ICCJ. Decizia nr. 3533/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3533/2010
Dosar nr. 991/42/2010
Şedinţa publică din 8 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 130 din 5 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea formulată de către autorităţile judiciare germane, respectiv procurorul şef al Procuraturii Passau - Germania, în dosarul nr. 310Js 4745/2010, având la bază mandatul de arestare nr. GS 1392/10 emis de Judecătoria Passau la data de 18 august 2010.
Ia act că, persoana solicitată S.R.C., nu este de acord cu predarea sa către Germania conform mandatului european de arestare menţionat, emis pe baza mandatului de arestare, din care rezultă că persoana solicitată ar putea fi autorul infracţiunilor de înşelăciune, infracţiuni care se încadrează în art. 263 alin. (1), alin. (2), alin. (3) fraza 2 nr.1, 22, 23 alin. (1), 53 C. pen. german şi sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii pe durata maximă de 10 ani.
Conform art. 90 alin. (6) şi art. 13 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, dispune arestarea persoanei solicitate S.R.C. pentru o durată de 25 de zile începând cu data de 06 octombrie 2010 şi până la data de 30 octombrie 2010 inclusiv.
Autorizează predarea persoanei solicitate S.R.C. către autorităţile judiciare germane, conform art. 90 alin. (5) şi (6) şi art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală adoptată de Statul Român pentru transpunerea Deciziei Cadru 2002/584/JAl din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii.
Constată că, faţă de persoana solicitată S.R.C. s-a dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore conform Ordonanţei nr. 6472/11/5/2010 din data de 01 octombrie 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi aceasta a fost arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 35/MEA din 01 octombrie 2010 emis de Curtea de Apel Ploieşti, începând cu data de 01 octombrie 2010 şi până la data de 05 octombrie 2010 inclusiv.
Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării.
Organele de poliţie vor reţine şi preda persoana solicitată S.R.C. la Arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova în vederea predării către autorităţile germane.
Administraţia locului de deţinere va primi şi reţine pe persoana solicitaţii S.R.C., în perioada 06 octombrie 2010 şi până la 30 octombrie 2010, inclusiv, dar numai până la predarea acestuia către autorităţile judiciare ale Germaniei, înaintând instanţei dovada de executare a măsurii arestării, urmând ca, în termenul prev. de art. 96 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată să procedeze la predarea acesteia către autorităţile judiciare solicitante.
Prezenta hotărâre se notifică persoanei solicitate, autorităţii judiciare emitente, Ministerului Internelor şi Reformei Administrative - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Interpol, Arestul I.J.P. Prahova, Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 1 octombrie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane cu privire la persoana solicitată S.R.C.
Din descrierea faptei rezultă că persoana solicitată a comis 9 infracţiuni reţinându-se că în perioada 21 septembrie 2005 - 19 aprilie 2010 s-a prezentat la bănci şi supermarketuri de pe teritoriul Germaniei pentru a schimba bancnote de 100, 200 şi 500 Euro în bancnote mici.
După ce primea banii schimbaţi învinuitul solicita ca şi aceşti bani să-i fie schimbaţi în bancnote mai mici însă el nu prezenta întreaga sumă primită anterior ci, inducând în eroare, sustrăgea o parte din aceşti bani, iar la noul schimb i se remitea valoarea iniţială.
Se reţine că prin infracţiunile comise în mod repetat, învinuitul îşi asigura o sursă de venit de o anumită amploare şi durată.
În urma analizării actelor existente la dosar a apreciat instanţa de fond că faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate cu corespondent în legislaţia română, mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară dintr-un stat membru al U.E., fapt pentru care a admis punerea în executare a mandatului european de arestare.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie motivând că în mod greşit s-a dispus arestarea sa întrucât în cauză nu sunt întrunite dispoziţiile art. 148 C. proc. pen. solicitând în acest sens aplicarea art. 145 C. proc. pen.
Arată de asemenea persoana solicitată că emiterea mandatului european de arestare a avut loc în absenţa sa fiind în acest caz lovit de nulitate absolută.
De asemenea susţine persoana solicitată că pentru infracţiunea prev. de art. 263 alin. (1) C. pen. german se prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii, astfel încât măsura arestării preventive nu putea fi luată.
Recursul nu este fondat.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Punerea în executare a unui mandat european de arestare este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor prev. de art. 79 din Legea nr. 302/2004 modificată care se referă la conţinutul şi forma mandatului european de arestare.
Cât timp mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare germane întruneşte toate cerinţele prev. de art. 79 din Legea nr. 302/2004 modificată şi nici nu au fost identificate motive de refuz al executării din cele reglementate de disp. art. 88 din Legea nr. 302/2004 modificată, în mod corect instanţa de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare privind persoana solicitată S.R.C.
Critica adusă de apărare în sensul că mandatul european de arestare este lovit de nulitate absolută cât timp acesta a fost emis în lipsa persoanei solicitate, nu este întemeiată.
Emiterea unui mandat european de arestare este determinată tocmai de absenţa făptuitorului pe teritoriul statului solicitant iar scopul emiterii este acela al efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Toate aceste motive care determină emiterea mandatului european de arestare fac practic imposibilă citarea persoanei solicitate în procedura de emitere a mandatului, scopul emiterii fiind tocmai identificarea şi localizarea persoanei solicitate pe teritoriul unui stat membru.
Nu în ultimul rând Înalta Curte reţine, că potrivit disp. art. 81 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată, procedura de emitere a unui mandat european de arestare de către autorităţile române are caracter confidenţial până la arestarea persoanei solicitate în statul membru de executare.
Ca atare, este de esenţa mandatului european de arestare caracterul confidenţial, aducerea la cunoştinţă a învinuirii având loc cu ocazia reţinerii persoanei solicitate de către procuror când potrivit disp. art. 88 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată este audiată şi i se aduc la cunoştinţă motivele reţinerii şi conţinutul mandatului european de arestare.
Nici celălalt motiv de recurs invocat de apărare, referitor la măsura arestării persoanei solicitate şi solicitarea de a se face aplicarea disp. art. 145 C. proc. pen., nu este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată, în cazurile în care judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.
Din examinarea acestor dispoziţii legale rezultă că judecătorul nu are posibilitatea de a alege una din măsurile preventive reglementate de disp. art. 136 C. proc. pen., legiuitorul stabilind în mod imperativ că în vederea predării persoanei solicitate judecătorul dispune arestarea prin încheiere motivată.
Este adevărat că legea stabileşte la art. 90 alin. (11) posibilitatea luării faţă de persoana solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea însă această măsură poate fi luată numai ulterior privării iniţiale de libertate iar în situaţia în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune şi arestarea persoanei solicitate.
Ca atare, această interpretare rezultă chiar din succesiunea textelor legale în condiţiile în care luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea este prevăzută într-un alineat ulterior celui referitor la arestarea persoanei solicitate, iar pe de altă parte luarea acestei măsuri preventive neprivative de libertate este condiţionată de „punerea în libertate" a acesteia.
Având în vedere aceste dispoziţii legale imperative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării, a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale, luarea acestei măsuri fiind aptă să asigure buna desfăşurare a procedurii privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile germane.
Cât timp în cauză nu se identifică motive de refuz al executării mandatului european de arestare din cele reglementate de disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), între care nu se regăseşte şi modalitatea de sancţionare a infracţiunilor reţinute în sarcina persoanei solicitate, aşa cum solicită apărarea, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul persoanei solicitate.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.R.C. împotriva sentinţei penale nr. 130 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3531/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 356/2010. Penal → |
|---|
