ICCJ. Decizia nr. 4342/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4342/2010
Dosar nr. 15146/3/2010
Şedinţa publică din 02 decembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 384 din 11 mai 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul Ş.D.D. împotriva Deciziei penale nr. 2811 din 19 august 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 330/2009 a aceleiaşi instanţe, definitivă prin Decizia penală nr. 2811/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru infracţiunea de omor calificat împotriva victimei C.C., precum şi că odată cu judecarea cauzei, atât în fond, cât şi în căile de recurs, instanţele au analizat apărările condamnatului cu privire la participaţia acestuia la comiterea faptei, sens în care au fost audiaţi martorii oculari, persoane a căror ascultare a fost solicitată prin cererea de revizuire.
S-a concluzionat că revizuentul nu invocă fapte şi împrejurări noi în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dorind, în realitate, ca pe calea revizuirii să realizeze o prelungire a probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul, cale de atac ce a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia penală nr. 170/A/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pentru cauze cu minori şi de familie, întrucât motivul invocat în cuprinsul cererii de revizuire a fost deja examinat de prima instanţă şi instanţele de control judiciar care au fost învestite cu judecarea fondului, ocazie cu care au fost audiate şi persoanele indicate de condamnat, şi ca atare nu au fost descoperite fapte sau împrejurări noi în sensul normei procesuale penale.
Decizia dată în apel a fost atacată cu recurs de către revizuentul Ş.D.D., care a arătat oral că nu au fost audiaţi în cauză toţi martorii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate şi a cazului de casare în care se încadrează formal, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, astfel că, în mod firesc, nu poate fi promovată decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi numai în condiţiile prevăzute de lege (cu referire la termenul de introducere a cererii de revizuire, persoanele ce pot solicita revizuirea etc).
În cauză, petentul-condamnat şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocând nevinovăţia sa, împrejurare ce ar rezulta din reaudierea martorilor oculari.
Înalta Curte constată că prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pot fi invocate atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi doar dacă pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare (conform alin. (2) al aceluiaşi articol).
În speţă, aspectele ce ţin de stabilirea vinovăţiei ori nevinovăţiei sunt chestiuni de fond, ce au fost examinate şi soluţionate cu autoritate de lucru judecat de instanţa care a pronunţat condamnarea revizuentului Ş.D.D.; ca atare, acestea nu mai pot fi repuse în discuţie la acest moment.
De altfel, aceste temeiuri de fapt pentru care se solicită revizuirea nu au caracter de noutate, ci constituie doar o reiterare a susţinerilor deja învederate de condamnat în cursul soluţionării în fond a cauzei, susţineri ce au fost analizate şi respinse motivat de instanţele competente. De altfel, însuşi revizuentul admite implicit acest lucru atunci când susţine în cuprinsul cererii de revizuire că organele judiciare care l-au condamnat au refuzat să creadă pe baza probei testimoniale administrate că o altă persoană e autorul infracţiunii de omor calificat.
Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, nu este suficient ca faptele sau împrejurările relevate să fi fost necunoscute instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, ci trebuie ca acestea să poată conduce la pronunţarea unei soluţii contrarii.
Prin urmare, toate aspectele invocate de revizuent, neputând servi la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de revizuentul Ş.D.D.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat, căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent Ş.D.D. împotriva Deciziei penale nr. 170/A din 12 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 400 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1903/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4345/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
