ICCJ. Decizia nr. 3705/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3705/2010
Dosar nr. 2412/30/2010
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 242/PI din 14 mai 2010 pronunţată în Dosar nr. 2412/30/2010, Tribunalul Timiş, secţia penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 139/PI din 18 februarie 2009 a Tribunalului Timiş, secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2840/R din 26 august 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formulată de condamnatul N.C.S., obligând revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin adresa din data de 30 martie 2010 a fost înaintat Tribunalului Timiş şi înregistrat sub numărul unic de Dosar 2412/30/2010, referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş privind cererea de revizuire formulată de condamnatul N.C.S. cu privire la sentinţa penală nr. 139/PI din 18 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, în Dosarul nr. 4840/P/2008.
În referatul întocmit de procuror se menţiona că revizuientul N.C.S. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 139/PI din 18 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală, în Dosarul nr. 4840/30/2008 la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. şi ped. de art. 174 C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. b), c) C. pen., reţinându-se, în esenţă, că la data de 27 ianuarie 2008 a suprimat viaţa victimelor M.V. şi M.E.R. prin aplicarea de multiple lovituri cu un corp tăietor înţepător.
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondate, a căilor de atac declarate de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe (Decizia penală nr. 80/N din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara şi Decizia penală nr. 2840/R din 26 august 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Reţinându-se faptul că, în motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că este nevinovat şi a solicitat reanalizarea probelor şi administrarea de probe noi, inclusiv audierea martorului M.G., deţinut în Penitenciarul Timişoara, s-a apreciat că împrejurarea că revizuientul propune în dovedirea susţinerilor administrarea de noi probe nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se prelungească probaţiunea prin folosirea de noi mijloace de probă pentru fapte stabilite anterior. Fapta fiind cunoscută de instanţă, nu poate fi admisă revizuirea când se tinde folosirea cu privire la aceasta a altor probatorii.
În concluzie, procurorul a constatat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu s-a comis o eroare judiciară care să conducă la o altă soluţionare a cauzei, din probele administrate propune n cauză rezultând, indubitabil, vinovăţia revizuientului.
Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul Timiş, secţia penală, a reţinut următoarele:
În cererea de revizuire condamnatul a menţionat că este nevinovat şi ar putea dovedi aceasta prin încuviinţarea de probe noi, respectiv audierea numitei N.R.D., expertizarea cartelei telefonice al serviciului de telefonie mobilă V., menţionată în rechizitoriu şi care se afla la cutia de valori din cadrul Penitenciarului Arad, precum şi audierea martorului M.G., deţinut în Penitenciarul Timişoara.
La termenul de judecată din 14 mai 2010, instanţa a pus în discuţie din oficiu, admisibilitatea cererii de revizuire, constatând că din lecturarea conţinutului cererii de revizuire (fila 3) rezultă că revizuentul a solicitat, în fapt, reaprecierea materialului probator administrat cu ocazia judecării dosarului în care a fost condamnat şi suplimentarea mijloacelor de probă (efectuarea unei contraexpertize, depunerea la dosar a unei cartele telefonice de care se face vorbire în rechizitoriu, audierea martorului M.G.I., audierea surorii sale N.R.D.), ipoteze care nu se circumscriu vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
Faţă de considerentele anterior prezentate, Tribunalul Timiş, secţia penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul N.C.S.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel condamnatul N.C.S. solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi în urma rejudecării, să se admită cererea de revizuire, cu consecinţa administrării unor noi probe, respectiv audierea unor martori şi efectuarea unei expertize.
Prin Decizia penală nr. 97/ A din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul N.C.S. împotriva sentinţei penale nr. 242/PI din 14 mai 2010 a Tribunalului Timiş.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut că revizuirea este mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătoreşti definitive care conţin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, fiind puse faţă în faţă principiile autorităţii de lucru judecat şi al aflării adevărului.
Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale extraordinară de atac poate fi primită prin dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Analizând cererea formulată de revizuientul N.C.S., s-a apreciat că motivele invocate de condamnat vizează fondul cauzei, acesta fiind nemulţumit de condamnarea pronunţată de către instanţa de fond, sens în care doreşte încuviinţarea audierii unor martori şi efectuarea unei expertize, probe pe care instanţele investite cu soluţionarea cauzei le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei de condamnare a revizuientului. Aspectele legate de vinovăţia inculpatului revizuient au fost analizate de instanţele ce au soluţionat fondul cauzei şi care, în limitele efectului devolutiv au analizat toate apărările inculpatului.
Prin urmare, constatând că aceste apărări nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., ci vizează fondul cauzei soluţionat în mod definitiv, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul N.C.S. împotriva sentinţei penale nr. 242/PI din 14 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, în termen legal, a formulat recurs revizuientul condamnat N.C.S., reiterând aceleaşi critici susţinute în faţa primei instanţe, respectiv a instanţei de apel.
La termenul acordat pentru soluţionarea recursului, 21 octombrie 2010, recurentul revizuient a depus un memoriu prin care întrevedea "torturile şi experimentele la care este supus zilnic prin anchete torturabile prin implanturi telefonice, difuzoare şi microfoane implantate în organism."
Totodată, în şedinţa de dezbateri, în ultimul cuvânt, recurentul revizuient a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost condamnat, susţinerile acestuia fiind consemnate în practicaua prezentei decizii.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză prin prisma criticilor formulate în scris şi susţinute oral de către revizuientul condamnat N.C.S., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, potrivit art. 38514 C. proc. pen., dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinara de atac de reformare a unei hotărâri judecătoreşti definitive care conţine o rezolvare a fondului cauzei, un mijloc procesual prin care sunt atacate hotărârile judecătoreşti definitive care conţin grave erori de fapt. Instanţa care a pronunţat o hotărâre definitivă ce conţine o gravă eroare de fapt este chemată să retragă hotărârea în realizarea principiului aflării adevărului şi cu înfrângerea principiului autorităţii lucrului judecat.
Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitative se art. 394 C. proc. pen.
Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi ceruta cand: a) s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasa in cauza a carei revizuire se cere; c) un inscris care a servit ca temei al hotărârii a carei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracţiune in legătura cu cauza a carei revizuire se cere; e) când doua sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Din analiza actelor dosarului rezultă că revizuientul N.C.S. a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. şi ped. de art. 174 C. pen. şi art. 176 alin. (1) lit. b), c) C. pen., prin sentinţa penală nr. 139/PI din 18 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia penală în Dosarul nr. 4840/302/2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2840 din 26 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, reţinându-se, în esenţă că la data de 27 ianuarie 2008 a suprimat viaţa victimelor M.V. şi M.E.R. prin aplicarea de multiple lovituri cu un corp tăietor înţepător.
Analizând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că, deşi inculpatul a negat pe parcursul procesului penal săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, vinovăţia lui a fost probată prin declaraţiile martorilor, declaraţiile părţii vătămate, probe ştiinţifice şi chiar aspecte din declaraţiile inculpatului.
Totodată, s-a constatat că în cererea de revizuire, atât în fond, în apel, dar şi în recurs, până la termenul din 21 octombrie 2010, condamnatul a susţinut că este nevinovat şi că ar putea dovedi aceasta prin încuviinţarea de probe noi, respectiv audierea martorei N.R.D., expertizarea cartelei telefonice al serviciului de telefonie mobilă V., menţionată în rechizitoriu şi care se afla la cutia de valori din cadrul Penitenciarului Arad, precum şi audierea martorului M.G., deţinut în Penitenciarul Timişoara.
Ulterior, la termenul din 21 octombrie 2010, în faţa instanţei de recurs, recurentul revizuient şi-a schimbat atitudinea procesuală, recunoscând săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat şi condamnat.
Faţă de aspectele anterior prezentate, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţele de judecată au apreciat că împrejurarea potrivit căreia, în dovedirea susţinerilor cuprinse în cererea de revizuire, revizuientul a cerut încuviinţarea de probe noi, respectiv audierea martorei N.R.D., expertizarea cartelei telefonice al serviciului de telefonie mobilă V., menţionată în rechizitoriu şi care se afla la cutia de valori din cadrul Penitenciarului Arad, precum şi audierea martorului M.G., deţinut în Penitenciarul Timişoara, nu poate determina admiterea cererii de revizuire, neputându-se obţine prin intermediul acestei căi extraordinare de atac o prelungire a probaţiunii pentru faptele deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.
În ceea ce priveşte poziţia recurentului revizuient, care, la termenul din 21 octombrie 2010 a recunoscut săvârşirea faptei pentru care fusese condamnat şi cercetat, aceasta nu constituie fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei, întrucât, pentru a fi incident acest caz de revizuire, cu referire la existenţa unei hotărâri de condamnare, este necesar ca după rămânerea definitivă a acesteia să se fi descoperit elemente noi, de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluţie diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturandu-se pe această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.
Prin urmare, aspectele invocate de recurentul revizuient în susţinerea cererii sale şi recunoaşterea de către acesta a vinovăţiei comiterii faptei pentru care a fost cercetat şi condamnat nu pot fi analizate prin prisma vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ în art. 394 C. proc. pen.
În acest sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITEcare prin Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007, publicată în M. Of., Partea I nr. 574 din 30/07/2008 dată în recurs în interesul legii, a stabilit că "cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă".
În consecinţă, constatând că aspectele invocate de recurentul revizuient nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., hotărârile atacate fiind temeinice şi legale, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient N.C.S. împotriva Deciziei penale nr. 97/ A din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient N.C.S. împotriva Deciziei penale nr. 97/ A din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3696/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3850/2010. Penal → |
|---|
