ICCJ. Decizia nr. 3535/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 3535/2010
Dosar nr. 8165/1/2010
Şedinţa publică din 10 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul C.C., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (municipiul Brăila) prevăzută de art. 145 C. proc. pen.
Conform art. 145 alin. (11) C. proc. pen., s-a dispus ca pe durata obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea - respectiv la Poliţia Municipiului Brăila - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;
S-a atras atenţia inculpatului că, în cazul încălcării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor care îi revin, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 13 aprilie 2010, emis de Tribunalul Brăila, dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 117 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Brăila în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), c) - art. 76 lit. a) C. pen.., art. 80 C. pen. inculpatul M.M.OG a fost condamnat la 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată comisă în perioada 21 martie 2008 - 28 martie 2008.
În baza art. 2 al. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. cu art. 80 C. pen. a fost condamnat inculpatul C.C. la 4 (patru) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată comisă în perioada: 21 - 28 martie 2008.
În baza art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 C. pen. şi art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie constând din interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 861 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 862 C. pen., respectiv 7 ani (4 ani plus 3 ani) pentru inculpatul M.M.OG
În baza art. 863 C. pen. a fost obligat inculpatul M.M.OG ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de siguranţă:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
- să nu frecventeze după ora 24, localurile şi să nu intre în legătură cu persoane cercetate sau cu antecedente penale.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a pedepsei accesorii şi care atrag revocarea acestei măsuri conform art. 864 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului C.C.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului M.M.OG
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive cuprinse între 12 aprilie 2010 - 24 iunie 2010.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 18 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea şi distrugerea drogurilor, cu păstrarea de contraprobe astfel: cantitatea de 1,80 gr pulbere MDMA rămasă în urma analizelor din 8 aprilie 2008 şi 8 comprimate care conţin MDMA rămase în urma analizelor din 27 martie 2008, aflate la camera de corpuri delicte a I.G.P. Brăila cu proces-verbal (aflat la fila 25 dosar urmărire penală) din 25 aprilie 2008 şi 9 comprimate împreună cu cantitatea de 1,80 gr pulbere care conţine substanţă activă MDMA, predată cu procesul-verbal din 08 aprilie 2008 (filele 39 şi 40 dosar urmărire penală) aflată la camera de corpuri delicte a I.G.P. Brăila.
În baza art. 189 - 191 C. proc. pen. fiecare inculpat a fost obligat la plata către stat a câte 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:
Inculpaţii M.M.OG şi C.C. au procurat în trei rânduri, la cererea investigatorului sub acoperire care s-a împrietenit în acest scop cu inculpatul C.C., cantitatea totală de 20 pastile ecstasy, fără ca vreunul dintre inculpaţi să beneficieze de vreo sumă de bani în urma activităţii infracţionale.
Astfel, în perioada 21 - 28 martie 2008, investigatorul sub acoperire i-a solicitat inculpatului C.C. să-i procure nişte pastile ecstasy. Inculpatul C.C. I-a contactat pe inculpatul M.M.OG, care la rândul său a procurat, în trei rânduri cantitatea de droguri solicitată de la numitul M.I.R. şi anume: o pastilă contra sumei de 60 lei, 10 pastile contra sumei de 600 lei şi 9 pastile contra sumei de 500 lei.
Banii erau daţi lui M.M.OG, care mergea la domiciliul lui M.I.R. şi cumpăra pastilele. Nu a rezultat că inculpaţii au beneficiat de vreun folos material de pe urma traficului de droguri şi nici că după data de 28 martie 2008 cei doi inculpaţi au mai săvârşit acest gen de infracţiuni sau alte fapte penale, inculpatul C.C. (având studii superioare fără licenţă) şi-a desfăşurat în continuare activitatea de taximetrist, iar inculpatul M.M.OG şi-a continuat studiile, fiind în prezent student la Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative, Universitatea N.T. Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brăila şi inculpaţii M.M.OG şi C.C.
Legal sesizată cu soluţionarea apelurilor, Curtea a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.C., în condiţiile art. 3002 C. proc. pen. în referire la art. 160b C. proc. pen., reţinând următoarele:
Potrivit art. 136 alin. (1) lit. d) şi alin. (8) C. proc. pen. arestarea preventivă se poate lua faţă de învinuit sau inculpat, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, ţinându-se cont de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.
Potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (1) măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În fine, potrivit art. 139 alin. (2) teza a lI-a C. proc. pen. atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reţinerii sau arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că măsura arestării preventive, ca de altfel şi celelalte măsuri preventive sunt subordonate unui scop bine definit şi anume pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea făptuitorului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, măsuri care pot fi revocate dacă temeiurile pentru care au fost luate nu mai subzistă ori înlocuite dacă aceste temeiuri s-au schimbat.
Cum posibilitatea ca inculpatul să fi săvârşit fapta penală în discuţie nu a fost exclusă, nici măcar pusă la îndoială, rămâne de analizat dacă în cauză sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Este adevărat că severitatea sancţiunilor prevăzute de legiuitor (închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi) reliefează gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatelor, subzistând deci temeiul obiectiv prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare).
Însă, temeiul subiectiv prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. (există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică), nu mai subzistă la acest moment.
Prin definiţie pericolul concret pentru ordinea publică este înţeles ca o „reacţie colectivă faţă de infracţiunea săvârşită care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare".
Acuzarea, ca de altfel şi prima instanţă, nu au dovedit cu probe pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului C.C., aflat în aceeaşi situaţie cu coinculpatul M.M.OG în prezent judecat în stare de libertate, persoane lipsite de antecedente penale, cu un statut socio - profesional bine structurat, care deşi monitorizate timp de 2 ani, s-a constatat că nu au mai săvârşit vreo faptă penală, fiecare ducând o viaţă normală conform posibilităţilor şi aspiraţiilor lor.
Parchetul a susţinut că se impune menţinerea arestării preventive a inculpatului, pentru buna desfăşurare a procesului, dar buna desfăşurare a procesului nu presupune cu necesitate privarea de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există probe că acesta s-a sustras de la urmărirea penală sau că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.
În plus statutul socio-profesional, vârsta, conduita anterioară sunt tot atâtea elemente care constituie garanţii reale oferite de inculpat în legătură cu prezenţa lui la proces.
Curtea de la Strasbourg a stabilit cu valoare de principiu că atunci când sunt chemate să statueze cu privire la detenţia preventivă a unei persoane, instanţele naţionale au obligaţia să verifice dacă nu este posibil să se recurgă la alte măsuri prin care să se asigure buna desfăşurare a procesului (cauza Jaworski c.Polonia - hotărârea din 28 martie 2006), reţinând că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenţia (cauza Witold Litwa c. Polonia - hotărârea din 4 aprilie 2000), cu alte cuvinte doar atunci când interesul public, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie, poate cântări mai greu decât dreptul la libertate.
Practica recentă a instanţei europene demonstrează o aplicare constantă a acestui principiu, Curtea de la Strasbourg reiterând (cauza Calmanovici c. României, cauza Scundeanu c. României) că autorităţile naţionale trebuie să prezinte fapte concrete din care să rezulte riscul pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a acuzatului, să examineze circumstanţele personale ale acestuia şi să ia în calcul posibilitatea aplicării unor măsuri alternative neprivative de libertate.
În acest context, Curtea a constatat că o măsura restrictivă de libertate este pe deplin justificată, fiind proporţională cu nevoile concrete ale procesului penal de faţă.
Pentru toate aceste motive apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, s-a înlocuit măsura privativă de libertate cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în condiţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen. şi ale art. 145 alin. (1) şi alin. (1)1 C. proc. pen., constatându-se că aceasta este cea mai potrivită măsură a fi luată la acest moment faţă de inculpat, asigurându-se suficiente garanţii pentru buna desfăşurare a procesului penal, precum şi pentru eliminarea riscului săvârşirii unei noi infracţiuni.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galaţi, pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Având în vedere condiţiile impuse de lege pentru luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, rezultă că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea se poate dispune atunci când nu mai este incident nici cazul prevăzut de art. 148 c.pr.pen.avut în vedere la luarea măsurii şi nici vreun altul dintre cele prevăzute de acelaşi text de lege.
În speţă, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de apel pe rolul căreia cauza se află, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului C.C., făcând ample trimiteri la diverse hotărâri C.E.D.O., nu a arătat în concret care sunt acele temeiuri care s-au schimbat, nu doar în raport cu momentul arestării inculpatului, ci mai ales cu cel anterior, din 12 august 2010, când însăşi instanţa de apel a considerat că se impune cercetarea în continuare în stare de arest a aceluiaşi inculpat, în condiţiile în care între cele două termene nu s-a desfăşurat nicio activitate procesuală.
Din încheierea recurată rezultă că, dispunând înlocuirea arestului preventive, instanţa de apel a dat eficienţă circumstanţelor personale ale inculpatului, omiţând să constate că toate aceste împrejurări au existat şi la momentul luării măsurii, neavând aşadar caracterul unor elemente noi, de natură a conduce la concluzia că temeiurile iniţiale s-au schimbat.
De asemenea, împrejurarea că un coinculpat este cercetat în stare de libertate nu are relevanţă cu privire la situaţia celuilalt inculpat, căci măsura arestării se dispune sau, după caz, se menţine inituituu personae;punerea în libertate a unuia dintre coinculpaţi nu poate constitui un argument valid pentru o revocare sau înlocuire ulterioară a măsurii arestării preventive pentru celălalt coinculpat, căci aceasta ar lipsi de conţinut orice analiză proprie pe care instanţa este chemată să o facă la un moment dat, în condiţiile art. 3002 şi art. 160b C. proc. pen. cu privire la temeiurile ce au stat la baza privării de libertate a inculpatului (s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă în care un inculpat este pus în libertate, însă nu ca efect al unei analize prezente a acestor temeiuri, ci al unei hotărâri anterioare privitoare la un coinculpat).
Dincolo de aceste consideraţii, Curtea constată că instanţa de apel nu a avut în vedere natura şi gravitatea faptelor imputate inculpatului, circumscrise fenomenului de trafic ilicit de droguri şi presupus a fi fost comise în mai multe rânduri,aspecte care justifică temerea că, prin lăsarea în libertate a inculpatului, s-ar crea un pericol concret pentru ordinea publică, încurajându-se comiterea de fapte similare, ce afectează sănătatea publică, de către inculpat sau alte persoane.
Împrejurarea că acesta ar fi obţinut sau nu vreun beneficiu material de pe urma activităţii desfăşurate ar putea eventual să fie valorificată, alături de celelalte circumstanţe personale ale acestuia, cu ocazia soluţionării apelurilor, neconstituind o justificare pentru înlocuirea măsurii arestării preventive.
În consecinţă, constatând că temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului C.C. impun în continuare privarea de libertate a acestuiajnalta Curte va admite recursul Parchetului, va casa în parte încheierea atacată şi rejudecând, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va înlătura dispoziţiile privitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (municipiul Brăila).
În baza art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., va menţine măsura arestării preventive a inculpatului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Galaţi împotriva încheierii penale din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, privind pe intimatul inculpat C.C., pronunţată în Dosar nr. 3050/113/2010.
Casează, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând, înlătură dispoziţiile privitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea (municipiul Brăila).
În baza art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1148/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1164/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
