ICCJ. Decizia nr. 4397/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4397/2010
Dosar nr. 4414/108/2009
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 109 din 8 aprilie 2010, Tribunalul Arad, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul S.H. la pedeapsa de:
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepţie dreptul de a alege şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii din 23.06 - 24 iunie 2009.
În baza art. 861, 862 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în perioada mai - iunie 2008, inculpatul S.H. a pretins şi primit de la denunţătorul J.S. suma de 250 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra agenţilor de poliţie pentru a-i determina să-l promoveze pe denunţătorul J.S. la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile martorilor J.S., M.E.E., B.S., P.S.C., R.V. şi Ţ.C.M., procesele-verbale de redare a interceptărilor, de consemnare a seriilor bancnotelor, de constatare a infracţiunilor flagrante, precum şi declaraţiile inculpatului S.H.
Fiind audiat, atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul S.H. a recunoscut faptul că cei 250 de euro îi aparţin şi că a intenţionat să îi schimbe.
Prin Decizia penală nr. 98/A din 24 iunie 2010, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul S.H. împotriva Sentinţei penale nr. 109 din 8 aprilie 2010 a Tribunalului Arad pronunţată în Dosarul nr. 4414/108/2009.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva aceleiaşi sentinţe penale, pe care a desfiinţat-o în parte şi rejudecând, a interzis inculpatului exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., dreptul de a profesa în calitate de instructor auto, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
A menţinut în rest sentinţa penală apelată.
Împotriva sus-menţionatei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul S.H.
Ministerul Public, prin reprezentant a solicitat admiterea recursului parchetului, casarea hotărârilor şi reaprecierea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) cu consecinţa majorării pedepsei cu executarea ei în regim de detenţie, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Inculpatul S.H. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere lipsa intenţiei.
În acest sens a invocat dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., solicitând coroborarea declaraţiilor sale cu cele ale martorului R.V.
În subsidiar, a solicitat coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 - 76 C. pen. şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., ca modalitate de executare, arătând că regretă cele întâmplate, nu înţelege cum a ajuns în această situaţie, nu a avut niciodată vreo problemă, are doi copii în întreţinere, are 20 de ani de muncă şi o stare de sănătate precară.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând decizia pronunţată în raport de probele dosarului şi prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că hotărârea instanţei de control judiciar este legală şi temeinică.
Astfel, situaţia de fapt a fost corect reţinută, fiind bine stabilită încadrarea juridică dată faptei, vinovăţia inculpatului pe deplin dovedită, fiind susţinută de ansamblul probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată just individualizată.
Susţinerile inculpatului în sensul că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia, invocând faptul că a luat banii doar pentru a scăpa de insistenţele denunţătorului, urmând ca a doua zi să-i restituie, solicitând în acest sens coroborarea declaraţiilor sale cu cele ale martorului R.V., potrivit dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., nu pot fi primite.
Potrivit dispoziţiilor art. 257 C. pen., pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă nu este necesară îndeplinirea actului pentru care intervenea inculpatul, şi nici nu interesează scopul pentru care urmau să fie folosiţi banii pretinşi.
Convingerea certă lăsată de inculpat asupra denunţătorului că ar avea influenţă asupra agenţilor de poliţie pentru a-i determina să-l promoveze la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, împreună cu pretinderea unei sume de bani, în acest scop, reprezintă conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni aşa cum este ea reglementată de textul de lege incriminator.
Pentru existenţa acestei infracţiuni nu interesează cuantumul sumei de bani şi nici nu are relevanţă aspectul că inculpatul nu a făcut niciun demers în sensul celor promise denunţătorului.
Cu privire la solicitarea inculpatului privind coroborarea declaraţiilor sale cu cele ale martorului R.V., potrivit dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen. în care se arată că declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză, Curtea constată că situaţia de fapt a fost stabilită prin analizarea judicioasă a probelor administrate şi prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, din care a rezultat fără dubiu vinovăţia inculpatului.
Astfel, în mod corect, instanţa de control judiciar a reţinut că la dosar se află declaraţia martorului denunţător J.S. în care acesta precizează: „Am mers în continuare la ore, iar inculpatul mi-a spus să fac ceva şi că suma ar fi de 250 - 300 euro, care urmează să o dau inculpatului care urmează să o dea unui poliţist. Inculpatul a luat banii şi a ieşit din maşină, nu m-am uitat unde a plecat”.
La dosar se află declaraţia martorului M.E.E., în care acesta precizează: „Precizez că inculpatul a venit la casa de schimb la care lucrez pentru a schimba o sumă în euro pe care la acest moment nu mi-o mai amintesc, iar la un moment dat în casa de schimb au intrat organele de poliţie, personal care mi-a cerut să le prezint bancnotele predate de inculpat şi buletinul meu de identitate, spunându-mi că urmează să fiu martor. Din câte îmi amintesc mi-a dat bancnote de 50 euro pe care dorea să-i schimb tot în euro, din bancnote mai mici”.
La dosar se află procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante în care se consemnează: ”S-a procedat la predarea către aceştia a sumei de 300 euro în bancnote de 50 euro având serile… care urmau a fi remise numitului S.H. instructor auto, care a pretins în repetate rânduri sume cuprinse între 200 şi 300 euro, de la denunţător, promiţându-i că prin influenţa pe care o are asupra poliţiştilor examinatori, îl va ajuta să promoveze proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere auto. Atât învinuitul S.H., cât şi martora M.E.E. au recunoscut faptul că cele cinci bancnote de câte 50 euro fiecare, provin de la învinuit.
Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere şi declaraţiile inculpatului, în care acesta arată că pentru a scăpa de insistenţele denunţătorului „i-am dat de înţeles că îi voi rezolva examenul de conducere, respectiv că voi discuta cu poliţistul cu care va da examenul de conducere în oraş.”
În aceeaşi declaraţie, mai arată că „i-am sugerat lui J. să îşi rezolve examenul de conducere dând o sumă de bani poliţistului care urma să îl examineze."
În cursul aceleiaşi declaraţii, inculpatul mai precizează că „la insistenţele lui J. pentru a-i rezolva examenul de conducere în oraş m-a întrebat ce sumă să îmi dea, eu i-am spus să îmi dea cât consideră, sens în care mi-a dat 250 euro pe care i-a aşezat într-un caiet. Încercând să schimb această sumă de bani am fost prins în flagrant de către organele judiciare.";
Verificând solicitarea inculpatului de coroborare a declaraţiei sale cu cea a martorului R.V., Curtea constată că acesta este un martor propus în apărare de către inculpat, iar declaraţia sa nu relevă niciun aspect care să conducă la achitarea inculpatului.
Astfel, în declaraţia martorului, acesta arată că îl cunoaşte pe inculpat din anul 1991, fiind ca şi el instructor auto, iar acum un an de zile inculpatul i-a spus că are un cursant care nu reuşeşte să ia examenul şi l-a întrebat dacă nu vrea să îl pregătească el.
Analizând toate aceste declaraţii împreună cu celelalte probe administrate în dosar se reţine faptul că depoziţiile martorilor se coroborează unele cu celelalte şi împreună cu restul probelor din cauză, conduc indubitabil la concluzia că inculpatul se face vinovat de infracţiunea pentru care a fost condamnat astfel cum a fost reţinută.
Analizând decizia atacată prin prisma temeiului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat atât în recursul parchetului, cât şi în recursul inculpatului, Curtea constată că hotărârea instanţei de control judiciar este legală şi temeinică şi sub acest aspect.
La stabilirea pedepsei s-a avut în vedere gradul de pericol social al acestui gen de fapte, în speţă fiind vorba de o faptă de corupţie, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modul de operare, faptul că inculpatul a avut o atitudine oscilantă, având un comportament nesincer pe parcursul procesului, împrejurări faţă de care nu se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 74 - 76 C. pen.
Având în vedere toate aceste aspecte prezentate, se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia, nici în sensul măririi şi nici al micşorării cuantumului aplicat.
Cât priveşte aspectul modalităţii de executare a pedepsei, faţă de critica invocată de Parchet, respectiv executarea în regim de detenţie, nici aceasta nu poate fi primită, apreciindu-se că, potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (2) C. proc. pen., „executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului";.
În această ordine de idei, apare ca nefiind fondată şi critica invocată de inculpat în recursul său privind aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., întrucât faţă de toate aspectele anterior invocate, ambele instanţe au apreciat corect că scopul reeducării, prevenirii comiterii altor infracţiuni şi al reinserţiei sociale, al pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, această modalitate fiind corect stabilită.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind nefondate, Curtea urmează a le respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul S.H. împotriva Deciziei penale nr. 98/A din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4364/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3921/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
