ICCJ. Decizia nr. 4152/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4152/2010

Dosar nr. 646/116/2010

Şedinţa publică din 22 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 41 din 26 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, au fost respinse cererile de achitare şi de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpatul (prin apărător) I.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.M. la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (fapta din 20/21 noiembrie 2009).

În baza art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (2¹) lit. b) şi c) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de tâlhărie (fapta din 20/21 noiembrie 2009).

În baza art. 197 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (2¹) lit. b) şi c) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

În baza art. 189 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal.

În baza art. 174 - 176 lit. d) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la 25 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

În baza art. 33 - 34 C. pen. s-a dispus ca inculpatul I.M. să execute pedeapsa de 25 de ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.

Potrivit art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost computată prevenţia, de la 25 noiembrie 2009, la zi.

S-a luat act că părţile vătămate M.E. şi C.M. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuţit (corp delict) sau 10 RON.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.641 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Tribunalul a reţinut, din actul de sesizare a instanţei că, la data de 20 noiembrie 2009, în jurul orei 21.00, inculpatul I.M. a pătruns mascat, pe uşa neasigurată, în domiciliul părţilor vătămate M.E. şi a concubinei acestuia B.V. unde, prin ameninţare cu un cuţit, le-a cerut celor doi să îi dea banii proveniţi din pensie. Întrucât aceştia au răspuns că nu mai au bani şi că au cheltuit pensia pentru îngrijiri medicale, inculpatul a luat-o cu forţa pe victima B.V., a dus-o în altă cameră, unde a violat-o, după care a plecat acasă.

În noaptea de 22/23 noiembrie 2009, în jurul orei 2.00, inculpatul a plecat de la domiciliul său, a pătruns (mascat cu un ciorap din nailon), prin forţarea uşii de acces a locuinţei (asigurată prin legare cu o sârmă pe interior), în casă unde, în ciuda deghizării, a fost recunoscut de către M.E., după care inculpatul i-a cerut victimei B.V. să-şi retragă plângerea anterioară de la poliţie, cerându-le, totodată, celor doi concubini, să îi dea banii din pensie. Părţile vătămate i-au spus că nu mai au bani, iar acesta a luat-o pe victima B.V., a dus-o într-o altă cameră, a revenit în camera în care se afla M.E. şi, cu două cravate din şifonierul locuinţei, l-a legat de mâini şi de picioare, imobilizându-l în pat, după care l-a acoperit cu plapuma.

Inculpatul a revenit în camera în care se afla victima B.V., unde a sugrumat-o cu o cravată luată din locuinţă, iritat de faptul că victima „avusese îndrăzneala"; să-l reclame la poliţie şi parchet pentru viol.

După plecarea inculpatului, partea vătămată M.E. a reuşit, într-un târziu, să se elibereze, a mers în cealaltă cameră a locuinţei şi a văzut-o pe concubina sa întinsă pe podea, fără suflare, a ieşit din locuinţă şi a povestit vecinilor ceea ce se întâmplase.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 18 februarie 2010 şi, în şedinţa publică din 11 martie 2010, audiat fiind, inculpatul a recunoscut comiterea tuturor infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, cu precizarea că aceste fapte, comise în cursul a două nopţi consecutive, au fost săvârşite fără contribuţia numitului B.D.

Administrarea probei testimoniale, respectiv audierea martorilor B.D., V.V.C., C.C., B.N., a configurat modalitatea de comitere a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, din care rezultă că I.M. este singurul autor al infracţiunilor din nopţile de 20/21 şi de 22/23 noiembrie 2009.

S-a stabilit, atât prin actul de trimitere în judecată, cât şi ca urmare a cercetării judecătoreşti, că faptele inculpatului I.M. care, în noaptea de 20/21 noiembrie 2009, a pătruns mascat în domiciliul părţilor vătămate M.E. şi B.V., i-a ameninţat cu un cuţit să-i dea banii proveniţi din pensie după care, cu forţa, a dus-o pe partea vătămată B.V. într-o altă cameră, unde a întreţinut cu ea raport sexual împotriva voinţei acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (2¹) lit. b) şi c) C. pen. şi viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului I.M. care, în noaptea de 22/23 noiembrie 2009 a pătruns mascat în domiciliul părţilor vătămate M.E. şi a concubinei acestuia B.V., i-a ameninţat să-i dea banii proveniţi din pensie, a imobilizat-o pe partea vătămată M.E., legându-l cu ajutorul unor cravate găsite în locuinţă, după care a dus-o cu forţa într-o altă cameră pe B.V. unde a ucis-o prin ştrangulare cu ajutorul unei cravate găsită, de asemenea, în locuinţă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., tentativă la tâlhărie, prevăzute de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (2¹) lit. b) şi c) C. pen., lipsire de libertate, prevăzute de art. 189 alin. (1) C. pen. şi omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 - 176 lit. d) C. pen.

Cererea apărătorul inculpatului de achitarea acestuia pentru infracţiunile de tentativă de tâlhărie, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost considerată ca fiind nefondată, atât timp cât toate probele administrate în cauză, coroborate cu însăşi declaraţia inculpatului, atestă faptul că inculpatul a urmărit, cu claritate, scopul activităţii infracţionale, acela de a sustrage bani din domiciliul celor două părţi vătămate, scop în care i-a şi legat cu două cravate găsite în domiciliul acestora, astfel că intenţia de comitere a infracţiunilor cercetate rezidă tocmai din actele premergătoare pătrunderii în locuinţa celor doi concubini, prin forţarea uşii de acces. De asemenea, existenţa intenţiei transpare şi din repetabilitatea aceleiaşi activităţi infracţionale, la scurt timp după ce, în prima noapte, părţile vătămate i-au refuzat solicitarea de remitere a vreunei sume de bani din pensie, scenariul din a doua noapte fiind, relativ identic, cu cel din noaptea de 22/23 noiembrie 2009.

Prin urmare, atât timp cât probele au configurat scopul principal al pătrunderii în domiciliul celor doi concubini, cel de sustragere de bani (este de remarcat că singura constantă infracţională din cele două nopţi este tentativa de tâlhărie), este fără dubiu că încadrarea juridică dată infracţiunii de omor este corectă şi judicioasă, rămânând fără relevanţă, asupra menţionatei încadrări juridice, împrejurarea că victima B.V. făcuse un denunţ împotriva inculpatului, în care îl reclamase pe acesta pentru comiterea infracţiunii de viol. De altfel, a mai arătat prima instanţă că este surprinzătoare solicitarea apărătorului inculpatului de schimbare a încadrării juridice în art. 175 lit. b) sau h) C. pen., de vreme ce, lipsind intenţia, nici aceste texte de lege nu s-ar putea aplica situaţiei penale a inculpatului, acestor circumstanţe agravante fiindu-le proprii, ca o condiţie specifică de existenţă, intenţia materializată în acte premergătoare şi interesul material.

La individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere, pe lângă gravitatea extremă a faptelor cercetate, împrejurarea că I.M. prezintă tulburări de personalitate de tip antisocial şi, de asemenea, este infractor primar şi s-a dovedit sincer şi cooperant în ambele faze procesuale, considerente pentru care s-a respins cererea reprezentantei Ministerului Public de aplicare a detenţiunii pe viaţă. Prima instanţă a concluzionat în sensul că pedeapsa de 25 de ani închisoare şi cea de interzicere a unor drepturi pe o durată de 10 ani sunt în măsură să realizeze scopul punitiv şi educativ al respectivei pedepse.

Împotriva acestor hotărâri au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul I.M.

În motivele de apel scrise ale Ministerului Public s-a susţinut faptul că pedeapsa rezultantă aplicată nu reflectă gradul de periculozitate ridicat a infracţiunilor şi inculpatului, solicitând, în consecinţă, aplicarea detenţiunii pe viaţă pentru infracţiunea de omor deosebit de grav.

Oral, în şedinţa publică din 17 august 2010, Ministerul Public a extins motivele de apel, solicitând interzicerea ca pedeapsă complementară şi accesorie şi a dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I, respectiv a dreptului de a alege, precum şi schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii tentativei la infracţiunea de tâlhărie şi a elementului circumstanţial prevăzut de art. 189 alin. (2) teza a III-a C. pen., datorită faptului că inculpatul a avut asupra sa un cuţit în contextul desfăşurării activităţii ilicit-penale, în data de 22/23 septembrie 2009.

Inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepselor în sensul reducerii acestora, apreciind tratamentul sancţionator ca fiind prea sever. Curtea de Apel Bucureşti, Decizia penală nr. 186/A din 24 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 646/116/2010 a dispus următoarele:

A admis apelul declarat de Ministerul Public.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, în fond rejudecând:

În baza art. 174 - 176 lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.M. la detenţie pe viaţă şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor deosebit de grav.

În baza art. 20 raportat la 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (2¹) lit. b) şi c) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 10 ani închisoare pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de tâlhărie (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

În baza art. 189 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 10 ani închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de lipsire de libertate.

În baza art. 33 - 34 lit. a) C. pen. inculpatul I.M. va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.

A făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., pe lângă fiecare pedeapsă principală şi rezultantă.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Menţine starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi 381 C. proc. pen., deduce prevenţia, de la 25 noiembrie 2009, la zi.

În baza art. 192 alin. (2), (3) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele considerente:

Instanţa de fond în urma unei coroborate şi riguroase analize a ansamblului probator, a reţinut corect situaţia de fapt, dar şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului.

Astfel, declaraţia de recunoaştere a inculpatului I.M. s-a coroborat cu declaraţia martorilor B.D., V.C., C.V., B.N. şi cu declaraţia părţii vătămate M.E.

În cursul judecăţii în primă instanţă s-a efectuat o expertiză medico-legală psihiatrică care a atestat faptul că inculpatul I.M. prezintă diagnosticul „tulburare de personalitate de tip antisocial, însă păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale şi are discernământul păstrat în raport cu acestea";.

Ansamblul probatoriilor administrate au condus la concluzia că inculpatul este autorul infracţiunilor ce fac obiectul prezentei cauze, dovedind, de asemenea, vinovăţia acestuia.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică se constată că probatoriile administrate demonstrează faptul că infracţiunea de lipsire de libertate a fost comisă de inculpat în noaptea de 22/23 septembrie 2009, în formă agravată, inculpatul având asupra sa un cuţit. Conform declaraţiilor date de partea vătămată M.E., în cursul judecăţii, în noaptea de 22/23 septembrie 2009, inculpatul a pătruns în domiciliul său în jurul orelor 1.30, partea vătămată observând că acesta avea în mână un cuţit.

De asemenea, partea vătămată a arătat că din camera victimelor inculpatul a mai luat de pe masă un cuţit cu mâner de lemn cu care i-a ameninţat cu moartea.

Partea vătămată a subliniat că l-a recunoscut fără dubiu pe vecinul său, I.M., deoarece îl cunoaşte bine de când acesta era copil şi, în plus, inculpatul în timpul agresiunilor şi-a ridicat ciorapul ce-i acoperea faţa.

Partea vătămată M.E. a arătat, în cursul urmăririi penale, faptul că infracţiunile săvârşite anterior, împotriva sa şi a numitei B.V., ce nu fac însă obiectul prezentei cauze, au presupus, din perspectiva modului de concepere şi operare, de asemenea, utilizarea unui cuţit.

Declaraţia inculpatului în sensul că nu a folosit un cuţit la săvârşirea infracţiunilor din noaptea de 22/23 noiembrie 2009 este apreciată ca fiind nereală, urmând a fi îndepărtată pe motiv că aceasta nu se coroborează cu declaraţia părţii vătămate şi cu celelalte date furnizate de ansamblul probator. Astfel, instanţa reţine un „modus operandi"; specific şi constant, deoarece anterior, inclusiv în noaptea de 20/21 noiembrie 2009, inculpatul a agresat-o pe victima B.V. şi i-a produs plăgi la nivelul mâinii stângi cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, astfel cum atestă expertiza medico-legală.

Ca urmare, în temeiul art. 334 C. proc. pen., pentru infracţiunea din 22/23 noiembrie 2007 de lipsire de libertate, Curtea urmează să schimbe încadrarea juridică din forma simplă în forma agravată, respectiv din art. 189 alin. (1) C. pen. în art. 189 alin. (2) teza a III-a C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie săvârşită în aceeaşi noapte, se constată că în actul de sesizare s-a reţinut forma tentată, la fel ca şi în considerentele sentinţei penale, fără ca prima instanţă să facă aplicarea art. 334 C. proc. pen.

Deşi aspectele relatate pot conduce la ideea unei erori materiale, faţă de faptul că acest aspect constituie motiv distinct de apel, Curtea va proceda la rejudecare, procedând la individualizarea pedepsei pentru această infracţiune rămasă în forma tentativei.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea apreciază că ansamblul criteriilor enumerate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) au fost riguros analizate de prima instanţă, însă s-a pus accentul în mod nejustificat pe anumite circumstanţe personale: conduita sinceră în faţa organelor judiciare, lipsa antecedentelor penale şi tulburarea de personalitate de tip antisocial determinată în urma efectuării expertizei psihiatrice.

În legătură cu infracţiunea de omor deosebit de grav, prima instanţă a reţinut faptul că starea de sănătate atestată de expertiza psihiatrică, lipsa antecedentelor penale şi conduita sinceră în faza cercetării judecătoreşti, au susţinut şi impus alegerea pedepsei cu închisoarea şi înlăturarea cererii acuzării de orientare către detenţiunea pe viaţă.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că circumstanţele personale enumerate de prima instanţă nu sunt suficiente pentru a conduce la individualizarea pedepsei în limitele stabilite, în contextul elementelor ce circumstanţiază gradul extrem de ridicat de periculozitate al faptelor şi făptuitorului.

La aprecierea periculozităţii sporite, Curtea a avut în vedere perseverenţa infracţională, respectiv multitudinea şi frecvenţa infracţiunilor îndreptate împotriva aceloraşi victime, aspect ce a condus la terorizarea victimelor, respectiv la inducerea unei stări de temere extreme. Este de susţinut acest lucru în contextul în care infracţiunile de violenţă erau săvârşite în domiciliul victimelor, pe timp de noapte şi în mod repetat. În acest context, numărul acţiunilor violente îndreptate împotriva părţilor vătămate în datele de 20/21 şi 22/23 septembrie 2009, ca şi cele anterioare ce nu fac obiectul prezentei cauze, însă sunt menţionate în actul de sesizare, susţin concluzia gradului extrem de ridicat de periculozitate al faptelor şi făptuitorului şi demonstrează, deopotrivă, o regretabilă ineficientă a organelor judiciare.

Prin rechizitoriul întocmit în Dosarul nr. 2948/P/2009, al Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi a fost trimis în judecată inculpatul l.M., pentru săvârşirea unor infracţiuni de violare de domiciliu şi viol, îndreptate împotriva aceloraşi părţi vătămate şi săvârşite în noaptea de 15/16 septembrie 2009, cu 4 zile înaintea faptelor ce fac obiectul prezentului dosar. Nu este de neglijat faptul că organele judiciare cunoşteau sau ar fi trebuit să cunoască periculozitatea inculpatului deoarece mai fusese cercetat pentru infracţiuni săvârşite pe raza aceleiaşi comune, ce, presupuneau, ca mod de operare, pătrunderea în domiciliile părţilor vătămate.

Astfel, prin rechizitoriul întocmit în Dosarul nr. 2950/P/2008, al Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi, a fost trimis în judecată inculpatul l.M., pentru săvârşirea unor infracţiuni de violare de domiciliu şi furt calificat pe raza comunei Unirea, în noaptea de 1/2 octombrie 2008, şi,de asemenea, pentru infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului se mai dispusese anterior, în Dosarul nr. 1406/P/2008, scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Ca un aspect ce circumstanţiază periculozitatea sporită a inculpatului, este faptul că la data de 22 septembrie 2009, inculpatul a fost audiat de organele judiciare pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi viol comise împotriva aceloraşi părţi vătămate, în Dosarul nr. 2948/P/2009, instrumentat de poliţia Municipiului Călăraşi. Conform susţinerilor sale din cuprinsul aceleiaşi declaraţii, ulterior audierii, în jurul orelor 18.00, şi înainte de a se deplasa în domiciliul victimelor, aspect ce a culminat cu uciderea numitei B.V., a consumat băuturi alcoolice.

Nu sunt de neglijat nici circumstanţele reale ce se referă la locul şi timpul săvârşirii faptelor, în domiciliul victimelor, pe timp de noapte, sau pluralitatea de părţi vătămate ori criteriile ce particularizează persoana acestora din urmă, vârsta relativ înaintată, ce sugerează o anumită vulnerabilitate din perspectiva posibilităţilor limitate de autoprotejare împotriva unui infractor tânăr şi a infracţiunilor de violenţă.

Toate acestea sunt elemente ce justifică reţinerea unei periculozităţi sporite a faptelor şi inculpatului

Ca urmare, Curtea a apreciat că se impune alegerea detenţiunii pe viaţă, aceasta fiind sancţiunea riguroasă faţă de gravitatea faptelor şi făptuitorului.

În ceea ce priveşte tentativa la infracţiunea de tâlhărie şi infracţiunea de lipsire de libertate, pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, la individualizarea judiciară a pedepselor s-a avut în vedere: modul de operare, locul şi timpul săvârşirii faptelor, perseverenţa infracţională, apreciindu-se că pedepse orientate către maximul special, sunt apte să asigure scopul sancţiunii.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor pentru infracţiunile de viol, tâlhărie în forma tentativei şi violare de domiciliu, Curtea a apreciat că prima instanţă a realizat o apreciere judicioasă, astfel că s-au menţinut cuantumurile stabilite de către aceasta.

În ceea ce priveşte conţinutul pedepselor accesorii şi complementare.

Curtea a apreciat că multitudinea infracţiunilor săvârşite, violenţa extremă de care inculpatul a dat dovadă, perseverenţa în obţinerea scopului infracţional, urmările produse, justifică interzicerea dreptului electoral prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., respectiv dreptul de a alege, ca pedeapsă accesorie şi complementară.

În cazul pedepsei complementare, durata acesteia se va determina având în vedere dispoziţiile art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., pentru perioada maximă de 10 ani.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., în urma contopirii pedepselor aplicate în apel şi cele menţinute şi aplicate de instanţa de fond, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv detenţiunea pe viaţă.

În conformitate cu art. 55¹ C. pen. inculpatul va putea fi liberat condiţionat după executarea a 20 de ani detenţie dacă dă dovezi temeinice de disciplină, îndreptare şi stăruinţă în muncă.

Ca urmare, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de Ministerul Public, a desfiinţat sentinţa penală, procedând la rejudecare în sensul menţionat anterior.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat ce vizează reducerea cuantumului pedepselor aplicate de prima instanţă.

În baza art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din sancţiunea aplicată se va deduce durata prevenţiei executate de la 25 noiembrie 2009 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., art. 300² şi art. 160^b C. proc. pen. şi art. 5 parag.. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, constatând că se menţin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi intervenţia unei condamnări în primă instanţă, Curtea va menţine starea de arest.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., împotriva Deciziei penale nr. 186/A din 24 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 646/116/2010 a declarat recurs inculpatul I.M. criticând decizia pronunţată de instanţa de apel pentru greşita individualizare a pedepsei detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, fapta prevăzută de art. 174 - 176 lit. d) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, în scris, şi susţinute în cursul dezbaterilor în faţa instanţei de recurs cât şi din oficiu, conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de inculpatul I.M. este fondat.

Va casa decizia penală pronunţată de instanţa de apel şi în parte Sentinţa penală nr. 41 din 26 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, numai în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică dată faptei prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 189 alin. (1) C. pen. incriminează infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Dispoziţiile art. 189 alin. (2) C. pen. incriminează infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată stabilind, printre altele, cazul în care fapta este săvârşită de o persoană înarmată.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerinţele pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 189 alin. (2) C. pen., elementul material al laturii obiective realizându-se prin acţiunea inculpatului de a lipsi de libertate părţile vătămate M.E. şi B.V., prin ameninţare cu un cuţit acţiune care s-a realizat în contextul aceleiaşi forme agravate şi consumându-se la momentul ameninţării părţilor vătămate în cadrul rezoluţiei infracţionale de lipsire de libertate atât la data de 20 noiembrie 2009 cât şi la data de 22 noiembrie 2009.

Or în cauză de faţă, din declaraţiile date de partea vătămată M.E. în data de 23 noiembrie 2009, acesta a arătat că inculpatul a pătruns în locuinţa sa fiind ameninţat atât în data de 20 noiembrie 2009 cât şi în data de 22 noiembrie 2009 cu un cuţit.

Acesta a mai precizat că la data de 20 noiembrie 2009, concubina sa B.V. i-a rupt cuţitul inculpatului, motiv pentru care acesta l-a abandonat în locuinţa părţilor vătămate iar victima l-a aruncat în cenuşar, cuţit ce a fost ridicat de la faţa locului încheindu-se procesul-verbal de cercetare la faţa locului la data de 23 noiembrie 2009.

Inculpatul I.M. nu a recunoscut că a ameninţat victimele cu un cuţit cu care venise înarmat la data de 20 noiembrie 2009, în declaraţiile date în faza de urmărire penală, însă instanţa de recurs constată că declaraţiile inculpatului deşi în mare parte se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate M.E., nu se poate reţine că sunt reale cu privire la acest aspect întrucât cuţitul pe care partea vătămată l-a indicat în declaraţiile date a fost găsit de organele judiciare şi ridicat de la faţa locului.

Instanţa de recurs constată că dreptul de liber acces la demnitate şi integritate de care se bucură o persoană nu este absolut ci se pretează la limitări deoarece prin însăşi legislaţia promovată actual, legiuitorul intern şi internaţional a impus o reglementare din partea statului cu privire la această îngrădire, limitare care în speţa de faţă a fost încălcată de către inculpat, cu atât mai mult cu cât nu numai că prin această încălcare inculpatul I.M. nu a avut un scop legitim şi licit, existând totodată un raport nerezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite, respectiv instrumentele de care s-a folosit inculpatul şi scopul urmărit, acela de a tâlhări părţile vătămate, acţiunea atrăgând, fără îndoială, constatarea agravantă a faptei săvârşite.

Instanţa de recurs constată de asemenea că instanţa de fond în mod corect, ca urmare a individualizării pedepsei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, a reţinut în sarcina inculpatului pedeapsa de 25 de ani închisoare.

Într-adevăr fapta de omor calificat săvârşită de către inculpat reflectă o atitudine a infractorului cu un grad de periculozitate ridicat însă în raport de împrejurarea că inculpatul a ajutat la aflarea adevărului săvârşirii faptelor, înlesnind descoperirea modului de săvârşire a faptelor şi declarând într-o mare măsură în mod detaliat modul săvârşirii tuturor faptelor, prin declaraţiile date care se coroborează cu cele ale părţii vătămate, împrejurarea că nu a mai săvârşit fapte penale, recunoscând faptele comise, instanţa de recurs constată că instanţa de apel greşit a aplicat inculpatului pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, constatând, totodată, că reeducarea inculpatului poate avea loc prin aplicarea pedepsei de 25 de ani închisoare aşa cum corect a stabilit instanţa de fond.

Totodată aplicarea interdicţiei totale şi absolute a exercitării dreptului la libertate a inculpatului, prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare, în prezenta cauză chiar în condiţiile legii, condamnare reţinută prin sancţiunea aplicării unei pedepse a detenţiunii pe viaţă, fără a lua în considerare circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, nu se poate răspunde unei cerinţe primordiale referitoare la reintegrarea inculpatului într-un cadru social adecvat a corectării sale comportamentale şi prin urmare, nu poate urmări un scop legitim cum este sprijinul persoanelor care au săvârşit acte penale şi de a nu mai săvârşi acte penale şi de a determina protecţia şi consolidarea caracterului moral al acestuia prin corectarea sa.

Pentru aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 186/A din 24 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 646/116/2010.

Va casa decizia atacată şi în parte Sentinţa penală nr. 41 din 26 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, numai în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică dată faptei prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. şi, în rejudecare:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (fapta din 20/21 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), (2) lit. a) şi b) şi alin. (2¹) lit. b) şi c) C. pen. (fapta din 20/21 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. (fapta din 20/21 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (2¹) lit. b) şi c) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009);

- 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 lit. d) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia va condamna inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

Va menţine pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi b) C. pen. şi alin. (2¹) lit. b) şi c) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. va contopi pedepsele de mai sus cu celelalte pedepse aplicate prin sentinţa penală recurată şi va dispune ca inculpatul l.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 noiembrie 2009 la 22 noiembrie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat l.M., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul l.M. împotriva Deciziei penale nr. 186/A din 24 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 646/116/2010.

Casează decizia atacată şi în parte Sentinţa penală nr.41 din 26 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia penală, numai în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică dată faptei prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. şi, în rejudecare:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente de:

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (fapta din 20/21 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (2¹) lit. b) şi c) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009);

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009);

- 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev.de art. 174 - 176 lit. d) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă inculpatul la pedeapsa de 10 ani închisoare (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

Menţine pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi b) C. pen. şi alin. (2¹) lit. b) şi c) C. pen. (fapta din 22/23 noiembrie 2009).

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele de mai sus cu celelalte pedepse aplicate prin sentinţa penală recurată şi dispune ca inculpatul l.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 noiembrie 2009 la 22 noiembrie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat l.M., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 noiembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 735/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 742/2010. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 4152/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4152/2010. Penal