ICCJ. Decizia nr. 4348/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4348/2010
Dosar nr. 03758/99/2009
Şedinţa publică din 3 decembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 99 din 16 februarie 2010, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul C.D.C., în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, necunoscut cu antecedente penale, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata de 2 ani.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului C.D.C., iar în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 martie 2009 la zi.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul C.D.C. să plătească părţii civile S.P., despăgubiri civile, după cum urmează: suma de 2.500 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale.
În baza dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., coroborat cu dispoziţiile art. 998 C. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 actualizată, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă suma de 411 RON cu titlu de despăgubiri civile, iar părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă S.S. suma de 3.548,35 RON la care se adaugă dobânda de referinţă a B.N.R., până la achitarea prejudiciului.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpat furca folosită la săvârşirea faptei.
În temeiul dispoziţiilor art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către partea civilă S.P. a hainelor ridicate în cursul urmăririi penale şi predate la arhiva Tribunalului Iaşi - sac 1.
În baza dispoziţiilor art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorilor din oficiu în cuantum de 400 RON s-a suportat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În baza dispoziţiilor art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile S.P. suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de 1.600 RON, din care suma de 400 RON reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul C.D.C. este cioban în satul I.N., comuna Ş., judeţul Iaşi şi îşi păşunează cele 90 de oi pe imaşul satului, în apropierea locuinţei sale, de această îndeletnicire ocupându-se în principal fiul cel mai mare al familiei, numitul C.C.C. zis ";T.";.
La începutul lunii martie 2009 a avut loc un incident generat de minorii A.A.N. şi C.I., care au sustras nişte dulciuri dintr-o căruţă aparţinând numitului S.C.
Pentru elucidarea acestei situaţii, S.C. s-a deplasat la locuinţele celor doi minori pentru a vorbi cu părinţii acestora şi, în timp ce la familia A. a găsit înţelegere, fiind despăgubit pentru jumătate din paguba suferită, când a mers la locuinţa inculpatului C.D.C. şi i-a relatat că fiul său mai mic i-a sustras bunurile din căruţă, inculpatul i-a cerut să vină mai târziu, pentru a avea timp să discute cu fiul său care nu era acasă.
Cu aceeaşi ocazie, numitul C.C.C. care se afla în curtea locuinţei sale, l-a ameninţat cu bătaia pe S.C.
La data de 19 martie 2009, în jurul orelor 1200, numitul S.C. s-a întâlnit în zona podului de peste pârâul Arbora cu numiţii C.C.C. şi A.A.N. şi, fără niciun motiv aparent, probabil sub imperiul stării conflictuale preexistente, a fost lovit în cap de către A.A.N., iar după ce a căzut la pământ a fost lovit de cei doi cu bâtele, provocându-i leziuni pentru care ulterior i-au fost recomandate 35 - 40 zile de îngrijiri medicale.
Aflând despre incidentul al cărei victimă a fost fratele lor, partea vătămată S.P., S.C.C. şi V.I.C. au mers la domiciliul acestuia, au constatat starea în care se afla şi leziunile pe care le prezenta şi au hotărât cu toţii să meargă pe imaşul unde păşteau oile C.C.C. şi A.A.N., pentru a discuta despre această agresiune.
Ajunşi cu căruţa numitului V.I.C. în apropierea imaşului, acesta a rămas la căruţă, iar partea vătămată S.P., S.C.C. şi S.C., care luase de acasă un băţ, s-au apropiat de cei doi tineri.
În spatele acestora se afla inculpatul C.D.C., cu o furcă în mână, iar în momentul în care partea vătămată s-a apropiat şi l-a întrebat pe inculpat de ce a fost bătut fratele său, inculpatul, după ce i-a cerut insistent ";să nu se bage";, l-a împuns cu furca, înfigându-i toate cele trei coarne în zona abdomenului.
După ce partea vătămată a căzut la pământ, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură cu cantul părţii metalice a furcii peste umărul drept, cu intensitate, coada de lemn a furcii rupându-se.
Concomitent cu acest incident s-au derulat două episoade aproape identice între S.C.C. şi S.C. şi numiţii C.C.C. şi A.A.N., evenimente care nu formează obiectul judecăţii de faţă, dar care s-au soldat cu agresarea celor doi fraţi S.
Nu s-a dovedit nicio implicare a numiţilor C.C.C. şi A.A.N. în conflictul care l-a avut ca victimă pe S.P., nici anterioară şi nici ulterioară derulării acestuia, cei doi, datorită poziţiei în care se aflau nici nu au observat momentul în care partea vătămată a fost înţepată cu furca, ci doar au văzut-o căzută la pământ.
Martorul V.I.C. a perceput în mod direct derularea incidentului, relatând în mod fidel modul de desfăşurare care se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză.
Martorul a relatat constant în cele două faze ale procesului penal că numitul S.C. a avut asupra sa un băţ pe care l-a aruncat asupra câinilor pe care C.C.C. i-a asmuţit asupra lor, în timp ce partea vătămată şi S.C.C. nu aveau nimic în mâini, infirmând astfel varianta lovirii inculpatului cu un par susţinută de inculpat şi de numiţii C.C.C. şi A.A.N.
Şi martorul V.I.C. a auzit când inculpatul i-a cerut părţii vătămate să nu se aproprie că nu e treaba lui, însă partea vătămată nu a ţinut seama de această atenţionare şi a continuat să meargă spre inculpat.
Fiind audiat în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a evocat neînţelegerile preexistente dintre cele două familii, cu referire la faptul că numitul S.C. i-a luat un berbec din turmă, a recunoscut că l-a înţepat pe S.P. cu furca în zona abdominală, însă, după ce în prealabil partea vătămată l-a lovit cu un par în cap şi peste braţul stâng, lovituri în urma cărora a căzut în genunchi, a scăpat furca din mână.
Reţine instanţa de fond că în urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, partea vătămată S.P. şi inculpatul C.D.C.
Parchetul a criticat sentinţa primei instanţe pentru netemeinicie, arătând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică faţă de gradul de pericol social al faptei comise.
Partea vătămată S.P. a criticat sentinţa penală atât sub aspectul laturii penale cât şi laturii civile, arătând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică, iar dispoziţiile morale arătate sunt insuficiente faţă de prejudiciul moral produs.
Aceeaşi critică este adusă şi cu privire la cuantumul daunelor materiale.
Inculpatul C.D.C. a criticat sentinţa sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, stabilind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen., cu consecinţa aplicării unei pedepse într-un cuantum mai mic.
Prin Decizia penală nr. 155 din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi a părţii vătămate constituite parte civilă S.P., împotriva Sentinţei penale nr. 99/16 februarie 2010 a Tribunalului Iaşi, pe care a desfiinţat-o în parte în latură penală şi civilă şi rejudecând:
a) a majorat de la 5 (cinci) ani la 7 (şapte) ani şi 6 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului C.D.C., pentru săvârşirea infracţiunii de ";tentativă la omor calificat";, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 175, 175 lit. i) C. pen.
A înlăturat din sentinţă aplicarea disp. art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen.
b) a majorat de la 5.000 RON la 20.000 (douăzeci mii RON) cuantumul daunelor morale acordat părţii civile S.P. şi a obligat inculpatul C.D.C. la plata acestei sume.
c) a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
2) A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.D.C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A respins cererea formulată de inculpatul C.D.C. privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
A menţinut starea de arest a inculpatului C.D.C. şi deduce la zi durata arestului preventiv de la 16 februarie 2010.
Cheltuielile judiciare în sumă de câte 100 RON în apelul procurorului şi al părţii civile au rămas în sarcina statului.
A obligat inculpatul C.D.C. la plata sumei de 500 RON (cinci sute RON) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON către Baroul Iaşi, reprezentând onorariu apărător din oficiu, a fost avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că doar apelurile parchetului şi părţii civile sunt întemeiate, apreciind că pedeapsa aplicată este prea blândă, în raport de gradul de pericol social ridicat al faptei comise şi nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante pe care le-a înlăturat şi a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege.
De asemenea, a apreciat instanţa de apel că nici cuantumul daunelor morale nu a fost corect stabilit, dispunând majorarea acestora până la limita de 20.000 RON.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, reţine instanţa de apel că fapta comisă de inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, intenţia inculpatului, fiind aceea de a suprima viaţa victimei, împrejurare confirmată de modalitatea concretă de comitere a faptei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs inculpatul C.D.C., invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Susţine inculpatul că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 182 C. pen., cât timp a lovit-o pe victimă, o singură dată, lovitura nefiind de o asemenea intensitate încât să producă decesul victimei.
În subsidiar, a solicitat aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic faţă de circumstanţele personale favorabile, sau în cele din urmă, solicitând a fi menţinută sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în urma coroborării întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţiei de fapt stabilită de instanţa de fond, în mod justificat apreciind prima instanţă că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
Ambele instanţe au făcut o analiză judicioasă şi pertinentă a tuturor probelor administrate în cauză reţinând în mod corect că fapta inculpatului C.D.C. care la data de 19 martie 2009, aflându-se pe imaşul din satul I.N., comuna Ş., jud. Iaşi, în prezenţa mai multor persoane, l-a înţepat cu o furcă pe S.P., în zona abdominală, iar după ce victima a căzut la pământ i-a mai aplicat o lovitură peste umăr cu cantul părţii metalice, cu intensitate mare, astfel că a rupt coada furcii provocându-i leziuni deosebit de grave ce au necesitat o intervenţie chirurgicală, punându-i viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
Forma vinovăţiei cu care inculpatul a comis fapta este intenţia indirectă şi anume, deşi nu a urmărit producerea rezultatului letal, el a acceptat totuşi posibilitatea producerii lui, acceptare ce rezultă chiar din modul în care a agresat-o pe victimă.
Din expertiza medico-legală efectuată în cauză rezultă că partea vătămată a prezentat plăgi înţepate şi plagă penetrantă abdominală, pentru care s-a intervenit chirurgical, iar leziunile produse au fost de natură să-i pună viaţa în primejdie.
Ca atare, inculpatul putea să realizeze că aplicarea unei lovituri puternice în zona abdominală cu partea metalică a unei furci, înfigând cele trei coarne în abdomen, este în măsură să producă decesul unei persoane, aspect în raport de care apreciază Înalta Curte că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 182 C. pen., aşa cum susţine inculpatul.
Zona vitală vizată de inculpat, intensitatea loviturii ca şi obiectul vulnerant folosit apt să producă moartea victimei sunt împrejurări care justifică încadrarea juridică dată faptei, aceea de tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
Nici celălalt motiv de recurs nu este întemeiat.
Pedeapsa aplicată inculpatului este proporţională cu gradul de pericol social al faptei comise şi corespunde exigenţelor reglementate de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În mod corect a apreciat instanţa de control judiciar că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.
Gravitatea deosebită a faptei, modalitatea de comitere a acesteia constând în agresivitatea deosebită cu care inculpatul a lovit-o pe partea vătămată sunt împrejurări care nu justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.
De altfel, viaţa victimei a fost salvată independent de voinţa inculpatului, ca urmare a intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă toate aceste împrejurări făcând practic imposibilă reţinerea unor circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.
Faptul că inculpatul a avut o poziţie relativ sinceră şi nu este cunoscut cu antecedente penale a fost avut în vedere de instanţa de apel care a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege.
Pedeapsa aplicată inculpatului este în măsură să contribuie la realizarea scopului educativ şi coercitiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen., în sensul prevenirii comiterii şi a altor fapte penale şi formării unei atitudini corecte în raport de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Neexistând alte cazuri de casare, care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va computa prevenţia inculpatului de la 24 martie 2009 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D.C. împotriva Deciziei penale nr. 155 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 martie 2009 la 3 decembrie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1915/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4350/2010. Penal → |
|---|
