ICCJ. Decizia nr. 3893/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3893/2010

Dosar nr. 3574/40/2009

Şedinţa publică din 03 noiembrie 2010

Asupra recursului penal de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 71 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Botoşani, a fost condamnat inculpatul H.C.C., studii 11 clase, elev la G.Ş.E.R. Botoşani, fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a), c, 75 lit. c), 80 C. pen.

S-a făcut aplic. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b C. pen.

A fost condamnat inculpatul A.P.M., studii 8 clase, elev la G.Ş.I.U. Botoşani, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi art. 74 lit. a), c) C. pen.

În temeiul art. 81, 110 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani.

A fost încredinţată supravegherea inculpatului, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani, numitei A.M., căreia i-a fost pusă în vedere îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului şi obligaţia de a înştiinţa instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de la supraveghere sau are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală.

După împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul urmează să respecte, pe durata termenului de încercare, următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte lunar la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la data stabilită de acest serviciu;

- să anunţe în prealabil Serviciului orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice Serviciului şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice Serviciului informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, art. 1101 alin. (3) teza I şi art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

A constatat că în cauză nu s-a formulat constituire de parte civilă.

A fost obligat fiecare dintre inculpaţi să plătească statului câte 1.200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare; onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul A.P.M., în sumă de 40 RON, urmând a se avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei.

S-a reţinut că inculpaţii H.C.C. şi A.P.M. sunt prieteni, locuind în acelaşi cartier din municipiul B.

În seara de 18 septembrie 2008, în jurul orei 19:30, ei s-au întâlnit în cartier cu numitul A.M.I., alt prieten de-al lor, stabilind împreună să se deplaseze în Parcul M.E. Astfel, au traversat Parcul C. şi apoi strada P.A., ajungând în zona restaurantului „D.";. Pe aleea de acces către Piaţa V., au observat un bărbat, purtând o şapcă închisă la culoare, care îşi tăcea nevoile fiziologice, fiind vorba despre numitul S.I., în apropierea acestuia aflându-se şi numiţii P.D. şi R.I.

Inculpaţii şi numitul A.M.I. au constatat că cele 3 persoane de sex masculin erau sub influenţa alcoolului şi păreau a fi boschetari. După ce inculpatul H.C.C. l-a alungat pe S.I., iar cele 3 persoane au plecat spre magazinul „F."; de pe strada P.A., acelaşi inculpat le-a propus celorlalţi, inculpatului A.P.M. şi martorului A.M.I., să-i urmărească pe cei 3 şi să-i agreseze, fapt acceptat de cei doi. În acest sens, inculpaţii şi martorul A.M.I. i-au găsit pe cei trei bărbaţi în zona Asociaţiei de locatari nr. X din strada P.A. Inculpatul H.C.C. l-a lovit cu pumnul în figură, cu piciorul în cap şi cu antebraţul în zona gâtului pe S.I., care a căzut la pământ urmare a loviturilor, inculpatul A.P.M. l-a lovit pe numitul R.I., iar martorul A.M.I. pe numitul P.D. şi aceştia din urmă căzând la pământ din cauza loviturilor, niciunul din cei trei bărbaţi agresaţi neavând reacţii de apărare.

După agresiune, inculpaţii şi martorul A.M.I. au fugit în zona restaurantului D. şi prin Piaţa V. au ieşit în strada P.A., aşteptând să vadă dacă cele 3 persoane revin, având intenţia de a-i lovi din nou.

Între timp, numitul R.I. s-a refugiat în Parcul M.E., iar victima S.I. şi numitul P.D. au traversat strada P.A. şi s-au deplasat pe Aleea C., fiind văzuţi de învinuiţi. Primul a traversat strada P.A. inculpatul A.P.M., care l-a lovit mai întâi pe S.I. cu pumnul în zona capului, acesta căzând la pământ, după care l-a lovit pe P.D. în aceeaşi modalitate şi acesta prăbuşindu-se pe asfalt.

La locul faptei a ajuns şi inculpatul H.C.C., care l-a lovit cu piciorul pe S.I., întrucât acest dorea să se ridice.

Numitul A.M.I. nu a intervenit la acest din urmă incident, fugind împreună cu inculpaţii spre propria locuinţă.

În timp ce se îndepărtau au observat cum P.D. şi S.I. se ajutau reciproc să se ridice de la sol.

Victima S.I. şi martorul P.D. s-au deplasat pe strada P.A. şi s-au culcat într-un pat improvizat din carton sub rampa de beton aflată în partea dreaptă a scării de acces în blocul nr. y sc. A. Ambii au sângerat în timpul nopţii din cauza leziunilor suferite prin cele două agresiuni, iar victima a avut un somn foarte agitat, iar în dimineaţa zilei de 19 septembrie 2009, martorul P.D. s-a deplasat în Piaţa V., iar victima a rămas dormind, neputându-se trezi nici pentru a-şi face nevoile fiziologice.

În jurul orelor 12:00 - 13:00, victima a decedat în locul în care a dormit, cadavrul său fiind observat în jurul orei 19:00 de un locatar al blocului nr. y sc. A - martorul P.R.

Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală din 31 iulie 2009 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Botoşani, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă hematoamelor subdurale, în cadrul unui traumatism cranio-cerebral, cu fractură craniană.

La necropsie s-au constatat:

1. leziuni faciale - ce s-au putut produce prin lovire cu mijloc cu şi de obiect contondent;

2. leziuni de părţi moi epicraniene şi fractură parieto-temporală stângă, hematoame subdurale şi hemoragie subarahnoidiană - ce s-au putut produce prin lovire de plan dur;

3. infiltrate hemoragice toracice bilaterale - urmare a lovirii cu mijloace contondente;

4. excoriaţii, echimoze plagă cu lambo la nivelul membrelor - ce s-au putut produce prin lovire de obiecte contondente.

Prin actul medico-legal s-a stabilit că între leziunile menţionate la pct. 2 şi deces există legătură de cauzalitate directă, moartea putând data din 19 septembrie 2009.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul H.C.C., solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi urm. C. pen., având în vedere poziţia sa procesuală, conduita anterioară comiterii faptei, precum şi faptul că este elev şi doreşte să urmeze cursurile unei facultăţi.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371, 378 C. proc. pen., Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au fost trimişi în judecată inculpatul H.C.C., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., şi inculpatul A.P.M., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), reţinându-se că în seara de 18 septembrie 2008 l-au lovit pe numitul S.I. cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni traumatice grave, care au condus la decesul acestuia în ziua de 19 septembrie 2008.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept a faptei săvârşite de apelant, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului H.C.C., prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că reeducarea acestuia s-ar putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată sub minimul special prevăzut de textul incriminator, ca urmare a reţinerii în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen.

Curtea apreciază că în raport de gradul de pericol social al faptei, faţă de modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acesteia, rezultatul produs, respectiv suprimarea vieţii unui seamăn, nu se justifică reducerea pedepsei şi nici schimbarea modalităţii de executare a acesteia, în sensul solicitat de inculpat, respectiv de aplicare a dispoziţiilor art. 861 şi urm. C. pen. Pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului apelant este suficientă pentru reeducarea acestuia şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, scopul pedepsei neputând fi atins decât prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Faţă de considerentele mai sus reţinute, Curtea, constatând că apelul este neîntemeiat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge, ca nefondat.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 35 din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul H.C.C., împotriva Sentinţei penale nr. 71 din data de 23 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 3574/40/2009.

A obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat intimat, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul H.C.C., criticând-o ca netemeinică prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. pentru pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului; s-a arătat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivul de critică invocat şi de cazul de casare sus-indicat, Înalta Curte are în vedere ca premisă că pedeapsa aplicată într-un cuantum de 4 ani închisoare este nelegală prin reţinerea dispoziţiilor art. 80 C. pen., fiind concurs între circumstanţele atenuante şi cele agravante, cum în cauză recursul a fost declarat doar de inculpat şi acest aspect ar fi în defavoarea acestuia nu poate fi reţinut, întrucât în situaţia contrară nu ar fi respectate dispoziţiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., iar în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 76 lit. b).

Pe de altă parte, faţă de critica invocată de inculpatul H.C.C., prin care se tinde la modificarea modalităţii de executare în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată în regim de detenţie, se are în vedere că această modalitate corespunde în totalitate scopurilor şi finalităţilor definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv ca pedeapsa stabilită să reprezinte o reală măsură de constrângere şi reeducare a inculpatului, cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Concomitent, aceeaşi modalitate a regimului de detenţie stabilit constituie o judicioasă aplicaţie a criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) raportat pe de o parte la pericolul social generic şi concret extrem de sporit a infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, comisă în seara zilei de 18 septembrie 2008, când recurentul inculpat H.C.C. împreună cu inculpatul minor A.P.M. l-au lovit pe numitul S.I. (în vârstă de 43 de ani, persoană fără locuinţă) cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni traumatice grave care au condus la decesul acestuia în ziua de 19 septembrie 2008; precum şi la mecanismul concret de săvârşire a faptei, evidenţiat prin multiple lovituri aplicate victimei nominalizate, sens în care se reţine că potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală din 31 iulie 2009 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Botoşani, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă hematoamelor subdurale, în cadrul unui traumatism cranio-cerebral, cu fractură craniană.

Pe de altă parte, s-a avut în vedere corespunzător şi datele care circumstanţiază persoana inculpatului, care nu are antecedente penale şi a avut o poziţie procesuală sinceră de recunoaştere a infracţiunii imputate.

Se mai are în vedere că recurentul inculpat H.C.C. este cel care le-a propus celorlalţi minori agresarea victimei, conştient de starea vădită de inferioritate a victimei, care nu a săvârşit nicio acţiune de natură a-i provoca pe cei trei. De asemenea, recurentul inculpat nu a renunţat la atitudinea agresivă nici după ce a lovit victima pentru prima oară, continuând să o urmărească pe aceasta şi să o agreseze chiar după ce a constatat că era căzută la sol din cauza loviturilor primite anterior. Manifestând o asemenea atitudine, inculpatul nominalizat a dovedit dispreţ atât faţă de o persoană defavorizată aflată în stare de neputinţă, cât şi faţă de viaţa acesteia, astfel încât, având în vedere şi cele constatate de expertiza medico-legală psihiatrică, în care este consemnată tendinţa inculpatului de a minimaliza contribuţia sa la săvârşirea faptei, se conchide în sensul inexistenţei unor elemente care să justifice stabilirea unei modalităţi, neprivative, modificate a pedepsei cu închisoarea aplicate.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 35 din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3893/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs