ICCJ. Decizia nr. 3780/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3780/2010
Dosar nr. 8616/1/2010
Şedinţa publică din 26 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11294/2/2009 (2766/2009), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 1608 alin. (2) C. proc. pen., a admis cererea formulată de inculpatul R.D. (fiul lui E. şi al D.) şi a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a acestuia.
În baza art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
- să nu depăşească limita teritorială a ţării decât în condiţiile stabilite de instanţă;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea (organul de poliţie de la domiciliul inculpatului), conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1602 alin. (3)1 din C. proc. pen. inculpatul va respecta pe timpul liberării provizorii şi următoarele obligaţii:
- să nu se deplaseze la sediul Tribunalului Prahova;
- să nu se apropie şi să nu comunice în vreun fel, direct sau indirect cu niciunul dintre coinculpaţi.
În baza art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin se va lua măsura arestării preventive.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 207/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., inculpatul R.D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea în concurs real a două infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi a două infracţiuni de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în cursul lunii septembrie 2009, în calitate de judecător la Tribunalul Prahova, a pretins şi primit prin intermediul inculpatei P.V.I., avocat în Baroul Prahova, aproximativ suma de 20.000 euro, iar în cursul lunii octombrie 2009, a pretins şi primit alţi 20.000 euro, prin intermediul aceleiaşi persoane, pentru a facilita punerea în libertate a lui P.F.N.
Inculpatul a fost arestat preventiv în baza art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. prin încheierea din 5 noiembrie 2009, măsura preventivă fiind menţinută succesiv de instanţă.
La data de 21 octombrie 2010, instanţa a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei luării măsurii arestării preventive, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., luând în discuţie şi cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Din analiza textelor de lege referitoare la măsurile preventive şi scopul acestora, Curtea a concluzionat că acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu este împiedicată de menţinerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului.
Curtea a arătat că există în continuare indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Având însă în vedere că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, iar de la data de 29 iunie 2010, până în prezent, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice nu a întocmit lucrarea, Curtea a apreciat că durata procesului se poate prelungi din motive neimputabile inculpatului.
Curtea a invocat jurisprudenţa C.E.D.O. potrivit căreia nu se poate dispune menţinerea unei persoane în stare de arest preventiv pe o perioadă care poate depăşi durata unui termen rezonabil, din motive imputabile autorităţilor, în condiţiile în care toate probele au fost administrate, cu excepţia expertizei.
În consecinţă, Curtea a apreciat că procesul penal poate continua cu inculpatul în stare de libertate, cu impunerea unui control judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie.
S-a arătat că instanţa, soluţionând cererea de liberare provizorie sub control judiciar prin admitere, nu a examinat şi nu a dat eficienţa cuvenită existenţei datelor din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârşi alte infracţiuni sau de a zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă.
Inculpatul R.D. a negat comiterea infracţiunilor, existând posibilitatea să intervină asupra administrării sau readministrării unor probe, inclusiv în legătură cu concluziile expertizei tehnice, creându-se premisele influenţării bunei desfăşurări a procesului în curs.
Faptele deduse judecăţii constau în infracţiuni de corupţie comise de un judecător, natura acestora şi îndeplinirea scopului măsurilor preventive luate faţă de inculpatul acuzat de astfel de infracţiuni constituind un element de analiză în soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, mai ales în condiţiile în care inculpatul nu şi-a asumat responsabilitatea săvârşirii lor.
Pe de altă parte, termenul rezonabil raportat la măsura arestării preventive trebuie raportat la complexitatea cauzei, numărul persoanelor implicate, natura infracţiunilor pretins a fi săvârşite, nepunându-se problema depăşirii unui astfel de termen în această cauză. De altfel, expertiza tehnică a cărei efectuare ar atrage întârzierea soluţionării în fond a cauzei, este o probă propusă de inculpat.
Printr-o altă critică, Parchetul a învederat faptul că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul nefiind audiat, exprimându-şi doar însuşirea cererii formulate de apărătorul său şi luând ultimul cuvânt.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi menţinerea stării de arest a inculpatului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. este obligat ca, în afara motivelor invocate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, devoluând asupra fondului.
Verificând legalitatea încheierii atacate, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe a fost luată cu încălcarea procedurii prevăzută în instituţia liberării provizorii şi a dreptului la apărare al inculpatului.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., soluţionarea cererii de liberare provizorie se face după ascultarea învinuitului sau a inculpatului, a concluziilor apărătorului, precum şi ale procurorului.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că instanţa nu s-a conformat dispoziţiei legale arătate, inculpatul R.D. nefiind ascultat.
Dispoziţia textului de lege nu este facultativă şi nici nu poate fi asimilată ori suplinită de însuşirea de către inculpat a cererii de liberare provizorie (operaţiune distinctă, anterioară ascultării şi prevăzută de art. 1607 C. proc. pen.) şi nici de ultimul cuvânt al acestuia în proces.
Ascultarea inculpatului este o dispoziţie obligatorie care complineşte garanţiile procesuale privind asigurarea dreptului la apărare al acestuia.
Constatând nerespectarea procedurii privind soluţionarea cererii de liberare provizorie cu consecinţa încălcării dreptului la apărare al inculpatului, Înalta Curte constată că vătămarea adusă nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului lovit de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 197 C. proc. pen., anularea acestuia fiind necesară aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.
Ascultarea inculpatului se dovedeşte a fi necesară scopului enunţat mai sus întrucât poziţia procesuală a lui R.D. poate fi revelatoare pentru instanţa care trebuie să examineze şi să aprecieze asupra existenţei datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârşească alte infracţiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului, împrejurări care condiţionează acordarea beneficiului liberării provizorii, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Ascultarea inculpatului în condiţiile respectării principiului contradictorialităţii dă posibilitatea instanţei să aprecieze în deplină cunoştinţă de cauză asupra îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Aşa fiind, Înalta Curte nu va mai examina motivele de netemeinicie a hotărârii arătate în recursul procurorului şi, constatând nelegalitatea acesteia, va casa încheierea şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c), art. 3856 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva încheierii din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 11294/2/2009 (2766/2009), privind pe inculpatul R.D.
Casează încheierea atacată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului R.D. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3693/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1670/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
