ICCJ. Decizia nr. 4345/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 4345/2010
Dosar nr. 9830/1/2010
Şedinţa publică din 2 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Încheierea din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar nr. 236/1372/2010, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.P.
Analizând temeiurile care au determinat iniţial luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, instanţa a constatat că prima teză a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este îndeplinită, în mod obiectiv, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de tentativă la infracţiunea de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. reţinută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani închisoare, astfel că această condiţie nu se mai impune a mai fi analizată.
În ceea ce priveşte condiţia impusă de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu privire la existenţa probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se reţine că şi această condiţie subzistă. Pericolul concret pentru ordinea publică rezidă din modalitatea în care inculpatul M.P. a comis fapta pentru care este cercetat şi pentru care a fost trimis în judecată, şi anume într-un loc public, împreună cu un alt minor, pe timpul nopţii, prin lovirea victimei cu un topor, apt de a produce leziuni foarte grave, în zona capului, din spate, lovitură extrem de puternică ce a avut drept consecinţă căderea victimei la pământ şi lovirea acesteia cu o bâtă de către inculpatul minor C.l.
Circumstanţele personale ale inculpatului nu îi sunt favorabile întrucât din actele şi lucrările dosarului a rezultat că acesta nu este la primul contact cu legea penală şi deşi nu are antecedente penale a mai fost cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă, respectiv lovire sau alte violenţe şi distrugere, fapte pentru care i s-au aplicat sancţiuni cu caracter administrativ, apreciind că faptele comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, însă inculpatul nu a dat dovezi de îndreptare a comportamentului, ci dimpotrivă este cercetat în prezent pentru săvârşirea unor infracţiuni mult mai grave.
În cauză, instanţa de apel a considerat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale şi că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii şi acestea subzistă în continuare, nefiind incident în acest stadiu procesual art 139, alin. (1) C. proc. pen.
Având în vedere stadiul procesului penal, lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanţa a apreciat că durata arestului preventiv nu a depăşit termenul rezonabil prev. de art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.P., solicitând revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu consecinţa punerii în libertate până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticii formulate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.P. este cercetat în stare de arest, fiind condamnat în primă instanţă la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat în forma tentativei şi loviri sau alte violente, reţinându-se în esenţă că în seara de 8 - 9 februarie 2010, pe fondul consumului de alcool, a lovit părţile vătămate B.M. şi B.D., cu o muchie de topor în cap, respectiv cu pumnul în zona feţei, cauzându-le leziuni traumatice care au pus în primejdie viaţa uneia dintre victime, respectiv au necesitat pentru vindecare 12 - 14 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost arestat preventiv începând cu 10 februarie 2010, constatându-se incidenţa cazului prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că şi la acest moment temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat (în condiţiile în care împotriva acestuia s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă), iar natura violentă a acestora, ca şi împrejurările în care au fost comise, alături de circumstanţele personale ale inculpatului, reliefate de concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză, justifică temerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Prin urmare, fiind întrunite condiţiile prev. de art. 143, 148 lit. f) prin raportare la art. 136 C. proc. pen., în mod legal şi temeinic instanţa de apel pe rolul căreia cauza se află a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatului, astfel încât recursul acestuia este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat M.P. Împotriva încheierii din 17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori, pronunţată în Dosar nr. 236/1372/2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică lăzi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4342/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1907/2010. Penal → |
|---|
