nu există disponibil în cont.

Martorul P.A. nu a mai introdus celelalte bilete la ordin şi l-a contactat pe inculpat pentru a-i cere explicaţii, însă negăsindu-l, potrivit înţelegerii avute cu acesta, la data de 1 noiembrie 2005 a completat fila cec şi a depus-o spre decontare pentru suma de 60.208,69 lei, însă plata a fost refuzată cu motivaţia lipsă disponibil.

Marfa achiziţionată de inculpat a fost distribuită în judeţele Sălaj şi Cluj, la diverse societăţi, dar deşi acesta a încasat contravaloarea mărfii ridicate de la SC C. SRL înainte ca primul bilet la ordin să fie scadent, nu a alimentat contul SC A. SRL şi nici nu a plătit în alt mod marfa către partea vătămată, astfel că SC C. SRL a formulat pretenţii civile în cauză în sumă de 60.208,68 lei.

5. În luna octombrie 2005, inculpatul S.M., însoţit de martorul B.R., s-a prezentat la SC B.I. SRL Baia Mare, manifestându-şi intenţia de a achiziţiona materiale pentru instalaţii, pentru aceeaşi societate SC A. SRL Baia Mare. Inculpatul i-a dat martorului B.P.H. (administrator) o copie a certificatului de înregistrare a societăţii sale, iar martorul a verificat societatea la Centrala Incidentelor Bancare şi, constatând că nu sunt incidente de plată, a fost de acord să-i livreze marfă.

Martorul B. şi inculpatul s-au înţeles ca plata să se facă cu bilet la ordin, scadent la 30 de zile de la livrarea mărfii, dar şi prin emiterea unei file CEC, în eventualitatea în care plata nu se va face în alt mod, sens în care inculpatul a emis o filă CEC semnată şi ştampilată. Potrivit facturilor fiscale emise (4 la număr) inculpatul a ridicat în numele SC A. SRL marfă în valoare de 21.227,93 lei, pe care (potrivit declaraţiei sale) a valorificat-o în judeţul Cluj, încasând contravaloarea în numerar, iar banii i-ar fi împărţit cu martorul B.R. Inculpatul a emis 2 bilete la ordin, completate integral, semnate şi ştampilate, pentru plata celor 4 facturi, scadente la 14 noiembrie 2005 şi respectiv 15 noiembrie 2005, date la care martorul B.P.H. a introdus biletele la ordin spre decontare, dar acestea au fost refuzate pentru lipsă de disponibil. Martorul a încercat să-l contacteze pe inculpat, fără însă a reuşi acest lucru, astfel că, potrivit înţelegerii avute cu acesta, a completat fila CEC şi a depus-o la bancă la data de 21 noiembrie 2005, decontarea fiind însă refuzată, pentru lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară, filă CEC retrasă din circulaţie.

SC B.I. SRL a formulat pretenţii civile în cauză în sumă de 21.227,93 lei, reprezentând prejudiciul cauzat.

6. În luna septembrie 2005 inculpatul S.M. a luat legătura cu martora G.M.L., contabilă la SC R.P.C. SRL Năsăud şi i-a făcut cunoscut că doreşte să achiziţioneze, pentru SC A. SRL, cherestea de stejar. Martora a fost de acord să-i livreze marfă, iar plata să se facă cu filă CEC, însă inculpatul i-a precizat că nu lucrează cu asemenea instrumente de plată, astfel că cei doi au stabilit ca plata să se facă cu bilet la ordin, scadent la 30 de zile.

n

La data de 3 octombrie 2005, inculpatul, însoţit de martorii C.M. şi B.R. s-a deplasat la Năsăud şi a achiziţionat de la SC R. marfă în valoare de 13.372,30 lei, conform facturii fiscale de la acea dată, inculpatul emiţând un bilet la ordin, pe care l-a completat integral. Martorul C. a procedat la recepţia mărfii, iar martorul B. a asistat la încărcarea acesteia, marfa fiind transportată la Baia Mare de către martorul D.G., contravaloarea transportului fiind achitată de B.R. Ulterior, acesta din urmă a valorificat cheresteaua la o societate din Baia Mare (SC N.C. SRL), administratorul acesteia - martorul S.V. - achitându-i martorului B.R. o parte din contravaloarea mărfii în numerar, iar pentru restul a emis o filă CEC. Deşi contravaloarea mărfii achiziţionate de la SC R.P.C. SRL a fost încasată, inculpatul nu a plătit-o către societate, astfel că, la data scadenţei, martora G.M. a depus biletul la ordin la plată, la data de 3 noiembrie 2005, însă banca a refuzat decontarea cu motivarea lipsei totale de disponibil.

SC R.P.C. SRL Năsăud a formulat pretenţii civile în cauză în sumă de 13.372,30 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

7. După ce SC A. SRL Baia Mare a intrat în interdicţie bancară, inculpatul S.M., pentru a-şi continua activitatea de inducere în eroare a diverselor societăţi comerciale, le-a solicitat martorilor S.N. (vărul său) şi C.M.V. preluarea societăţii comerciale SC A.I. SRL Baia Mare, fapt acceptat de aceştia din urmă.

În fapt însă, martorul S.N. nu a desfăşurat nici o activitate în numele societăţii.

În acest context, inculpatul S.M., prezentându-se drept S.N., a achiziţionat, în două rânduri, în cursul lunii iulie 2006, în numele SC A.I. SRL Baia Mare, marfă, respectiv echipamente de protecţie, în valoare totală de 54.273,14 lei de la SC F. SA Bucureşti, emiţând file CEC, fără acoperire.

La scadenţa filelor CEC, când acestea au fost introduse spre decontare de către martora C.A. din cadrul SC F. SA Bucureşti, plata a fost refuzată pe motivul lipsei totale de disponibil, client aflat în interdicţie bancară, instrument de plată anulat.

SC F. SA Bucureşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 54.273,14 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

8. La începutul lunii iulie 2006, inculpatul S.M. s-a prezentat la SC C. SA Zalău, susţinând că se numeşte S.N. şi că intenţionează să achiziţioneze marfă pentru SC A.I. SRL, al cărei administrator este. Inculpatul a discutat cu martorul C.B., stabilind preţul produselor şi modalitatea de plată, astfel că la data de 4 iulie 2006 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, semnat de inculpat. Conform facturilor fiscale emise la date diferite, s-a achiziţionat marfă în valoare totală de 28.468,43 lei.

Potrivit înţelegerii, la fiecare livrare, delegatul (respectiv martorul T.L.B.), angajat pentru a efectua transportul de marfă, dădea filele CEC primite de la inculpat, file CEC cu date de scadenţă diferite (27 iulie 2006, 12 august 2006, 18 august 2006 şi 23 august 2006), toate livrările de marfă având loc înainte de scadenţa primei file CEC. Marfa a fost transportată de martorul Turda la diverse locaţii indicate de inculpat, care i-a şi achitat contravaloarea transportului, fără a-i mai preda acestuia facturile fiscale, întrucât inculpatul i-a spus că nu mai are nevoie de ele.

La datele scadente, când filele CEC au fost introduse la plată, au fost refuzate cu motivarea lipsei totale de disponibil, client aflat în interdicţie bancară.

SC C. SA Zalău s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 28.468,43 lei, cu dobânda legală aferentă până la plata efectivă a sumei datorate de inculpat.

9. La data de 20 martie 2006, inculpatul S.M., care preluase SC H. SRL Baia Mare, împreună cu martorul B.R. s-a deplasat la SC E. SA Oradea, unde inculpatul a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, pentru trei utilaje în valoare de 16.499,35 lei, stabilind ca preţul să fie achitat în două tranşe. Inculpatul a plătit bunurile în numerar, prin retragerea sumei din contul curent al SC H. SRL, de la B.R.D., la datele de 31 martie 2006 şi 02 mai 2006. De asemenea, în perioada 13 martie 2006 - 13 aprilie 2006, inculpatul s-a aprovizionat de la aceeaşi societate cu cherestea în valoare totală de 358.305,57 lei, potrivit facturilor fiscale aflate la dosarul de urmărire penală, la fiecare livrare dându-le reprezentanţilor societăţii câte o filă CEC semnată şi ştampilată. Ulterior, când aceste file CEC au fost introduse spre decontare, plata a fost refuzată cu menţiunea „client aflat în interdicţie bancară".

SC E. SA Oradea, prin lichidatorul G.N. a formulat pretenţii civile în cauză în sumă de 358.305,57 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

10. În luna martie 2006 inculpatul S.M. a luat legătura telefonic cu martorul E.F., director comercial la SC F. SA Aleşd, manifestându-şi dorinţa de a achiziţiona marfă pentru SC H. SRL, pe care să o achite cu filă CEC, scadentă la 30 de zile. Întrucât părţile au fost de acord, s-au efectuat două livrări de marfă, pentru care s-au emis două file CEC, care s-au decontat la termenele scadente.

Ulterior, începând cu data de 03 aprilie 2006 şi până la 02 mai 2006, în baza înţelegerii cu inculpatul (care a delegat diverse persoane), SC F. SA a livrat către SC H. SRL, marfă în valoare de 112.918,15 lei, înţelegere concretizată în contractul de vânzare - cumpărare încheiat la 27 aprilie 2006, pentru fiecare livrare inculpatul emiţând câte o filă CEC, semnată şi ştampilată, care cu ocazia depunerii spre decontare, la datele scadente, au fost refuzate la plată, cu motivarea lipsei totale de disponibil, client aflat în interdicţie bancară, filă CEC retrasă din circulaţie.

SC F. SA Aleşd a solicitat despăgubiri civile în sumă de 112.918,15 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

11. La sfârşitul lunii martie 2006, inculpatul S.M. a luat legătura telefonic cu martorul P.V. - administrator al SC R. SRL Pietroasa, manifestându-şi intenţia de a achiziţiona cherestea de răşinoase, stabilind ca plata să se facă în numerar, ca şi avans, iar pentru restul să se emită filă CEC, scadentă la 30 de zile de la data livrării mărfii.

Astfel, la 1 aprilie 2006, inculpatul s-a prezentat la societatea mai sus-menţionată şi a achiziţionat, în numele SC H. SRL, marfă în valoare de 12.000 lei, achitând în numerar 3.000 lei, iar pentru diferenţă a emis o filă CEC, care a fost încasată.

Înainte de scadenta acestei file CEC (11 aprilie 2006), inculpatul s-a mai aprovizionat, prin delegat, cu marfă în valoare de 12.000 lei, ocazie cu care s-a achitat în numerar suma de 3.000 lei, iar pentru diferenţa de 9.000 lei a trimis filă CEC semnată şi ştampilată, cu scadenţă la 11 mai 2006, filă care, la momentul depunerii spre decontare, a fost refuzată cu motivarea lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară.

SC R. SRL Pietroasa a solicitat despăgubiri civile în sumă de 9.000 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

12. La data de 12 mai 2006, la solicitarea părţii vătămate V.I. de a-i procura materiale de construcţie, inculpatul S.M. a contactat-o pe aceasta, spunându-i că materialele au sosit şi, întrucât nu are bani să le plătească, să-i dea suma de 11.000 lei, ceea ce s-a şi întâmplat, inculpatul înmânându-i o filă CEC, emisă în numele SC H. SRL, completată şi semnată de el, mai puţin la rubrica „beneficiar".

Când partea vătămată a introdus fila CEC spre decontare, plata a fost refuzată, pentru lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară.

În cursul cercetărilor, partea vătămată V.I. a precizat că a recuperat suma de 11.000 lei, astfel că nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

13. În numele aceleiaşi societăţi SC H. SRL (ca stare de fapt reţinută de Judecătoria Carei în Dosarul nr. 2625/218/2007 – reunit cu prezenta cauză), în aprilie 2006 inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, i-a cerut martorului G.I., căruia i-a promis că-l va angaja ca director, să ia legătura cu reprezentanţii SC C. SRL Tăşnad, în vederea achiziţionării de blocuri ceramice.

După o serie de discuţii telefonice, la data de 18 aprilie 2006, martorul s-a prezentat la SC C. SRL, ca director al SC H. SRL şi, în această calitate, a semnat şi ştampilat un contract de livrare privind vânzarea-cumpărarea a 50.000 blocuri ceramice, în valoare de 9520,90 lei.

Cu această ocazie, martorul G.I. a înmânat reprezentanţilor SC C. SRL o filă CEC necompletată, însă semnată de inculpat şi ştampilată cu ştampila SC H. SRL, stabilindu-se ca fila CEC să fie completată şi introdusă spre decontare la 30 de zile după livrarea mărfii. Acesta nu a făcut afirmaţii în sensul că emitentul are sau nu provizia necesară şi nici administratorul SC C. SRL – respectiv martorul C.M. nu a întrebat asemenea aspecte.

În aceeaşi zi, SC H. SRL a cumpărat 2.820 blocuri ceramice, în valoare de 5033,70 lei, marfa fiind transportată cu autovehiculul, delegat fiind conducătorul auto M.A.

La data de 22 aprilie 2006, aceeaşi societate a mai cumpărat de la SC C. SRL, 2.820 blocuri ceramice, cu aceeaşi valoare, delegat fiind conducătorul auto V.A., care a transportat marfa livrată, cu autovehiculul şi care a înmânat reprezentanţilor societăţii o filă CEC necompletată, doar semnată de inculpat şi ştampilată cu ştampila SC H. SRL.

Cele două file CEC au fost introduse spre decontare la datele de 18 mai 2006, respectiv 20 mai 2006, însă au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară, file CEC retrase din circulaţie, din extrasele de cont emise de B.R.D. Baia Mare rezultând că SC H. SRL nu avea provizia care să acopere sumele stipulate în cele două file CEC.

SC C. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.067,40 lei, reprezentând prejudiciul nerecuperat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul S.M. care, în principal, a solicitat să se dispună achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., susţinând în esenţă că faptele deduse judecăţii reprezintă în realitate litigii comerciale, nefiind prevăzute de legea penală.

În subsidiar, inculpatul a solicitat ca achitarea sa să fie dispusă în baza art. 10 lit. c) şi d) C. proc. pen., infracţiunea continuată de înşelăciune nefiind săvârşită de el, ci de numiţii C.M.V. şi B.R., iar pe de altă parte, că faptei îi lipseşte latura subiectivă, respectiv intenţia de a induce în eroare şi de a înşela partenerii de afaceri, respectiv furnizorii mărfurilor achiziţionate în perioada septembrie 2005 - mai 2006.

La data de 14 decembrie 2009 au fost trimise de către inculpat, din penitenciar, pentru fi depuse la dosar - însă după soluţionarea apelului de către Curtea de Apel Cluj la data de 9 decembrie 2009 - concluzii scrise prin care acesta a solicitat, dacă se va trece peste cererea de achitare, aplicarea unei pedepse într-un cuantum de 1 an şi 7 luni închisoare, cât a fost privat de libertate până în prezent.

Prin Decizia penală nr. 125/ A din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.M. împotriva sentinţei penale nr. 471 din 15 septembrie 2009 a Tribunalului Maramureş.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, arestul preventiv, începând cu data de 30 mai 2008 la zi.

A fost obligat inculpatul să achite statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J. în contul Baroului Cluj.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Cluj a apreciat că, prima instanţă a reţinut, în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză. S-a constatat de asemenea că, persoanele înşelate nu au ştiut la încheierea tranzacţiilor că inculpatul, prin societăţile în numele cărora acţiona, nu avea disponibilităţi băneşti, pentru a acoperi sumele înscrise în filele CEC, drept preţ, la momentul introducerii acestora în bancă.

Totodată, prima instanţă a dat faptelor comise de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare, efectuând o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.M. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul S.M. a susţinut, în principal, că ambele instanţe au comis o gravă eroare de fapt, pronunţând soluţii fără suport probator, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, solicitând a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., vinovaţi de comiterea faptelor fiind martorii C.M. şi B.R.

În subsidiar, inculpatul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, întrucât deşi a solicitat efectuarea unei expertize grafologice a filelor CEC, această probă i-a fost respinsă atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel.

Într-un ultim subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicată, în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita anterior stabilită, raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, dar şi la circumstanţele sale personale.

Examinând Decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul inculpat şi a cazurilor de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul S.M. este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 1 C. proc. pen. român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi, pe întreg cursul procesului penal, să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi.

Orice persoană, beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie, nici unul dintre aceştia nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

Având în vedere apărarea formulată în principal de inculpatul S.M., atât în cursul urmăririi penale cât şi al judecăţii, în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa C.E.D.O. s-a statuat în sensul că: „principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie făcută, în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului, în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu". (Plenul Hotărârii nr. 6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo vs Spania).

Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, pe bază de probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune necesitatea ca acestea să fie credibile, apte să creeze presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Raportând conţinutul recursului declarat de inculpatul S.M., precum şi motivele invocate, la actele şi probele din dosar, la modul de administrare a acestora, prin prisma principiilor procesual penale enumerate anterior, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat.

Pe toată durata procesului penal inculpatului S.M. i-au fost respectate dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de C.E.D.O. Astfel, cu privire la acest principiu, C.E.D.O. precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecăreia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea, în fiecare caz, la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale" (a se vedea Hotărârea nr. 27 din octombrie 1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeaşi Curte Europeană a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate" (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror" (a se vedea hotărârea C.E.D.O. Edwards versus Marea Britanie din 16 decembrie 1992).

Înalta Curte constată că garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate în prezenta cauză, atât din perspectiva dreptului intern, cât şi raportat la dispoziţiile art. 5 şi 6 din C.E.D.O., astfel că nu se poate reţine vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Mai mult, în şedinţa publică din 4 noiembrie 2009 din faţa Curţii de Apel Cluj, inculpatului apelant i s-a dat posibilitatea de a studia întreg dosarul de urmărire penală, cel al instanţei de fond,cât şi cel din apel, la solicitarea acestuia, în vederea pregătirii apărării în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen., soluţia de condamnare a inculpatului se pronunţă numai dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanţa de judecată pronunţă condamnarea inculpatului, numai în situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc în mod cert, că fapta a fost săvârşită de acesta.

Totodată, dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie între probe în ceea ce priveşte valoarea lor în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l doar forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţin sau de organul care le-a administrat.

Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 62 şi art. 63 C. proc. pen., cu referire la art. 1, art. 200 şi art. 289 C. proc. pen., hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii, trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate.

Înalta Curte, examinând întreg materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti constată că, acesta dovedeşte, în mod cert, că autorul infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este inculpatul S.M.

Ambele instanţe - de fond şi apel - au reţinut o situaţie de fapt corectă şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Prima instanţă a ascultat, în mod nemijlocit, toţi martorii indicaţi în actul de sesizare, cu excepţia martorului C.M.V. - imposibil de audiat, datorită unor împrejurări obiective - în privinţa căruia a făcut însă aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. Referitor la acest martor, Tribunalul Maramureş a emis mai multe mandate de aducere, care au fost imposibil de pus în executare, deoarece martorul şi-a schimbat în timpul procesului, atât domiciliul cât şi reşedinţa cunoscute. În aceste condiţii, la fila 258 dosar fond există consemnarea din încheierea de şedinţă a Tribunalului Maramureş din data de 23 iunie 2009, că s-a dat citire declaraţiei martorului C.M.V. din faza de urmărire penală, declaraţie care a fost avută în vedere la pronunţarea hotărârii.

În faţa Curţii de Apel Cluj, inculpatul S.M. a solicitat reaudierea martorei C.A. şi audierea martorilor C.M.V., D.P., P.A. şi L.A., a căror audiere a fost imposibil de realizat în faţa primei instanţe, datorită împrejurării că şi-au schimbat domiciliul, iar unii au părăsit ţara.

Instanţa de apel, în mod corect, a apreciat că nu se mai impune reaudierea martorei C.A., aceasta având declaraţii date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa Tribunalului Maramureş.

Referitor la martorul C.M.V. s-a apreciat că este probată împrejurarea că acesta şi-a schimbat atât domiciliul, cât şi reşedinţa, situaţie care rezultă din cele şase mandate de aducere ce nu au putut fi executate de către Poliţie în faţa Tribunalului Maramureş, astfel că instanţa de apel a considerat ca fiind judicios procedeul utilizat de prima instanţă, respectiv acela de a da citire, conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen., declaraţiei martorului din faza de urmărire penală, ţinând cont de aceasta la judecarea cauzei. Pe cale de consecinţă, nu s-a considerat oportună citarea acestui martor în faţa instanţei de apel. În privinţa martorului P.A., s-a probat în faţa instanţei de fond că nu a locuit niciodată în comuna Bocicoiu Mare, jud. Maramureş, iar în prezent este plecat din ţară (dosar instanţă fila 183), împrejurarea pe care o putea dovedi inculpatul prin audierea acestui martor fiind relevată de martorii M.M. şi B.R. Referitor la martorii D.P. şi L.A., instanţa de apel a apreciat că elementele probatorii care aceştia le pot releva, au fost percepute în mod nemijlocit de martorii C.A., S.N. şi M.E., audiaţi de Tribunalul Maramureş, astfel că, pentru a nu tergiversa judecarea cauzei, nu s-a dispus ascultarea lor, existând probe la dosar că aceştia nu au fost găsiţi la domiciliile indicate în cursul procesului penal.

În mod corect, ambele instanţe - de fond şi apel - au reţinut situaţia de fapt descrisă anterior, respectiv faptul că inculpatul S.M., în calitate de administrator al unor societăţi comerciale, dar şi fără a deţine această calitate, în anumite cazuri, în perioada anilor 2005 - 2006 a derulat activităţi, constând în achiziţii de bunuri de la diverse persoane juridice, pe care ulterior le revindea, fără să plătească furnizorii şi să îndestuleze conturile bancare ale societăţilor pe care le reprezenta, context în care instrumentele de plată pe care le-a emis au fost refuzate la plată, fie pentru lipsă disponibil, pentru interdicţie bancară, pentru lipsă de mandat a semnatarului, fie - în cele mai multe cazuri - pe motiv că fila CEC era retrasă din circulaţie.

Analizând probele administrate pe tot parcursul procesului penal, Înalta Curte constată că invocarea de către inculpat a nevinovăţiei în raport de faptele săvârşite, contrazice nesusţinut aceste probe.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat - în sensul că vinovaţi de săvârşirea faptelor sunt martorii C.M. şi B.R., care au completat şi ştampilat filele CEC - nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Astfel:

- referitor la actul material de înşelăciune comis în dauna SC B. SRL Baia Mare, activitatea infracţională este probată prin declaraţiile martorilor D.P.G., B.C., I.M.I., H.B. şi C.M.V., probe care se coroborează şi cu declaraţiile inculpatului de la filele 605-607 şi 611-614 dosar. Aceste probe atestă fără echivoc că martorul B.C., împreună cu inculpatul S.M. au stabilit sumele pe care să le menţioneze pe cele 2 file CEC şi data emiterii acestora, după care martorul B. a completat filele CEC în prezenţa inculpatului. La datele fixate, împreună cu inculpatul, respectiv la 07 septembrie 2005 şi 29 septembrie 2005, martorul B. a introdus filele CEC spre decontare, plata fiind refuzată cu menţiunea „lipsă de mandat a semnatarului". Martorul B. a încercat să-l contacteze pe inculpatul S.M. la telefonul indicat, dar acesta nu a răspuns.

- în privinţa actului material de înşelăciune comis în dauna părţii civile SC F. SRL Dej, vinovăţia inculpatului este dovedită cu declaraţiile martorilor S.L., D.P.G., care se coroborează cu declaraţiile martorului C.M.V., cu declaraţiile inculpatului, cât şi cu probele scrise, respectiv fila CEC emisă de către inculpat, refuzul de plată şi factura fiscală, ce atestă relaţia comercială dintre SC F. SRL Dej şi SC C. SRL Baia Mare. Toate aceste probe atestă că inculpatul, la data de 29 septembrie 2005 a achiziţionat marfă de la partea civilă, iar la livrare a emis o filă CEC pe care a desprins-o, conform declaraţiei martorei S.L., dintr-un carnet cu file CEC, pe care a semnat-o şi ştampilat-o în faţa martorei, rugând-o pe aceasta să completeze restul rubricilor la depunerea filei la bancă. Aceeaşi martoră a arătat că, la termenul scadent, inculpatul a sunat-o, cerându-i să amâne depunerea filei spre decontare, întrucât la acel moment nu are bani, dar are de încasat contravaloarea unei lucrări, astfel că va plăti în numerar, lucru care însă nu s-a întâmplat. La 10 octombrie 2005, fila CEC a fost depusă la bancă, iar decontarea a fost refuzată cu menţiunea „lipsă de mandat a semnatarului".

- referitor la actul material de înşelăciune comis în dauna părţii civile Z&G C. SRL Baia Mare, vinovăţia inculpatului rezultă din declaraţiile martorilor D.P.G. şi G.G.I., care se coroborează cu declaraţiile inculpatului şi cu fila CEC emisă de acesta. Din aceste probe rezultă că inculpatul S.M. s-a prezentat ca administrator al SC C. SRL Baia Mare, societate pentru care dorea să achiziţioneze mărfuri. Martorul G.G., administratorul părţii civile, a fost de acord cu cererea inculpatului, astfel că a livrat către SC C. SRL Baia Mare marfă, pentru plata căreia inculpatul a emis o filă CEC, pe care a desprins-o dintr-un carnet cu mai multe file CEC şi pe care a completat-o integral. Plata a fost refuzată cu menţiunea „lipsă de mandat a semnatarului". Deşi martorul G.G. a încercat să-l contacteze pe inculpat, nu l-a mai găsit;

- referitor la actul material de înşelăciune comis în dauna părţii civile SC C. SRL Baia Mare, vinovăţia inculpatului este probată prin declaraţiile martorilor M.M., B.R. şi P.A., filele CEC şi biletele la ordin emise de inculpat, precum şi cu refuzul decontării acestora. Probaţiunea scrisă şi testimonială a evidenţiat că inculpatul a achiziţionat marfă de la partea civilă, respectiv plasă sudată şi oţel-beton şi, la fiecare livrare, a emis câte un bilet la ordin completat integral, semnat şi ştampilat personal de el, cu menţiunea că toată livrările de marfă au avut loc înainte de scadenţa primului bilet la ordin. La data de 31 octombrie 2005, martorul P.A., administratorul SC C. SRL Baia Mare, a introdus biletul la ordin cu valoarea de 22.681,70 lei spre decontare, iar B.C. a plătit parţial acest bilet, restul nemaifiind achitat, datorită inexistenţei disponibilului în cont. Martorul P. nu a mai introdus spre plată celelalte bilete la ordin, încercând să-l contacteze pe inculpat, pe care însă nu l-a găsit.

Ulterior, potrivit înţelegerii avute iniţial cu acesta, la data de 1 noiembrie 2005 a completat o filă CEC, pe care a depus-o spre decontare, însă plata a fost refuzată pentru lipsă de disponibil.

- în privinţa actului material comis în dauna părţii civile SC B.I. SRL Baia Mare, vinovăţia inculpatului este probată prin declaraţiile martorilor B.P. (administratorul societăţii) şi B.R. şi cu instrumentele de plată emise de inculpat. Astfel, în luna octombrie 2005, inculpatul S.M. şi martorul B.R. s-au prezentat la partea civilă pentru a achiziţiona materiale pentru instalaţii, în numele SC A. SRL. Inculpatul S.M. a predat martorului B.P. o copie a certificatului de înregistrare a societăţii sale, iar martorul constatând că firma nu este înregistrată la Centrala Incidentelor Bancare, a fost de acord să-i livreze marfă. Inculpatul a emis o filă CEC, semnată şi ştampilată, precum şi 2 bilete la ordin. La scadenţă, martorul B. a introdus biletele la ordin spre decontare, acestea fiind însă refuzate cu motivarea „lipsă totală de disponibil".

- referitor la actul material de înşelăciune comis în dauna SC R.P.C. SRL Năsăud, vinovăţia inculpatului este probată prin declaraţiile martorilor G.M.L., D.G., S.V.M., C.M. şi B.R. şi cu instrumentele de plasă emise. Ca şi în celelalte cazuri, inculpatul S.M. a emis, pentru plata mărfii achiziţionată de la partea civilă, un bilet la ordin, însă banca a refuzat decontarea, cu motivarea „lipsă totală de disponibil". La sediul părţii civile, inculpatul a fost însoţit de martorii C.M. şi B.R., martorul C. procedând doar la recepţia mărfii, iar martorul B.R. asistând la încărcarea acesteia (cherestea de stejar). După ce SC A. SRL Baia Mare a intrat în interdicţie bancară, inculpatul S.M., pentru a-şi continua activitatea de inducere în eroare a societăţilor comerciale, sub pretextul că, el fiind administratorul unei societăţi, nu mai poate deţine o altă societate, le-a solicitat martorilor S.N. (vărul său) şi C.M.V. să accepte preluarea Societăţii comerciale SC A.I. SRL Baia Mare, societate cu specific de prelucrare a materialului lemnos, afacere ce le-a fost prezentată celor doi ca fiind una profitabilă. Astfel, prin cererea din 20 iunie 2006, cei doi (C.M. şi S.N.) au preluat părţile sociale ale SC A.I. SRL Baia Mare, societate având ca obiect comerţul cu ridicata a materialului lemnos, într-un imobil închiriat de inculpat în acest sens. De precizat este faptul că, inculpatul i-a însoţit pe cei doi la O.R.C. dar şi la bancă pentru finalizarea operaţiunilor de preluare a societăţii, astfel că martorul C.M. a deţinut 40% din acţiunile SC A.I. SRL, iar martorul S.N. 60%. Potrivit declaraţiei martorului S.N., acesta nu a desfăşurat în fapt nicio activitate în numele societăţii, iar după ce a ridicat filele CEC de la bancă, le-a predat inculpatului, nu înainte de a semna mai multe asemenea file CEC, la cererea inculpatului. Până la data de 20 iulie 2006, inculpatul S.M. a desfăşurat activitate în numele SC A.I. SRL, deşi nu avea nici o calitate, mai mult, s-a prezentat ca fiind S.N. La data de 20 iulie 2006 inculpatul a hotărât cesionarea părţilor sociale ale societăţii către martorul L.A., fiind nemulţumit de faptul că martorul C.M. nu a cooperat la comiterea faptelor de înşelăciune, astfel că prin cererea înregistrată la O.R.C., la data de 26 iulie 2006, martorul L.A. a devenit asociat unic al societăţii. Martorii M.E. şi D.P. au confirmat că L.A. era vizitat de către inculpat. Potrivit procesului verbal de la fila 294 dosar urmărire penală, SC A.I. SRL s-a aflat în interdicţie bancară în perioada 01 august 2006 - 23 august 2007, iar potrivit extrasului de cont curent bancar al societăţii, în perioada în care inculpatul a desfăşurat activitate în numele societăţii, rulajul a fost mult inferior faţă de cuantumul sumelor pe care acesta le datora furnizorilor. Astfel, inculpatul S.M. a achiziţionat marfă în numele SC A.I. SRL, după cum urmează: La sfârşitul lunii iunie 2006, inculpatul S.M. (care s-a recomandat a fi S.N.) a contactat telefonic SC F. SA Bucureşti, discutând cu martora C.A., căreia i-a făcut cunoscut că doreşte să achiziţioneze echipamente de protecţie (bocanci, centuri de siguranţă, frânghii). Martora l-a informat că aceste materiale îi pot fi livrate, doar dacă se încheie un contract, iar plata se face cu file CEC. În aceste condiţii, inculpatul însoţit de martorul C.M. s-a deplasat la Bucureşti, unde martorul, potrivit indicaţiilor inculpatului, a încheiat contractul de furnizare de produse din 6 iulie 2006, în baza căruia a achiziţionat marfă pentru SC A.I. SRL, în sumă de 20.643,74 lei. Cu acea ocazie, martorul C. i-a înmânat martorei C.A. o filă CEC, filă primită de la inculpat, semnată şi ştampilată de acesta, cu scadenţă la 31 iulie 2006, martora urmând să completeze restul rubricilor. Marfa achiziţionată a fost transportată de către inculpat la sediul societăţii din Baia Mare, unde, după câteva zile, martorul C. a constatat că fusese valorificată. Înainte de scadenţa filei CEC, inculpatul S.M., după ce în prealabil a solicitat să i se mai livreze marfă, s-a deplasat din nou la sediul SC F. SA Bucureşti (prezentându-se şi de această dată ca fiind S.N.) şi, potrivit facturii fiscale emise la data de 21 iulie 2006 (care la datele privind expediţia a fost completată cu numele martorului C.M., deşi acesta nu a fost prezent), a achiziţionat marfă în valoare de 33.629,40 lei, înmânându-i martorei C. o filă CEC, cu scadenţă la 15 august 2006, semnată şi ştampilată. Martora C.A. a arătat că l-a legitimat pe martorul C., cu ocazia livrării mărfii din data de 6 iulie 2006, însă pe inculpat, care a fost prezent şi la acea dată, şi la 21 iulie 2006, nu l-a legitimat, acceptând susţinerea acestuia că se numeşte S.N. şi că este unul dintre asociaţii firmei cumpărătoare. Înainte de scadenţa primei file CEC, martora a încercat să ia legătura cu S.N. la numerele de telefon indicate, însă nu a reuşit, iar la scadenţa filelor CEC, când acestea au fost introduse spre decontare, plata a fost refuzată, cu motivaţia lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară, instrument de plată anulat. Iniţial, SC F. SA Bucureşti a formulat plângere penală împotriva numiţilor S.N., C.M. şi L.A.D., dar în baza probelor administrate s-a stabilit că inculpatul Sima Mircea a comis infracţiunea, folosindu-se de numele martorului S.N.

- referitor la actul material de înşelăciune comis în dauna părţii civile SC C. SA Zalău, vinovăţia inculpatului este dovedită prin declaraţiile martorilor T.L.B. şi S.N., cât şi prin contractul de vânzare-cumpărare, facturile fiscale şi avizele de expediţie a mărfurilor către SC A.I. SRL. Probele dosarului atestă că, inculpatul S.M. a susţinut în faţa părţii civile că se numeşte S.N. şi că este administratorul SC A.I. SRL, pentru care vrea să cumpere marfă, astfel că a emis file CEC, care la scadenţă, fiind introduse la plată, au fost refuzate, cu motivarea lipsă totală de disponibil şi client aflat în interdicţie bancară.

Totodată, martorul C.B. - reprezentant al SC C. SA Zalău – cel care a discutat cu inculpatul S.M., stabilind preţul produselor şi modalităţile de plată, în cursul cercetărilor a confirmat că persoana care s-a recomandat ca fiind S.N. este de fapt cea din fotografia prezentată de organele de poliţie şi anume S.M.

- în anul 2006 inculpatul S.M. a preluat SC H. SRL Baia Mare, societate al cărui sediu social a fost indicat ca aflându-se într-un imobil aparţinând martorei M.V. Martora însă, a precizat că nu a închiriat niciodată acest spaţiu şi nici nu-l cunoaşte pe inculpat, împrejurare ce relevă intenţia infracţională a acestuia, întrucât a desfăşurat activitate ca reprezentant al acestei societăţi, achiziţionând marfă de la diverse persoane juridice, pe care a achitat-o cu file CEC fără acoperire. Totodată, SC H. SRL s-a aflat în interdicţie bancară, în perioada 05 mai 2006 - 12 iunie 2008, toate filele CEC emise, fiind scadente după data intrării acesteia în interdicţie.

În luna februarie 2006, SC E. SA Oradea a intrat în lichidare judiciară şi a anunţat prin presă lichidarea stocului de cherestea şi a utilajelor. În urma anunţului, în luna martie 2006, inculpatul S.M., însoţit de martorul B.R., a luat legătura cu reprezentanţii acestei societăţi, respectiv cu martorii S.F. şi R.C., manifestându-şi intenţia de a achiziţiona cherestea şi alte bunuri. Martorul S. i-a comunicat inculpatului că plata mărfii se poate face numai cu filă CEC, scadentă la 30-40 zile de la data livrării, împrejurare cu care acesta din urmă a fost de acord.

În perioada 13 martie 2006 - 13 aprilie 2006 inculpatul s-a aprovizionat de la această societate cu cherestea în valoare totală de 358.305,57 lei, la fiecare livrare dând reprezentanţilor societăţii câte o filă CEC semnată şi ştampilată, cu data scadenţei începând cu 4 mai 2006 şi până la 19 iunie 2006. În total inculpatul a emis 19 file CEC, dar a încetat achiziţionarea mărfii înainte de scadenţa primei file CEC. Când filele CEC au fost introduse spre decontare, plata a fost refuzată cu motivarea lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară. După refuzul plăţii primei file CEC, martorul S.F. (în prezent decedat) l-a contactat pe inculpat, iar acesta a promis că va plăti marfa, ceea ce nu s-a întâmplat.

Inculpatul a valorificat o parte din cherestea către SC P. SA Sighetu Marmaţiei şi SC F. SRL, care i-au achitat contravaloarea mărfii, fără însă ca acesta să o achite vânzătorului iniţial (SC E. SA), vinovăţia inculpatului fiind astfel pe deplin dovedită cu privire la actul material de înşelăciune comis în dauna părţii civile SC E. SA Oradea (a se vedea în acest sens şi declaraţiile martorilor B.R., M.V., S.D., S.F., R.C. şi N.C.Ş.).

- referitor la actul material de înşelăciune comis în dauna părţii civile SC F. SA Aleşd, vinovăţia inculpatului este probată prin declaraţiile martorilor M.V., N.C. şi E.F., care se coroborează cu actele emise de SC H. SRL şi cu rulajul contului bancar. Inculpatul S.M. a procedat identic, ca şi în privinţa celorlalte acte materiale de înşelăciune, respectiv a achiziţionat de la partea civilă plăci de azbociment, emiţând file CEC fără acoperire, refuzate la plată, cu motivarea „lipsă de disponibil, client aflat în interdicţie bancară".

În aceste condiţii, martorul E.F. - director comercial la SC F. SA Aleşd - a luat legătura telefonic cu inculpatul, care s-a justificat că lipsa fondurilor din bancă se datorează neacordării de către B.R.D. a unui credit bancar, dar, s-a stabilit cu probe că inculpatul a valorificat marfa, a încasat contravaloarea acesteia şi nu a alimentat conturile SC H. SRL. Martorul s-a deplasat la Baia Mare, unde inculpatul susţinea că are un depozit de materiale de construcţie, constatând că această împrejurare nu este reală.

- în ceea ce priveşte actul material de înşelăciune comis în dauna părţii civile SC R. SRL Pietroasa, judeţul Bihor, vinovăţia inculpatului rezultă din declaraţiile martorilor P.V. şi M.V., cât şi din actele emise de SC H. SRL şi rulajul contului bancar. Şi în privinţa acestei părţi civile, inculpatul a folosit acelaşi mod de operare, respectiv a cumpărat marfă, pentru care a emis filă CEC fără a avea disponibil în cont, aceasta fiind refuzată la plată, cu menţiunea „lipsă totală de disponibil", intenţia de inducere în eroare fiind dovedită prin emiterea filei CEC, deşi firma SC H. SRL se afla în interdicţie bancară.

- în mod similar, inculpatul a procedat şi în privinţa părţii vătămate V.I. cu care a intrat în relaţii comerciale, achiziţionând material lemnos pentru construcţii. Astfel, la începutul lunii mai 2006, partea vătămată V.I. l-a contactat pe inculpatul S.M., despre care a aflat că are o societate comercială cu obiect de activitate – comerţul cu material lemnos pentru construcţii - solicitându-i acestuia să-i aducă materiale de construcţie, lucru cu care inculpatul a fost de acord. La data de 12 mai 2006, inculpatul a căutat-o pe partea vătămată, spunându-i că materialele au sosit şi, întrucât nu are bani să le plătească, să-i dea suma de 11.000 lei, ceea ce s-a şi întâmplat, inculpatul înmânându-i o filă CEC emisă în numele SC H. SRL, completată şi semnată de el, mai puţin la rubrica „beneficiar". La momentul emiterii filei CEC, societatea era deja în interdicţie bancară. Inculpatul i-a comunicat părţii vătămate că, în situaţia în care în termen de 7 zile nu va veni cu materialul lemnos, să introducă fila CEC spre decontare, astfel că la data de 19 mai 2006 (întrucât inculpatul nu şi-a onorat obligaţiile), aceasta a depus-o spre decontare, însă plata a fost refuzată cu motivarea lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară, filă CEC retrasă din circulaţie. Vinovăţia inculpatului este dovedită prin declaraţiile părţii vătămate V.I., prin actele emise de inculpat în numele SC H. SRL şi prin rulajul contului bancar.

- referitor la actul material de înşelăciune comis în dauna părţii civile SC C. SRL, din probele administrate în cauză a rezultat că, la data de 18 aprilie 2006, inculpatul S.M., în calitate de administrator al SC H. SRL, a solicitat SC C. SRL cumpărarea de blocuri ceramice, însă pentru încheierea contractului l-a trimis pe martorul G.I., căruia i-a promis că-l va angaja ca director. În aceste condiţii, martorul s-a prezentat la partea civilă ca director al SC H. SRL şi, în această calitate, a semnat şi ştampilat un contract de livrare a 50.000 blocuri ceramice, pentru plata cărora a înmânat două file CEC necompletate, însă semnate de inculpatul S.M. şi ştampilate cu ştampila SC H., file care ulterior, introduse la plată, au fost refuzate pentru „lipsă totală de disponibil, client aflat în interdicţie bancară".

Din cele expuse mai sus rezultă că, deşi inculpatul a negat, în mod constant, comiterea faptelor, afirmând că a fost condamnat pe nedrept şi că alte persoane s-ar face vinovate de comiterea acestora, susţinerile sale nu au suport probator.

Astfel, reprezentanţii tuturor părţilor civile au învederat că, deşi inculpatul S.M. era însoţit de alte persoane la achiziţionarea mărfurilor - fie de martorul C.M.V., fie de martorul B.R. - nu au purtat niciodată discuţii cu aceştia din urmă, referitor la bunurile ce urmau a face obiectul tranzacţiilor, ci doar cu inculpatul.

Totodată, persoanele care au efectuat transporturile de marfă au precizat că au purtat discuţii doar cu inculpatul S.M.

Chiar şi în cazul părţii civile SC F. SA Bucureşti, la prima livrare de marfă, în numele SC A.I. SRL - societate în care inculpatul S.M. nu avea nicio calitate - s-a dovedit că martorul C.M. a lăsat doar fila CEC, care era semnată şi ştampilată de către inculpat. La cumpărarea mărfii de la partea civilă SC F. SA s-a prezentat doar inculpatul S.M., care şi-a atribuit o identitate falsă, în persoana martorului S.N.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., „infracţiunea de înşelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine ori pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă", iar obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale de ordin patrimonial a căror naştere şi dezvoltare este condiţionată de buna credinţă şi încrederea ce trebuie să existe în raporturile juridice care au loc între subiecţii acestor raporturi.

Elementul material al infracţiunii de înşelăciune îl constituie acţiunea frauduloasă de amăgire ori de inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, prin denaturarea sau alterarea adevărului, astfel încât să fie aptă să inspire încrederea părţii vătămate şi să o inducă ori să o menţină în eroare.

În speţă, Înalta Curte constată că, în, mod corect, instanţa de prim control judiciar a apreciat că inculpatul a acţionat în toată perioada infracţională cu intenţia evidentă de inducere în eroare a partenerilor comerciali.

Intenţia inculpatului S.M. de inducere în eroare a părţilor civile a rezultat din faptul că:

- în situaţia în care, într-un interval scurt de timp a achiziţionat, în mai multe rânduri, marfă de la aceeaşi societate, a avut grijă ca instrumentele de plată emise să fie scadente, mult după ultima achiziţie de marfă;

- nu a alimentat conturile bancare, cel puţin ale societăţilor la care deţinea calitatea de administrator, sumele obţinute din valorificarea mărfurilor achiziţionate şi care ar fi putut servi la despăgubirea furnizorilor, folosindu-le în alte scopuri;

- rulajul conturilor SC A. SRL şi SC H. SRL (firme la care inculpatul a avut calitatea de administrator) în perioada septembrie 2005 - mai 2006, a fost mult inferior faţă de valoarea facturilor mărfurilor achiziţionate.

O altă modalitate de desfăşurare a activităţii infracţionale a inculpatului a constat în emiterea unor bilete la ordin, completate integral, precum şi emiterea unor file CEC, fără însă ca pentru vreuna din ele să existe acoperirea necesară, nici la momentul emiterii şi nici la momentul scadenţei.

La achiziţionarea de mărfuri s-a dovedit că inculpatul, fie plătea o parte în numerar, iar restul cu filă CEC, pentru care nu avea acoperirea necesară, fie plătea integral marfa achiziţionată la prima livrare, iar pentru restul de mărfuri emitea file CEC, fără acoperire, prin această modalitate dând încredere părţilor civile că are posibilităţi de plată.

Modalităţile concrete în care inculpatul S.M. a acţionat demonstrează faptul că acesta nu a urmărit derularea unor afaceri comerciale, ci doar prejudicierea părţilor civile, prin însuşirea în interes personal a sumelor rezultate din valorificarea mărfurilor.

Împrejurarea că, în unele situaţii, inculpatul S.M. a fost însoţit, fie de martorul C.M., fie de martorul B.R. ori că unele mărfuri apar ca fiind valorificate prin intermediul societăţii martorului B.R., nu este de natură a antrena răspunderea penală a celor doi martori în raport de activitatea infracţională a inculpatului.

Această aserţiune este susţinută de împrejurarea că, toţi reprezentanţii părţilor civile, acolo unde inculpatul a fost însoţit de către cei doi martori, au confirmat că aceştia doar asistau la discuţii, fără a se imixtiona în încheierea contractelor referitoare la achiziţionarea de mărfuri ori cu privire la plata acestora, activităţi realizate în exclusivitate de către inculpatul S.M.

Înalta Curte reţine totodată că, nu poate fi primită apărarea inculpatului S.M. privind săvârşirea de către martorul C.M. a actului material de înşelăciune în dauna părţii civile SC F. SA Bucureşti, deoarece s-a stabilit, fără echivoc, din depoziţiile martorilor S.N., M.E. şi C.A. că inculpatul recurent a fost cel care a stabilit condiţiile de achiziţionare a mărfurilor şi de plată.

Deşi martorii C.M. şi B.R. au avut calitatea de administratori la SC A.I. SRL şi SC A. SRL, aceştia nu au semnat filele CEC, nu au discutat cu părţile civile despre modalitatea de cumpărare şi vânzare a mărfurilor şi nici nu au beneficiat de banii obţinuţi din vânzarea mărfurilor.

În cauză nu s-a dovedit, în afara oricărui dubiu, existenţa unei eventuale înţelegeri între inculpatul S.M. şi martorii C.M. şi B.R., în sensul prejudicierii furnizorilor de mărfuri, respectiv a părţilor civile, prin emiterea de CEC-uri fără acoperire.

Ceea ce este relevant în caracterizarea întregii activităţi infracţionale desfăşurate de inculpat şi stabilirea infracţiunii comise, este că toate mărfurile au fost achiziţionate de acesta pentru a fi valorificate către alte persoane, iar banii obţinuţi i-a folosit pentru plata în numerar a altor mărfuri şi pentru acoperirea altor file CEC scadente, şi în niciun caz pentru plata furnizorilor, respectiv a părţilor vătămate constituite părţi civile în prezenta cauză.

În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte reţine că, fapta inculpatului S.M. de a induce în eroare părţile vătămate, prin emiterea de file CEC, fără acoperire, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în condiţiile în care, dacă cei cu care a contractat ar fi ştiut acest aspect, nu ar fi încheiat convenţiile de vânzare-cumpărare, pricinuindu-le acestora din urmă o pagubă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

Rulajul scăzut al contului debitor-creditor al societăţilor inculpatului demonstrează că, din punct de vedere subiectiv, acesta ştia că nu are bani în cont şi că emite file CEC, fără a avea acoperirea necesară.

Totodată, mărfurile achiziţionate de inculpat au fost remise de acesta altor persoane, neputându-se pune astfel problema efectuării de către inculpat doar de acte de comerţ, din care să se deducă o eventuală intenţie de restituire a contravalorii mărfurilor.

Inculpatul S.M., în cadrul „relaţiilor comerciale" pe care le-a iniţiat, şi-a indus în eroare partenerii de afaceri, concepând săvârşirea faptelor în mod ingenios, antrenând în succesiunea derulării aşa-ziselor operaţiuni comerciale, mai multe societăţi, astfel încât să creeze aparenţa că, nu el, ci intermediarii - respectiv martorii C.M. şi B.R. - ar fi cauzat prejudiciile reţinute în sarcina sa.

În condiţiile în care din probele administrate în cauză, rezultă, fără dubiu, că inculpatul a urmărit inducerea în eroare a reprezentanţilor părţilor vătămate - atât cu ocazia încheierii contractelor, când a susţinut, în mod expres, că dispune de sumele necesare achitării bunurilor achiziţionate, cât şi ulterior, când faţă de unele dintre părţile vătămate a emis bilete la ordin fără acoperire, în unele dintre acestea trecând valori care depăşeau sumele datorate şi, deşi a valorificat mărfurile achiziţionate de la părţile vătămate, a refuzat să-şi achite datoriile faţă de acestea, cu sumele de bani obţinute, - sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, sub aspectul laturii subiective.

În consecinţă, activitatea infracţională a recurentului inculpat S.M. fiind probată dincolo de orice dubii, nu sunt aplicabile faţă de acesta, nici dispoziţiile art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi nici dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază, totodată, că nu poate fi primită solicitarea recurentului inculpat de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, pe considerentul că, în mod nejustificat i-ar fi fost respinsă proba cu expertiză grafologică solicitată, întrucât, raportat la natura infracţiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, administrarea unei astfel de probe a fost corect apreciată de ambele instanţe ca fiind neconcludentă şi nepertinentă în cauză.

Totodată, Înalta Curte constată că, atât Tribunalul Maramureş, cât şi Curtea de Apel Cluj au reţinut corect că în speţă sunt incidente dispoziţiile alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), cât şi ale art. 146 C. pen. (modificat prin Legea nr. 456/2001), deoarece este vorba de o pagubă materială mai mare de 6 miliarde lei şi de o perturbare deosebit de gravă a activităţii unora dintre părţile civile.

La încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune săvârşită de inculpat, nu trebuie avut în vedere doar criteriul cantitativ valoric, ci şi criteriul care vizează perturbarea activităţii societăţii prejudiciate, relevat prin volumul activităţii economice sau prin fondurile de care dispune societatea.

Cu privire la solicitarea recurentului inculpat vizând reindividualizarea pedepsei aplicate, Înalta Curte constată că, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a pericolului social generat de activitatea infracţională a inculpatului, cât şi a elementelor de circumstanţiere personală invocate, stabilind o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de textul sancţionator, prin recunoaşterea de circumstanţe atenuante judiciare.

Atitudinea adoptată de inculpat de negare a realităţilor evidente, încercarea de a-şi diminua responsabilitatea pentru săvârşirea unei infracţiuni grave, induc instanţei convingerea că, o eventuală diminuare a cuantumului pedepsei, ar împieta asupra realizării scopului pedepsei şi ar putea conduce la ideea lipsei de ripostă a societăţii, în raport de cei care viciază grav relaţiile economice normale.

Infracţiunile de acest gen sunt deosebit de nocive, deoarece poluează mediul de afaceri, creând sume de bani care iau, de cele mai multe ori, destinaţia finanţării altor activităţi infracţionale.

Inculpatul a început şi executat un plan bine pus la punct, ce a avut drept consecinţă inducerea în eroare a 13 părţi vătămate şi producerea unei pagube de peste 6 miliarde lei, ceea ce obligă instanţa la un plus de severitate, deoarece în cauză nu este vorba de un agent economic care a profitat ocazional de lipsa de vigilenţă a unui partener de afaceri, ci de constituirea unor societăţi comerciale în scopul comiterii de acte infracţionale.

În atare condiţii, a reduce pedeapsa pentru autorul unei asemenea infracţiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a acestuia şi a altora la săvârşirea de fapte similare şi la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei.

Mai mult, în cursul anilor 2004-2007 inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională laborioasă, comiţând într-o perioadă relativ scurtă de timp multiple infracţiuni de acelaşi gen. Astfel, prin sentinţa penală nr. 684 din 11 aprilie 2005 a Judecătoriei Baia Mare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 1912 din 18 octombrie 2006 a aceleiaşi instanţe, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată pentru infracţiunile prevăzute de art. 11 lit. c) şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 87/1994.

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 904 din 14 iunie 2007 a Judecătoriei Baia Mare inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 şi art. 290 C. pen. În baza art. 85 C. pen. a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate prin cele două sentinţe penale menţionate mai sus (şi anume sentinţa penală nr. 684/2005 şi sentinţa penală nr. 1912/2006, ambele ale Judecătoriei Baia Mare).

Prin sentinţa penală nr. 1522 din 26 septembrie 2007 a Judecătoriei Baia Mare inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pedeapsă compusă din câte două pedepse de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 şi prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 125/ A din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 30 mai 2008 la 17 februarie 2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 125/ A din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 30 mai 2008 la 17 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 397/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 691/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3441/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 345/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 3476/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 397/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 691/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 708/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 725/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 840/2010. Penal. Infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice (Legea 84/1998). Recurs