ICCJ. Decizia nr. 4092/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4092/2010
Dosar nr.3164/2/2010
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 159 din 28 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii I.T. şi I.I.I., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat A.G., din Bucureşti, sector 3, împotriva rezoluţiilor nr. 1252/P/2008 din 01 februarie 2010 şi nr. 363/II/2/2010 din 12 martie 2010 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Au fost menţinute rezoluţiile atacate.
În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., au fost obligaţi petenţii la câte 50 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 3164/2 din 09 aprilie 2010, petenţii I.T. şi I.I.I. au formulat plângere împotriva rezoluţiilor nr. 1252/P/2008 din 01 februarie 2010 şi nr. 363/II/2/2010 din 12 martie 2010 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, apreciindu-le ca netemeinice şi nelegale.
În motivarea plângerii formulate, petenţii au arătat că au formulat plângere penală împotriva intimatei A.L., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., deoarece, aceasta din urmă, a falsificat menţiunile cu privire la onorariu, precum şi semnăturile petenţilor, menţiuni cuprinse în contractul de asistenţă juridică între petenţi şi Cabinetul Individual de Avocat A.P., în cadrul căruia îşi exercita profesia intimata.
Petenţii au mai arătat că nu ar fi avut cunoştinţă despre această situaţie dacă, în cursul anului 2008, nu s-ar fi pornit împotriva lor, dar şi împotriva fraţilor acestora, numiţii I.P. şi I.V., care nici nu apăreau ca semnatari ai contractului de asistenţă juridică, o procedură de executare silită prin care se încerca scoaterea la vânzare a unui număr de patru apartamente, ce aparţineau celor patru fraţi - fiecare fiind proprietar a câte unui bun imobil.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
La prezenta cauză au fost ataşate dosarele în care s-au pronunţat rezoluţiile atacate.
Analizând actele şi lucrările din dosarul cauzei, Curtea a reşinut următoarele:
Prin rezoluţia din 01 februarie 2010 dată în Dosarul nr. 1252/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata A.L., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., întrucât, din materialul probator, a rezultat că fapta sesizată nu există.
Prin rezoluţia din 12 martie 2010 dată în Dosarul nr. 363/II/2/2010 al aceluiaşi parchet, în baza art. 278 C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenţii I.T. şi I.I.I. împotriva soluţiei dată în Dosarul nr. 1252/P/2008.
Curtea a constatat că rezoluţiile atacate sunt legale şi temeinice, în considerarea următoarelor argumente:
La data de 07 august 2008, petenţii au formulat plângere penală împotriva intimatei A.L., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., arătând, în esenţă, că semnăturile existente la rubrica „client" în subsolul contractului de asistenţă juridică din 24 iunie 2003 nu au fost executate de persoanele cărora li se atribuie, respectiv, petenţii.
În cauză, au fost efectuate acte premergătoare începerii urmăririi penale, rezultând următoarele:
În cursul anului 2003, fraţii I.T., I.I.I., I.P. şi I.V. au iniţiat demersuri, ce urmau să se desfăşoare prin avocat A.L., pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra a două imobile - teren, în suprafaţă de 1.851 mp şi, respectiv, 1.151 mp, situate în Bucureşti, sector 1, aparţinând autorilor lor – unchi şi, respectiv, mamă.
Pentru reglementarea raporturilor juridice dintre părţi s-a încheiat contractul de asistenţă juridică din 24 iunie 2003, contestat prin plângerea adresată procurorului, de către petenţi, sub aspectul autenticităţii semnăturilor executate la rubrica „client".
Conform art. 1 din acest contract, avocatul se obliga la „reprezentare, susţinere şi întocmire acte juridice în faţa tuturor organelor administraţiei publice sector 1, servicii consultanţă, reprezentare în instanţă, pentru obţinerea, conform Legii nr. 18/1991, a suprafeţelor de teren respective". Onorariul avocaţial a fost stabilit la „suma de 30.000.000 lei şi 1.000 mp teren din suprafaţa de 1.151 mp reconstituire pentru I.I. sau contravaloarea acestei suprafeţe".
Potrivit art. 5 din contractul de asistenţă juridică din 24 iunie 2003, la solicitarea clienţilor - pensionari, s-a convenit ca plata onorariului de avocat să se efectueze în două tranşe, respectiv, suma de bani să fie plătită în momentul finalizării contractului, iar predarea terenului să fie făcută în maxim 10 zile de la obţinerea titlului de proprietate asupra terenului.
În partea finală, contractul poartă semnătura avocatului A.L. şi ştampila Cabinetului de avocatură P. şi, respectiv, numele, seriile actelor de identitate şi semnăturile petenţilor.
După câştigarea suprafeţelor respective de teren, intimata a procedat la notificarea clienţilor, pentru ca aceştia să-şi onoreze obligaţiile stabilite prin contract.
Fiind audiaţi, petenţii au arătat că, în cursul anului 2003, împreună cu fraţii săi - I.P. şi I.V. - au apelat la serviciile avocatului A.L., în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra a două suprafeţe de teren situate în municipiul Bucureşti, sector 1, intimata efectuând demersuri finalizate prin obţinerea câştigului de cauză. Ulterior, în luna iulie 2008, petenţii au fost notificaţi, prin intermediul executorului judecătoresc, să plătească onorariul avocatului A.L., primind câte o xerocopie a contractului de asistenţă juridică din 24 iunie 2003 şi, astfel, luând la cunoştinţă despre existenţa acestui înscris.
Petenţii au susţinut că nu au încheiat, cu intimata, un astfel de contract, iar semnăturile existente la rubrica „client", în dreptul numelui acestora, nu le aparţin.
Cu ocazia audierii sale, intimata a arătat că semnăturile au fost executate de către petenţi, în prezenţa sa, la sediul cabinetului de avocatură, conţinutul contractului reprezentând rezultatul acordului de voinţă dintre părţi, înscrierea, la onorariu, a suprafeţei de 1.000 mp s-a făcut la iniţiativa petenţilor, iar exemplarul original al contractului a fost predat acestora din urmă, fiind realizate xerocopii pentru toţi fraţii.
A mai arătat intimata că, după obţinerea titlurilor de proprietate, petenţii au solicitat renegocierea contractului de asistenţă juridică, intimata fiind de acord, în principiu, dar nu au reuşit să se înţeleagă, motiv pentru care, i-a atenţionat că va proceda la executare silită.
Martora D.C.S.F. - avocat colaborator în cadrul Cabinetului de Avocat A.P. - a confirmat semnarea contractului, fără obiecţiuni, de către petenţi.
Din concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 21 ianuarie 2010 întocmit în cauză au rezultat următoarele: semnătura depusă la rubrica „client" în dreptul numelui I.I.I., pe contractul de asistenţă juridică din 24 iunie 2003 reproduce o semnătură executată de I.I.I. şi, totodată, nu se poate stabili dacă semnătura depusă la rubrica „client" în dreptul numelui T., pe acelaşi înscris, reproduce sau nu o semnătură executată de I.T. La rubrica „onorariu", menţiunile referitoare la suprafaţa de 1.000 mp par a fi ulterioare întocmirii contractului, fără a se putea formula o concluzie în acest sens.
Curtea a reţinut că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., presupune, sub aspectul elementului material, în primul rând, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., adică, prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului, în orice mod. Ori, în cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreuneia dintre modalităţile normative, alternative, ale elementului material al laturii obiective a acestei infracţiuni.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că, în cauză, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, care este de 5 ani, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., socotit de la data săvârşirii presupusei fapte, în conformitate cu art. 122 alin. (2) teza I C. pen., respectiv, data încheierii contractului de asistenţă juridică din 24 iunie 2003, în condiţiile în care petenţii au formulat plângere penală la data de 07 august 2008.
Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge plângerea, ca nefondată şi va menţine rezoluţiile atacate.
II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat recurs petiţionarii T.I. şi I.I.I., criticând-o ca netemeinică, întrucât intimata a folosit contractul de asistenţă juridică încheiat la Cabinetul de avocatură P.A., contract de asistenţă juridică ce a fost falsificat, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză. A mai arătat că acest contract a fost prezentat Biroului de executori judecătoreşti G., că acest contract a fost falsificat, că s-au făcut adăugiri şi modificări, dând citire din concluziile procurorului care a dispus rezoluţia.
A mai arătat că s-a formulat contestaţie la executare, ce a fost respinsă ca urmare a decesului avocatului A.P., ce a condus la desfiinţarea cabinetului de avocatură al acestuia.
Ulterior, la data de 24 septembrie 2010, avocat A.L. a învestit acest contract fals cu formulă executorie la Tribunalul Bucureşti, deşi anterior Judecătoria Sectorului 1 îi refuzase acest lucru.
S-a solicitat în consecinţă casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale a intimatei avocat A.L. sub aspectul infracţiunii de uz de fals la Biroul executorilor judecătoreşti, Tribunalul Bucureşti şi Cartea funciară.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de critică invocate, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte are în vedere, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, că recursul declarat de petiţionarii T.I. şi I.I.I. se priveşte ca fondat şi urmează a fi admis ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) teza ultimă C. proc. pen.
În propriul demers analitic, Înalta Curte are în vedere că prin rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale nr. 1252/P/2008 din 01 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin rezoluţia nr. 363/II/2/2010 din 12 martie 2010 a procurorului general al aceleiaşi unităţi de parchet şi menţinută prin sentinţa atacată a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a stabilit o gravă eroare de fapt semnificată ca fiind o contradicţie evidentă, intrinsecă, esenţială şi manifestă între cele rezultate în actele premergătoare efectuate de procuror şi soluţia de neîncepere a urmăririi penale, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a făptuitoarei avocat A.L. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.
Cu titlu de premisă, Înalta Curte reţine că o primă eroare în stabilirea situaţiei de fapt corespunzătoare este aceea că, contractul de asistenţă juridică din 24 iunie 2003 încheiat de avocatul A.L. nu a fost încheiat doar cu petiţionarii din plângerea penală, numiţii T.I. şi I.I.I., ci şi cu fraţii acestora, corevendicatorii I.V. şi I.P.
Această chestiune rezultă din practicarea încheierii de amânare a pronunţării în soluţionarea recursului declarat de toţi cei patru fraţi împotriva sentinţei civile nr. 2260 din 13 februarie 2007, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 27296/299/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a legilor fondului funciar şi care făceau obiectul Dosarului nr. 27296/299/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă (fila 21 Dosar urmărire penală nr. 1252/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti).
Astfel, «in terminis» în practicaua acelei hotărâri se menţionează că „la apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenţii reclamanţi I.I.I., I.V., I.T. şi I.P., toţi personal şi asistaţi de avocat A.L., lipsă fiind intimatul pârât Comisia Municipiului Bucureşti de Aplicare a Legilor fondului funciar".
Acelaşi aspect este concordant şi cu cele menţionate în plângerea formulată de petiţionarul I.T., care susţine că „în data de 03 octombrie 2006 am fost chemaţi toţi patru fraţi să semnăm un contract de asistenţă juridică, din acei 3.000 m2 dânsa a cerut 1.000 m2 teren, noi nu am fost de acord să-i dăm 1.000 m2." (pag. 59 dosar urmărire penală).
Esenţială este declaraţia dată ofiţerului de poliţie judiciară delegat de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 24 septembrie 2008 (fila 71 dosar urmărire penală) de către numitul I.V., fratele corevendicator al petiţionarilor nominalizaţi, care a susţinut că „eu am fost de două ori la cabinetul avocatei împreună cu fraţii mei. Nu am semnat niciun act cu avocata" şi că „nu ştiu cât au plătit fraţii mei onorariul avocatei care s-a ocupat de scoaterea actelor".
Aceleaşi susţineri sunt făcute şi în depoziţia olografă a celuilalt frate al petiţionarilor, numitul I.P., dată în faţa aceluiaşi ofiţer de poliţie judiciară delegat de procuror (filele 76 şi următoarele din dosarul de urmărire penală).
Astfel, sus-numitul I.P. susţine că de la data de 27 februarie 2004, când s-au deplasat la un notar pentru încheierea unui precontract de vânzare-cumpărare cu avocatul P.A., în al cărui cabinet îşi exercita profesia de avocat şi A.L., având ca obiect vânzarea a 375 mp din terenul de 1.851 mp, ce se revendica de toţi cei patru fraţi comoştenitori, către primul avocat şi până la începutul lunii octombrie 2006 nu i-a mai văzut pe fraţii săi, petiţionarii T.I. şi I.I.I.
Acelaşi I.P. arată că la începutul anului 2006 s-au deplasat toţi cei patru fraţi la cabinetul avocatului P.A., unde au fost primiţi de intimata avocat A.L., care le-a cerut să semneze un alt contract, iar personal i-a cerut acesteia să îi citească ce scrie în contract, lucru pe care făptuitoarea l-a refuzat; niciunul dintre cei patru fraţi prezenţi, inclusiv petiţionara, nesemnând contractul.
Este real pe de altă parte că atât procurorul ce a dispus prin rezoluţia atacată soluţia de neîncepere a urmăririi penale, cât şi judecătorul primei instanţe au arătat că prin concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 21 ianuarie 2010 (filele 49-57 dosar urmărire penală) al I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică s-a constatat că semnătura depusă la rubrica „client" în dreptul numelui I.I.I., pe contractul de asistenţă juridică din 24 iunie 2003 reproduce o semnătură executată de I.I.I. şi, totodată, nu se poate stabili dacă semnătura depusă la rubrica „client" în dreptul numelui T. pe contractul de asistenţă juridică din 24 iunie 2003 reproduce sau nu o semnătură executată de I.T.
Or, în cuprinsul aceluiaşi raport de constatare tehnico-ştiinţifică, după ce sunt evidenţiate mai multe defectuozităţi ce ţin de specialitatea expertizelor de tip grafologic (filele 56-57 dosar urmărire penală) se indică că „aspectele prezentate mai sus sugerează completarea menţiunilor incluse în categoria b) ulterior întocmirii documentului în litigiu, însă având în vedere completarea acestuia cu ajutorul hârtiei copiative, nu putem formula o concluzie de certitudine cu privire la acest aspect".
Această observaţie ştiinţifică esenţială trebuie a fi evaluată coroborat cu concluziile raportului de expertiză criminalistică extrajudiciară din 22 septembrie 2008 întocmit de expert G.N. la cererea petiţionarilor şi care concluzionează că semnăturile de la poziţia client de pe contractul de asistenţă juridică în litigiu nu au fost realizate de către cei doi petiţionari, numiţii T.I. şi I.I.I.
În sfârşit, ceea ce interesează pentru judicioasa încadrare juridică dată faptelor imputate intimatei avocat A.L. este valoarea sumei de 1.130.000 euro pretinsă de făptuitoarea avocat de la petiţionar în temeiul acelui contract de asistenţă juridică în litigiu semnificat ulterior ca fiind titlu executor, în condiţiile în care este esenţială statuarea că procurorul nu este ţinut de o anume încadrare în procedura de cercetare a unei plângeri penale şi „a fortiori" judecătorul în procedura examinării plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată în tiparul configurat de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Aşa fiind, faţă de toate cele sus-expuse, date fiind contradicţiile esenţiale şi intrinseci din ceea ce s-a pretins a fi o corectă situaţie de fapt reţinută de către procuror şi, în consecinţă, de către judecătorul instanţei de fond, urmează ca admiţându-se recursurile de faţă declarate de petiţionarii T.I. şi I.I.I. să se caseze sentinţa atacată, iar în rejudecare, menţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen. se va admite plângerea acestora, se va desfiinţa rezoluţia atacată indicată şi, în consecinţă, se va trimite plângerea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata avocat A.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţii prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), încadrarea juridică semnificată ca fiind corespunzătoare faptelor imputate şi prejudiciului consistent cauzat cu ocazia inducerii şi menţinerii în eroare a petiţionarilor şi a fraţilor acestora, I.V. şi I.P. cu ocazia încheierii contractului de asistenţă judiciară din 24 iunie 2003.
Cu această ocazie se va evalua corespunzător şi existenţa concursului real de infracţiuni în sensul existenţei după caz a infracţiunilor de fals sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.
Pentru judicioasa configurare a elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., date fiind cele evidenţiate de chiar specialistul criminalist al I.G.P.R. în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică în sensul existenţei „unor completări ulterioare documentului în litigiu" şi în raport de concluziile esenţial contrare din raportul de expertiză criminalistică extrajudiciară, urmează a se dispune şi administra o expertiză criminalistică grafologică cu obiective corespunzătoare ce se va efectua de Laboratorul de Expertize Criminalistice Bucureşti şi după caz de către I.N.E.C. pentru ipoteza facerii de obiecţiuni la primul, ambele în subordinea M.J.
Urmează concomitent a fi reascultaţi petiţionarii şi fraţii acestora, în calităţi unice sau variabile de persoane vătămate sau doar martori şi reascultată făptuitoarea avocat A.L. şi martora avocat D.C.S.F. cu privire la totalitatea elementelor esenţiale în vederea stabilirii adevărului judiciar în cauză.
În fine, urmează a fi identificate după caz şi ascultate orice alte persoane care cunosc aspecte relative la plângerea petiţionarilor şi respectiv vor fi administrate orice alte probe care să servească la lămurirea tuturor aspectelor cauzei de faţă.
Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi:
Admite recursurile declarate de petiţionarii T.I. şi I.I.I. împotriva sentinţei penale nr. 159 din 28 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa recurată şi rejudecând:
Admite plângerea formulată de petiţionarii T.I. şi I.I.I. împotriva rezoluţiei nr. 1252/P/2008 din 01 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pe care o desfiinţează şi trimite plângerea aceleiaşi unităţi de parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata A.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurilor declarate de petiţionari rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3999/2010. Penal. Falsul în înscrisuri sub... | ICCJ. Decizia nr. 3383/2010. Penal → |
|---|
