ICCJ. Decizia nr. 3692/2010. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3692/2010
Dosar nr. 5939/1/2010
Şedinţa publică din 20 octombrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2260 din 09 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - în Dosarul nr. 11859/95/2008 s-a decis:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul G.N.G. împotriva Deciziei penale nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte Decizia recurată numai în ceea ce priveşte temeiul achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 pe care-l schimbă din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 12 C. proc. pen., sesizează I.P.J. Gorj - Serviciul Politiei Rutiere.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul M.J.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte, a reţinut următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 61 din 5 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 11859/95/2008, s-au dispus următoarele:
În baza art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, a fost condamnat inculpatul G.N.G., fiul lui G. şi A.C., la 1 an şi 8 luni închisoare.
În baza art. 255 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni, urmând ca inculpatul să execute 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe perioada prev. de art. 82 C. pen.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării pedepsei s-a suspendat pedeapsa accesorie.
În baza art. 255 alin. (4) rep. art. 254 alin. (3) C. pen. s-a confiscat de la inculpat suma de 100 euro, sumă ce a făcut obiectul infracţiunii de dare de mită.
A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare statului.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul îndeplineşte funcţia de agent de poliţie în cadrul I.P.J. Timiş, Poliţia Municipiului Timişoara - Biroul Ordine Publică - Compartiment Siguranţă Publică şi Patrulare - Secţia 1 iar începând cu data de 24 martie 2008 a fost planificat în concediu de odihnă.
În acest sens, inculpatul s-a deplasat din Timişoara în comuna Stăneşti, judeţul Gorj pentru efectuarea concediului, părinţii deţinând în localitatea respectivă o locuinţă.
În după amiaza zilei de 25 martie 2008, inculpatul însoţit de vărul său F.l.M. s-a deplasat la un bar din satul Alexeni unde au consumat băuturi alcoolice (bere), după care au mers la domiciliul ultimului, au servit masa (cina) şi au consumat din nou băuturi alcoolice (vin).
La masă cei doi au discutat posibilitatea deplasării din comuna Stăneşti la un bar din municipiul Tg. Jiu - Cartier lezureni, făptuitorul F.l.M. punând totuşi la îndoială deplasarea, având în vedere consumul de alcool de către inculpat.
Cu toate acestea, G.N.G. a nesocotit solicitarea făptuitorului şi l-a invitat la barul din Tg. Jiu, conducând pe drumurile publice, pe ruta Stăneşti - cartier lezureni, autoturismul proprietate personală marca V.G.
Aici, cei doi au consumat din nou băuturi alcoolice, respectiv bere, cafea şi câte o friptură, în jurul orei 2.00-2.30, inculpatul hotărând să se deplaseze la o veche cunoştinţă pe nume C. care locuia într-un cartier al oraşului Tg-Jiu.
Inculpatul a urcat la volanul autoturismului şi a condus din cartierul lezureni pe strada C. şi strada N. unde, într-o curbă deosebit de periculoasă, datorită stării de ebrietate, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu partea din faţă în şanţul pluvial din partea dreaptă.
Inculpatul, împreună cu F.I., a încercat să scoată autoturismul din şanţ dar nu a reuşit, motiv pentru care l-au sunat pe martorul C.R.G. pentru a-i ajuta. în aceste împrejurări au fost surprinşi de către agenţii A.I. şi D.M. din cadrul Poliţiei Municipiului Tg. Jiu-Biroul Ordine Publică. Agenţii de poliţie i-au întrebat dacă sunt victime, aceştia au răspuns că nu şi persoana care conducea autoturismul a plecat să caute un alt autovehicul pentru a-l tracta.
După ce au analizat mai atent autoturismul V., cei doi agenţi au solicitat tinerilor să fie sinceri şi să nu mai arunce vina pe altă persoană, moment în care martorul F.l.M. i-a atras atenţia inculpatului G. să recunoască că a condus autoturismul, acesta recunoscând că a condus şi datorită vitezei a pierdut controlul volanului.
Agenţii de poliţie A. şi D. au anunţat Serviciul Poliţiei Rutiere în vederea deplasării la faţa locului a unui echipaj de la circulaţie, timp în care inculpatul l-a rugat pe agentul A. să nu mai fie anunţaţi agenţii de la Poliţia Rutieră.
I s-a explicat inculpatului că evenimentul nu poate rămâne neanunţat, iar acesta s-a îndepărtat de maşina poliţiei pentru un moment, a purtat o discuţie cu F.l.M., după care a revenit lângă portiera din partea stângă a autoturismului poliţiei şi a pus pe picioarele agentului de poliţie A., ce se afla la volan, o bancnotă de 100 euro, menţionând că aşa se practică la Timişoara unde el este poliţist şi să-i permită să plece înainte de prezenta agenţilor de poliţie de la Serviciul Poliţiei Rutiere.
Deşi agentul de poliţie A.I. i-a solicitat inculpatului să-şi ia banii înapoi, acesta s-a retras spre martorul F., urmat de agentul de poliţie, moment în care şi-au făcut apariţia agenţii N.A. şi V.G.D. din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, urmaţi la scurt timp de martorul C.R.G.
În faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că a oferit agenţilor de poliţie A. şi D. suma de 100 euro dar nu în scopul de a-i permite plecarea şi a fi ascunsă în acest sens starea de ebrietate în care se afla, ci pentru ca cei doi poliţişti să oprească un alt autovehicul şi să-l ajute să tracteze autoturismul personal aflat în şanţul pluvial, banii urmând a fi daţi conducătorului auto respectiv pentru ajutorul primit.
Inculpatul a fost condus la Poliţia Municipiului Tg-Jiu, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Tg. Jiu, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la orele 4,10 şi respectiv 5,10, rezultând o alcoolemie de 1,40 gr %o.
Inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize în cadrul Institutului de Medicină Legală M.M. Bucureşti care, potrivit raportului de expertiză medico legală, a constatat şi concluzionat că, din punct de vedere teoretic, între orele 40-2,00, alcoolemia inculpatului ar fi putut avea orice valoare între circa 0.55 gr.% şi 1,20 gr.% în funcţie de cantitatea reală de băutură consumată.
Starea de fapt menţionată a fost reţinută pe baza probelor administrate atât pe parcursul urmăririi penale cât şi al judecăţii în primă instanţă, respectiv: proces - verbal de constatare, buletin de analiză toxicologică, declaraţiile martorilor A.I., D.M., F.I.M., C.R., V.G.D., N.A., expertiza privind calculul retroactiv al alcoolemiei şi declaraţiile inculpatului date la urmărirea penală.
În faza de cercetare judecătorească inculpatul a solicitat o nouă expertiză de recalculare a alcoolemiei, cererea fiind respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 26 februarie 2009.
În faţa primei instanţe, inculpatul s-a prevalat de dreptul prev. de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. de a nu face nici o declaraţie.
Instanţa de fond a reţinut că apărările inculpatului - în sensul că ar fi consumat şi vişinată dintr-o sticlă aflată în maşină şi că ar fi dat acei bani poliţistului pentru a-i da celui care îl va ajuta să-şi scoată maşina din şanţ şi să o tracteze - sunt nesincere şi nu se coroborează cu probele administrate în cauză.
În consecinţă, s-a reţinut ca fiind întrunite elementele constitutive ale ambelor infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată iar în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor s-a menţionat că se are în vedere modalitatea de comitere a faptelor, atitudinea inculpatului şi lipsa de antecedente penale.
B. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul.
Motivele depuse de apărătorul din oficiu vizau, în esenţă, achitarea inculpatului pentru cele două infracţiuni, cu argumentaţia adusă de acesta la instanţa de fond şi anume aceea că bancnota de 100 de euro nu a fost dată ca mită ci pentru ca poliţistul să-l ajute să găsească o maşină cu care să-şi scoată din şanţ şi să-şi tracteze propria maşină, iar în ceea ce priveşte alcoolemia s-a criticat modul de recoltare şi nefolosirea trusei standard.
În motivele de apel depuse de apărătorul ales au fost invocate mai multe aspecte şi anume:
În primul rând, a fost invocată nulitatea absolută a sentinţei întrucât la instanţa de fond M.P. ar fi fost reprezentat de un procuror necompetent - procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu.
În al doilea rând, s-a solicitat constatarea nulităţii materialului de urmărire penală întrucât:
a) cercetarea penală pentru infracţiunea de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice a fost efectuată de agenţi din cadrul serviciului poliţiei rutiere deşi trebuia făcută de lucrători cu grad profesional corespunzător celui de ofiţer;
b) proba biologică a alcoolemiei a fost obţinută în mod ilegal şi conform art. 64 C. proc. pen. nu este valabilă pentru că:
În buletinul de examinare clinică nu sunt completate toate rubricile cu datele de identitate ale inculpatului astfel că nu se poate stabili că sângele provine de la acesta;
- nu este trecută grupa sangvină a sângelui examinat;
- nu a fost folosită trusa standard de recoltare - conform OMS nr. 376/2006 iar sângele s-a recoltat în fiole de penicilină sigilate cu sigiliul poliţiei şi nu cu cel standard al trusei;
- sângele a fost recoltat la peste 5 ore de la producerea accidentului;
- declaraţiile poliţiştilor A. şi D. sunt identice;
- nu s-a stabilit cu exactitate ora producerii accidentului;
- nu s-a stabilit ce este cu acea bancnotă de 100 de euro, cine, cui şi de ce a fost dată.
În al treilea rând, pe fondul cauzei s-a solicitat achitarea inculpatului pentru ambele infracţiuni întrucât există dubiu cu privire la valoarea alcoolemiei acestuia la momentul producerii accidentului, iar în ceea ce priveşte bancnota de 100 de euro, aceasta a fost dată pentru ca denunţătorul A. să-l ajute în găsirea unei maşini cu ajutorul căreia urma să-şi tracteze propria maşină.
Au fost invocate şi alte aspecte legate de bancnota respectivă şi anume că nu s-a făcut dovada că bancnota de 100 de euro dată de F. inculpatului este aceiaşi cu bancnota de 100 de euro pe care i-ar fi dat lui A. şi că cei 100 de euro nu au fost găsiţi asupra inculpatului.
În consecinţă, s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 şi în temeiul art. 10 lit. d) pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. (lipsa intenţiei).
Pe parcursul judecării apelului, inculpatul, prin apărător, a solicitat efectuarea unei expertize de recalculare a alcoolemiei şi reaudierea martorului F.I.M., cereri respinse prin încheierea din 28 octombrie 2009.
Ulterior, la termenul din 25 noiembrie 2009, s-au respins şi alte solicitări ale inculpatului ce vizau aspect strâns legate de calculul retroactiv al alcoolemiei dar şi cererea privind efectuarea unei expertize grafologice asupra semnăturii de pe buletinul de analiză al etilotestului.
A fost audiat inculpatul care a acceptat să dea declaraţie în faţa instanţei.
În declaraţia dată inculpatul şi-a menţinut în esenţă cele declarate la urmărirea penală cu privire la consumul de alcool, conducerea autoturismului, accidentul şi scopul pentru care s-a dat acea bancnotă de 100 de euro poliţistului A.I.
Cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 9 decembrie 2009 inculpatul, prin apărător, a arătat că nu mai susţine primul motiv de apel, cel vizând constatarea nulităţii absolute a sentinţei.
Prin Decizia nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul G.N.G. împotriva sentinţei penale nr. 61 din 5 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. 11859/95/2008, ce a fost desfiinţată în parte, s-au descontopit pedepsele iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.N.G. pentru săvârşirea infracţiuni prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002. S-a menţinut condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., precum şi celelalte dispoziţii ale sentinţei privind suspendarea condiţionată a executării pe termenul de încercare prev. de art. 82 C. pen.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut că, verificând sentinţa Tribunalului Gorj se constată că, iniţial, a fost menţionată ca participând la şedinţa de judecată din 5 martie 2009 procuror T.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu.
Ulterior, pe parcursul judecării apelului, instanţa de fond a sesizat eroarea materială şi, prin încheierea din 24 iunie 2009, s-a dispus îndreptarea acesteia în sensul că s-a menţionat participarea la şedinţă a procurorului T.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Rezultă aşadar că normele privind participarea procurorului la şedinţele de judecată nu au fost încălcate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel - cu referire la competenţa de a efectua cercetarea penală - s-a reţinut că cele invocate de inculpat sunt nefondate. În cauză urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror (întrucât este vorba de o infracţiune de corupţie) dar acesta, conform art. 217 alin. (4) C. proc. pen., poate dispune prin ordonanţă ca anumite acte să fie îndeplinite de organele poliţiei judiciare.
În speţă, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj - organ de urmărire penală competent a efectua urmărirea - a dispus prin ordonanţa nr. 213/PA din 27 martie 2008 delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară, comisar C.C. şi insp. principal B.l.D., să efectueze anumite acte procedurale, lucru care s-a şi realizat.
Tot legat de cel de a-l doilea motiv de apel - cel vizând nelegalitatea obţinerii probei biologice - instanţa de apel a reţinut că Ordinul M.S. nr. 376/2006 prevede, într-adevăr, că recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se face cu trusă standard care, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, va trebui să intre în dotarea tuturor unităţilor sanitare.
Lipsa acestei truse şi recoltarea probelor prin metoda folosită anterior nu conduce însă la nulitatea probei astfel obţinute, art. 6 lit. c) din norme prevăzând în mod expres că prelevarea se face cu seringi de unică folosinţă până la înlocuirea acestei metode şi dotarea unităţilor sanitare cu truse standard.
Buletinul de analiză clinică - document ce trebuie în mod obligatoriu completat în momentul recoltării probei biologice (fila 21 dosar de urmărire penală) - conform art. 18 din Normele Metodologice nu este completat în mod corespunzător la rubrica A (datele de identitate ale celui examinat), însă actul normativ nu prevede care este sancţiunea în această situaţie, singurul efect al necompletării acelei rubrici putând fi crearea unui puternic dubiu cu privire la împrejurarea că proba recoltată aparţine sau nu inculpatului.
Cum însă buletinul de examinare clinică a fost însoţit de procesul verbal de recoltare (fila 20), act în care sunt consemnate toate datele de identitate ale inculpatului, iar pe ambele acte este parafa şi semnătura aceluiaşi medic, este evident că şi buletinul de examinare clinică se referă tot la inculpat.
Este de remarcat că acest buletin conţine date favorabile inculpatului, în sensul că acesta nu prezintă semne de ebrietate având orientare spaţio-temporală, comportare ordonată, atenţie concentrată, judecată coerentă şi răspunde pozitiv anumitor probe (ridicarea de obiecte mici, proba indice nas, păstrarea echilibrului la întoarceri bruşte din mers).
Referitor la toate celelalte critici privind modul în care s-a realizat recoltarea sângelui, instanţa de apel Ie-a constatat ca fiind nefondate întrucât s-a respectat metodologia folosită anterior introducerii truselor standard.
În ceea ce priveşte celelalte critici vizând ora producerii accidentului, identitatea dintre declaraţiile poliţiştilor A. şi D. şi destinaţia bancnotei de 100 de euro - care în opinia apărări ar fi trebuit să conducă la nulitatea actelor de cercetare penală - instanţa de apel a reţinut următoarele:
Aspectele invocate vizează soluţionarea pe fond a cauzei, nu sunt aspecte procedurale şi nu se argumentează din ce motiv ar conduce la nulitatea actelor de urmărire penală, astfel că a constatat ca fiind nefondată această solicitare şi Ie-a analizat în cadrul celui deal treilea motiv de apel ce vizează fondul cauzei.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că starea de fapt referitoare la accident şi la momentele premergătoare acestuia este corect stabilită de prima instanţă şi nu este contestată nici de inculpat care, în declaraţia dată instanţei de apel a recunoscut conducerea autoturismului după consumarea de băuturi alcoolice susţinând că, accidental, a mai băut şi în maşină, dintr-o sticlă, nişte vişinată.
Accidentul de circulaţie a avut loc, potrivit primelor declaraţii date de inculpat şi de martorul F. în jurul orelor 02,20 - 02,30 iar potrivit declaraţiilor date de aceiaşi la instanţă, după orele 01,00 -01,20.
Stabilirea certă a orei producerii accidentului este imposibilă întrucât depinde doar de cele declarate de inculpat şi martorul F., însă ambii erau băuţi în acea noapte şi nu se ştie cât timp a mai trecut de la accident până la apariţia echipajului de poliţie.
Cert este însă faptul că echipajul de poliţie format din poliţiştii A.I. şi D.M. a apărut la faţa locului la ora 02,45, aspect pe care aceştia îl relatează în mod constant.
Deşi este cert şi consumul de băuturi alcoolice din partea inculpatului, problema care se pune în speţă este aceea dacă inculpatul avea în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşea limita legală.
Rezultatul testării cu etilotestul, de la ora 03,55, a fost de 0,76 mg/l în aerul expirat însă dispoziţiile art. 87 din OUG nr. 195/2002 ce prevedeau că fapta constituie infracţiune la o limită de peste 0,40 mg/l în aerul expirat au fost abrogate, constituind infracţiune numai fapta de a conduce pe drumurile publice un autoturism având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Buletinul de analiză toxicologică evidenţiază că inculpatul a avut o îmbibaţie alcoolică de 1,40 g %o atât la ora 04,10 - ora primei recoltări cât şi la ora 05,10 - ora celei de-a doua recoltări.
Acest lucru a îndreptăţit ulterior Comisia pentru Interpretarea Alcoolemiei să concluzioneze că la ora 04,10 alcoolemia era în creştere, maximul s-a atins undeva în jurul orei 04,30, după care alcoolemia a intrat în descreştere.
În această situaţie, concluzia expertizei medico-legale a fost aceea că în intervalul orar 1,40 - 02,00 (indicat ca şi interval de producere a accidentului), alcoolemia inculpatului putea fi oricare între 0,55 gr% şi 1,20 gr%, în funcţie de cantitatea reală şi felul băuturii consumate.
Expertiza medico-legală este categorică şi porneşte de la un lucru cert - rezultatul consemnat de buletinul de analiză toxicologică - şi un lucru incert - consumul real de băuturi alcoolice.
Cum însă organul de urmărire penală nu s-a preocupat pentru elucidarea acestui aspect prin confruntarea martorului F. cu inculpatul şi, eventual, prin audierea tuturor barmanilor de la localurile vizitate în acea noapte de inculpat, instanţa de apel nu a putut suplini această omisiune întrucât ar fi însemnat să încalce prezumţia de nevinovăţie.
A mai reţinut că efectuarea unei noi expertize medico-legale de calcul retroactiv a alcoolemiei nu este utilă cauzei în condiţiile în care consumul real de băuturi alcoolice nu poate fi determinat decât din declaraţiile inculpatului iar din cel indicat de acesta s-a ajuns la rezultatele de mai sus; că valorile indicate de expertiza deja efectuată creează un puternic dubiu cu privire la valoarea reală a alcoolemiei în momentul producerii accidentului, dubiu ce trebuie să profite inculpatului şi nu poate fi folosit împotriva sa.
De aceea, s-a apreciat că concluzia primei instanţe în sensul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 este greşită, întrucât neputându-se stabili cu certitudine că valoarea alcoolemiei era peste limita legală, concluzia care se impune este aceea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
Referitor la suma de 100 de euro, instanţa de apel a reţinut că este cert faptul că inculpatul a oferit aceşti bani poliţistului A., lucru pe care îl recunoaşte, dar îi dă o altă conotaţie. Inculpatul a cerut banii de la martorul F., nu i-a spus pentru ce-i trebuie, iar la discuţia pe care a avut-o cu A. nu a mai fost nimeni de faţă.
Deşi aparent şi aici ar putea fi invocat dubiul, instanţa de apel a reţinut că poliţistul A. a sesizat imediat pe colegul său despre faptul că i-a fost oferită mită pentru a nu raporta evenimentul şi a susţinut acelaşi lucru şi în faţa celuilalt echipaj de poliţie venit mai târziu - agenţii N.A. şi V.G.D.
Inculpatul, dată fiind calitatea pe care o avea - aceea de lucrător de poliţie - era însă pe deplin conştient de urmările negative pe care urma să le aibă asupra carierei sale faptul că a condus un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi că a fost implicat într-un accident. în plus, inculpatul nu ştia în acel moment care va fi nivelul alcoolemiei, ceea ce reprezintă un motiv suficient pentru a-l determina să dea mită pentru a scăpa de răspundere. De altfel, inculpatul a şi încercat să inducă în eroare pe cei doi poliţişti, declarându-le iniţial că autoturismul fusese condus de C.R. care ar fi plecat apoi de la locul accidentului, acest martor fiind chemat la fata locului de către F.I.M.
A mai reţinut instanţa de apel că susţinerea inculpatului în sensul că a dat acei bani poliţistului nu pentru a nu raporta evenimentul ci pentru ca să-i dea unei eventuale persoane ce l-ar ajuta să-şi scoată maşina din şanţ şi să o tracteze nu este credibilă. Evenimentul s-a petrecut noaptea, pe timp de ploaie, la o oră târzie şi este evident că maşina nu putea fi luată de acolo decât a doua zi; în plus, nimic nu-l împiedica pe inculpat să dea el însuşi banii celui care l-ar fi ajutat. De altfel, maşina a fost ridicată a doua zi, cu ajutorul martorului D., care a primit într-adevăr de la inculpat suma de 100 euro - după cum declară.
S-a constatat totuşi că este imputabil însă celor doi poliţişti faptul că nu au întocmit pe loc proces verbal, nu au reţinut şi nu au consemnat caracteristicile bancnotei oferite de inculpat, fapt speculat în prezent de acesta.
În raport de toate aceste considerente, instanţa de apel a reţinut că infracţiunea de dare de mită este probată prin declaraţia directă a martorului A. şi declaraţiile indirecte ale celorlalţi martori menţionaţi, plus declaraţia inculpatului şi, pe cale de consecinţă, a menţinut condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegaiitate sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 şi, în subsidiar, pentru reţinerea unui temei greşit al achitării. Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de şedinţă a precizat că susţine doar ultimul motiv, solicitând schimbarea temeiului achitării din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi în conformitate cu dispoziţiile art. 12 C. proc. pen., sesizarea organelor de poliţie în vederea constatării şi aplicării sancţiunii cu privire la contravenţia săvârşită.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi inculpatul, criticând-o prin prisma cazurilor de casare prev. de art. art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen. A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, arătând că a fost audiat doar cu privire la infracţiunea pentru care a fost achitat nu şi pentru infracţiunea prev. de art. 255 C. pen., că în acest fel i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin nerespectarea dreptului la apărare, considerând că audierea sa era o obligaţie a instanţei de apel.
În subsidiar, a solicitat achitarea sa în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., considerând că fapta nu întruneşte elementele necesare ale infracţiunii de dare de mită întrucât nu rezultă vinovăţia inculpatului, existând un dubiu care profită acestuia. A arătat că nu s-au încheiat procese verbale referitoare la suma de 100 de euro, că aceasta a fost remisă pentru a fi dată persoanei care i-ar fi scos maşina din şanţ, ştiut fiind că la semnalul unui poliţist orice conducător auto este obligat să oprească; a mai precizat că suma a fost dată după ce poliţistul a chemat echipajul.
Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 171, 10 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. Recursul parchetului aşa cum a fost precizat cu ocazia dezbaterilor este întemeiat, întrucât împrejurarea că inculpatul a consumat alcool şi că a condus în această stare este evidentă, nefiind contestată nici de acesta. Astfel, din materialul probator existent la dosarul cauzei rezultă fără dubiu că inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Tg-Jiu, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge la orele 4,10 şi respectiv 5,10, rezultând o alcoolemie de 1,40 gr %. Totodată, expertiză medico - legală efectuată în cauză la solicitarea inculpatului a concluzionat că, din punct de vedere teoretic, între orele 1,40-2,00, alcoolemia inculpatului ar fi putut avea orice valoare între circa 0,55 gr.% si 1,20 gr %, în funcţie de cantitatea reală de băutură consumată. Cum valorile indicate de expertiza menţionată au creat un puternic dubiu cu privire la valoarea reală a alcoolemiei în momentul producerii accidentului, dubiu ce profită inculpatului şi nu poate fi folosit împotriva sa, s-a apreciat în mod corect de către instanţa de apel că acesta nu poate fi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.
Concluzia aceleiaşi instanţe în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni pentru motivele arătate dar că, în aceste condiţii, nu se poate aprecia că fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, întrucât întotdeauna conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice este o faptă prevăzută de legea penală, diferenţa dintre infracţiune şi contravenţie fiind dată de nivelul îmbibaţiei alcoolice în sânge sau de starea de ebrietate, este greşită, dispoziţiile art. 95 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 coroborat cu art. 102 alin. (3) din acelaşi act normativ fiind în afara oricărei interpretări.
Astfel, potrivit art. 95 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 „încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2), iar potrivit art. 102 alin. (3) din acelaşi act normativ, „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:
a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune".
În speţă, nu s-a putut stabili cu exactitate care a fost alcoolemia inculpatului la momentului producerii accidentului - dacă era mai mare sau mai mică de 0,80 g/l alcool pur în sânge pentru a se putea reţine sau nu infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, însă este cert că acesta a consumat băuturi alcoolice şi a condus pe drumurile publice autoturismul propriu, sub influenta băuturilor alcoolice, faptă care constituie contravenţia prev. de art. 102 alin. (3) lit. a) din acelaşi act normativ.
Ca atare, recursul parchetului şi cel al inculpatului, care şi-a însuşit acest motiv de recurs, au fost constatate ca întemeiate, astfel că Înalta Curte, în rejudecare, a schimbat temeiul achitării pentru infracţiunea prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. b) C. proc. pen.; totodată, văzând şi prevederile art. 12 C. proc. pen. şi art. 109 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, a dispus sesizarea organelor de poliţie competente în vederea constatării şi aplicării sancţiunii cu privire la contravenţia săvârşită de către inculpatul G.N.G.
2. Referitor la critica din recursul inculpatului vizând neaudierea sa cu privire la infracţiunea de dare de mită, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil, prin nerespectarea dreptului la apărare, Înalta Curte a constatat că este nefondată.
Astfel, în faţa primei instanţe, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere (fila 43 dosar fond), iar cu ocazia audierii în faţa instanţei de apel, unde inculpatul a acceptat să dea declaraţie, acesta a menţinut în esenţă cele declarate la urmărirea penală cu privire la consumul de alcool, conducerea autoturismului, accidentul şi scopul pentru care a dat acea bancnotă de 100 de euro poliţistului A. (fila 42 dosar apel). în aceste condiţii este mai mult decât evident că susţinerile inculpatului nu se confirmă, astfel că recursul său vizând acest aspect va fi respins.
3. Nici critica referitoare la greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen., deşi fapta inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni, nu a putut fi primită. Instanţa de fond şi cea de apel, în baza unei analize pertinente a materialului probator administrat în cauză au reţinut ca cert faptul că inculpatul a oferit suma de 100 euro poliţistului A., lucru recunoscut de altfel de inculpat, după ce încercase să-i inducă în eroare pe cei doi poliţişti, declarându-le iniţial că autoturismul fusese condus de C.R. care ar fi plecat apoi de la locul accidentului; totodată, din actele dosarului a reieşit că reacţia poliţistului A. a fost fermă, sesizând imediat pe colegul său despre faptul că i-a fost oferită mită pentru a nu raporta evenimentul şi susţinând acelaşi lucru şi în faţa celuilalt echipaj de poliţie venit mai târziu - agenţii N.A. şi V.G.D., condiţii în care susţinerea inculpatului în sensul că a dat acei bani poliţistului pentru ca acesta din urmă să-i dea unei eventuale persoane ce l-ar ajuta să-şi scoată maşina din şanţ şi să o tracteze este fantezistă şi făcută exclusiv în scopul de a fi exonerat de răspundere penală.
În consecinţă, Înalta Curte a constatat că simplele susţineri ale inculpatului în sensul că a dat acei bani poliţistului nu pentru a nu raporta evenimentul ci pentru ca să-i dea unei eventuale persoane ce l-ar ajuta să-şi scoată maşina din şanţ şi să o tracteze, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse mai sus, analizate detaliat de instanţa de fond şi cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia şi vinovăţia inculpatului.
Prin cererea depusă la dosar şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 5939/1/2010, la data de 06 iulie 2010, contestatorul condamnat G.N.G. a formulat contestaţie în anulare solicitând totodată şi suspendarea executării Deciziei penale nr. 2260 din 09 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 11859/95/2008.
Contestatorul condamnat în cuprinsul cererii formulate în scris, a solicitat, pe de o parte, admiterea cererii de contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiilor art. 386 lit. a) şi e) C. proc. pen. cu consecinţa rejudecării recursului şi, pe fond, admiterea recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 267 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, iar, pe de altă parte, suspendarea executării Deciziei penale nr. 2260 din 09 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 11859/95, până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
Verificând actele dosarului s-a constatat că potrivit art. 390 C. proc. pen., până la soluţionarea contestaţiei în anulare, instanţa sesizată poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, lăsând la aprecierea instanţei oportunitatea luării acestei măsuri.
Înalta Curte a constatat că, în cauză, nu sunt motive care să justifice admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei penale nr. 2260 din 09 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 11859/95/2008, astfel că la termenul din data de 22 septembrie 2010, a respins cererea de suspendare.
În motivarea contestaţiei, contestatorul condamnat a arătat că la termenul la care cauza a fost soluţionată în recurs, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, întrucât nu a fost citat la toate adresele indicate şi nu a fost audiat.
Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii,
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i)1, cu privire la care existau probe la dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1)1.
Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că, cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., însă, din verificările înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, susţinerile contestatorului condamnat G.N.G. nu pot fi încadrate în cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) – e), C. proc. pen., astfel încât contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat G.N.G. şi îl va obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat G.N.G. împotriva Deciziei penale nr. 2260 din 09 iunie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală - în Dosarul nr. 11859/95/2008.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3691/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1634/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
