ICCJ. Decizia nr. 4355/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4355/2010
Dosar nr. 784/3/2009
Şedinţa publică din 3 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 4543/03 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 784/3/2009, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuent C.M. pe care l-a obligat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 2423 din 09 iulie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul C.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, prin desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare nr. X/2001 încheiat la Biroul Notarului Public E.M.S. şi în consecinţă s-a dispus obligarea inculpaţilor T.P., S.E. şi C.M. în solidar la 30.000 dolari SUA, în echivalent în lei la data punerii în executare a hotărârii, cu titlu de despăgubiri civile către terţul cumpărător B.N.
S-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă U.A.P. şi s-au anulat înscrisurile falsificate.
S-a reţinut, în esenţă, că, în perioada decembrie 1999 - februarie 2001, inculpatul C.M. împreună cu inculpatul S.E. a acţionat prin înlesnire şi acordare de ajutor pentru a-l sprijini pe inculpatul T.P. care, prin folosirea de mijloace frauduloase, înscrisuri false şi mărturii mincinoase a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str. S., sector 2, în valoare de 3.477.882.000 ROL, aflat în patrimoniul Primăriei Municipiului Bucureşti, ce urma să fie înstrăinat ulterior unor terţi de bună-credinţă.
În cursul anului 2008, inculpatul C.M. l-a sprijinit pe N.I. în activitatea de dobândire prin mijloace frauduloase a imobilului situat în Bucureşti str. S., sector 2, în valoare de 2.241.774.000 ROL, încheind ulterior un contract de vânzare-cumpărare prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil, ce a fost înstrăinat către SC R. SA Bucureşti, prejudiciind Primăria Municipiului Bucureşti.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatul a redactat şi semnat pentru inculpatul T.P., fără acordul acestuia, cererea adresată Biroului de Carte Funciară al sectorului 4 Bucureşti, a semnat în locul aceluiaşi inculpat împuternicirea avocaţială din 27 ianuarie 2000 întocmită de avocatul T.G., a redactat şi semnat fără drept pentru inculpatul T.P. cererea de eliberare a unei copii a Deciziei civile nr. 3196A/2000 a Tribunalului Bucureşti, a redactat şi semnat fără acordul inculpatului T.P. o cerere adresată Direcţiei Generale de Administrare a Fondului Imobiliar Bucureşti privind eliberarea unui certificat de punere în posesie asupra imobilului situat în Bucureşti, str. S., sector 2 şi a semnat în locul acestuia întâmpinarea formulată cu ocazia soluţionării Dosarului civil nr. 9820/2001 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
În cursul anului 2000, l-a sprijinit pe N.I. în activitatea de revendicare a imobilului situat în Bucureşti, str. Av. R.B., sector 1 în valoare de 4.001.800.000 ROL, în Dosarul civil nr. 4169/2000 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, prin utilizarea unor înscrisuri falsificate, imobil ce a fost înstrăinat ulterior unor cumpărători de bună-credinţă.
Împotriva Sentinţei penale nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, modificată prin Decizia penală nr. 2423/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul C.M. a formulat o cerere de revizuire, ce constituie obiectul prezentei cauze.
Prin încheierea din data de 26 februarie 2009 s-a admis în principiu cererea de revizuire a petentului, apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate şi se încadrează în cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în temeiul dispoziţiilor art. 405 alin. (2) C. proc. pen. instanţa a administrat probe, procedând la ascultarea martorilor S.L.S., C.G., G.M.
Tribunalul a apreciat cererea de revizuire ca neîntemeiată, constatându-se că revizuentul reiterează apărările formulate în fond, apel şi recurs, ce au fost analizate şi verificate odată cu soluţionarea pricinii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuentul C.M., criticând sentinţa şi motivând că erau îndeplinite cerinţele art. 394 lit. a) C. proc. pen., împrejurarea nouă constituind-o Decizia nr. 44/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi declaraţia martorului B.N., terţ, cumpărător de bună-credinţă al imobilului din str. S.
Instanţa de apel a apreciat criticile ca nefondate, reţinând că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., nefiind vorba de fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 195/A din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul C.M., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1 şi 10 C. proc. pen., motivând că Tribunalul Bucureşti nu era competent să soluţioneze cererea de revizuire, ci Curtea de Apel, având în vedere calitatea de avocat a acestuia. Pe fond, a reiterat susţinerile din cererea de revizuire pe care, în opinia sa, instanţele nu le-au analizat, respectiv împrejurările noi pe care le-a probat: Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 44/2006 din care rezultă în mod clar că instanţa a respins cererea Ministerului Finanţelor Publice pentru faptul că nu s-a înregistrat nicio pagubă, declaraţiile martorilor, în principal declaraţia lui B.N., terţ cumpărător de bună-credinţă.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de revizuent, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Cu referire la prima critică invocată, prin care se susţine necompetenţa Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cererii de revizuire (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.), Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Tribunalul avea competenţa să judece cererea de revizuire formulată de revizuentul C.M., în acord cu Decizia nr. XXX din 9 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în recursul în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanţe, în care s-a statuat că instanţa competentă să soluţioneze cererea de revizuire este instanţa care a judecat în primă instanţă, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificărilor dispoziţiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competenţa de a judeca fondul cauzei în primă instanţă.
În speţă, chiar dacă la momentul formulării cererii de revizuire, datorită modificărilor aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 79/2007, Curtea de Apel judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de avocaţi, competenţa în soluţionarea cererii de revizuire revine tribunalului, ca instanţă ce a judecat cauza în primă instanţă.
Nici cea de a doua critică formulată de revizuent nu este întemeiată.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au analizat şi s-au pronunţat asupra cererilor formulate de revizuent, constatând corect, neîndeplinirea condiţiilor pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Astfel, în mod corect s-a analizat dubla condiţie a cazului de revizuire invocat de revizuent, respectiv că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Cu referire la prima condiţie, se constată că revizuentul invocă, în cererea de revizuire, în mare parte, aceleaşi apărări pe care le-a formulat şi pe parcursul procesului finalizat prin condamnarea sa, apărări analizate şi respinse de instanţe.
Astfel, împrejurările că: valoarea prejudiciului nu a fost cert stabilită, că nu s-a făcut o expertiză preţuitoare a imobilelor, că Primăria Municipiului Bucureşti nu a avut calitate în proces, că imobilul din str. S. nu a fost niciodată în proprietatea statului, asemenea şi imobilul din str. R.B. au fost pe larg analizate în cursul procesului, instanţele pronunţându-se asupra lor.
Relevarea aceloraşi apărări într-o cale extraordinară de atac nu este posibilă, căci aceasta are menirea de a conduce la anularea unei hotărâri ce conţine erori esenţiale de fapt, puse în lumină de descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanţe. În revizuire nu se poate reanaliza materialul probator administrat, nu se poate da o nouă apreciere a probelor, o reinterpretare a declaraţiilor inculpaţilor şi martorilor, astfel că Înalta Curte nici nu va analiza aceste apărări susţinute de revizuent, câtă vreme, asupra lor s-a pronunţat o hotărâre definitivă.
Pe de altă parte, chiar dacă ar exista fapte sau împrejurări noi, acestea trebuie să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare.
Revizuentul invocă Decizia nr. 44/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca împrejurare nouă, dar nici temporal, nici pe fond aceasta nu îndeplineşte cerinţa sus evocată.
De altfel, aşa cum corect s-a observat, de instanţa de apel, cererea de revizuire a condamnatului ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, raportat la Decizia nr. 60 din 24 septembrie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., dar acest lucru nu mai este posibil, căci s-ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 195/A din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3347/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4357/2010. Penal. îndreptare eroare... → |
|---|
