ICCJ. Decizia nr. 4386/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4386/2010
Dosar nr. 5118/1/2010
Şedinţa publică din 6 decembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 februarie 2010 Curtea de Apel Suceava a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., formulată de D.S.
Instanţa, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, inculpatul C.C. şi partea responsabilă civilmente SC P.I. SRL Cristeşti prin D.S., a reţinut că aceasta din urmă a formulat, în scris, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., invocând încălcarea prevederilor art. 24 din Constituţia României referitoare la dreptul la apărare, întrucât permit judecarea apelului numai cu privire la persoana care 1-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel, cu nesocotirea intereselor părţii responsabile civilmente.
Pentru a respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a constatat că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât dispoziţiile legale criticate reglementează efectul devolutiv al apelului, iar fondul cauzei priveşte infracţiunile de înşelăciune şi falsuri.
Fiind nemulţumită că prevederile art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. nu fac referire expresă la partea responsabilă civilmente, autoarea excepţiei a tins la adăugiri şi modificări la textul de lege în discuţie, ceea ce, în raport de prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, depăşeşte competenţele Curţii Constituţionale.
Împotriva încheierii din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2942.1/40/2006 inculpatul C.C. şi D.S. au declarat recurs, apărătorul inculpatului C.C., susţinând că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 1794 din 5 mai 2010, verificând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, a constatat că recursurile nu sunt fondate.
Pentru a se pronunţa astfel a reţinut că, Curtea de Apel Suceava a fost sesizată în cauză cu soluţionarea apelurilor parchetului, inculpatului şi părţii responsabile civilmente SC P.I. SRL Cristeşti, preluată în decembrie 2000 de D.S., împotriva sentinţei penale nr. 96 din 21 martie 2009 a Tribunalului Botoşani prin care inculpatul C.C. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals şi obligat la plata despăgubirilor civile în solidar cu partea responsabilă civilmente sus-menţionată.
In adevăr, soluţionarea apelurilor declarate nu are legătură cu prevederile art. 371 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., din perspectiva intereselor legale ale părţii responsabile civilmente apelante.
In cauză D.S. a declarat apel, astfel că limitările prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen. nu îi sunt aplicabile, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi text de lege nu conţine îngrădiri.
Pe de altă parte, nici ipoteza declarării apelului peste termen de către sus-numită nu induce o legătură a textului de lege criticat cu soluţionarea cauzei, această situaţie fiind reglementată printr-o altă dispoziţie normativă.
Împotriva deciziei nr. 1794 din 5 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a formulat contestaţie în anulare contestatorul C.C., indicând dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., fiind unul din cazurile în care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac, motive dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă în principiu o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile enumerate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv contestaţia să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul invocat să fie dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în susţinerea contestaţie să fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosarul cauzei.
Or, în cauza de faţă contestatorul a prezentat generic, situaţia de fapt a parcurgerii căilor procesuale ale prezentei cauze, exprimându-şi nemulţumirea fată de modul de soluţionare a cauzei invocând dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., susţinând că instanţa de recurs, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a acordat termen de judecată la cererea apărătorului părţii civilmente responsabile D.S. care are domiciliul în străinătate, aceasta nefiind citată încălcându-i-se totodată dreptul la apărare.
Înalta Curte constată că la termenul de judecată din data de 5 mai 2010 când cauza a rămas în pronunţare recurenta parte responsabilă civilmente D.S. a fost citată atât la adresa din Republica Moldova prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire cât şi prin afişare la consiliul Local al comunei Cristeşti, judeţ Botoşani (filele 71 , 75 dosar nr. 1449/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Astfel, motivul invocat, formal, de către contestator, face parte din textele incidente pentru a fi admisibilă această cale extraordinară de atac aşa cum prevăd cazurile de contestaţie enumerate expres şi limitativ în art. 386 C. proc. pen., însă nu este incident în cauza de faţă în sensul că instanţa de recurs nu a încălcat dispoziţiile art. 177 C. proc. pen. privind citarea părţilor, recurenta parte responsabilă civilmente D.S. fiind corect citată potrivit normelor procedurale, motiv pentru care prezenta contestaţie în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.C. împotriva deciziei penale nr. 1794 din 5 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1449/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4382/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4391/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
