ICCJ. Decizia nr. 3551/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3551/2010
Dosar nr. 9212/2/2009
Şedinţa publică din 11 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 80/F din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta I.C. împotriva Rezoluţiei din 8 septembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost obligată petenta la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că la data de 1 octombrie 2009 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, plângerea formulată de petenta I.C., în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. împotriva Rezoluţiei din 8 septembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, despre care a arătat că este nelegală şi netemeinică.
În motivarea plângerii, petenta a susţinut că există dovezi concludente în sensul că judecătorul T.A.V., soluţionând Dosarul nr. 17.058/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a (litigiu de muncă), în care I.C. este contestatoare, a săvârşit infracţiunile de:
- abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen.), deoarece i-a încălcat dreptul la apărare în proces;
- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP));
- fals intelectual şi uz de fals (art. 289 şi art. 291 C. pen.);
- favorizarea infractorului (art. 264 C. pen.).
Petenta a mai arătat că numita P.M., manager al S.C.U.O. Bucureşti, care i-a desfăcut în mod nelegal contractul de muncă (acesta fiind obiectul procesului aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti), se face vinovată de instigare şi complicitate la infracţiunile săvârşite de judecătorul T.A.V., la care se adaugă instigarea la tentativă de lipsire de libertate şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni.
Petenta a cerut de asemenea ca numita P.G., avocat, care a apărat în instanţă interesele intimatei S.C.U.O., să fie condamnată pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, fals în declaraţii şi instigare la comiterea celorlalte fapte penale.
Petenta a mai solicitat admiterea plângerii, infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa condamnării celor trei făptuitoare. În privinţa laturii civile a cauzei, petenta s-a constituit parte civilă cu suma de 150.000 RON împotriva judecătorului T.A.V., reprezentând daune morale.
A fost ataşat Dosarul nr. 159/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar petenta a depus, în copie, mai multe înscrisuri din dosarul civil având ca obiect contestaţia sa împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa din 23 iulie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul penal nr. 159/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitele:
- T.A.V., judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi şi favorizarea infractorului;
- P.G., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru infracţiunile de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, la uz de fals, uz de fals, fals în declaraţii şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce o priveşte pe numita P.M. în vederea cercetării acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvârşire de infracţiuni, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi uz de fals şi declinarea cauzei referitor la aceasta în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1.
În cuprinsul ordonanţei se motivează soluţia de neîncepere a urmăririi penale, în ceea ce îl priveşte pe magistratul T.A.V., în sensul că petenta este nemulţumită de Sentinţa civilă nr. 3019 din 8 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 17058/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Prin această sentinţă s-a admis contestaţia petentei, a fost anulată Decizia de sancţionare nr. 30 din 9 aprilie 2008, obligarea intimatului S.C.U.O. de a o reintegra pe postul avut anterior, cu plata integrală a drepturilor salariale până la reintegrarea efectivă; au fost însă respinse solicitările contestatoarei privind plata de daune materiale şi morale. Petenta a declarat recurs, afirmând că magistratul a reţinut la dosarul cauzei un înscris prin care I.C. era calificată drept „o persoană iresponsabilă";.
În ordonanţă s-a arătat că din examinarea materialului probator nu se conturează elementele săvârşirii vreunei infracţiuni, magistratul îndeplinindu-şi îndatoririle de serviciu în conformitate cu prevederile legale, fără a arăta părtinire în soluţia adoptată, care este, în cea mai mare măsură, favorabilă petentei.
În ceea ce o priveşte pe numita P.G., avocat, ordonanţa a reţinut că în sarcina acesteia nu s-au stabilit elemente ale săvârşirii vreunei infracţiuni, ea îndeplinindu-şi mandatul în condiţii legale.
Împotriva acestei ordonanţe petenta I.C. a formulat plângere, considerând-o nelegală şi netemeinică şi solicitând trimiterea în judecată a persoanelor reclamate.
Prin Rezoluţia din 9 septembrie 2009, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, cu o motivare similară, plângerea petentei.
Examinând plângerea formulată de petentă în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. şi având în vedere întregul material probator administrat, Curtea de Apel a reţinut că aceasta este nefondată.
În ordonanţă şi în rezoluţia care a confirmat-o s-a concluzionat în mod corect că nu există, în ceea ce le priveşte pe magistratul T.A.V. şi avocatul P.G., elemente ale săvârşirii vreunei infracţiuni. Nemulţumirea subiectivă a petentei faţă de modul în care aceste persoane şi-au îndeplinit atribuţiile profesionale nu poate constitui, în lipsa oricăror dovezi privind săvârşirea de infracţiuni, temei pentru urmărirea lor penală şi cu atât mai puţin pentru condamnare, aşa cum s-a solicitat. Legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate sunt verificate prin exercitarea căilor de atac şi nu prin intermediul plângerilor penale.
În ceea ce o priveşte pe numita P.G., în mod justificat s-a apreciat că nu există dovezi privind exercitarea nelegală a mandatului avocaţial.
În fine, măsura disjungerii şi a declinării competenţei referitor la numita P.M. apare ca fiind legală, competenţa materială şi teritorială revenind Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionara I.C., aducând în motivarea scrisă a căii de atac critici la adresa modului în care cauza sa civilă a fost soluţionată de către intimata T.A.V.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că petenta a avut calitatea de contestator într-un dosar civil având ca obiect anularea unei decizii emisă de S.C.U.O. prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, obligarea la reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, cu plata unei despăgubiri egale cu salariile de care a fost lipsită, precum şi a unor daune morale.
Cauza a format obiectul Dosarului nr. 17058/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar intimata T.A.V. a fost preşedintele completului colegial care a soluţionat, în fond, cauza petentei, pronunţând astfel Sentinţa civilă nr. 3019 din 8 aprilie 2009.
Prin această sentinţă a fost admisă în parte acţiunea contestatoarei.
Prin plângerea penală formulată de către petentă împotriva intimatei T.A.V., acesta a formulat critici la adresa modului în care a fost soluţionată cauza sa civilă.
Curtea reţine că procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. are în vedere cenzurarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei a soluţiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat.
Această procedură nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluţiilor date de magistraţi în procesul de interpretare şi aplicare a legii într-o cauză dată.
Eventualele erori apărute în acest proces nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
Prin urmare, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului(magistraţilor) care a(u) soluţionat cauza.
Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susţinerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depăşesc cenzura actelor întocmite de intimată (şi care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credinţă a funcţiei deţinute, ceea ce înseamnă că intimata a cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Or, în speţă, Curtea constată că atât motivarea plângerii penale, cât şi cea a plângerii adresate instanţei, ca de altfel şi motivarea prezentului recurs, cuprind în realitate critici aduse soluţiei adoptate de către intimată (care în esenţă îi era favorabilă petentei) şi pe care aceasta din urmă le putea invoca odată cu exercitarea căii de atac împotriva hotărârii pronunţate în respectiva cauză, în condiţiile Codului de procedură civilă, astfel încât soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
În privinţa intimatei P.G., avocat al S.C.U.O. din acelaşi litigiu de muncă, Curtea constată că acuzaţiile aduse acesteia au în vedere în esenţă participaţia sa la comiterea presupuselor fapte penale de către intimata T.A.V. Or, câtă vreme actele premergătoare efectuate în cauză au condus la concluzia că faptele imputate acesteia din urmă, ca autor, nu sunt prevăzute de legea penală, aceeaşi soluţie de neîncepere a urmăririi penale se impune şi cu privire la presupusa instigare sau complicitate la săvârşirea acestora.
În fine, în privinţa numitei P.M., deşi aceasta este menţionată în plângerea penală formulată de petentă, Curtea constată că prin rezoluţia atacată s-au disjuns cercetările faţă de aceasta, soluţie ce nu poate fi cenzurată în procedura instituită de art. 2781 C. proc. pen.
În consecinţă, soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în cauză de către procuror şi menţinută prin hotărârea atacată, este legală şi temeinică, astfel încât recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara I.C. împotriva Sentinţei penale nr. 80/F din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2061/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 367/2010. Penal → |
|---|
