ICCJ. Decizia nr. 4123/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4123/2010

Dosar nr. 9378/1/2010

Şedinţa publică din 18 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, învestită cu soluţionarea recursului declarat de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 564/A din 14 septembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

S-a reţinut, în esenţă, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, întrucât sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia fiind închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a reţinut că pericolul pentru ordinea publică este dat de natura şi gradul ridicat de pericol social concret al infracţiunii, precum şi de datele personale ale inculpatului, care este recidivist.

Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul A.G.

În şedinţa publică din 18 noiembrie 2010, recurentul inculpat a învederat instanţei că îşi retrage recursul declarat.

Faţă de această manifestare de voinţă a recurentului inculpat, urmează a se lua act de retragerea recursului declarat de acesta, în conformitate cu dispoziţiile art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen. şi a se dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

la act de retragerea recursului recursul declarat de recurentul inculpat A.G. împotriva Încheierii din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosar nr. 5901/302/2010 (2856/2010).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4123/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs