ICCJ. Decizia nr. 3574/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3574/2010
Dosar nr. 940.2/59/2009
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 296/PI din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarii B.G. şi B.I. împotriva ordonanţei nr. 4/P/2009 din 30 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara, precum şi a rezoluţiei nr. 223/II/2/2009 din 17 iulie 2009 a procurorului şef de serviciu, de la aceeaşi unitate de parchet.
Pentru a adopta această soluţie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că la 24 noiembrie 2008, petiţionarii au reclamat mai multe persoane printre care şi pe B.S., T.L. - judecători la Tribunalul Caraş-Severin, Ş.P. - avocat precum şi N.C.M. - mandatară, susţinând că hotărârile dispuse de judecători în Dosarele nr. 280/P/2005 şi 4850.2/118/2006 sunt urmare a primirii unor foloase de către judecători de la avocat şi N.C.M.
Prin ordonanţa din 30 iunie 2009, în Dosar nr. 4/P/2009, procurorul de la unitatea de parchet arătată mai sus, a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. faţă de B.S. şi T.L., cercetate pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen. raportată la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi faţă de Ş.P. şi N.C.M., cercetaţi pentru infracţiunea prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Pentru a adopta această soluţie procurorul a apreciat că faptele sesizate nu s-au confirmat.
De asemenea, procurorul a dispus disjungerea cauzei şi trimiterea ei spre competentă soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru a efectua cercetări faţă de B.S. şi T.L., judecători la Tribunalul Caraş Severin, cu privire la infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Plângerea petentului B.G. împotriva ordonanţei din 30 iunie 2009 formulată potrivit art. 275-278 C. proc. pen. a fost respinsă de procurorul ierarhic prin rezoluţia nr. 223/II/2/2009 din 17 iulie 2009.
Împotriva aceleiaşi ordonanţe din 30 iunie 2009 şi a rezoluţiei din 17 iulie 2009, B.G. a formulat din nou plângere, adresată D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara, plângere care a fost trimisă potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., Curţii de Apel Timişoara care a respins-o, ca nefondată, prin sentinţa nr. 296/PI din 5 noiembrie 2009.
Recursurile declarate de petiţionarii B.G. şi B.I. împotriva sentinţei penale nr. 296/PI din 5 noiembrie 2009 au fost admise prin Decizia nr. 352 din 1 februarie 2010 pronunţată în Dosar nr. 940/59/2009 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost casată sentinţa penală şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Instanţa de control judiciar a constatat că la soluţionarea plângerii împotriva ordonanţei date în Dosar nr. 4/P/2009 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara, instanţa de fond a citat ca intimat pe I.M.V., deşi această persoană nu a făcut obiectul actelor premergătoare efectuate de procuror şi nu avea calitate în cauză.
Prin sentinţa penală nr. 143/PI din 10 iunie 2010, pronunţată în Dosar nr. 940.2/59/2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în rejudecare, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de B.G. şi B.I. împotriva ordonanţei din 30 iunie 2009 dată în Dosar nr. 4/P/2009 şi a rezoluţiei din 17 iulie 2009 dată în Dosar nr. 223/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara, pe care le-a menţinut ca temeinice şi legale.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa a apreciat că materialul probator administrat în cauză nu se poate constitui în probe temeinice şi nici măcar indicii, pentru tragerea la răspundere penală a intimaţilor B.S., T.L., Ş.P. şi N.C.M., deoarece petenţii nu au furnizat informaţii concrete şi la momentul oportun, pentru a se putea stabili dacă faptele reclamate s-au petrecut în realitate, dacă au caracter penal şi nu reprezintă doar o apreciere subiectivă care nu se coroborează cu alte date concrete.
Faţă de insuficienţa elementelor probatorii oferite de petenţi, instanţa a apreciat că soluţia procurorului care a cercetat cauza, cât şi a procurorului şef de serviciu, sunt temeinice şi legale.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs petiţionarii B.G. şi B.I. care, în esenţă, au susţinut că sentinţa nu a fost pronunţată public şi a fost publicată doar pe internet, iar ea s-a bazat pe probe incomplete, fiind abuzivă şi falsă.
Înalta Curte, analizând recursurile declarate de petiţionari în cauză, a constatat următoarele:
I. Recurentul petiţionar B.G. a fost prezent la judecata în fond a cauzei, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei penale nr. 143/PI/2010 şi a declarat recurs în cauză la data de 29 iunie 2010, pe care l-a transmis prin fax la Curtea de Apel Timişoara.
Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de declarare a recursului este de 10 zile, iar potrivit art. 363 alin. (3) din acelaşi cod, acest termen curge de la pronunţare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri.
Faţă de aceste norme imperative ale legii, recursul declarat de petiţionarul B.G. se priveşte ca tardiv şi urmează a fi respins.
II. Recurentul petiţionar B.I. nu a fost prezent la dezbateri, iar hotărârea a fost comunicată la 23 iunie 2010, astfel că recursul declarat este în termen.
Cu privire la recursul acestuia, se priveşte ca nefondat deoarece criticile aduse hotărârii, în sensul că nu a fost pronunţată public şi că este abuzivă, sunt lipsite de temei, deoarece în minuta sentinţei penale nr. 143/PI/2010 din 10 iunie 2010, ca de altfel şi în dispozitivul acesteia, s-a făcut menţiunea „pronunţată în şedinţa publică din 10 iunie 2010", iar recurentul petent nu a prezentat o dovadă contrară acestei menţiuni. Pe de altă parte, instanţa a analizat criticile aduse de petent ordonanţei din 30 iunie 2009 dată în Dosar nr. 4/P/2009 şi a constatat că susţinerile acestuia sunt doar aprecieri subiective, care nu pot fi concretizate în probe indubitabile, pe baza cărora să poată fi angajată răspunderea penală a magistratelor B.S. şi T.L., magistrate care ar fi primit la 11 noiembrie 2006 şi, respectiv 12 noiembrie 2008 câte un plic, probabil cu bani, de la numita N.C.M., mandatară într-o cauză civilă şi de la avocatul Ş.P.
În depoziţia sa, dată procurorului la 26 februarie 2009, petiţionarul B.G. arată că nu a văzut personal ca magistraţii judecători să primească bani de la persoanele reclamate, şi a văzut doar că li s-au înmânat plicuri despre care crede că aveau bani, iar proba acestor fapte o constituie sentinţele şi deciziile depuse la dosar.
Este adevărat că petenţii au depus, la dosarul cauzei, în toate ciclurile procesuale descrise mai sus, un număr impresionant de înscrisuri care fac dovada traseului profesional personal şi a existenţei unui litigiu civil, dar din care nu se poate desprinde vreo dovadă a faptelor reclamate, dovadă care să-i îndreptăţească la o altă rezolvare a cauzei.
În consecinţă, soluţia procurorului de neînceperea urmăririi penale a fost menţinută în mod corect de Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa analizată, sentinţă prin care a respins ca neîntemeiată plângerea petentului conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Faţă de considerentele arătate, Curtea constatând că recursul declarat de petiţionarul B.G. este tardiv, iar recursul declarat de petiţionarul B.I. este nefondat, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) şi b) C. proc. pen., să le respingă ca tardiv, şi respectiv, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de petiţionarul B.G. împotriva sentinţei penale nr. 143/PI din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 356/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 359/2010. Penal → |
|---|
