ICCJ. Decizia nr. 4339/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4339/2010
Dosar nr. 6922/2/2010
Şedinţa publică de la 2 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 312/F din 7 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul B.M. împotriva soluţiei adoptate în Dosarul nr. 1688/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Rezoluţiei din 13 iulie 2010 în Dosarul nr. 1231/u-2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, fiind obligat petentul la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul a reţinut că prin Rezoluţia din 3 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii H.D. - avocat şi V.R.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. În fapt, petiţionarul B.M. solicitase efectuarea de cercetări penale împotriva avocatei H.D. pentru că a l-ar fi indus în eroare cu privire la posibilitatea executării silite a unui client ce nu şi-a achitat o datorie, prin convingerea sa de a nu participa la licitaţie şi prin cumpărarea imobilului în cauză de către concubinul avocatei cu banii săi.
Reverificând actele premergătoare ale cauzei, precum şi soluţia adoptată în cauză prin prisma criticilor formulate de petent s-a constatat legalitatea şi temeinicia soluţiei, reţinându-se în plan factual că la 9 septembrie 2008 a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x/2009, prin care petentul B.M. se obliga să presteze servicii de consult imobiliar în scopul identificării unui client care să opteze pentru cumpărarea unui imobil în judeţul Ilfov, aflat în proprietatea numitului V.R.G., contract atestat de avocata H.D. În acest sens s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare cu SC N.R. SRL, plătindu-se în avans suma de 3.000.000 RON, iar B.M. primind un comision de 300.000 euro din partea lui V.R.G. S-a mai constatat în cauză că între B.M. şi V.R.G. a fost încheiat un contract de împrumut prin care V.R.G. împrumuta suma de 1.310.000.000 RON.
În urma unei licitaţii publice, V.R.G. a achiziţionat, în cadrul unei executări silite, un imobil situat în str. S. sector 1.
În adoptarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a apreciat că avocata H.D. nu a indus în eroare petiţionarul B.M., sfaturile date de acesta neputând constitui fapte, prin ele însele, apte să atragă răspunderea penală, petentul având posibilitatea efectuării oricărui act juridic civil, inclusiv participarea la licitaţie.
De altfel, s-a mai reţinut că între petent şi V.R.G. există obligaţii contractuale şi datorii băneşti reciproce, ce nu pot caracteriza drept înşelăciune actul de asistenţă juridică efectuată de avocat. În exercitarea controlului jurisdicţional cu privire la soluţia procurorului de netrimitere în judecată, respectiv de neîncepere a urmăririi penale, în condiţiile neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, lipsind din latura obiectivă inducerea în eroare - judecătorul a apreciat ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul B.M., arătând că în urma verificării pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi, a rezultat că niciunul din aspectele învederate de către petent nu poate fi încadrat în elementul subiectiv al infracţiunii de înşelăciune, pentru care s-au efectuat acte premergătoare, respectiv intenţia raportată la elementul material al laturii obiective, inducerea în eroare.
S-a motivat de către judecător că existenţa vinovăţiei este condiţionată de verificarea de către instanţă a elementelor exterioare care să probeze anticiparea rezultatului, comportamentul unei persoane nefiind doar un element obiectiv pentru producerea unei urmări sau a unui rezultat, ci fiind completat de ceea ce motivează persoana în cauză pentru obţinerea urmării, în cauza de faţă să urmărească producerea unui prejudiciu persoanei vătămate.
În speţă, a avut loc o licitaţie publică privind un imobil de care petiţionarul a avut cunoştinţă, iar natura asistenţei juridice acordată de avocat a rezultat din atestarea unui contract prin care B.M. se obliga să presteze servicii de consultanţă imobiliară în scopul identificării unui client pentru cumpărarea unui imobil din judeţul Ilfov, proprietatea lui V.R.G.
Judecătorul a concluzionat că soluţia parchetului prin care se constata inexistenţa elementului fraudulos în împrejurarea desfăşurării unei proceduri de licitaţie publică ce implica termene şi încunoştinţarea părţilor, apare ca fiind legală.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat, în termen legal, recurs recurentul-petiţionar B.M., fără însă a se prezenta în faţa Înaltei Curţi şi a indica motivele de recurs.
Examinând sentinţa atacată, din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este legală şi temeinică.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii promovată conform art. 275, art. 278 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea de către procuror a modului de rezolvare, la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Petiţionarul a formulat plângere uzitând de prevederile art. 2781 C. proc. pen. şi supunând controlului jurisdicţional soluţia adoptată de procuror prin Rezoluţia din 3 iunie 2010, anume neînceperea urmăririi penale impusă faţă de numiţii H.D. - avocat şi V.R.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., în urma constatării incidenţei art. 10 lit. d) C. proc. pen. - soluţie ce fusese menţinută de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Rezoluţia din 13 iulie 2010.
În mod corect, din analiza actelor premergătoare s-a reţinut că în cauză faptele descrise de persoana vătămată drept înşelăciune nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, din perspectiva satisfacerii elementului subiectiv, respectiv intenţia raportată la elementul material al laturii obiective, inducerea în eroare.
Elementul material este reprezentat în oricare din variantele infracţionale, de o acţiune frauduloasă de amăgire ori inducere în eroare a victimei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoasă a unei fapte adevărată, denaturarea sau alterarea realităţii impunându-se a fi aptă să inspire încrederea victimei şi de a o induce în eroare, de a o amăgi ori de a o menţine în eroarea produsă în planul laturii subiective, infracţiunea de înşelăciune săvârşindu-se cu intenţie directă, întrucât textul de incriminare cere ca acţiunea ce formează elementul material să se realizeze în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul, a unui folos material injust - intenţie calificată prin scop.
În raport de situaţia factuală reţinută în cauză Înalta Curte, în baza propriului examen efectuat asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei adoptată de procuror, nu identifică existenţa elementului fraudulos de inducere în eroare, în împrejurarea în care în speţă a avut loc o licitaţie publică privind un imobil, iar din actele premergătoare cauzei a reieşit că petiţionarul a avut cunoştinţă de aceasta. În ceea ce priveşte actele executate de intimata avocată H.D., acestea s-au limitat la asistenţa juridică acordată şi s-au concretizat în atestarea unui contract prin care petiţionarul se obliga să presteze servicii de consultanţă imobiliară în vederea identificării unui client pentru cumpărarea unui imobil proprietatea intimatului V.R.G.
În atare condiţii, lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii sesizate face ca fapta să nu aibă caracter penal, acţiunea penală neputând fi promovată, fiind lipsită de aptitudinea funcţională, ceea ce în plan procesual penal determină organul de urmărire penală la adoptarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiţionarului împotriva Sentinţei penale nr. 312/F din 7 octombrie 2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, urmând a obliga recurentul la cheltuieli judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar B.M. împotriva Sentinţei penale nr. 312/F din 7 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1801/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 4341/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
