ICCJ. Decizia nr. 3547/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3547/2010
Dosar nr. 567/57/2010
Şedinţa publică din 11 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 47/2010 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluţiei adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar penal nr. 22/P/2010, la data de 1 martie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul să plătească statului suma de 80 RON cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că prin plângerea formulată şi înregistrată la această Curte sub Dosar penal nr. 567/57/2010 petentul M.T. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar penal nr. 22/P/2010, la data de 1 martie 2010 şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de magistraţii: C.G. şi L.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 29, 291 şi 246 C. pen.
În expunerea scrisă a motivelor plângerii sale, petentul relevă, în esenţă că magistraţii şi-au fundamentat soluţia adoptată în Dosar nr. 524/306/2006 al Tribunalului Sibiu (apel) pe poziţia sa procesuală consemnată în fals în faţa acestei jurisdicţii (încheierea de şedinţă din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Sibiu) şi în care se menţionează nereal că apelantul reclamant - petentul în cauza de faţă - consimte la dezmembrarea conform variantei II anexa I din raportul de expertiză.
Arată petiţionarul că procedând astfel, magistraţii au pronunţat o soluţie păgubitoare pentru persoana sa, prevalându-l de un drept la a cărui cedare nu a consimţit.
Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, conform exigenţelor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:
1. Prin rezoluţia adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia la data de 1 martie 2010, în Dosar nr. 22/P/2010, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii C.G. şi L.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289, 291 şi 246 C. pen.
Pentru a dispune astfel Parchetul a reţinut următoarele motive de fapt şi de drept:
Între M.T. şi E., în calitate de reclamanţi şi G.M. şi G. în calitate de părţi, s-a derulat din anul 2006 un proces civil. Prin Sentinţa civilă nr. 1061 din 20 februarie 2008 Judecătoria Sibiu a dispus:
- unificarea imobilului de sub A+1, A+2 din CF Sibiu (220/1, 221/1 şi părţile comune indivize) cu imobilul A+1, A+2 din CF Sibiu (220/11, 221/11 şi părţile comune indivize) într-un corp funciar nou în CF Sibiu A+2 - casă, curte şi grădină în suprafaţă de 536 mp;
- dezmembrarea imobilului de sub A+2 din CF Sibiu după cum urmează:
- top. - casă şi curte în suprafaţă de 192 mp apartament în:
- top. 1 - apartamentul nr. 1 compus din: subsol, 1 pivniţă în suprafaţă de 12 mp, parter: 4 camere, 1 bucătărie şi 1 baie cu WC, proprietatea reclamanţilor M.T. şi M.E.;
- top. - apartamentul nr. 2 compus din: - 2 pivniţe în suprafaţă de 95 mp, parter: scările de acces la etaj în suprafaţă de 6 mp, etaj: 3 camere, 1 bucătărie, 1 hol, o baie cu WC şi scările urcare la pod şi podul casei, proprietatea pârâţilor G.M. şi G.G.;
- părţi comune indivize în cote de 1/4: întregul teren clădit şi neclădit de 192 mp, la subsol intrarea şi scările de acces, la parter un coridor, planşeele dintre apartamente, coşurile, fundaţiile, acoperişul, împrejmuirea, intrarea în curte, racordurile de apă, gaz, canal;
- top - curte şi magazie de cărămidă în suprafaţă de 61 mp, ce se atribuie pârâţilor;
- top - grădină de 111 mp, ce se atribuie reclamanţilor;
- top - curte şi magazie de cărămidă în suprafaţă de 61 mp, ce se atribuie reclamanţilor;
- top - grădină de 111 mp, ce se atribuie pârâţilor, potrivit expertizei tehnice efectuate în cauză de expert ing. I.I., parte integrantă din prezenta sentinţă;
- întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate al părţilor.
Această soluţie a fost atacată cu apel, iar prin Decizia nr. 137 din 10 aprilie 2009 Tribunalul Sibiu a dispus:
- dezmembrarea imobilului de sub A+2 din CF Sibiu, după cum urmează:
- nr. top, casă şi curte în suprafaţă de 192 mp, care se dezmembrează la rândul lui, astfel:
- top - apartamentul nr. 1 compus din: subsol - 1 pivniţă în suprafaţă de 12 mp, parter: 4 camere, 1 bucătărie şi 1 baie cu wc, proprietatea reclamanţilor M.T. şi M.E.;
- top - apartamentul nr. 2, compus din: 2 pivniţe în suprafaţă de 95 mp, parter, scările de acces la etaj în suprafaţă de 6 mp, etaj: 3 camere, 1 bucătărie, 1 hol, o baie cu wc şi scările urcare la pod şi podul casei, proprietatea pârâţilor G.M. şi G.G.;
- părţi comune indivize în cote de 1/2 pentru cele 2 apartamente: întregul teren clădit şi neclădit de 229 mp, la subsol intrarea şi scările de acces la parter un coridor, planşeele dintre apartamente, sosurile, fundaţiile, acoperişul, împrejmuirea, intrarea în curte, racordurile de apă, gaz, canal;
- top - curte şi magazie de cărămidă în suprafaţă de 153,5 mp, ce se atribuie pârâţilor G.M. şi G.G.;
- top - grădină de 153,5 mp, ce se atribuie reclamanţilor M.;
- a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, inclusiv cele vizând revenirea provizorie la situaţia anterioară de carte funciară.
Ulterior, reclamanţii M.T. şi M.E. au declarat recurs, iar Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 377 din 15 octombrie 2009 l-a respins ca nefondat. Printre alte considerente, instanţa de control judiciar a reţinut că în faţa instanţei de apel reclamantul a declarat că este de acord cu varianta II din anexa 1 la expertiză, ca de altfel şi mandatarul pârâţilor, aşa cum s-a consemnat în partea introductivă a deciziei atacate cu recurs. Deci, între părţi s-a realizat un acord în privinţa modalităţii de sistare a indiviziunii, iar afirmaţia recurenţilor, în sensul că au dorit o altă variantă, este lipsită de suport probator şi a fost respinsă.
Prin plângerea penală formulată persoana vătămată M.T. susţine, fără nici un suport probatoriu, că menţiunile cuprinse în decizia Tribunalului Sibiu, în sensul că ar fi fost de acord cu varianta II din expertiză sunt false.
Prin formularea unei plângeri penale nu pot fi cenzurate soluţiile dispuse de judecători în cauzele administrate de aceştia. Cenzurarea soluţiei magistratului se poate realiza numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de C. proc. civ., iar pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, în lipsa altor elemente, nu poate constitui o faptă în sensul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
2. Prin rezoluţia din 31 martie 2010 emisă în Dosar nr. 289/11/2/2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca neîntemeiată plângerea petentului M.T. împotriva rezoluţiei aceleiaşi autorităţi judiciare, adoptată în Dosar nr. 22/P/2010, soluţie ce are la bază următoarele argumente:
În mod întemeiat procurorul de caz a observat că magistraţii s-au pronunţat în limita prerogativelor lor. Actele premergătoare efectuate nu indică date, indicii, informaţii, suspiciuni ori dovezi din care să rezulte reaua-credinţă a magistraţilor, nici persoana vătămată nu poate furniza astfel de date, mărginindu-se să afirme interesat existenţa abuzului.
3. În urma examinării efective a probelor esenţiale supuse aprecierii sale - preambulul Deciziei civile nr. 137 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Sibiu, Decizia civilă nr. 377/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, rapoarte de expertiză - Curtea a reţinut că susţinerile petentului sunt infirmate de datele certe din cauză şi nu pot constitui temeiuri suficiente pentru formularea unor acuzaţii complete.
4. Analiza preambulului Deciziei civile nr. 137/2009 a Tribunalului Sibiu relevă, fără dubiu, că reclamantul M.T. a achiesat la dezmembrarea conform variantei II Anexa 1 a raportului de expertiză, aspect ce exclude orice suspiciune cu privire la eventuala conduită abuzivă a magistraţilor chemaţi să soluţioneze litigiul.
5. Curtea arată, de asemenea, că în cauză nu există minime elemente care să contureze îndeplinirea defectuoasă de către magistraţi a prerogativelor lor în instrumentarea Dosarului nr. 524/306/2006.
6. Faptul că soluţia adoptată îl dezavantajează, în opinia sa, pe petiţionar nu reprezintă un temei suficient pentru a angrena răspunderea penală a magistraţilor, aceştia acţionând în limitele prerogativelor recunoscute de lege, pronunţând o soluţie conform convingerii lor intime, formate în baza actelor şi materialului din dosarul cauzei.
7. În altă ordine de idei, Curtea observă, fără a fi în măsură să aprecieze asupra fondului cauzei, că varianta pe care o clamează petentul şi soţia sa, variantă cuprinsă în suplimentul nr. 2 din raportul de expertiză, nu a fost solicitată în faţa instanţei şi nici încuviinţată ca mijloc de probă de către Tribunalul Sibiu.
8. Faţă de cele ce preced, Curtea de Apel a considerat că în cauză nu există motive pertinente şi raţionale care să justifice începerea urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul M.T., care deşi legal citat nu s-a prezentat în faţa Curţii pentru susţinerea căii de atac formulate.
Prin motive scrise de recurs, petentul a adus mai multe critici modului în care i-a fost soluţionată cauza civilă de către intimaţi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că petentul a avut calitatea de reclamant într-un dosar civil având ca obiect ieşirea din indiviziune pentru imobilul din str. F. din Sibiu.
Cauza a format obiectul Dosarului nr. 534/306/2006 al Judecătoriei Sibiu, iar intimaţii C.G. şi L.D.T. au soluţionat, în calitate de judecători ai Tribunalului Sibiu, apelurile pe care părţile le-au declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, pronunţând astfel Decizia civilă nr. 137 din 10 aprilie 2009.
Această decizie, prin care au fost admise toate apelurile, a fost menţinută implicit prin Decizia civilă nr. 377 din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, care a respins ca nefondat recursul declarat de petent şi soţia acestuia.
Prin plângerea penală formulată de către petent împotriva intimaţilor, acesta a formulat critici la adresa modului în care a fost soluţionată cauza sa civilă.
Curtea reţine că procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. are în vedere cenzurarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei a soluţiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat.
Această procedură nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluţiilor date de magistraţi în procesul de interpretare şi aplicare a legii într-o cauză dată.
Eventualele erori apărute în acest proces nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
Prin urmare, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care a(u) soluţionat cauza.
Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susţinerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depăşesc cenzura actelor întocmite de intimaţi (şi care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credinţă a funcţiei deţinute, ceea ce înseamnă că intimaţii au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Or, în speţă, Curtea constată că atât motivarea plângerii penale, cât şi cea plângerii adresate instanţei cuprind în realitate critici aduse soluţiei adoptate de către intimaţi, pe care petentul le putea invoca odată cu exercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunţate în respectiva cauză, în condiţiile C. proc. civ.
În consecinţă, soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în cauză de către procuror şi menţinută prin hotărârea atacată, este legală şi temeinică, întrucât faptele reclamate de către petent nu există, astfel încât recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.T. împotriva Sentinţei penale nr. 47/2010 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1688/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1698/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
